Comunicat extraterestru: Cine va stăpâni lumea.

Daniel 2

1 În al doilea[1] an de domnie, Nabû·kudurri·úțur împărat a visat un vis, care i­-a tulburat sufletul şi i­-a alungat somnul. A poruncit să fie chemaţi oniromanții, necromanții, descântătorii și caldeenii – ca să-­i tâlcuiască semnele visului. Imediat aceştia s-­au înfiinţat înaintea împăratului. El le­-a zis:

– Am visat un vis, şi nu voi avea linişte până nu voi ști ce înseamnă.

4 Atunci caldeenii i-au răspuns împăratului, în aramaică:[2] 

– Malkāᵓ ləᶜalmīn ḫeyī*! Spune­-ne visul, iar noi suntem gata să-­l tâlcuim! 

5­6 [textul continuă în aramaică] Împăratul a zis caldeenilor:

– Am hotărât că, dacă nu­-mi spuneți și visul și tâlcuirea lui, veţi fi făcuți bucăţi, iar casele voastre vor fi făcute grămezi de gunoi.[3] Dar dacă­-mi spuneţi visul şi tâlcuirea, veţi primi de la mine daruri, privilegii şi mari onoruri. Prin urmare, spuneţi­-mi visul şi tâlcuirea lui!

7 Ei au repetat:

– Spune­-ne visul, măria Ta, iar noi, slujitorii tăi, îl vom tâlcui!

8­ Împăratul a zis atunci:

– Voi vreți să trageți de timp, fiindcă vedeți că sunt hotărât şi că, dacă nu­-mi puteți spune visul, vă aşteaptă pe toţi aceeaşi soartă. V-­aţi înţeles să-­mi îndrugați povești, până se mai schimbă vremurile. Spuneţi-­mi visul, ca să vă cred că ştiţi și însemnătatea lui!

10 Caldeenii au răspuns împăratului:

– Nu există om pe pământ care să poată afla ceea ce doreşte Maiestatea Sa. De aceea, niciun împărat mare şi puternic nu a cerut vreodată așa­-ceva unui maestru oniromant, necromant sau astrolog! Taina pe care vrea împăratul s­-o cunoscă este prea înaltă și nu există nimeni ca s-­o dezlege – afară de zei, care nu locuiesc printre ființele de carne![4]  

12 La auzul acestor cuvinte, împăratul s­-a supărat rău, s­-a înfuriat şi a hotărât masacrarea învățaților babiloneni. Fiind dat ordinul uciderii învăţaţilor, Daniel şi prietenii lui erau căutați pentru a fi executați. Atunci Daniel i-a dat un sfat înțelept lui Ariôk, marele măcelar al casei regale, care ieșise să-i ucidă pe învăţaţii din Bab­īli. El l-a întrebat pe Ariôk, puternicul palatului:

– De ce a dat Maiestatea Sa, împăratul, această poruncă necruțătoare?

15 Ariôk i­a povestit lui Daniel ce se întâmplase. Atunci, Daniel s­-a dus la împărat și i­-a cerut un răgaz, ca să-­i poată îndeplini dorința. Apoi s-­a dus acasă şi i-a anunțat pe prietenii săi, Ḫanan­-Yah, Mi­-ša-­Êl şi ᶜAzar­Yah, ca să ceară împreună îndurare de la Dumnezeul Cerului pentru dezlegarea acestei taine și să nu piară odată cu ceilalți învăţaţi din Bab­īli. Ca urmare, secretul i-a fost descoperit lui Daniel într-un vis. Și Daniel L-a binecuvântat pe Dumnezeul Cerului:

   Binecuvântat fie numele lui Dumnezeu,
   din veşnicie în veşnicie!
   A Lui este înţelepciunea şi puterea!
21 El schimbă vremi şi soroace,
   El răstoarnă şi pune împăraţi,
   El dă înţelepciune înţelepţilor
   şi minte celor judecaţi!
22 El dezvăluie taine adânci,
   El ştie ce se ascunde în întuneric
   și la El este sălașul luminii.
 23 Pe Tine Dumnezeul părinţilor mei,
    Te slăvesc şi Te laud,
    că mi-­ai dat putere şi înţelepciune. 
    Tu ne-­ai descoperit taina împăratului
    și ne-ai răspuns la rugăciune !

24 Apoi Daniel s­a dus la Ariôk, pe care împăratul îl trimisese să-i execute pe învăţaţii din Bab­īli, şi i­a zis:

– Nu-­i ucide pe învățați! Du­-mă la Maiestatea Sa, ca să­-i spun secretul pe care-l dorește!

25 Ariôk l-a dus imediat pe Daniel la împărat şi i­a zis:

– Maiestate, am găsit printre ostaticii iudei, unul care ar putea da tâlmăcirea cerută!

26 Împăratul l-a întrebat pe Daniel, care se numea Bēl­-balatšu-­úțur:

– Poţi tu să­-mi spui visul și tâlcul lui?

27­ Daniel i-a răspuns împăratului:

– Taina pe care doreşti s­o afli, Măria Ta, nu au cum s-o știe învăţaţii, necromanții, oniromanții şi haruspicii. Dar există în cer un Dumnezeu descoperitor de taine, care i­-a arătat împăratului Nabû­-kudurri-­úțur ce va fi în vremurile viitoare. Iată, Măria Ta, visul, vedenia care ţi se perinda prin minte, pe când dormeai:  

29 În timp ce Măria Ta erai culcat în iatac și îţi făceai griji privitoare la viitor, Descoperitorul Tainelor i-a dezvăluit domnului meu ce se va întâmpla. Și mi s­-a descoperit taina aceasta mie, nu pentru că aș avea o înțelepciune în mine însumi, ci pentru ca Măria Ta să afli dezlegarea visului şi astfel să știi viitorul de care ești îngrijorat. 

31 În visul tău, Măria Ta, se făcea că era o statuie impunătoare. Idolul acesta colosal şi de o nemaipomenită splendoare, stătea drept înaintea ta şi avea o înfăţişare terifiantă. Capul lui era de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecul şi coapsele de bronz și gambele de fier;[5] iar labele – un amestec de fier şi lut ars.

În timp ce­l priveai, o piatră s-­a desprins din munte, fără intervenţia vreunei mâini omeneşti și, lovind labele de fier amestecat cu lut ale idolului, le-­a sfărâmat. Atunci fierul, ceramica, bronzul, argintul şi aurul s­-au făcut zob şi au ajuns ca pleava din arie vara. Le-­a luat vântul şi nici urmă n-­a mai rămas din ele. Dar piatra care sfărâmase idolul a devenit un munte mare, care a umplut tot pământul.

36 Acesta a fost visul. Acum vom face cunoscut Măriei Tale şi tâlcuirea: 37­ Maiestate, tu eşti regele regilor, căruia Dumnezeul cerului ţi-­a dat domnia, stăpânirea, puterea şi slava. El a dat în mâinile tale pe oameni, vietăţile câmpului şi zburătoarele cerului, oriunde locuiesc fiecare, şi te-­a făcut stăpân peste toate: tu eşti capul de aur [Imperiul Caldeean al lui Nabucodonosor: 605-539 AC]! După tine se va ridica o altă împărăţie, inferioară[6] domniei tale [Imperiul Iranian al lui Cyrus: 539-330 AC]; şi o a treia împărăţie, de bronz, care va stăpâni tot pământul [Imperiul lui Alexandru și Lumea Elenistică: 330-31AC]. Apoi va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul [Imperiul Roman Păgân: 31 AC– AD 313]. După cum fierul sfarmă şi zdrobeşte[7] totul, aşa va zdrobi ea şi va sfărâma totul, ca fierul care le zdrobeşte pe toate.[8]

41 Dar aşa cum ai văzut labele şi degetele picioarelor făurite din lut ars şi din fier, va fi o împărăţie neunitară în sine,[9] dar va rămâne în ea ceva din duritatea fierului, după cum ai văzut fierul [puterea politică a statului roman] amestecat cu lut ars [creștinismul oficial / Biserica măritată cu Imperiul: 313+]. Iar dacă degetele picioarelor [statele europene și apoi de pretutindeni, care au moștenit „simfonia” romană—aliajul de fier și ceramică] erau alcătuite parțial din fier şi parţial din lut ars, înseamnă că împărăţia aceasta va fi în parte dură şi în parte fragilă.[11] După cum ai văzut fierul amestecat cu ceramica, aceste două forțe[12] se vor amesteca prin „sămânţă omenească” [oameni obișnuiți, în contrast cu oamenii lui Dumnezeu, cf. Mal 2:15; 2Cor 6:14 etc; Gen 6:2],[13] dar nu se vor contopi cu adevărat, după cum fierul nu poate face aliaj cu lutul.

44 În zilele acelor regi [= „degetele picioarelor ”, puterile creștine de „fier și lut” din Europa și de pretutindeni], Dumnezeul Cerului va ridica o Împărăţie care nu va dispărea vreodată şi care nu va fi lăsată în stăpânirea altui popor [Împărăția universală și veșnică a lui Mesia / Iisus C hristos]. Pe toate celelalte împărăţii le va sfărâma şi le va nimici, dar ea însăși va dăinui veşnic; chiar așa cum ai văzut piatra desprinsă din munte [începutul Judecății divine, care este „sfârșitul dinaintea sfârșitului”], fără intervenţia unei mâini omeneşti [nu prin forțe omenești: politice, culturale, „spirituale”, economice sau militare, ci ca intervenție directă și supranaturală a lui Dumnezeu], [14] făcând bucăţi fierul, bronzul, lutul, argintul şi aurul. [Impactul acestei împărății este A Doua Venire în glorie și putere a lui Iisus, care va fi ca tastrofală pentru lume, cf. 2 Petru 3, Apocalipsa 19] [15] Dumnezeul cel Mare i-a descoperit Maiestăţii Tale viitorul. Visul este adevărat şi explicaţia este sigură.

46 Atunci împăratul Nabû­-kudurri-­úțur a căzut cu faţa la pământ, s­-a închinat înaintea lui Daniel şi a poruncit să i se aducă ofrande şi aromate. [16] El a zis lui Daniel:

– Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Zeul Zeilor, Domnul Împăraţilor şi Descoperitorul Tainelor, dacă ai putut descoperi taina aceasta!

48 Împăratul l-a înălţat în rang pe Daniel şi i­-a dat daruri multe şi mari. L­a pus guvernator peste tot districtul Bab­īli şi l-­a numit „mare maestru[17] al înţelepţilor babilonieni”. Daniel însă l-a rugat pe împărat să dea administrarea districtului Bab­īli lui Șadrak, Meșak şi Abed­-Nagû,[18] iar el, Daniel, să rămână la Poarta[19] imperială.

---

NOTE

[1] Vezi notele 1 2 in pagina 537.

[2] Sintaxă asemănătoare cu cea din Gen 41:17. După 1QDan^a (1Q71), termenul ארמית ’aramit (aramaică) nu este original, ci un adaos scribal pentru a marca începutul secţiunii aramaice, sau o eroare în loc de ויאמרו wayyo’mrû („şi au zis”), vezi prop. din BHS. Din acest loc, textul biblic (masoretic) continuă în aramaică toată succesiunea relatărilor, până la sfârşitul capitolului 7. Singura explicaţie rezonabilă a acestui fapt este că autorul era bilingv ca şi cititorii lui, trăia într-un mediu în care aramaica se folosea în mod curent şi că, din momentul în care citează pe astrologii caldei răspunzând în aramaică, el continuă în aramaică atâta timp cât a scris în ocazia respectivă. Acelaşi fenomen este prezent şi în cartea lui Ezra, unde trecerea la aramaică este anunțată tot prin cuvântul ארמית ’aramit (Ezra 4:7-8). Majoritatea scrisorile oficiale din Ezra sunt citate în aramaică, dar şi o bună parte din textul imediat următor: ebr. 1:1 – 4:6; aram. 4:7 – 6:18; ebr. 6:19 – 7:11; aram. 7:12 – 26; ebr. 7:27 – 10:44. Aramaica lui Daniel şi a lui Ezra este aşa numita aramaică imperială, vorbită cel mai târziu până în sec. IV î.Ch. Nu poate fi vorba de iudeo-aramaica vorbită în epocile elenistică şi romană, ba încă anumite trăsături sunt tipice aramaicei vechi, preimperiale (cf. Zdravko Stefanović, The Aramaic of Daniel in the light of Old Aramaic. Journal for the Study of the Old Testament, Supplement Series 129, Sheffield 1992, p. 108).

[3] Cf. Ezra 6:11, Dan 3:29. Este neclar dacă se referă la profanarea sau demolarea caselor. Posibil şi una şi alta.

[4] zei (aram. ᵓĕlāhīn = ebr. ᵓĕlōhīm, denumind Divinitatea, în general, sau în special). Marii maeștri recunoșteau astfel că expertiza lor se limita la manipulări psihologice și la „divinități” inferioare, cărora nu le sunt accesibile toate secretele. Nici morții, nici magia (albă sau neagră), nici astrele nu sunt surse de cunoaștere a tuturor secretelor. În realitate, acești maeștri erau ghidați de un ordin de extratereștri ostil și diversionist. De aceea, ocultismul este păcat capital (De 18:10-12; Is 8:19-20; 44:25; Za 10:2; FA 16:16; Ap 21:8).

[5] În poemul Munci şi Zile (care elogiază agricultura, traiul pe seama vegetalelor cultivate, moralitatea patriarhală şi munca), Hesiod împarte timpul lumii în 5 vârste (ere). http://en.wikipedia.org/wiki/Ages_of_Man   www.sacred-texts.com/cla/hesiod/works.htm

Vârsta de aur (patronată de Cronos); viaţă foarte lungă şi paşnică, tinereţe, socializau cu zeii, murind târziu  şi „fără supărare”. Nu era necesară munca pentru a avea de mâncare. Spiritele acelor oameni există astăzi pe pământ ca spirite protectoare. 

Vârsta de argint (patronată de Zeus). Oamenii trăiau 100 de ani guvernaţi de mamelor lor, apoi foarte scurt timp ca adulţi, în care timp se certau unii cu alţii. Părăsirea cultului datorat zeilor. Zeus i-a distrus şi au devenit după moarte spirite bune subpământene. 

Vârsta de bronz (epoca războiului), oameni făcuţi de Zeus din lemn de frasin. Totul era făcut din bronz pe atunci, nu se folosea fierul. Spiritele lor locuiesc acum în întunericul Hadesului. Această omenire a fost distrusă de Potop pe vremea lui Deucalion.

Vârsta eroică (mai bună decât cea anterioară). Nu-i corespunde nici un metal. Oameni creaţi din pietre de către Deucalion şi Pyrrha, semizei şi eroi nobili. Spiritele acestora sunt acum pe Câmpiile Elizee (Insulele Fericiţilor).

Vârsta de fier (cea „prezentă” -- contemporană lui Hesiod), o existenţă de chin şi nefericire, în care copiii nu-şi cinstesc părinţii , frate cu frate se luptă, iar xenia (legea ospitalităţii) este uitată. Puterea face legea, şi răii mint pentru a părea buni. Nu mai există ruşine sau indignare pentru fapte rele. Se vor naşte prunci cu păr alb, iar zeii vor părăsi definitiv omenirea, „nu va mai fi nici un ajutor împotriva răului”. 

[6] Aram. ארעא ’ar‘ā’ = lit. pământ; aici în rol adjectival, cu sensul de „inferior” (mai prejos, mai spre pământ), cf. lat humilis (scund, de jos, modest), de la humus (pământ).

[7] Sau: forjează.

[8] Identificarea istorică a acestor imperii succesive trebuie făcută din perspectiva (sau retrospectiva?) autorului. Mediile teologice, academice, sunt divizate cu privire la istoricitatea şi datarea cărţii, situaţie care priveşte, de fapt, întregul canon al Scripturii. Antiiudaismul şi anticreştinimsul antichităţii (reprezentat de Porphyrius), raţionalismul modern şi teologiile liberale, pornind de la premise filosofice antisupranaturaliste, consideră cartea ca un fel de apocalipsă apocrifă târzie, scrisă sau redactată / compilată pe la anii 164 î.Ch. În acest caz, cele 4 imperii enumerate ar reprezenta o retrospectivă (vaticinium post eventum), o fraudă pioasă şi moralizatoare, care vorbeşte despre trecut, sub formă de legende şi preziceri. Interpretarea aceasta enumeră următoarele 4 imperii: Babilonul, Media, Persia, Greco-Macedonia, vezi B. D. Shepherd,  http://www.danielprophecy.com/chap5.html. Interpretarea antiprofetică însă nu respectă viziunea istorică a autorului, oricine ar fi fost acesta. În Daniel şi în Estera, cărţi care se afirmă explicit din epoca persană, sub Cyrus (535 î.Ch.) şi, respectiv Xerxes (480 î.Ch.), puterile Mediei şi Persiei sunt văzute întotdeauna ca un imperiu (dual), al Mezilor şi Perşilor (Dan. 5:28; 6:9.13.16, 8:20), sau al Perşilor şi Mezilor (Est 1:3.14.18.19; 10:2): niciodată ca imperii succesive! Dar în timp ce Media nu este prezentată singură ca imperiu, Persia / Perşii apar şi în mod separat (Dan 10:13.20, 2 Cr. 36:20, Ezra 9:9).

Interpretarea clasică, iudaică (Targumele, Talmudul şi rabinii Eliezer, Saadia, Iefet ibn Ali, Raşi, Ibn Ezra, Maimonide, Gherşonide, Abrabanel, Iosef ben David, Manasse ben Israel e.a.) şi interpretarea creştină (Irineu, Tertulian, Hipolit, Eusebiu de Cezareea, Afraat, Augustin, Ieronim, Teodoret, catolici şi protestanţi deopotrivă) au identificat cele patru imperii care au subjugat pe poporul lui Dumnezeu, cu: Babilonul (605-539), Medo-Persia (539-333), Greco-Macedonia (333-168) şi Roma (168 î.Ch. – >). Cf. L. E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers, vol I, RHPA, © 1950, pp. 455-460. Aceeași opinie a fost susţinută şi de Sir Isaac Newton (http://www.historicist.com/Newton/p1c3.htm),

[9] Sau: înjumătățită, dedublată. Termenul aramaic indică înjumătățire, divizare în două, despicare, dilemă (cf. plg = jumătate, în Da 7:25).

[10] Aliajul imposibil (diviziv) de fier şi lut ars, precum şi cele 10 degete ale picioarelor idolului, menţionate în text au fost interpretate, de-a lungul timpului, ca reprezentând epoca divizării Imperiului Roman, uneori făcându-se confuzie între cele două tipuri de divizare (externă: 10 degete; internă: fier şi lut). Părinţii şi învăţătorii Bisericii vechi au recunoscut împlinirea acestei profeţii în slăbirea de pe la sfârşitul sec. IV, apoi divizarea lui în sec. V. Cele două elemente au fost interpretate ca fiind creştinismul şi islamul, romanii şi barbarii, statele mai tari şi statele mai slabe ale Europei, sau Statul şi Biserica, aliate de Constantin cel Mare. Interpretarea aceasta, care a fost publicată pentru prima dată de reformatorul John Wyclif (sec. XIV), a fost accentuată mai târziu, în special de unii teologi americani. Cele 10 degete (ca şi coarnele celei de-a patra fiare din cap. 7) au fost identificate cu pluralitatea statelor creştine succesoare ale Imperiului Roman (creştin). Newton introduce, pe bună dreptate, şi pe daco-romani între popoarele care au continuat astfel, în formă divizată, imperiul creştinat şi romanitatea: http://www.historicist.com/Newton/p1c5.htm . Vezi şi Froom, vol. I, şi vol. III (1946), paginile indicate în Index: iron and clay. Pentru o descriere istorică foarte plastică a realităţii duale a Imperiului Creştinat, a se vedea I. C. Drăgan, Mileniul Imperial al Daciei, Editura Ştiinţifică şi Encliclopedică, Bucureşti, 1986, pp. 240. 246.

[11] Aram. tǝḇīrāʰ = care se sparge, se rupe, se fragmentează.

[12] două părți. Cuvinte adăugate din necesitate contextuală, pentru a preciza că este vorba de elementele reprezentate de fier și lut, că nu se vor putea uni. Nu este vorba de intermariaje regale între regatele-degete. Autorul arată că aliajul acesta precar este între două părţi (forţe politice) reprezentate prin fierul şi lutul prezent în amestec atât în labele picioarelor, cât şi în degete.

[13] Sămânță omenească = „fii ai lui Adam” (oameni, urmaşi naturali, Ir 31:27; aici în mod peiorativ: oameni de lume, „fiii lumii acesteia” Lu 16:8; 1In 3:1; Mc 8:33; care sunt urmaşi ai lui Adam, dar nu și fii ai lui Dumnezeu: Rom 9:8; In 3:3, 6-7; 1Pe 1:3,23; păgâni Tit 2:12; Rom 11:24; „fiii neascultării” Ef 2:2; „fiii nopții” 1Te 5:5;, „copiii mâniei” Ef 2:3), în contrast cu sămânță dumnezeiască („fii ai lui Dumnezeu”, credincioși, cf. Ml 2:15). Vezi Ge 6:1-3; Le 19:19; De 22:9-11; Ezr 9:2.

[14] desprinsă (aram. ᵓitgǝzéret < gazar = a tăia, a izola; a rosti o sentință, cf. Da 4:14; Est 2:1), sugerând astfel începutul Judecății divine (faza anteparusială). 

* fără intervenția mâinii omenești = expresie care indică acțiunea divină directă, fără amestecul puterii și politicii omenești (cf. Da 2:34; Iov 34:20-21), la sfârșitul lumii (Da 8:25; cf. Lu 20:17). 

[15] Anumiţi părinţi, între care Augustin este proeminent, au lansat o interpretare fatală: piatra (şi, bineînţeles, Roma introducând şi figura din Matei 16, aplicată la papă !) ar reprezenta Împărăţia lui Christos inaugurată prin prima Lui venire. Impactul şi dezvoltarea pietrei din imagine ar reprezenta astfel impactul şi dezvoltarea Bisericii (creştinătăţii universale / catolice) ca împărăţie specială a lui Dumnezeu. (Auurelius Augustinus, Contra Litteras Petiliani Donatistae, cartea 2, cap. 38, sec. 91, în Migne, PL, vol 33,, col. 899; Froom, vol. I, p. 488). Exegeza aceasta însă păcătuieşte prin prea multe neconcordanţe. Piatra din vis loveşte idolul în mod brusc, violent şi catastrofal, în timp ce Christos şi Biserica Sa în Imperiu au venit în mod paşnic. Piatra s-a rostogolit fără ajutorul mâinii omeneşti, în timp ce Biserica a căpătat putere în lume din mâna Imperiului, transformându-se rapid, dintr-o Cenuşăreasă, într-o matroană şi regină a lumii. Piatra a distrus instantaneu idolul care simbolizează împărăţiile lumii, şi le-a înlocuit pentru totdeauna, în timp ce Biserica, în orice fază a ei, fie nu a dorit, fie nu a fost în stare de aşa ceva – iar dacă ar fi făcut-o, lumea n-ar fi câştigat nimic mai bun. Piatra a lovit idolul peste labele şi degetele de fier şi lut, vizând astfel faza târzie, creştină şi divizată politic a Imperiului. Astfel, impactul ei nu poate reprezenta întemeierea spirituală a împărăţiei lui Iisus, sau întemeierea Bisericii, în timpul imperiului de fier al Romei, ci reprezintă întemeierea Împărăţiei în aspectele ei fizice, strălucite, la Parusíe, când toate împărăţiile lumii vor fi spulberate şi înlocuite cu împărăţia unică şi veşnică a lui Dumnezeu (cf. Ps 2:9, Ap 2:26-27, 11:17-19, 2 Pt 3:10-13, Ap 19:1-6, 11-21, 21:2).  

[16] A zeificat împăratul pe Daniel? Dacă acesta ar fi fost cazul, Daniel probabil ar fi refuzat politicos (FA 14:11-18; Ap 19:10; 22:9). Dar prosternarea era o cinstire obişnuită în antichitate (Ge 44:14; 2Îm 2:15), iar aducerea de ofrande și aromate putea fi onorifică (2Cr 21:19). Probabil, aceste onoruri au fost aduse lui Dumnezeu, dar în cinstea sau favoarea lui Daniel (cf. Mal 1:11; Ezr 6:10).   

[17] Aram. sǝgan = guvernant, conducător (din bab. šakanu = împuternicit, zabet).

[18] Potrivit orientalistului William H. Shea ("Dani’ēl 3: Extra-Biblical Texts…" Andrews University Studies Series, 20:1, Berrien Spring, Michigan, 1982: 29-52), în textele cuneiforme s-au găsit numele unor demnitari babilonieni ca: 1. Ḫanunu, ministrul comerțului imperial; 2. Mešallim-Marduk, supraveghetorul fetelor sclave; şi 3. Wardi-Nabû, secretarul prințului de coroană. Aceștia ar putea fi identici cu cei trei tineri evrei din istorisirea biblică, sau cel puțin ilustrează istoricitatea numelor: 1. Ḫanunu ca și Ḫānūn sau Ḫanānī) este o formă hipocoristică vest-semitică pentru Ḫanan­Yah. 2. Mušallim-Marduk („Împăcat cu Marduk” – zeul principal) ar fi numele oficial babilonian al lui Mi­ša­Êl (Mešak). 3. Wardi-Nabû („Sclavul lui Nabû”) este nume babilonian compus din Wardu (sclav) + Nabû (zeul babilonian al înțelepciunii și scrisului, fiu al lui Marduk), corespunzând astfel numelui aramaic ᶜAbēd­Nagû („Sclavul lui Nabû/Nagû”).

[19] „Poarta” = forul decizional. Senatul şi tribunalul unei cetăţi aveau loc în piaţă, la poartă (Ge 34:20; Am 5:15). Vezi expresiile: „Înalta Poartă” / „Poarta Sublimă”, cu referire la sultan şi la administraţia centrală otomană.