Revenirea lui Iisus în Zaharia 14?

Dragă frate Iustin, mă bucur pentru hotărârile mari și bune pe care le-ați luat. Și bine faceți că vă puneți întrebări în continuare, fără să vă opriți la pregătirea pentru botez. Înainte de a vă răspunde la întrebarea despre Zaharia 14, trebuie să fac o introducere mai amplă, care cere puțină răbdare ca s-o citiți și s-o verificați.

Răspunsul dinainte de răspuns

Profețiile codificate din Daniel și Apocalipsa sunt previziuni ale viitorului într-o formă schițată și simbolică, dar sigură. Ele sunt mărturii ale preștiinței lui Dumnezeu despre viitor. Celelalte cărți profetice (Isaia, Ieremia, Ezechiel, Osea–Zaharia etc.) sunt pline de profeții condiționate, sau profeții care conțin și aspecte condiționate. Altfel spus, acestea sunt planuri ale lui Dumnezeu despre un viitor posibil, prezentate oamenilor într-un limbaj clar. Sunt niște scenarii puse înaintea lui Israel, ca să știi ce fel de planuri are Dumnezeu. Ele sunt la fel ca făgăduințele sau amenințările lui Dumnezeu, care pot fi schimbate sau zădărnicite de atitudinea omului. Știm aceasta din mai multe surse ale Bibliei: Ieremia 18:7-10; Zaharia 6:15; Iona 3:4; Luca 7:30.

Când este vorba de o profeție care nu s-a împlinit la timpul ei, cu primii care au fost vizați și în felul în care a fost scrisă, înseamnă că aceea era o profeție condiționată, care a fost zădărnicită. De exemplu, profeția făcută de Hulda, că regele Iosia va muri de moarte bună (2Împ 22:20) a eșuat, din cauza că Iosia s-a bazat pe acea făgăduință și a intrat într-un război unde nu Dumnezeu l-a trimis (2Cr 35:22-23). Profeția lui Iona, că în 40 de zile Ninive va fi distrusă, nu s-a împlinit, pentru că niniviții aceia s-au pocăit. Dar dezastrul a venit peste câteva generații mai târziu, după profeția lui Naum, și în final Ninive a fost rasă de pe pământ.

În Isaia 2:2-4 și Mica 4:1-4 i s-a dat lui Israel o profeție despre venirea tuturor neamurilor la Ierusalim, ca să învețe despre adevăratul Dumnezeu, să se lepede de păgânism și să renunțe la planurile de război. Noi am fi ispitiți să spunem că aceste lucruri se vor întâmpla pe noul pământ, sau unii ar zice că în timpul mileniului, iar alții ar zice că acum, la sfârșitul erei creștine. Dar adevărul este că profeția vorbește despre Ierusalim (capitala Israelului pământesc din vechime) și despre „muntele Casei Domnului” (adică muntele Templului). Aceasta înseamnă că timpul maxim în care această profeție se putea împlini era până la moartea lui Iisus. Astăzi adevăratul Israel ține de Ierusalimul ceresc, nu de cel pământesc (Gal 4:26), iar templul nostru este de asemenea ceresc (Evrei 8:1-2; Ap 11:19) Dumnezeu avea planuri mari cu Israel. Prin urmare, profeția nu este pentru vremea noastră. De asemenea, ea nu se va împlini așa cum este scrisă nici pe noul pământ, deoarece acolo popoarele care vor veni la Noul Ierusalim vor fi deja pocăite, curățite de păgânism și de războaie.

Isaia a profețit că cele mai puternice popoare din timpul său (egiptenii și asirienii) se vor întoarce la Dumnezeu și se vor alia cu Israel, formând împreună poporul lui Dumnezeu (Isaia 19:18-25). În Isaia 65:17-25 și Isaia 66:22-23 se profețește despre „cer nou și pământ nou”, dar nu este ceea ce așteptăm noi, așa cum este descris în Apocalipsă, ci o înoire parțială a lumii, în care natura și viața umană sunt înoite, dar păcatul și moartea încă există. Mulți păgâni trec de partea lui Dumnezeu, dar ei vin la Ierusalim și la templu, unde se aduc jertfe și unde este preoție omenească (Is 66:19-21), în timp ce israeliții răzvrătiți rămân în afara Ierusalimului, cadavre aruncate la gunoi (Is 66:15-17, 24). O asemenea înnoire a lui Israel este descrisă în Ezechiel, unde se prevede construcția unui nou templu (cap. 40-44) și a unui nou Ierusalim, cu o nouă împărțire a țării (cap. 45-48); natura țării este schimbată (Ezec 47:1-12).

Când Iisus a venit în lume a fost ultima ocazie a lui Israel de a primi binecuvântarea acelor făgăduințe. Iisus a dorit să adune în staulul lui Israel pe păgânii pocăiți (Ioan 10:16). Dumnezeu avea planuri mari, dorind ca liderii iudeilor să devină primii ucenici ai lui Iisus, dacă ei ar fi primit botezul lui Ioan (Luca 7:29-30). Ierusalimul era prevăzut să rămână în picioare (Luca 19:41-44). Iisus i-a promis lui Iuda Iscariot unul din cele 12 tronuri ale lui Israel (Matei 19:28), dar el a ales să împlinească altă profeție (Ps 109:6-14). Iisus a plănuit să vină a doua oară, de data aceasta ca Împărat, în aceeași generație (Matei 10:23b; 16:27-28; 24:34), dar această profeție era condiționată (Mat 24:14; 2Petru 3:12; Ap 14:15, 18).

Prin Ieremia, Dumnezeu promisese că îi va repatria pe iudei din Babilon, în virtutea unui nou legământ (Ier 31:23, 31) și că vor rezidi Ierusalimul, care nu va mai fi niciodată  distrus (Ier 31:38-40). Și totuși, Ierusalimul a fost distrus. Numai Iisus a prezis distrugerea aceasta, care nu trebuia să se întâmple. Niciunul din profeții VT nu prevăzuseră distrugerea Ierusalimului.

Profeția din Zaharia 14

Zaharia are profeții cu aplicație imediată despre rezidirea templului și a Ierusalimului, despre o reformă morală și religioasă (cap. 1-6), dar și profeții cu bătaie lungă (cap 7-14) și cu aspecte condiționate.

Profeția din Zah 14:2 este asemănătoare cu cea din cap. 12:2 și cu alte profeții care descriu un ultim asalt al păgânilor împotriva Ierusalimului (e. g. Ezec 38-39; Dan 11:41, 45; Ioel 3:1-2, 12-21; Țefania 3:8-20). Expresia „Ziua Domnului” (14:1) este folosită de profeți în mod predominant despre ziua în care Dumnezeu pedepsește o cetate sau un popor. În NT, „Ziua Domnului” se referă în mod exclusiv la sfârșitul lumii („ziua mâniei”), marcată în special de revenirea lui Iisus.

Avem dovezi în Zaharia 14 că această profeție este un scenariu condiționat, ca și cea din Isaia 65-66. Este adevărat că Zaharia vorbește despre o „venire” a Domnului (14:3), dar aceasta nu este venirea lui Iisus pe care o așteptăm noi, ci este scenariul profetic al unei intervenții finale a Dumnezeului lui Israel în apărarea poporului Său și împotriva dușmanilor. Acest scenariu condiționat al intervenției lui Dumnezeu în favoarea iuviților Lui și împotriva dușmanilor apare în diverse profeții ale VT:  

1.       Venirea Domnului în ajutorul lui David (2Sam 22:8-20; Ps 18:7-17)

2.       Venirea Domnului împotriva Babilonului și în favoarea Ierusalimului (Isaia 13-14)

3.       Venirea Domnului pe nori pentru a pedepsi Egiptul spre pocăință (Is 19:1, 22-25)

4.       Venirea Domnului pentru a pustii pământul, în timpul Babilonului (Is 24-26)

5.       Venirea Domnului ca judecător al lui Israel (Is 66:6, 13, 15-16)

6.       Venirea Domnului din Teman și Paran asupra tuturor triburilor (Hab 3:2-5)

7.       Venirea Domnului ca judecător al leviților și al întregii lumi (Mal 3:1-5, 17-18; 4:1-3).

Probabil mai sunt și alte profeții ale intervenției speciale a lui Dumnezeu. Ele descriu momente istorice sau scenarii condiționate, reflectând mare parte din ceea ce știm despre venirea Domnului în NT, dar în profeți sunt de obicei scenarii care au în centru pe Israel și Ierusalimul.

În scenariul din Zaharia 14, Dumnezeu permite străinilor să devasteze cetatea, să asalteze femeile și să ia prizonieri jumătate din cetate (v. 2). Aceasta era clar o avertizare a iudeilor repatriați, că nu erau mult mai serioși decât cei din Ierusalimul preexilic, care fusese distrus. Numai o rămășiță a iudeilor avea să fie cruțată. Pentru această rămășiță Domnul intervine, iar intervenția Lui este descrisă în limbaj militar (v. 3).

Se dau detalii poetice și se arată scene extraordinare: Yahwé coboară pe Muntele Măslinilor. Muntele nu-L poate ține, ci se prăbușește, refugiindu-se în cele patru puncte cardinale (Zah 14:4-5, cf. Is 64:1-4; Na 1:5-6; Hab 3:6, 10; Ps 104:32; Jud 5:4-5; Ex 19:18 etc). Nu ni se spune ce se întâmplă cu Ierusalimul în momentul în care Muntele Măslinilor se face o vale uriașă. Atunci urmau să se arate perturbări mari în natură (v. 6-7), după care (asemenea scenariului din Ezechiel 47), râuri de apă aveau să curgă din Ierusalim, vindecând pustiul (Zah 14: 8, 10-11). Ostilitățile împotriva Ierusalimului urmau să fie înăbușite prin judecăți teribile (v. 12-15). Ca urmare, Yahwé avea să fie recunoscut ca Dumnezeu al întregului pământ (v. 9, 16 etc.) și toate popoarele, chiar și egiptenii, aveau să facă pelerinaj la Ierusalim de sărbători (v. 16-21). În mod special se accentuează sărbătoarea Corturilor și centralitatea ritualului de la Templu, cu jertfele specifice. Iar popoarele sunt numite „familii”, ca în Geneza 10, subliniindu-se astfel unitatea de origine a omenirii. 

Dacă această descriere profetică a intervenției Domnului s-ar referi la venirea lui Iisus pe care o așteptăm, potrivit profețiilor din NT, ar fi multe lucruri care nu s-ar potrivi:

1.       Ce legătură să aibă Ierusalimul de jos cu venirea lui Iisus, dacă poporul lui Christos răspunde Ierusalimului de sus (Gal 4:26; Evrei 11:10, 14, 16; 12:22; Ap 3:12; 21:2, 10).

2.       Ce legătură să mai aibă templul, sărbătorile mozaice, pelerinajul la Ierusalim și oalele sfințite pentru carnea jertfelor, cu Împărăția lui Christos pe care o așteptăm? Un asemenea scenariu nu are sens nici astăzi, nici în timpul mileniului apocaliptic, nici după mileniu, când pământul va fi înnoit pentru totdeauna.

3.      Acest scenariu al lui Zaharia combină scena venirii Domnului cu o serie de aspecte care aveau sens doar pentru vremea aceea. Dumnezeu voia să-i avertizeze pe iudei despre rolul lor misionar printre popoare, știind n special că Egiptul avea cea mai mare colonie de iudei din diaspora.  

În concluzie, Zaharia 14 este unul din scenariile VT ale intervenției finale a Domnului, un scenariu amestecat cu avertizări și promisiuni ce aveau sens pentru iudeii din timpul lui Zaharia și până la moartea lui Iisus, când s-a pus capăt    scenariilor vechiului legământ (Dan 9:24-27). 

Aceste profeții au însă multe lecții spirituale și pentru noi. Ideea că până și vasele profane din Ierusalim aveau să fie sfințite pentru uzul templului, din cauza mulțimii pelerinilor arată că nu doar vasul special făcut pentru templu este sfânt, ci și vasul profan care este dedicat Domnului. Pentru noi, neevreii, care suntem vase de rând, aceasta este o veste bună. Încă și mai interesantă este profeția că până și pe zurgălăii de la caii pelerinilor avea să fie pusă inscripția sacră, care era gravată doar pe rozeta de aur de pe fruntea pontifului iudeu: Qódeš lə-Yahwé! Profeția lui Zaharia se încheia cu ceea ce părea o adevărată blasfemie pentru vremea aceea. 

Nu vreau să las impresia că răspunsul meu clarifică totul. (M-aș bucura să mai învăț câte ceva, de la cei care au studiat aceste profeții). Dar nu aș face greșeala de a le aplica orbește la era creștină, la mileniul Apoclipsei, sau la lumea înnoită de după aceea. 

Felicitări, dacă ați avut răbdare să citiți până aici.