miercuri, 27 mai 2026

Puțină teologie federală

 Introducere

Cred că este nevoie de un studiu complet al legămintelor, care să ia în calcul tot ce spune în mod explicit sau implicit Biblia despre diverse legăminte şi care să analizeze afirmaţiile lui Pavel, integrându-le armonios într-un sistem mai general. Altminteri, dacă vom construi numai pe afirmaţiile lui Pavel, rezultatul— deşi corect şi folositor, din punct de vedere practic—, va rămâne controversat. Pavel nu a intenţionat să facă o teologie a legămintelor în scrisorile lui, ci să rezolve nişte chestiuni de principiu în dispută cu susţinerile iudaizanţilor (care erau creştini legalişti). El a făcut mai multă polemică decât teologie. 

Cred că primul lucru de care are nevoie cineva ca să înţeleagă un subiect biblic, nu este dorinţa de a se clarifica în cinci minute, sau de a dobândi o înţelegere armonioasă a subiectului, după ce l-a studiat după 1-2 autori, fie ei şi autori biblici. Cel mai util este să se studieze lucrurile în ordinea cronologică, biblică, uitând pentru moment tot ce ai citit până atunci despre subiect. Trebuie studiate toate locurile în care se vorbeşte, în mod explicit, despre legăminte între Dumnezeu şi oameni.

Legăminte cu Adam

  1. 2 legăminte (implicite, fără utilizarea termenului legământ) făcute cu Adam, unul înainte de cădere (Gen 2:15-17, un legământ al dreptăţii), cerând ascultare din încredere şi iubire, şi unul după cădere (3:15-24, legământul harului, al celei de-a doua şanse),[1] care, în mijlocul pedepselor disciplinare, numite blesteme, aduce prima promisiune a mântuirii. Acest legământ de har se întemeiază pe un alt legământ, făcut între Tatăl şi Fiul înainte de veşnicii (2 Tim 1:9, Tit 1:2, In 7:24, Ef 1:4-5.11, 2:10, 1 Pt 1:2.20, Rom 3:25, 8:29-30, Mt 25:34, Ap 13:8, 17:8).[2] Sămânţa femeii sunt fiii lui Dumnezeu (Gen 6:2), adevăraţii credincioşi (Rom 16:20, Ap 12:1-17), dar într-un sens special, Christos (Ap 12:5).

Legăminte cu Noe

  1. 2 legăminte făcute cu Noe, implicând familia şi urmaşii (toată omenirea): Gen 6:18-22,  9:9-17. Legământul cu vieţuitoarele este o exprimare poetică a promisiunii divine că, în folosul omului, Dumnezeu se ocupă şi de animale (cf. Os 2:20)

Legăminte cu Avram / Avraam şi cu alţi patriarhi

  1. 2 legăminte făcute cu Avraam şi cu urmaşii lui etnici şi spirituali: Gen 15:18-21, 17:2-17.[3] Petru învăţa că evreii contemporani lui erau „sămânţa lui Avraam” (FA 3:25). Pavel, arăta, că, dimpotrivă, Sămânţa aceasta era Christos (Gal 3:15-16).
  2. A făcut Dumnezeu legăminte şi cu alţi patriarhi ? A făcut Dumnezeu promisiuni şi altora, ori a cerut ascultare şi altora ? Este aceasta o intrare implicită în legământ cu Dumnezeu ? Ex 2:24, Ps 105:8-10.

Legăminte cu poporul Israel

  1. Pe temeiul cărui legământ a scos Dumnezeu pe Israel din Egipt ? Ex 2:24, 6:3-8. Pe temeiul cărui legământ Dumnezeu S-a îndurat de poporul Lui, chiar când n-au fost credincioşi, pe vremea regilor ? (2 Rg 13:23, 17:15).
  2. La Sinai, Dumnezeu face legământ cu Israel (Ex 19:4-8), apoi îi dă Cele Zece Porunci (Ex 20), care sunt „cuvintele legământului” (Ex 34:28, Dt 4:13.23, 5:2-22), scrise pe „tablele legământului” (Dt 9:9-115, Ev 9:4) şi puse în „chivotul legământului” (Num 10:33, 14:44, Dt 10:8, 31:9.25-26, Ios 3:3.6.8.11.14.17, 4:7-9-18, 6:6, 8:33, Jud 20:27, 1 Sam 4:3-5, 2 Sam 15:24, 1Rg 3:15, 6:19, 8:1.8.6.21-23, 1 Cr 15:25.26.28.29, 16:6.37, 7:1, 22:19, 28:2.18, 2 Cr 5:2.7, 6:11, Ier 3:16, Ev 9:4), precum şi „cartea legământului” (Ex 24:3-8, 2 Rg 23:2.21, 2 Cr 34:30-21). Dumnezeu a continuat „să facă legăminte” (sau să înnoiască legământul, sau să se refere la acest legământ) cu Israel: Ex 34:10-28, Dt 28:69 / cap 29, 30, 31. Ne 9:8. Un termen strâns legat de „legământ” este „mărturia”, adică documentul scris al legământului, Decalogul (Ex 25:16.21) De aici provin expresiile „tablele mărturiei” (Ex 31:18, 32:15, 34:29) „chivotul mărturiei” (Ex 25:22, 26:33-34, 30:6.26, 39:35, 40:3.5.20.21, Num 4:5, Ios 4:16) şi „mărturiile” Domnului (Ps 119 în ebraică).
  3. Sabatul, care fusese dat de la Facerea Lumii, era acum dat lui Israel ca un semn distinctiv, ca simbol al legământului (Ex 31:16-17). Dar existau şi alte semne ale legământului, care nu sunt de la început, nici universale: SAREA presărată peste jertfe (Lev 2:13), circumcizia (moştenită de la Avraam, dar înnoită prin poruncă lui Israel: FA 7:8), „pâinile Prezenţei” din Templu (Lev 24:8-9).
  4. Păzitorii speciali ai acestui legământ au fost puşi leviţii, când Dumnezeu le-a transformat bletemul părintesc într-o binecuvântare, fiindcă au trecut de partea Domnului la Sinai: Dt 33:9, Mal 2:4-8. Marele preot era, astfel, căpetenia legământului (Dan 11:22) Metafora obişnuită a legământului este dragosta dintre bărbat şi femeie (Ez 16:8).
  5. Lagământul era însoţit de binecuvântări şi blesteme, toate fiind condiţionate (Lev 26:9-15-45,  Ier 11:1-10). LEGĂMÂNTUL este ÎNTOTDEAUNA CONDIŢIONAT, aşa cum scrie şi în Decalog: Dt 7:9, cf. Ex 5:10, Ios 23:16, Jud 2:1-2.20, 1 Rg 11:11, Ps 25:10.14, 44:17, 103:17-18, Ier 22:9-10) Dumnezeu a continuat „să facă legăminte” (sau să înnoiască legământul, sau să se refere la acest legământ) cu Israel: Ex 34:10-28.
  6. Legământul de la Sinai a fost încălcat (rupt) din partea lui Israel, fapt simbolizat prin spargerea primelor table (Ex 32:19). Dar s-au făcut alte table, scrise la fel şi puse în acelaşi chivot (Ex 34:1-4.29, Dt 9:15, 10:1). Legământul de la Sinai era valabil şi pentru generaţiile următoare, (Dt 4:31, 5:2-3) pentru „1000 de generaţii” (1Cr 16:15), un „legământ veşnic” (1 Cr 16:17, Ps 111:9, Is 24:5) El a mai fost rupt şi în alte generaţii (1Rg 19:10.14, 2Rg 17:35-41, 18:12, Os 8:1, Ps 78:10.37, Ez 44:7). Chiar şi după eşecul ultimei generaţii a legământului sinaitic (generaţia care a dat la moarte pe Messía), legământul Celor Zece Porunci a rămas în vigoare pentru cei care au intrat în legământul lui Christos (Ap 11:19, 15:5, Lc 18:20). Inclusiv porunca Sabatului a fost sfinţită de Christos pentru urmaşii Săi (Lc 23:56, în greacă: „s-au odihnit după Poruncă”; FA 13:42, 16:12-13). 
  7. Legământul se întemeia pe harul lui Dumnezeu, pe credinţa care se dovedeşte în ascultare din iubire, nu pe merite omeneşti (Dt 8:18, 2 Cr 6:14, Ne 1:5, 9:32, Ps 50:5.16-17.23, 74:20, 106:45, 111:5,  Is 50:1-17, Ier 14:20-21, Dan 4:9, Os 6:6-7.
  8. Fiindcă Israel nu era doar o împărăţie spirituală a lui Dumnezeu, ci un stat pământesc, care avea nevoie de legi şi penalitate, încălcarea legământului atrăgea (potrivit cu voia descoperită a lui Dumnezeu) pedepse civile, mergând până la pedeapsa capitală: Dt 17:2-7, Ios 7:11.15 etc.
  9. Planul lui Dumnezeu era ca legământul Său să fie extins şi la alte popoare, în primul rând legea Sabatului original, dar şi ceremoniile mozaice (Is 56:1-8),
  10. Legământul Domnului a fost adesea întărit şi printr-o convenţie (legământ) între conducători şi popor: Ios 24:25-28, 2 Rg 11:4.17, 23:2-3, 2 Cr 15:12, 23:1-3.16, 29:10, 34:32, Ezra 10:3, Ier 34:8-18 Şi în aceste cazuri, legământul era aplicat la situaţiii concrete.
  11. Oamenii pot încheia legăminte între ei (Avraam şi Abimelec, israeliţii şi gabaoniţii, David şi Ionatan, David şi Hiram), pe care Dumnezeu le confirmă (Ps 55:20, Pr 2:17, Is 33:8, Ez 17:13-19, Os 10:4, Am 1:9, Mal 2:10-14), sau pe care le dezaprobă (Is 28:18, Os 12:1). De asemenea, pot încheia legământ cu ei înşişi (Iov 31:1).
  12. Dumnezeu a încheiat un legământ special cu Aaron, legământ care implica sistemul jertfelor (Num 18:19 şi contextul). Dumnezeu a încheiat un legământ cu preotul Fineas, nepotul lui Aaron, asigurându-l că din urmaşii lui se vor recruta preoţii (Num 25:11-13). De fapt, leviţii intrau într-un legământ special cu Dumnezeu: Dt 33:9, Ne 13:29.
  13. Dumnezeu a încheiat un legământ special cu David şi cu urmaşii lui, promiţând venirea lui Messía din dinastia lui, o promisiune necondiţionată 2 Sam 23:5, 2 Cr 13:5, 21:7, Ps 89:3-52, 132:11-12. Chiar după căderea definitivă a dinastiei davidice, Dumnezeu promite că Îşi va ţine cuvântul: Ier 33:20-22. Zaharia a confirmat că în timpul său Dumnezeu  împlinia promisiunea legământului davidic, care era, în acelaşi timp, o promisiune a legământului abraamic (Lc 1:67-72-79).
  14. Mântuitorul Lumii este personificarea unui legământ pe care Dumnezeu voia să-l încheie cu toate popoarele, nu numai cu israel. El este o confirmare a legământului făcut cu David: Is 42 6 şi contextul, Is 49:7-26, Is 55:3.
  15. În virtutea cărui legământ vorbeşte Dumnezeu lui Israel în Is 61:8 şi contextul ?
  16. După ce Dumnezeu a aruncat pe Israel în Captivitate, deoarece rupseseră legământul, a hotărât întoarcerea lor pe temeiul unui NOU LEGĂMÂNT, mai bun decât cel de la Exod. Dar şi acest legământ era condiţionat.  Noul Legământ profeţit de Ieremia este adresat întregului Israel şi prevedea restaurarea de după Exil, cu un Ierusalim care să nu mai fie distrus niciodată: Ier 31:31-40, 32:36-44, 33:25-26, 50:2-5-10. De acest legământ aveau să beneficieze şi alţii: Ez 16:59-62. El se întemeia, după cât se pare, pe legământul davidic, (Ez 34:22-31, 37:25-28), a cărui principală făgăduinţă era necondiţionată. Totuşi el era condiţionat şi reprezenta, în acelaşi timp, o reeditare a celui de la Sinai, având ataşate şi pedepse: Ez 20:34-38, şi mari promisiuni condiţionate: Ez 37:25-28 şi vezi cap 40-48. Acesta este legământul mesianic promis mai întâi lui Israel, dar proclamat apoi lumii întregi: Daniel 9:24.27, Zah 9:10-11.[4] Messía era aşteptat ca Sol (mijlocitor şi vestitor) al acestui legământ (Mal 3:1).
  17. Legământul profeţit de Ieremia în cap. 31 a fost profeţit şi de Moise (Dt 30:1-10).
  18. Termenul legământ a început să fie folosit şi ca echivalent pentru religie (Dan 11:28.30).
  19. Iisus a înţeles că misiunea Lui sigiliează un nou legământ făcut cu Israel şi cu toate popoarele: Mt 26:28, Mc 14:24, Lc 22:28, 1 Cor 11:25 Toate legămintele sunt, MAI ÎNTÂI pentru Israel (Rom 9:4, In 4:22).
  20. Domnul a prevăzut un legământ cu israeliţii care se pocăiesc, luând ca garanţie şi semn veşnic, profeţiile „evanghelice” ale lui Isaia şi ale tuturor profeţilor care-l vor urma (Is 59:20-21). Pavel aplică profeţia legământului mântuirii la Evanghelia lui Christos (Rom 11:27, cf. Is 59:20-21).
  21. Numirea celor două părţi ale Bibliei (Vechiul Testament şi Noul Testament), provine de la teologia creştină a legămintelor. Ele nu sunt denumirile naturale sau originale ale acestor Scripturi iudeo-creştine, ci sunt convenţionale, bisericeşti, relativ târzii şi creează confuzie, pentru că, deşi ambele sunt în aceeaşi măsură inspirate şi provin de la aceeaşi autoritate, se creează impresia că primele Scripturi sunt învechite şi inferioare, în practică sau în teorie, Scripturilor creştine. În cadrul unor universităţi nu se foloseşte denumirea de Vechiul Testament, ci Biblia Ebraică. Iar profesorii de VT adesea obişnuiesc să spună că ei sunt profesori de „Primul Testament”.

LEGĂMINTELE în teologia lui Pavel

1.       Pavel vorbeşte despre noul legământ, în contrast cu cel vechi, arătând că vechiul era un legământ al literei Legii, în timp ce noul este al spiritului Legii (2 Cor 3:6). Cultul literei (săpate în piatră) era plin de slavă, dar nu oferea decât moarte (v. 7), în timp ce serviciul spiritual adus lui Dumnezeu, şi care duce la viaţă, este incomparabil mai glorios şi nemuritor (v. 7-11). Înţelegerea spirituală a noului legământ s-a descoperit în mod desăvârşit prin Christos; cei ce nu-L acceptă, citesc Cartea Legământului printr-un văl, care-i împiedică să vadă sursa adevăratei slave a lui Moise (v. 14 în context). Trebuie să se observe, însă, că Pavel pune în contrast cele două legăminte, ţinând seama de maniera oarbă, legalist-literalistă a înţelegerii şi practicării religiei iudaice contemporane, fără a se referi la cerinţele spirituale care erau ACELAŞI în legământul de la Sinai (Dt 6:5-6, 30:11-14, cf. v. 6.8).

2.        Legământul abraamic, fiind făcut înaintea celui de la Sinai, deci nu pe temeiul Torei (Legii), şi înainte de a fi dată orice poruncă din Lege, chiar înainte de porunca circumciziei, ilustrează faptul că Dumnezeu primeşte, prin credinţa în Christos, şi pe neevrei, socotindu-i fii ai lui Avraam: Gal 3:15-29. Astfel promisiunea precede Darea Legii şi are putere chiar dincolo de călcarea ei, principala atribuţie a Legii fiind rolul pedagogic, de a ne conduce la Christos, care este Domnul. În exemplul, învăţătura şi puterea Lui avem Legea întreagă, vie, şi în adevăratul ei spirit; nu ne mai limităm în mod jalnic la cerinţa literei. Cele două legăminte sunt ilustrate prin Agar şi Sara, Sinai [şi Golgota], Ierusalimul pământesc şi Ierusalimul ceresc, Ismael şi Isaac (Gal 4:24-31). Vorbind despre Ierusalimul ceresc, Pavel, totuşi, aplică liber profeţii despre Ierusalimul pământesc postexilic, în care era prevăzut loc şi pentru neevrei (Gal 4:27, cf. Is 54-55), profeţii aproape total eşuate din cauza necredinţei şi neascultării lui Israel (cf. Is 2, Mica 4, vezi Ieremia 18).

3.       În 2:12, Pavel spune creştinilor neevrei că acum au parte de „legămintele făgăduinţei”. Căutaţi în notele de mai sus, de ce foloseşte el pluralul ?

4.       Legământul „mai bun” din Evrei 7:21 este legământul preoţiei lui Christos „în felul lui Melkisedek”, care anulează legământul levitic (cf. Dt 33:9, Mal 2:4-8, Num 13:29, 18:19). Totuşi, legământul levitic era strâns legat de legământul sinaitic făcut cu întregul Israel, şi care era reprezentat prin simbolurile şi ceremoniile specifice ale cultului mozaic (Ev 8:1-6). Pavel reduce totul aici la două legăminte care sunt echivalente cu cele două religii: iudaismul şi creştinismul, afirmând că noul legământ este „legiferat pe temeiul unor PROMISIUNI MAI BUNE” (Ev 8:8-12). Care sunt promisiunile noului, reiese din v. 8-12. Dar care au fost acelea, mai puţin bune, ale vechiului ? Pavel nu menţionează aici, iar diverşi scriitori şi predicatori spun că ar fi vorba de făgăduinţele evreilor de a ţine Legea (e.g. Ex 19:8).[5] Aceste făgăduinţe de a ţine Legea n-au fost însă niciodată criticate de Dumnezeu sau de oamenii lui. Dumnezeu mustră doar făgăduinţele nesincere (Ios 24:16.19.21) sau neîmplinite (încălcate); în rest, asemenea făgăduinţe întărite cu jurământ, şi asemenea legăminte „din iniţiativă omenească” sunt binevăzute în Scriptură (Ps 119:106, Ne 10:29, 1 Cor 9:16-17.27). Dacă în cazul Noului Legământ se menţionează promisiunile „mai bune” ale Domnului, atunci şi în cazul vechiului, zic eu, făgăduinţele mai puţin bune trebuie să fie tot ale Domnului. Într-adevăr, vechiul legământ (chiar şi în inima Decalogului, vezi porunca V), nu oferă altceva decât ţara Canaanului, mulţi urmaşi, viaţă lungă şi fericită pe pământ etc., cu condiţia ascultării. În cazul greşelilor, oferea iertare, în mod limitat (FA 13:38-39) în timp ce noul legământ aduce desăvârşirea, atât în posibilitatea iertării, cât şi în înnobilarea caracterului (Ev 7:25, 9:9, 10:1.14, Mt 19:20-21).

5.       Pavel spune că profeţia noului legământ din Ier 31 era ca o mustrare adresată lui Israel (Ev 8:8). Cine este mustrat aici: Cel care a dat legământul dintâi, sau cei care l-au rupt ? Aceasta înseamnă că legământul era bun şi trebuia ţinut.

6.       Al doilea legământ era superior. Dar în ce anume diferea de primul ? Autorul pare să spună că superioritatea lui consta într-o religie moral-spirituală, motivată interior şi personală, în contrast cu religia literalist-legalistă, exterioară (în cele morale şi ceremoniale) şi predominant didactică şi comunitară a primului legământ (Ev 8:9-12, 10:16-18). Ceea ce este însă deosebit de interesant, deşi autorul nu menţionează, este că şi legământul dintâi cerea şi promitea scrierea Legii în inimă (Dt 6:5-6, 30:11-14, cf. v. 6.8). Atunci în ce mai stă contrastul între cele două ? Probabil în faptul că primul legământ, fiind o religie de stat (naţională), era obligatorie şi cu o serie de cerinţe exterioare, măsurabile, pentru a căror călcarea puteai fi pedepsit; în timp ce spiritul noului legământ se realizează cu precădere în creştinism, prin Evanghelie, deoarece se pune accentul pe religia liber aleasă, personală şi spirituală. Morala socială  (chiar şi după Church Manual) nu poate fi decât exterioară, de aceea nici disciplina Bisericii şi calitatea de membru nu pot fi confundate cu criteriile Împărăţiei, care sunt spirituale. A fi un bun cetăţean, sau un bun membru al Bisericii este doar o fază moralistă, echivalentă cu starea aceea de „sub Lege” (Rom 6:14+), a vechiului legământ, care încă nu te face candidat pentru Cer. Numai dacă eşti „în Christos”, dacă eşti condus de Spiritul Lui, nu de motivaţiile „firii pământeşti”, înseamnă că ai intrat în noul legământ (Rom 8). Adevărata cunoaştere de Dumnezeu începe cu experienţa iertării păcatelor (Ev 8:11-12, cf. 2 Cr 33:12-13). 

7.       Pavel arată că, pe vremea lui Ieremia (citează din Ier 31), legământul sinaitic era îmbătrânit, „aproape de pieire” şi de înlocuire (Ev 8:13). Într-adevăr, Ieremia prevedea, aşa cum s-a arătat mai sus, că Dumnezeu va face un nou legământ, în virtutea căruia, după exil, Israel va fi complet restaurat. Dar acest nou legământ despre care vorbeau Ieremia şi alţi profeţi nu excludea sistemul ceremonial cu tot ce ţinea de el. Pavel nu explică profeţia lui Ieremia, ci o aplică, prin extensie, la Evanghelia creştină. Eu cred că autorul n-a intenţionat să explice şi să clarifice o serie de aspecte teoretice (teologice) la care ne gândim noi, ci a aplicat spiritul acelor profeţii la mesajul creştin pe care-l predica, având doar scopuri practice.

8.       Legământul nou aduce răscumpărare de sub abaterile comise sub primul legământ (Ev 9:15), prin moartea lui Iisus Christos (v.16-17).

9.       Noul legământ (aici se referă direct la legământul creştin) a fost ratificat prin sângele lui Iisus ca să poată deveni efectiv, după cum şi cel sinaitic a fost ratificat prin sânge (v. 17-23).

10.    Călcarea noului legământ este mai gravă decât călcarea primului legământ (Ev 10;28-29). Aceasta înseamnă că noul legământ nu ne scuteşte de împlinirea condiţiilor, cum învaţă unii.

11.    Ev 12:18-24. Dacă în legământul sinaitic, apropierea de prezenţa fizică a lui Dumnezeu, manifestată prin semne, cerea cel mai profund respect faţă prezenţa şi autoritatea divină; în noul legământ, apropierea de realităţile nevăzute, cereşti (de Ierusalimul de sus, Templul şi închinătorii lui, Judecătorul Suprem, întregul univers al fiinţelor sfinte şi IISUS ÎNSUŞI cu meritele jertfei Lui) cere cu atât mai multă evlavie şi temere de Dumnezeu (12:24-28). Legământul creştin conţine aceleaşi cerinţe neschimbătoare ale lui Dumnezeu (Ap 11:19).

12.    Legământul creştin (noul) este numit „veşnic” (Ev 13:21-22), ceea ce în sensul limbilor biblice se referă la mare vechime (uneori chiar eternitate) în trecut sau în viitor. De aceea şi Evanghelia predicată de Cei Trei Îngeri se numeşte Evanghelia Veşnică (Ap 14:6-7).

 



[1] Cf. Patriarchs and Prophets, p. 370.”The covenant of grace was first made with man in Eden, when after the Fall there was given a divine promise that the seed of the woman should bruise the serpent's head. To all men this covenant offered pardon and the assisting grace of God for future obedience through faith in Christ. It also promised them eternal life on condition of fidelity to God's law. Thus the patriarchs received the hope of salvation.”

[2] Cf. E. G. White, Youth's Instructor, June 14, 1900, p. 186. ("The Price of our Redemption") {1MR 121.3}:„Christ was not alone in making His great sacrifice. It was the fulfillment of the covenant made between Him and His Father before the foundation of the world was laid. With clasped hands they had entered into the solemn pledge that Christ would become the surety for the human race if they were overcome by Satan's sophistry. „

[3] A se observa dacă este vorba de legăminte diferite, sau dacă un anumit legământ este doar o confirmare a unui legământ anteior, sau poate este o dezvoltare a unui legământ anterior.

[4] Nu este foarte clar la ce legământ se referă Zah 11:10.13 etc. În KJV, v. 10 zice „cu tot poporul”, nu „cu toate popoarele”. Pe de o parte, pare să fie o referire la ruperea legământului care adusese exilul, pe de altă parte poate fi o profeţie tainică despre eşecul final al lui Israel de a-L accepta pe Iisus ca Messía.

Niciun comentariu: