Biserica celor întâi-născuți: Evrei 12:16-17, 23
Din punct de vedere spiritual-moral, Esau se vânduse deja mai dinainte de ciorba de linte, de vreme ce își luase două soții (!) păgâne, împotriva voinței părinților. Este o dovadă suficientă că Esau avea deja idealuri păgâne. Cât despre dreptul de întâi născut, Esau știa bine că asta însemna parte dublă de moștenire de la părinți, adică 2/3 din toată averea fabuloasă a lui Isaac. Iacov era mai potolit, era dispus să mai aștepte, decât să-și ia o soție păgână. Își dorea dreptul de întâi născut, dar pe lângă motivele materialiste, se vede că avea și motive spirituale.
Iacov a speculat momentul foamei lui Esau și a făcut un târg avantajos. Dar ceea ce a obținut a fost o simplă vorbă, pe care tatăl Isaac nu a validat-o, fiindcă la momentul binecuvântării, tot Esau a fost chemat.
Se vede că binecuvântarea era privită superstițios, ca un fel de magie albă, precum așa numitele sacramente ale tradiției creștine. Și Rebecca vedea lucrurile la fel, și băieții, și Isaac. Dumnezeu a vorbit prin gura lui Isaac, ca și prin gura lui Balaam, silindu-l să binecuvânteze pe altul, nu pe fiul preferat.
De sus, chestiunea legitimității se vedea diferit. Băieții erau gemeni, așa că socoteala cu întâi-născutul era lipsită de importanță, dincolo de alegerea părinților. Iar alegerea părinților era divergentă. Isaac îl voia pe cel care ieșise primul, iar Rebecca îl voia pe cel care ieșise al doilea, pentru că Dumnezeu îi arătase în vis, și pentru că se vedea de la o poștă că Iacov era mai credincios lui Dumnezeu și părinților lui. Așa cum știm, Rebecca l-a determinat pe Iacov să-i smulgă lui Isaac „binecuvântarea” de întâi-născut, care era ceva dincolo de partea dublă de moștenire: o asigurare pentru viitor, că Dumnezeu va da prosperitate urmașilor lui.
Lui Esau i-a părut rău că pierduse binecuvântarea, ceea ce înseamnă că și el era la fel de superstițios. Niciunul nu înțelegea că binecuvântarea vine de la Dumnezeu și că este condiționată—nu este un descântec minunata de hocus-pocus.
Peste mulți ani, după ce avea să-L descopere cu adevărat pe Dumnezeu ca Dumnezeu al său, după ce avea să primească binecuvântări materiale și familiale, țesute cu destule necazuri, la întoarcerea în Canaan, avea să fie binecuvântat de Însuși Dumnezeu, primind un nume nou și darul împăcării cu fratele său. Când plecase de acasă, el lăsase în urmă averea părintească, își făcuse avere prin munca sa, și nu atenta la ce aveau Isaac și Esau. Ba încă i-a mai dat daruri lui Esau, și i-a recunoscut lui Esau dreptul de întâi-născut, numindu-l „domnul meu”.
Cei doi frați s-au îmbrățișat împăcându-se, dar au locuit separat. Iacov a locuit cu Isaac, iar Esau, care cucerise deja, cu oamenii lui, teritorii ale horiților din zona muntoasă Seir (în sudul Mării Moarte) s-a așezat acolo. S-au mai întâlnit în pace, la înmormântarea tatălui lor. (Rebecca murise deja înainte de a se întoarce Iacov acasă).
Iacov a învățat lecția „dreptului de întâi-născut”, probabil și Isaac și Rebecca au înțeles-o. Dar mă tem că Esau nu a înțeles-o. A rămas cu mâncarea, cu averile, cu titlul de „domn” peste Iacov și cu o moștenire dată de Domnul, după descrierea din profeția lui Isaac (Gen 27:39; Dt 2:5, 12, 22; Ios 24:4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu