Pâinea și vinul de la Cina Domnului
Florin Lăiu
În ce privește practica pentru masa de Séder sau pentru
Euharistie, comunitățile religioase care oficiază numai cu azimă sunt: evreii
mozaici de toate orientările, romano-catolicii, metodiștii uniți, adventiștii, „bisericile
lui Dumnezeu, de ziua a șaptea”, „bisericile lui Christos”. Mesianicii preferă
azima, dar oficiază și cu pâine obișnuită. Uzul ritual al vinului fermentat este
obișnuit la evrei și la catolici, dar la cerearea credinciosului se poate oferi
must dulce. Mesianicii preferă vinul, dar permit și folosirea mustului. Biserica
Metodistă Unită, Biserica lui Dumnezeu de Ziua a Șaptea și Bisericile
lui Hristos preferă mustul, ca și unele biserici penticostale. Bisericile
ortodoxe oficiază cu pâine obișnuită și vin fermentat. În bisericile
protestante se folosesc ambele variante, după obiceiul catolic, sau după
obiceiul ortodox, dar chiar acolo unde se folosește azimă sau must, rareori se
folosește și azima și mustul la Cina Euharistică.
Care este însă norma biblică?
ΑΡΤΟΣ ártos (pâine, în sens general, atotcuprinzător)
În greaca Noului Testament, ἄρτος (ártos) este termenul
obișnuit pentru pâine, fără ca el să precizeze dacă aceasta este dospită sau
nedospită. Într-adevăr, termenul care
exprimă explicit absența fermentației este ἄζυμος
(ázymos). Dar faptul că ἄρτος
(ártos) cuprinde orice pâine reiese
din expresia ἄρτοι ἀζύμοι (artoi azymoi) – „pâini nedospite” (LXX
Ex 29:2; Lev 2:4; Hipocrate, De
diaeta / Vict. 3.79). De asemenea, expresia „pâinile înfăţişate”, care se schimbau
săptămânal la Templu, deşi nu se specifică nimic în Legea lui Moise cum
trebuiau să fie, ştim de la Josephus (Ant. III.6.6; 10.7) că erau azime / nedospite.
Așadar, artos poate desemna inclusiv azima. Dacă ar însemna prin
definiție pâine dospită, expresia artous azymous ar fi contradictorie. Mai
mult, în 1 Corinteni 5:7–8, Pavel folosește în mod explicit termenul „azime”, pentru a sublinia simbolismul creștin al
sărbătorii.
Argumentul
decisiv este contextul pascal. În relatările sinoptice, Cina este
plasată în cadrul sărbătorii Paștelui (Mt 26:17–19; Mr 14:12–16; Lc 22:7–15). Or,
conform Ex 12:15, 18–20 și 13:6–7, în timpul sărbătorii nu trebuia să existe
aluat în casele israeliților, ceea ce arată că pâinea consumată era nedospită.
De altfel, turtele
fără aluat erau poruncite şi pentru ofrandele de la Templu, în majoritatea
cazurilor.[1] Chiar și preoții păgâni se
hrăneau cu azimă (2Rg 23:9). Azimele erau obișnuite și în alimentația
poporului.[2]
ΟӏΝΟΣ wóinos
(băutura din struguri, în orice stare)
Termenul grecesc οἶνος (wóinos) denumește,
ca și ebraicul יַיִן yáin, băutura din struguri de
viță de vie, în orice stare. Septuaginta traduce proape toate ocurențele
termenului ebraic תִּירוֹשׁ tiyrôš (must de struguri), cu οἶνος
(wóinos), termen care a fost tradus de Cornilescu, când „must”,
când „vin”.[3]
În Meteorologica 4.9 (384a),
Aristotel vorbește despre diferite feluri de οἶνος (wóinos) între care și γλεῦκος
(gléukos), mustul care se concentra prin fierbere. Iar în Meteorologica
4.10 (388a), același Aristotel menționează băutura οἶνος (wóinos),
care nu are efectul vinului obișnuit, adică nu îmbată. Așadar, avem o dovadă că
termenul putea cuprinde și produse nefermentate ale strugurelui.
Iisus nu numește băutura de la Cină τὸ γέννημα τῆς ἀμπέλου „rodul viței” (Mt
26:29; Mr 14:25; Lc 22:18). Pavel, în 1 Cor 11 vorbește despre „pahar” (potērion),
nu precizează starea conținutului.
Anticii cunoșteau metode de conservare
Pliniu cel
Bătrân (Naturalis Historia XIV.11.83), descrie o băutură numită de greci
αἴγλευκος (aígleukos „veșnic dulce”),
echivalentă cu latinescul semper mustum, adică „must permanent”, quoniam
fervere prohibetur („deoarece este împiedicat să fermenteze”). Metoda
descrisă era următoarea: mustul proaspăt era introdus în butoaie; butoaiele
erau imediat scufundate în apă; erau menținute acolo până după trecerea
solstițiului de iarnă, când frigul devenea constant. Pliniu precizează chiar că
fermentarea, fervere, era procesul prin care mustul se transforma în
vin. Pliniu (Naturalis Historia XIV.11.80) descrie de asemenea cum se
făcea defrutum (mustul fiert până când scădea volumul la jumătate), sapa
(sau hepsema, sau siraeum), care era redus prin fierbere până la
aproximativ o treime. Pliniu XIV.10.16–17 descrie și păstrarea strugurilor
peste iarnă: unii erau depozitați în vase de lut, închise și înconjurate cu
tescovină; alții erau păstrați în propriul suc; existau și procedee de
conservare în must fiert. Pliniu XIV.11.84 descrie și uscarea strugurilor pe
acoperișuri sau pe suporturi ridicate, în spații ferite de umezeala nopții. Strugurii
uscați puteau fi rehidratați. Aceasta reprezintă încă o posibilitate de
obținere a unei băuturi din struguri.
Columella (De
re rustica XII.20–21) spune explicit că mustul cel mai dulce, fiert până la
o treime din volum și transformat în defrutum, era răcit, introdus în
vase și depozitat pentru a fi folosit după un an. Prin diluare se putea
obține o băutură din struguri, fără ca aceasta să fi trecut prin fermentație
alcoolică.
Tradiția iudaică
Din nefericire, tradiția iudaică despre Paște (Mişna, Pesachim
10) nu precizează în ce stare trebuia să fie băutura. Dar prin analogie cu pâinea
nefermentată și cu Cincizecimea, când se folosea must dulce (și de aceea
perisabil, cf. FA 2:13 γλεῦκος gléukos,
de la glykys‚ dulce), putem bănui că era folosit vinul cel mai bun. Avem
de asemenea cazul din Neemia 8:10, unde băuturile folosite la agape, după Lege (yáin
wə-šēḵār = băutura din struguri şi băuturile de
fructe / cereale / miere)[4] sunt numite mamtāqīm (băuturi
dulci). Dacă aceasta era o preferinţă pentru agapele iudaice cu caracter
religios, este extrem de puţin probabil ca Iisus să fi comandat alcool pentru cina
de Séder, în ciuda obiceiul evreiesc actual. Nici măcar când suferea nu a pus
gura pe vin fermentat (Mt 27:34; Mr 15:23; In 19:29-30).[5]
Autorii evrei Joseph Jacobs,
Kaufmann Kohler,
Richard Gottheil,
Samuel Krauss,
în articolul “Jesus of
Nazareth” din Enciclopedia iudaică, JewishEncyclopedia.com. ©2002-2021,
au optat pentru vinul nefermentat la masa de Séder, deşi nu avem dovezi din
primul secol despre ce fel de băutură se servea la Pésaḫ:
„According to the
synoptic Gospels, it would appear that on the Thursday evening of the last week
of his life Jesus with his disciples entered Jerusalem in order to eat the
Passover meal with them in the sacred city; if so, the wafer and the wine of
the mass or the communion service then instituted by him as a memorial would be
the unleavened bread and
the unfermented wine of the Seder service (see Bickell,
"Messe und Pascha," Leipsic, 1872).”
Bibliografie
- Pliny the Elder, Natural History,
XIV.11.80–84. În special §83, despre aigleucos și conservarea
mustului fără fermentare. Text
latin și traducere engleză.
- Columella, De re rustica, XII.20–21.
Despre defrutum, prepararea și depozitarea mustului concentrat. Text
latin, Cartea XII.
- BDAG, A Greek-English Lexicon of the New
Testament and Other Early Christian Literature, ed. 3, s.v. ἄρτος, ἄζυμος, οἶνος.
- LSJ, A Greek-English Lexicon, s.v. ἄζυμος. Intrarea
LSJ.
- Mishnah Pesachim 10:1, pentru tradiția celor
patru cupe pascale. Text
ebraic și traducere.
- Joseph Jacobs,
Kaufmann
Kohler, Richard Gottheil,
Samuel Krauss,
în articolul “Jesus
of Nazareth” din Enciclopedia iudaică, JewishEncyclopedia.com.
©2002-2021,
[1]
Ex 29:2, 23; Lev 2:4-5; 6:15-16; 7:12; 8:2,
26; 10:12; Nu 6:15, 17; 19; 1Cr. 23:29.
[2]
Jud 6:19-21; 1Sam 28:24; cf. Dt 16:3.
[3]
Gen. 27:28, 37; Num. 18:12; Deut. 7:13; 11:14; 12:17; 14:23; 18:4; 28:51;
33:28; 2 Rg. 18:32; 2 Cr. 31:5; 32:28; Ne. 5:11; 10:40; 13:5, 12; Ps. 4:8; Is.
36:17; 62:8; Ier. 31:12; Os. 2:10-11, 24; 7:14; Ioel 1:10; 2:19; Hag. 1:11; Zah.
9:17 și altele.
[4]
Deut 14:26. Expresia a fost tradusă de obicei în limba română cu „vin şi
băuturi tari”, sau „vin și băuturi îmbătătoare”.
[5]
Băutura aceasta se numea posca,
un vin ieftin de oţet amestecat cu multă apă, pe care-l beau soldații şi
sclavii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu