joi, 19 noiembrie 2026

Pâine şi vin – de care?

Pâinea și vinul de la Cina Domnului

        Florin Lăiu

În ce privește practica pentru masa de Séder sau pentru Euharistie, comunitățile religioase care oficiază numai cu azimă sunt: evreii mozaici de toate orientările, romano-catolicii, metodiștii uniți, adventiștii, „bisericile lui Dumnezeu, de ziua a șaptea”, „bisericile lui Christos”. Mesianicii preferă azima, dar oficiază și cu pâine obișnuită. Uzul ritual al vinului fermentat este obișnuit la evrei și la catolici, dar la cerearea credinciosului se poate oferi must dulce. Mesianicii preferă vinul, dar permit și folosirea mustului. Biserica Metodistă Unită, Biserica lui Dumnezeu de Ziua a Șaptea și Bisericile lui Hristos preferă mustul, ca și unele biserici penticostale. Bisericile ortodoxe oficiază cu pâine obișnuită și vin fermentat. În bisericile protestante se folosesc ambele variante, după obiceiul catolic, sau după obiceiul ortodox, dar chiar acolo unde se folosește azimă sau must, rareori se folosește și azima și mustul la Cina Euharistică.

Care este însă norma biblică?

ΑΡΤΟΣ ártos (pâine, în sens general, atotcuprinzător)

În greaca Noului Testament, ἄρτος (ártos) este termenul obișnuit pentru pâine, fără ca el să precizeze dacă aceasta este dospită sau nedospită.  Într-adevăr, termenul care exprimă explicit absența fermentației este ἄζυμος (ázymos). Dar faptul că ἄρτος (ártos)  cuprinde orice pâine reiese din expresia ἄρτοι ἀζύμοι (artoi azymoi) – „pâini nedospite” (LXX Ex 29:2; Lev 2:4; Hipocrate, De diaeta / Vict. 3.79). De asemenea, expresia  „pâinile înfăţişate”, care se schimbau săptămânal la Templu, deşi nu se specifică nimic în Legea lui Moise cum trebuiau să fie, ştim de la Josephus (Ant. III.6.6; 10.7) că erau azime / nedospite. Așadar, artos poate desemna inclusiv azima. Dacă ar însemna prin definiție pâine dospită, expresia artous azymous ar fi contradictorie. Mai mult, în 1 Corinteni 5:7–8, Pavel folosește în mod explicit termenul  „azime”,  pentru a sublinia simbolismul creștin al sărbătorii.

Argumentul decisiv este contextul pascal. În relatările sinoptice, Cina este plasată în cadrul sărbătorii Paștelui (Mt 26:17–19; Mr 14:12–16; Lc 22:7–15). Or, conform Ex 12:15, 18–20 și 13:6–7, în timpul sărbătorii nu trebuia să existe aluat în casele israeliților, ceea ce arată că pâinea consumată era nedospită.

De altfel, turtele fără aluat erau poruncite şi pentru ofrandele de la Templu, în majoritatea cazurilor.[1] Chiar și preoții păgâni se hrăneau cu azimă (2Rg 23:9). Azimele erau obișnuite și în alimentația poporului.[2]

ΟӏΝΟΣ wóinos (băutura din struguri, în orice stare)

Termenul grecesc οἶνος (wóinos) denumește, ca și ebraicul יַיִן  yáin, băutura din struguri de viță de vie, în orice stare. Septuaginta traduce proape toate ocurențele termenului ebraic  תִּירוֹשׁ tiyrôš (must de struguri), cu οἶνος (wóinos), termen care a fost tradus de Cornilescu, când „must”, când „vin”.[3]   

În Meteorologica 4.9 (384a), Aristotel vorbește despre diferite feluri de οἶνος (wóinos)  între care și γλεῦκος (gléukos), mustul care se concentra prin fierbere. Iar în Meteorologica 4.10 (388a), același Aristotel menționează băutura οἶνος (wóinos), care nu are efectul vinului obișnuit, adică nu îmbată. Așadar, avem o dovadă că termenul putea cuprinde și produse nefermentate ale strugurelui.

  Iisus nu numește băutura de la Cină τὸ γέννημα τῆς ἀμπέλου „rodul viței” (Mt 26:29; Mr 14:25; Lc 22:18). Pavel, în 1 Cor 11 vorbește despre „pahar” (potērion), nu precizează starea conținutului.

Anticii cunoșteau metode de conservare

Pliniu cel Bătrân (Naturalis Historia XIV.11.83), descrie o băutură numită de greci αἴγλευκος (aígleukos „veșnic dulce”), echivalentă cu latinescul semper mustum, adică „must permanent”, quoniam fervere prohibetur („deoarece este împiedicat să fermenteze”). Metoda descrisă era următoarea: mustul proaspăt era introdus în butoaie; butoaiele erau imediat scufundate în apă; erau menținute acolo până după trecerea solstițiului de iarnă, când frigul devenea constant. Pliniu precizează chiar că fermentarea, fervere, era procesul prin care mustul se transforma în vin. Pliniu (Naturalis Historia XIV.11.80) descrie de asemenea cum se făcea defrutum (mustul fiert până când scădea volumul la jumătate), sapa (sau hepsema, sau siraeum), care era redus prin fierbere până la aproximativ o treime. Pliniu XIV.10.16–17 descrie și păstrarea strugurilor peste iarnă: unii erau depozitați în vase de lut, închise și înconjurate cu tescovină; alții erau păstrați în propriul suc; existau și procedee de conservare în must fiert. Pliniu XIV.11.84 descrie și uscarea strugurilor pe acoperișuri sau pe suporturi ridicate, în spații ferite de umezeala nopții. Strugurii uscați puteau fi rehidratați. Aceasta reprezintă încă o posibilitate de obținere a unei băuturi din struguri.

Columella (De re rustica XII.20–21) spune explicit că mustul cel mai dulce, fiert până la o treime din volum și transformat în defrutum, era răcit, introdus în vase și depozitat pentru a fi folosit după un an. Prin diluare se putea obține o băutură din struguri, fără ca aceasta să fi trecut prin fermentație alcoolică.

Tradiția iudaică

Din nefericire, tradiția iudaică despre Paște (Mişna, Pesachim 10) nu precizează în ce stare trebuia să fie băutura. Dar prin analogie cu pâinea nefermentată și cu Cincizecimea, când se folosea must dulce (și de aceea perisabil, cf. FA 2:13 γλεῦκος gléukos, de la glykys‚ dulce), putem bănui că era folosit vinul cel mai bun. Avem de asemenea cazul din Neemia 8:10, unde băuturile folosite la agape, după Lege (yáin wə-šēḵār = băutura din struguri şi băuturile de fructe / cereale / miere)[4] sunt numite mamtāqīm (băuturi dulci). Dacă aceasta era o preferinţă pentru agapele iudaice cu caracter religios, este extrem de puţin probabil ca Iisus să fi comandat alcool pentru cina de Séder, în ciuda obiceiul evreiesc actual. Nici măcar când suferea nu a pus gura pe vin fermentat (Mt 27:34; Mr 15:23; In 19:29-30).[5]  

Autorii evrei Joseph Jacobs, Kaufmann Kohler, Richard Gottheil, Samuel Krauss, în articolul “Jesus of Nazareth” din Enciclopedia iudaică, JewishEncyclopedia.com.  ©2002-2021, au optat pentru vinul nefermentat la masa de Séder, deşi nu avem dovezi din primul secol despre ce fel de băutură se servea la Pésaḫ:

„According to the synoptic Gospels, it would appear that on the Thursday evening of the last week of his life Jesus with his disciples entered Jerusalem in order to eat the Passover meal with them in the sacred city; if so, the wafer and the wine of the mass or the communion service then instituted by him as a memorial would be the unleavened bread and the unfermented wine of the Seder service (see Bickell, "Messe und Pascha," Leipsic, 1872).”

Bibliografie

  1. Pliny the Elder, Natural History, XIV.11.80–84. În special §83, despre aigleucos și conservarea mustului fără fermentare. Text latin și traducere engleză.
  2. Columella, De re rustica, XII.20–21. Despre defrutum, prepararea și depozitarea mustului concentrat. Text latin, Cartea XII.
  3. BDAG, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature, ed. 3, s.v. ἄρτος, ἄζυμος, οἶνος.
  4. LSJ, A Greek-English Lexicon, s.v. ἄζυμος. Intrarea LSJ.
  5. Mishnah Pesachim 10:1, pentru tradiția celor patru cupe pascale. Text ebraic și traducere.
  6. Joseph Jacobs, Kaufmann Kohler, Richard Gottheil, Samuel Krauss, în articolul “Jesus of Nazareth” din Enciclopedia iudaică, JewishEncyclopedia.com.  ©2002-2021,


[1] Ex 29:2, 23; Lev 2:4-5; 6:15-16;  7:12; 8:2, 26; 10:12; Nu 6:15, 17; 19; 1Cr. 23:29.

[2] Jud 6:19-21; 1Sam 28:24; cf. Dt 16:3.

[3] Gen. 27:28, 37; Num. 18:12; Deut. 7:13; 11:14; 12:17; 14:23; 18:4; 28:51; 33:28; 2 Rg. 18:32; 2 Cr. 31:5; 32:28; Ne. 5:11; 10:40; 13:5, 12; Ps. 4:8; Is. 36:17; 62:8; Ier. 31:12; Os. 2:10-11, 24; 7:14; Ioel 1:10; 2:19; Hag. 1:11; Zah. 9:17 și altele.

[4] Deut 14:26. Expresia a fost tradusă de obicei în limba română cu „vin şi băuturi tari”, sau „vin și băuturi îmbătătoare”.

[5] Băutura aceasta se numea posca, un vin ieftin de oţet amestecat cu multă apă, pe care-l beau soldații şi sclavii.


Niciun comentariu: