Profeţia despre Emanuel din Is 7:14 este în realitate parte dintr-o serie profetică a lui Isaia, pe care aş numi-o "Secţiunea Immanu-El" (Isaia 7:1 -- 12:6), constituită din următoarele părţi:
În ce priveşte relaţia Emanuel - Iisus este nevoie atât de oarecare "demitologizare", cât şi de o prezentare cristocentrică a mesajului profetic. Studiaţi afirmaţiile de mai jos:
1. Pruncul Emmanuel din Is 7:14 nu poate fi Iisus Însuşi, pentru următoarele motive:
a. Cuvântul העלמה ha ‘almá din verset înseamnă tânăra, domniţa. Se poate referi la o domnişoară virgină (Gn 24:43 Rebeca; Ex 2:8 Maria), la fete şi femei tinere în general (NET Ps 68:25/26 ... young women playing tambourines), sau la tinere dezvirginate (NET Pr 30:19 and the way of a man with a woman), de exemplu, la "prospături" de harem, ca în Cânt 6:8 (poate şi 1:3) NRS: There are sixty queens and eighty concubines, and maidens without number. Termenul se referă într-adevăr şi la tinere care, în mod obişnuit sunt fecioare, dar dacă ar fi o profeţie directă despre Fecioara Maria, profetul ar fi trebuit să folosească un termen neechivoc, altminteri se creează confuzii. Nu poate exista o "aproximativ fecioară".
Ebraica are un termen specific care înseamnă fecioară şi numai fecioară/virgină
בתולה băthulá (Gn 24:16; Jud 21:12; 2Sam 13:2.18; Ez 44:22 etc), uneori folosit şi cu sens figurat (= naţie sau cetate frumoasă şi mândră că nu a fost cucerită: Jer. 46:11; Lam. 1:4, 15; 2:13; Amos 5:2). Isaia cunoaşte termenul
בתולה băthulá care înseamnă
numai virgină, şi îl foloseşte atât în sens propriu (Is 62:5) , cât şi în sens figurat (Is 23:4, 12; 37:22; 47:1). Dar
nu îl foloseşte în profeţia despre Emmanuel. Este adevărat că la traducerea greacă LXX a cărţii lui Isaia, traducătorii evrei au ales termenul
παρθένος parthénos, care în general se traduce cu "fecioară", dar se foloseşte şi cu sensul de "fiică" sau "fată necăsătorită". De exemplu, un copil născut dintr-o fată necăsătorită se numea
παρθένiος parthénios, dar fără îndoială că nu însemna "născut virginal", ci fiu al unei femei necăsătorite; la fel spunem astăzi "domnişoară" unei femei necăsătorite, de orice vârstă, deşi termenul este onorific şi nu garantează integritatea fizică. Is 7:14 nu este singurul caz în care LXX au tradus pe
ha ‘almá (domniţa) cu
παρθένος parthénos ("fecioară"; vezi şi Gen 24:43). În unele limbi înrudite cu ebraica (aramaica veche, imperială, nabateeană, palmireană, feniciană, cf. DISO 214),
‘almá are sensul de
fată, domnişoară, sclavă, servitoare, prostituată, fără nici o legătură directă cu virginitatea. Totuşi, există învăţaţi care încă susţin cu mare patos şi cu risipă de elocvenţă, mitul că termenul ebraic
‘almá înseamnă
fecioară (e g. http://www.wlsessays.net/files/BeckAlmah.PDF ).
b. Isaia foloseşte substantivul
העלמה ha ‘almá cu articol definit (ha-), ceea ce, după regulile sintaxei ebraice, înseamnă că se referă fie la o persoană prezentă şi indicată de vorbitor (tânăra aceasta), fie se referă la o persoană care nu este de faţă, dar tocmai s-a vorbit despre ea şi este binecunoscută vorbitorilor (tânăra aceea). Există şi o a treia posibilitate, ca articolul să descrie o persoană nedefinită, în cazul în care se referă la un exemplar dintr-o categorie, dar aici nu este cazul, fiindcă dacă ar fi vorba de Fecioara Maria, ea este un caz singular şi nu parte dintr-o categorie. Prin urmare, tânăra despre care vorbea profetul, fie că era de faţă, fie că era o "prospătură" adusă de curând la palatul lui Ahaz (ca Abişag Sunamita, sau ca acele nenumărate
‘alamot ale lui Solomon, etc.). Comentariile rabinice şi multe comentarii creştine, cred că este vorba de soţia lui Ahaz, care era tânăr. Alţii cred că este soţia lui Isaia, care era de asemenea tânăr pe atunci şi era înrudit cu casa regală (după tradiţia rabinică).
c. Predicatul propoziţiei este adjectival şi aşezat după subiect, exact ca în Gn 16:11; 38:24.25; 1 Sam 4:19. Este subînţeles aici verbul
a fi, care nu se foloseşte în ebraică în asemenea condiţii ("iată, fecioara [este] însărcinată"). După toate probabilităţile, se referă la o stare de fapt, nu la viitor. Chiar dacă s-ar referi la viitor, nu poate fi vorba de un viitor îndepărtat, ci unul imediat, ca în Jud 13:3.5.7 (vestirea naşterii lui Samson), unde este cazul unei femei care nu putea avea copii. De aceea avem traduceri moderne protestante, catolice şi evreieşti care indică timpul prezent: NRS (the young woman
is with child and shall bear a son), TOB (la jeune femme
est enceinte et enfante un fils), TNK (the young woman
is with child and about to give birth to a son), NJB (the young woman
is with child and will give birth to a son).
d. Al doilea predicat "şi va naşte" este în ebraică un participiu echivalent cu adjectivul. Se traduce "şi născătoare de..." , putând a se referi la o parturientă (Ps 48:7; Is 13:8), la o mamă care a născut (Ier 15:9; 50:12), sau la una care tocmai urmează să nască (Gen 16:11; 17:19; Jud 13:15.17). Folosirea unui adjectiv + participiu, care sunt atemporale este cu totul nepotrivită pentru a indica un viitor îndepărtat, afară de cazul că ar exista în context un indiciu clar că totul se referă la un viitor destul de îndepărtat.
e. Felul în care este scris în ebraică verbul
וקראת se poate citi
wăqara't (ea va numi) aşa cum a fost indicat aici de masoreţi, sau "tu (fem.) vei numi" (Lc 1:31), ceea nu se potriveşte, deoarece Isaia îi vorbeşte unui bărbat. Dar LXX a tradus aici cu persoana a doua (tu vei numi), ceea ce înseamnă că au citit verbul ebraic
wăqara'ta "tu (masc.) vei numi", ca în Gen 17:19; Mat 1:21; Lc 1:13, sens foarte logic în context. În 1QIsaa (Sulul lui Isaia de la Qumran) verbul este scris puţin diferit
וקרא şi se poate citi
wăqara' ("se va numi" /"va fi numit", cf. Gen 25:30) sau
uqăra' "şi să numeşti tu (masc.)", cf. Is 8:3; Os 1:4. Citirea din LXX mi se pare plauzibilă, în acest caz Ahaz avea să pună nume copilului. Dar faptul că citirea masoretică
וקראת wăqara't (ea va numi) este o formă arhaică (în loc de
וקראה wăqar'á, îi dă prioritate.
f. Numele domniţei nu este dat, ceea ce înseamnă că poate să fi fost neimportantă din punct de vedere social, ca persoană şi ca origine. Numele Immanu-Eil ("Cu noi [e] Dumnezeu") (care se rătăcise şi pe centurile naziştilor:
Gott mit uns !) este unic în Biblie şi în toată onomastica ebraică. Ceva asemănător ar putea fi în Pr 30:1 (Itti-Eil = Dumnezeu e cu mine), dar nu e sigur că este un nume, poate fi parte dintr-o expresie comună ("Am obosit, Doamne...!"). Istoria biblică nu menţionează când s-a născut copilul şi ce isprăvi a făcut, iar evreii nu au folosit acest nume în onomastica lor decât foarte târziu, în ultimele secole. Notaţi că îngerul Gabriel nu i-a spus Mariei să-i pună Copilului numele Immanu-Eil, Iisus nu S-a recomandat vreodată sub acest nume, iar apostolii în NT nu îl aplică niciodată lui Iisus.
g. Contextul arată că acest copil urma să se nască în curând. Profeţia era făcută în timpul invaziei siro-israelite, între 735-733 BC, în timpul domniei lui Péqa
h în Samaria. În Is 7:16, profetul anunţă că, înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii morale, acest copil care se va naşte, coaliţia Siria-Israel va cădea sub jugul asirian (vezi v. 17-20). Or, această profeţie s-a împlinit complet în scurt timp. În anul 732 AC, regatul Damascului a fost cucerit de asirieni, iar regatului din Samaria de asemenea cucerit în anul 721/722 AC, şi populaţia deportată. Deci profeţia cu privire la cei doi împăraţi sa împlinit în 11-14 ani de la rostirea profeţiei, ceea ce coincide cu obiceiul cultural evreiesc de a socoti vârsta responsabilităţii morale la 12-13 ani, când se face şi ceremonia de "bar-miţva".
Semnul anunţat în Is 7:14 nu era o naştere virginală, ci o împlinire profetică spectaculoasă, într-o perioadă de un an şi până la 12 ani. În treacăt fie spus, nici o naştere virginală nu ar putea fi un semn supranatural, decât pentru fecioara în cauză. Numai ea poate şti exact dacă a fost cu un bărbat. Societatea poate să creadă, sau poate să nu creadă. Semnele sunt minuni vizibile care întăresc credinţa, nu afirmaţii scandaloase pe care trebuie să le interpretezi supranatural. În cazul Mariei, Iosif însuşi a avut nevoie de mărturia unui înger ca să poată crede, ceea ce ne arată că era un bărbat normal. Iar noi credem că Maria era fecioară, pentru că aşa ne-au spus Matei şi Luca. Dar nimeni altcineva (Iisus, apostolii, alţi contemporani) nu au comentat negativ acest fapt (chiar şi Koranul admite).
h. În Is 7:15 se afirmă că Immanu-Eil va mânca smântână şi miere, până va ajunge la vârsta menţionată, a responsabilităţii morale. Unii au interpretat acest fapt ca referindu-se la dieta lui Iisus, ca şi cum ar fi fost foarte important să fim informaţi ce avea să mănânce Iisus, sau că smântâna şi mierea ar fi o hrană mesianică. Realitatea este că lactatele şi mierea apar frecvent ca simboluri ale bogăţiei Canaanului (Ex 3:8), iar profetul voia să spună aici că în ciuda invaziei asiriene care urma în curând, rămăşiţa credincioşilor din ţară va avea din belşug smântână şi miere, adică nu vor duce lipsă de binecuvântările materiale (vezi v. Is 7:21-22).
2. Aplicaţia mesianică la IIsus din Nazaret
În ciuda faptului că Is 7:14 se referă la un fiu obscur al unei tinere obscure, Isaia însuşi vede în această profeţie o făgăduinţă mesianică, adică o interpretează, aplicând-o în mod secundar la Messia. Aceasta se poate observa din felul în care face din numele acestui copil o promisiune divină a izbăvirii poporului de invazia asiriană şi de toţi duşmanii (Is 8:8.10), identificându-l apoi cu Domnul devenit templu pentru unii şi laţ pentru alţii (v. 14), iar în final, profeţind că acesta se va ridica din Galileea (9:1), din nordul care a fost întunecat în trecut (aluzie la coaliţia siro-israelită şi la invazia asiriană care a deportat cele 10 triburi), şi cu toată hotărârea aplică această profeţie din 7:14 în mod tipologic, ca o prefigurare a lui Messia, în 9:6-7. Nu este de mirare că Matei a arătat că profeţia din Is 7:14 se împlinea într-un mod special în Iisus, deşi nu în totul, pentru că Matei zice "şi îi vei pune numele Iisus [Ieşu'a]", nu Immanu-Eil.
Oracolele din Is 9:8 -- 12:6 sunt o extensie a profeţiilor anterioare, vorbind despre starea evreilor, despre asirieni, despre vremurile când Vlăstarul lui Işai avea să domnească învingând pe Asirian (cf. Mica 5:5-6) şi despre marea cântare de triumf de la sfârşitul tutror războaielor (cap. 12). Toate aceste scenarii au elemente condiţionate, dar pot fi interpretate dublu, cu aplicaţie la poporul lui Dumnezeu de astăzi, după sensul în care NT vorbeşte despre credincioşii lui Christos ca fiind adevăraţii iudei, adevăratul Israel.
Postări
