sâmbătă, 8 mai 2010

Protestul maimuţelor

Florin Lăiu, Bucureşti, 1990
(Din nefericire, poezia aceasta, pe care am scris-o acum aproape 20 de ani, a fost pusă în circulaţie de unii fără menţionarea autorului, apoi a fost modificată şi difuzată pe internet în variante mai mult sau mai puţin kitsch-oase, de care unii chiar şi-au ataşat numele ca „autori". Ceea ce mai rămâne de făcut acum este ca vreunul din aceşti băieţi îndrăzneţi să mă dea în judecată că le-am furat capodopera. Poezia a fost publicată cu aproximativ 20 de ani în urmă în Curierul Adventist, şi este prima din albumul meu Stihuri de altădată, Cernica: Editura GRAPHE, Colecţia Ştraif, 2004)
Parte din ideile şi forma acestei poezii nu-mi aparţin. Ea s-a născut din dorinţa de a traduce câteva strofe anonime publicate într-o scriere religioasă de limbă engleză. În realitate, ceea ce a ieşit este mult mai mult decât o traducere, întrucât a fost amplificată şi adaptată. Mult mai târziu aveam să aflu, din surse de pe internet, că şi în limba engleză ea are o istorie veche şi interesantă, trecând prin mai multe mâini şi adesea tratată ca anonimă.   

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă...
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzaţi, n-am observat
În obştea simiască, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise mame.
Lipsesc şi teroriştii, n-avem corupţi, nici duri,
Nici ţari, nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urmă noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim război.
Noi n-am avut ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de inchiziţii, de orizont obscur.
Noi n-avem sfinţi în temniţi, nici versuri puse-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.
E drept, n-avem miliţii în junglă, dar nici mafii,
N-avem un staff al morţii, n-avem nici măcar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo Park
Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n ţarc).
Eu vă invit pe toate acum la raţiune:
Nu promovaţi această credinţă de minune;
Să nu apară-n junglă manipulări în masă,
Cu dogme şi partide în lupta lor de clasă.
Mă tem că ne pândeşte o nouă cruciadă,
O convertire a hoardei în monştri fără coadă.
De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice
om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez,
Şi, ajungând
ca lumea, să nu ştiu ce să crez...
I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi !