De ce te fereşti de Biblie?

— Te ştiam inteligent, Teofile! Mereu aduci vorba de cartea aceea primitivă, expirată şi neştiinţifică. Cum poţi crede aşa ceva în secolul 21?
— Vrei să spui, Cosmofile, că este bătrână, demodată şi simplă ! Scuză-mă, eşti profesor; ai citit vreodată Biblia?
— Ca orice intelectual, acolo. Dar ce poate fi atât de serios în ea?
— Ce anume ai citit şi ce ai înţeles?
— Am început să citesc de la Facere. Mariana, fosta prietenă, era pocăită şi insista să citesc Biblia. Toată, auzi ! Am sărit pasajele plicticoase: cărţile lui Moise, cronici, liste, rugăciuni, prorocii, proverbe, cântări... Am survolat câteva fabule de-alea din Evanghelii, m-a impresionat pe moment povestea fiului risipitor, dar de pe la Pantelimon încolo, n-am mai suportat. Anyway, astea se fumau acum 2000 de ani.
— Amice, în lume există într-adevăr lucruri care sunt bune, dacă sunt noi. Dar există şi lucruri care sunt cu atât mai bune, cu cât sunt mai vechi. Religia este vioară de maestru, nu Airbus. Ţi-e ruşine cu bătrâna Biblie pentru că nu o cunoşti, ai prejudecăţi împrumutate. Unii au faţă de Biblie acea reacţie de adolescent, care se jenează faţă de colegi să fie văzut în compania părinţilor, sau a bunicilor. Este o criză de pubertate intelectuală, prelungită şi nejustificată. Bibliei îi datorăm tot ce este mai bun din cultura şi civilizaţia actuală. Dacă i-ai fi dat o şansă reală, citind-o cu toată inima, cu toată mintea şi cu tot interesul de a afla adevărul despre ea şi din ea, ai fi avut acum numai aprecieri pentru înţelepciunea, frumuseţea şi veşnica ei prospeţime. Ai tratat-o mai neserios decât pe prietenele tale succesive, cu care te lauzi, ironizându-le.
— O fi importantă pentru unii ca tine, această cârjă psihologică, dar ea nu ţine de viaţa reală. Este pentru religie şi Biserică – pardon, biserici !
— Te înşeli. Biblia nu ţine doar de Biserică, ea este valoroasă şi în afara religiei. Poţi s-o studiezi pentru istorie, artă literară, filosofie, morală etc. Iar cel mai important lucru în viaţa reală este speranţa şi sensul, o „cârjă” pentru care, de fapt, mă invidiezi. Am un sprijin bun pentru viaţă şi o speranţă pentru veşnicie. Ştiinţa, tehnica, plăcerile, elevate sau vulgare, sunt cârje care te conduc numai până la mormânt, sau se frâng cu mult înainte. În faţa abisului disperării şi morţii, numai Biblia stă în picioare.
— Teofile, Biblia ta e o colecţie de mituri, legende şi miracole puerile. Cum să-mi clădesc eu speranţa pe nişte poveşti?
— Nu mă mir că vorbeşti aşa. Dacă trăieşti cu păreri de împrumut, dacă te laşi manipulat de societatea mondenă, care nu are altă filosofie decât exploatarea plăcerilor, „fără prejudecăţi”, dacă preferi decretele arogante ale scepticilor care se citează unii pe alţii, suspectând şi discreditând cuvântul lui Dumnezeu, vei rămâne ignorant şi fudul în plasa necredinţei care va afecta şi soarta elevilor tăi. Acuzaţia pe care o aduci Bibliei este foarte serioasă, de viaţă şi de moarte. De aceea trebuie să înveţi s-o citeşti cu adevărat. Pretenţiile Bibliei merită verificate cu orice preţ, fiindcă ni se adresează. Şi nu avem alternativă.
Cât priveşte relaţia Bibliei cu mitologia, dimpotrivă, Biblia manifestă o aversiune organică faţă de mitomania oricât de „sacră”:
Ir 8:8b-9 „Degeaba s-a pus pe treabă condeiul mincinos al cărturarilor...?”
Za 13:2-3 „...voi scoate ...din ţară pe falşii profeţi şi spiritele necurate. Şi dacă va mai profeţi cineva astfel,... chiar părinţii lui îi vor zice: ...Tu nu vei trăi, fiindcă ai spus minciuni în numele lui Iahwé...”
1Tm 4:7 „Fereşte-te de miturile profane şi băbeşti.”
2Pt 1:16 „...v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Christos, nu luându-ne după mituri bine ticluite, ci ca martori oculari ai descoperirii Maiestăţii Sale.”
— Este interesant ce citeşti. Şi eu am simţit că autorii aceştia par oameni cinstiţi, nu degeaba unii au mers până la moarte. Dar şi oamenii sinceri pot transmite istorisiri înflorite, fără valoare istorică. „A fost odată ca niciodată” nu poate fi o sursă credibilă.
— Permite-mi să-ţi citesc numai câteva introduceri la asemenea istorisiri, şi concluzia îţi aparţine:
Lc 3:1 „În al 15-lea an al domniei lui Tiberius Caesar, pe când Pontius Pilatus era procurator al Iudeii; Irod, tetrarhul Galileii; Filip, fratele lui, tetrarhul Itureei şi Trahonitei; Lisania, tetrarhul Abilenei; şi în zilele arhiereilor Hanan şi Kayafá, cuvântul lui Dumnezeu a vorbit lui Ioan fiul lui Zaharia în pustie.”
Est 3:7 „În luna întâi, adică luna Nisan, în al 12-lea an al împăratului Xerxe, s-au aruncat „purim”, adică zarurile, înaintea lui Haman...”
1Rg 6:1 „În al 480-lea an după ieşirea israeliţilor din Egipt, Solomon a început construcţia templului lui Iahwé, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna a II-a.”
Dt 1:3 „În al 40-lea an, în luna a XI-a, în ziua întîi a lunii, Moise a spus israeliţilor tot ce-i poruncise Iahwé să le spună.”
Gn 7:11 „În al 600-lea an al lui Noe, în luna a II-a, în ziua a 17-a a lunii, chiar în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele marelui adânc şi s-au deschis stăvilarele cerului.”
Ţi-aş putea citi o mulţime de consemnări asemănătoare în Biblie, dar nu vreau să te plictisesc. Precizia istorică este spectaculoasă şi autorii se adresează în mod direct contemporanilor lor, nu au urmărit să înşele pe nimeni. Vezi, de exemplu, introducerea lui Amôs: „Cuvintele lui Amos, un păstor din Tecoa, ...pe vremea lui Ozia, regele Iudeii, şi pe vremea lui Ieroboam ben-Ioaş, regele Israelului, cu doi ani înaintea cutremurului.” Acel cutremur devenise un reper cronologic, încât şi profetul Zaharia, după secole, avea să-l menţioneze (Za 14:5).
— Teofile, nu bănuiam că Biblia ar putea fi atât de exactă ca istorie. Totuşi, minunile acelea sunt suspecte. Mi se par multe, puerile şi inaccesibile nouă.
— Amice, eu îţi propun să le numeri, dacă crezi că sunt prea multe, apoi să le împarţi la două milenii şi să-mi comunici raportul. Apoi te rog să calculezi şi numărul miracolelor publice faţă de cele consumate în particular. Frecvenţa miracolului a fost ridicată în timpul marilor personalităţi ca: Moise şi Iosua, Ilie şi Elisei, Iisus şi apostolii. În secolele de după exilul babilonian, până la Iisus, nu sunt menţionate minuni publice. Poate timpurile noastre sunt la fel. Eu ştiu însă că şi astăzi au loc minuni, dar ele se consumă adesea într-un minunat anonimat, pentru că nimeni nu le publică (şi e păcat!), în timp ce şarlatanii grosolane şi false minuni sunt proclamate ostentativ. Dacă credinţa şi salvarea ta depind de o minune, Dumnezeu va face asta pentru tine. Dar El preferă cărările naturale şi pregăteşte premii speciale pentru cei satisfăcuţi cu dovezi mai puţin senzoriale: Ioan 20:29 ,,Tomo, – i-a zis Iisus – tu ai crezut pentru că M-ai văzut. Ferice de cei ce au crezut fără să fi văzut!”
— Ştiu, asta e cu Toma necredinciosul. Cred că şi eu cobor din seminţia lui.
— Nu uita, Cosmofile, că Iisus nu l-a respins, deşi l-a mustrat fin. Iisus îi iubeşte şi pe necredincioşi. Pavel deasemenea a fost un necredincios, fiindcă n-a crezut până nu a văzut. Dar Iisus li S-a descoperit în mod supranatural şi i-a făcut pe amândoi apostoli.
— Teofile, s-ar putea să fie adevărat ce zici tu. Mariana nu ştia toate astea. Totuşi, mă tem de acest Dumnezeu al Bibliei, care seamănă cu al Coranului. Dacă dumnezeieştile măceluri şi distrugeri scrise acolo sunt istorice şi după voia Domnului, atunci chiar că nu mă atrage Biblia ta. Dumnezeul acesta pare o fiinţă crudă şi capricioasă.
— Îmi pare foarte rău că ai asemenea imagine despre Dumnezeul Bibliei, dar nu mă mir. Tu ai nevoie să te convingi studiind istoria biblică punct cu punct. Sunt multe pasaje biblice care arată că Dumnezeu este drept, şi de altfel nu ar avea nici un folos din nedreptate (cf Iov 34:12-17). Dimpotrivă, El este inventatorul milei, al dreptăţii şi demnităţii. El a creat dragostea de bărbat şi femeie, iubirea de mamă, florile şi aştrii, creierul omului însetat de sens şi de frumuseţe.
Este adevărat, că unele evenimente biblice sunt foarte dure. Însă cele mai multe din acestea sunt justificate pe loc. Altele nu sunt imediat explicate. Biblia învaţă că lumea noastră se află într-un război cu Dumnezeu şi într-o înşelătoare alianţă cu extratereştrii care au făcut o revoluţie împotriva Lui. În război există sânge, trădare, confuzie, moarte, înfrângeri şi victorii. Războiul încă nu s-a încheiat. Istoria şi desfăşurarea lui este complexă şi plină de curse. Dar este pasionant să urmăreşti iubirea şi dreptatea lui Dumnezeu în toate acestea.
Există şi multe percepţii greşite ale relatărilor sângeroase. Multe dintre acestea reprezintă conflicte omeneşti, ca şi acelea, mult mai multe şi mai crude, din istoria extrabiblică. Holocaustul, de exemplu, s-a desfăşurat în afara istoriei şi teologiei biblice. Există, deasemenea, cazuri în care textul original joacă renghiuri traducătorilor. După cucerirea cetăţilor amonite, David nu a tranşat pe locuitori lor cu ferăstraie şi topoare, nu a trecut cu grapa peste ei, şi nu i-a ars în cuptoare de cărămizi, aşa cum apare în cele mai multe traduceri tradiţionale la textele paralele din 2S 12:31 şi 1Cr 20:3; ci i-a pus la tăiat cu ferăstraie şi topoare, la săpat şi la făcut cărămizi. Le-a uşurat munca, dându-le cele mai bune unelte (de fier, nu de lemn, sau de piatră). În plus, aceste munci le-au efectuat în propria lor ţară, nu au fost deportaţi în Israel pentru aceasta.
Iată cum se schimbă uneori imaginea, când ai curiozitatea să compari diverse traduceri biblice. Dar cele mai multe probleme de percepţie nu vin din erori de traducere, ci din prejudecăţi, din lenea de a studia şi din nevoia de pretexte pentru respingerea voiei lui Dumnezeu. Când citim, este nevoie să ne asigurăm că vom fi călăuziţi de Spiritul cel Bun, pentru ca nu cumva spiritele cele rele să ne sugereze observaţii eronate şi concluzii greşite.
Nu există însă imagine mai înfiorătoare decât aceea în care Fiul lui Dumnezeu Însuşi, dezbrăcat de gloria cerului, este descris cum se lasă ţintuit pe crucea nedreaptă şi strigătoare la cer, acceptând cele mai cumplite suferinţe sufleteşti şi trupeşti, doar ca să ispăşească păcatele noastre, din care cele mai grave sunt: nepăsarea, necredinţa şi nerecunoştinţa.
— Teofile, aproape că aş dori să aflu mai mult despre Biblie şi din Biblie. Dar, vezi tu, religia aceasta, dacă o iei în serios, îţi ia totul. Tot ce face viaţa colorată şi cu sens devine tabu. Viaţa se umple de recitări de rugăciuni şi ajungi un habotnic urât de toţi prietenii... Pentru ce?
— Pentru viaţa şi fericirea ta veşnică şi pentru salvarea altora prin tine. Ba chiar şi pentru calitatea vieţii acesteia, care este incomparabil mai fericită cu Dumnezeu, decât cu gloata celor ce trăiesc pentru „pâine şi jocuri”. Motivul cel mai profund este că tu eşti dator lui Dumnezeu, cu datorie de iubire, fiindcă El este nu numai Creatorul tău, dar şi Mântuitorul Tău, care a jertfit atât de mult, doar ca să te recupereze din răzvrătire şi moarte şi să-Şi împartă veşnicia cu tine. Oare asta nu înseamnă nimic?
Într-adevăr, Biblia îţi cere totul, dar îţi oferă mult mai mult. Iar tu, pentru că nu te-ai informat corect cu privire la cerinţele ei, nu ştii de ce fugi. Dacă ai cunoaşte cu adevărat imperativele ei pozitive şi negative, ai înţelege că cerinţele lui Dumnezeu sunt atât de bune şi drepte pentru tine şi pentru toată lumea, încât tu însuţi ţi le-ai impune, din motivaţii pe care acum nu le poţi întrevedea.
Mă bucur că doreşti o mai bună cunoaştere a Bibliei. Explicaţiile mele au fost insuficiente, dar în ocaziile următoare putem relua, pe larg şi câte una, obiecţiile tale. Cu ce ai prefera să începem?
— Înainte de orice, simt nevoia să mă conving că Biblia este istorică şi nu mitologică. M-ai pus pe gânduri, Teofile, dar am nevoie de certitudini.