marți, 13 martie 2018

Vechiului meu prieten ECH

Replici  

© Florin Lăiu
1. ECH: Cum se intimpla ca Evreii nu au avut aceasta dogma in teologia lor? Vezi "Shema." Oricit te-ai stradui sa falsifici textul biblic "echad" nu poate imsemna in contextul acela decit "singur-unic" pentru ca avertizarea care urmeaza este "sa nu ai ALTI Dumnezei INAFARA de El.
Evreii (cu toate confesiunile lor istorice și contemporane) s-au depărtat de TNK în multe privințe, de peste două milenii, așa cum și creștinii s-au îndepărtat de NT. Iudaismul nu este criteriul ultim pentru înțelegerea Torei. 

Nu spun că a existat în Israel o dogmă a trinității. Israel nu avea sinoade religioase și dogme, iar TNK era interpretat și explicat verbal.  Dogma este doctrina decretată de un sinod bisericesc și rămâne neschimbată. În ambele testamente ale Bibliei nu avem dogme, doar afirmații și fapte diverse, din care deducem doctrinele biblice. Autorii biblici nu au prezentat nimic sistematic, dogmatic. Biblia nu este teologie, ci sursă de teologie.   

Referitor la expresia Yahwé ᵓĕḥāḏ din Dt 6:4 (este esența crezului iudaic), resping aici traducerea „un (singur) Domn”, deoarece nu despre domnie este vorba aici, nici despre faptul că Dumnezeul lui Israel ar fi o divinitate singuratică. Pe de altă parte, Yahwé ᵓĕḥāḏ nu se poate traduce nici „un (singur) Yahwé”, fiindcă Yahwé este nume propriu. Sensul precis al lui ᵓĕḥāḏ depinde de percepția sintaxei întregii fraze, care poate fi înțeleasă în două moduri:
              (a). „Yahwé, Dumnezeul nostru, Yahwé Unul (este)”. În acest caz, am avea subiect multiplu – „Yahwé” fiind repetat după apoziția „Dumnezeul nostru” – , iar ᵓĕḥāḏ ar fi predicatul (unde verbul „a fi” este subînțeles în ebraică). În această analiză, ᵓĕḥāḏ poate însemna „unul” în sensul de „unic” (nimeni ca El). După Clines’ Dictionary (pg. 11), așa ar trebui înțeles aici.
              (b). Aceeași frază poate fi analizată în alt mod, pornind de la faptul că verbul „este” se subînțelege întotdeauna: „Yahwé (este) Dumnezeul nostru, NUMAI Yahwé!” (una din versiunile sugerate în lexicoanele HALOT și Holladay. Chiar și unele traduceri antitrinitare: vezi Biblia Israelita Nazarena). Astfel „Yahwé” ar fi subiectul, iar predicatul ar fi „este Dumnezeul nostru”, și expresia „numai Yahwé” ar fi în apoziție față de subiect, întărindu-l.

În primul caz, citim că nu este nimeni ca Dumnezeu. În al doilea caz, citim că Yahwé este singurul Dumnezeu al lui Israel. Singurul Dumnezeu, dar nu neapărat „un Dumnezeu singur”.

De asemenea, ᵓĕḥāḏ se folosește frecvent cu sensul de „(unul și) același”, „unul singur (pentru toți)” (cf. Nu 15:15-16; 1Împ 6:25). În Za 14:9, singurul text cu limbaj remniscent din Dt 6:4, acesta este sensul cel mai probabil: „Yahwé va deveni împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Yahwé va fi Unul și numele Său Unul”. În nicun caz nu se anunță că Dumnezeu va fi invocat sub un singur nume, deoarece și autorii și eroii VT invocă pe Dumnezeu sub diverse nume. Aici se subliniază astfel o singură identitate și un singur renume/caracter. Dumnezeu nu este descris ontologic aici, ci se prevede că, în urma evenimentelor catastrofale prevăzute în aceeași profeție, Yahwé va fi recunoscut ca Suveran al întregii lumi: va fi UNICUL Dumnezeu pentru toți, ACELAȘI pentru toate popoarele. NUMAI El.

Afirmarea unității/unicității lui Dumnezeu este în contrast cu politeismul, care avea zei naționali pentru fiecare popor și zei specializați pentru fiecare nevoie. Dumnezeul adevărat este Același pentru orice neam și pentru orice nevoie.     

Contextul proclamației din Dt 6:4 ne ajută. După formula care a devenit crez, urmează imperativul (într-o formă de perfectiv consecutiv, pentru a indica faptul că este o continuare a ideii din propoziția anterioară!): „Să iubești (= prin urmare, vei iubi) pe Yahwé, Dumnezeul tău,  cu toată inima ta, cu toată ființa ta, cu toată puterea ta!” Care este relația dintre poruncă și afirmația din v. 4? Fie în sensul că Yahwé este UNIC, ca nimeni altul, fie că „numai Yahwé” este Dumnezeul nostru, afirmația cere o dragoste la fel de unică și exclusivă, adică totală (fără rezerve pentru alți zei).

Porunca decalogului („Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”) este rostită de Acela care a scos pe Israel „din Egipt, din casa robiei”. Cine este acest Dumnezeu și cum este El? Moise Îl descrie într-un mod paradoxal, ca fiind nu doar o singură persoană. Yahwé, Dumnezeul Exodului, este Dumnezeul suprem și nevăzut, dar Yahwé este în aceeași măsură și Solul (malā) special, Reprezentantul Personal al lui Yahwé, care Se arătase deja în rugul aprins (Ex 3:2,4, 16). Acest Sol afirmă că este Dumnezeul strămoșilor, cere adorare din partea lui Moise (Ex 3:5-6), promite că va conduce lucrarea de eliberare și Își asumă cel mai sacru nume divin: Eu sunt cel cel Sunt (v. 13-14).

Acest Trimis/Reprezentant al lui Yahwé, care fusese recunoscut de patriarhi și de Moise ca Dumnezeu, inclusiv în cartea Genezei (16:7,13; 21:17, 19-20; 22:11-12, 16-18; 31:11,13; 48:15-16), și care se numește, alternativ, Yahwé, a fost Dumnezeul care i-a salvat pe evrei la Marea Roșie (Ex 14:19, 24) și care a afirmat repetat că El i-a  eliberat din Egipt (Jud 2:1-5). Când un asemenea Dumnezeu poruncește: „Să nu ai (lit. să nu fie la tine) alți dumnezei afară de Mine!”, accentul nu cade pe cum este Dumnezeu, dacă este o persoană singulară, sau o Dumnezeire paradoxală, manifestată pluripersonal (dar nu un panteon!), ci accentul cade pe identitatea Dumnezeului lui Israel: este Acela care i-a eliberta din Egipt prin Moise. Cât privește numărul persoanelor divine, Moise menționează adesea două persoane divine, sub același Nume; iar Isaia, afirmă că în această epopee a izbăvirii era și o a treia persoană divină, nevăzută (Is 63:9-13), Acela care fusese prezent ca agent creator încă de la facerea lumii (Gn 1:2).

Așa înțelegem de ce Moise, când descrie Creația omului în două persoane, Îl prezintă și pe Dumnezeu ca având identitate personală multiplă: „chipul Nostru” (Gn 1:26-27; 5:1-3). De asemenea, în Gen 3:22, Moise pune în gura lui Dumnezeu expresia „Unul din Noi”, care în acel context nu poate avea nicio altă explicație, decât că Dumnezeu nu este o doar o singură persoană, cum învață rabinii, imamii și creștinii heterodocși raționaliști. Și sunt multe alte cazuri în Primul Testament (TNK) care dovedesc pluralitatea Dumnezeirii. Noul Testament doar Identifică pe Acest alter-ego al lui Yahwé ca fiind Iisus Christos, Logosul întrupat (In 1:1-3, 14; 12:41; 1In 5:20-21; cf. Isaia 6; 1Cor 10:4 etc.).
2. Nu exista texte clare in OT care sa afirme "trinitatea" (care nici nu este un cuvint biblic). Moskala a incercat sa "dovedeasca" pe 40 de pagini ca "trinitatea" poate fi "gasita" in OT, dar nu a reusit.
Ce înseamnă texte „clare”? Te referi la texte care să folosească efectiv cuvântul „trinitate”, sau să explice teologic subiectul? Argumentul acesta seamănă cu cel pe care mi l-a servit un prieten evanghelic zilele trecute, obiectând că în Geneza 2:1-3 nu există cuvântul „sabat”, nu este specificat că ziua a șaptea este sâmbăta, și nu este o poruncă, ci doar o afirmație că Dumnezeu S-a odihnit. Asta înseamnă să citești Biblia numai cu ochii sau cu degetele, nu cu toate capacitățile din dotare. Nu este corect să spui că Moskala nu a reușit să dovedească, ci că nu a reușit să te convingă pe tine. Convingerea este un proces subiectiv și nu depinde întotdeauna de calitatea serviciilor obiective.  
3. Daca intr-adevar "trinitatea" este o OT doctrina, cum este posibil ca Moise care a vorbit in mod direct cu Dumnezeu, si toti profetii OT nu au crezut in aceasta dogma? Cum este posibil ca Dumnezeu nu le-a atras atentia ca ignorau o "doctrina" atit de "fundmentala"?
Deja am răspuns suficient mai sus.
4. Nu exista nici un text clar in NT privitor la "trinitate." Exista citeva texte vagi si ambiguoase care pot fi "intinse" ca sa "dovedeasca" dogma, dar nimic mai mult.
Așa spuneau saducheii, care credeau numai în Pentateuc, că nu există înviere, deoarece în Pentateuc nu este afirmată învierea. Și într-adevăr, nu există în Pentateuc cuvântul înviere, niciun sinonim. Dar Iisus a găsit doctrina învierii în Pentateuc, în afirmația Sa din Ex 3:6, că este „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”. Logica Sa a fost aceasta: Dacă Dumnezeu S-a numit Dumnezeul lor, pe când ei erau morți de mult, înseamnă că numai în virtutea faptului că avea să-i învieze, a putut vorbi astfel. 

Argumentul este foarte subtil, și unii îl deturnează în favoarea spiritualismului: dar Evanghelia spune că saducheii au fost învinși de acest argument (Mt 22:31-34). Nu știu dacă au fost și convinși. Pentru mine este suficent și un singur text din care să se deducă o învățătură. Dacă textul nu are probleme de transmitere și este în armonie cu învățătura generală a Scripturii, este suficient. Raționalismul vrea demonstrații. Credința se mulțumește cu un număr modest de dovezi. Altfel nu ar mai fi credință, ci procuratură.     
5. Dogma trinitatii este ilogica si irationala. Acesta este motivul pentru care Benoni Catana a afirmat la capatul argumentelor lui inutile in favoarea "trinitatii" ca desi Biblia nu are texte clare care sustin dogma si desi dogma este ilogica si irationala noi trebuie sa credem in ea orcum. Aceasta este argumentul cel mai "puternic" si mai "convingator" in favoarea dogmei "trinitatii" printre AZS si alti trinitarieni.
Nu este corect să spunem că doctrina Trinității este ilogică sau irațională. Este biblică (în sensul că își are sursele în Biblie), dar este paradoxală și suprarațională ca majoritatea descoperirilor lui Dumnezeu. Nu cred că există descoperire a lui Dumnezeu care să nu poată fi atacată de spiritul raționalist.

Credem în această doctrină pentru că este biblică, pentru că satisface cel mai bine diverse afirmații ale Bibliei, deși nu reușim să armonizăm absolut toate afirmațiile biblice. Credem totuși că Dumnezeu nu ne minte, chiar dacă nu înțelegem uneori anumite aspecte. Credința bazată pe ce Scripturi, chiar dincolo de logica omenească, are o logică a ei, fiindcă este vorba de încrederea acordată lui Dumnezeu și revelației Lui, iar încrederea și respectul reprezintă expresia minimă a dragostei noastre față de Dumnezeu.

luni, 12 martie 2018

În zodia lui G. ben Margash


Răspuns lui Oni Ben Qatan

Avand in vedere ca exista doua tipuri de manuscrise pentru versetele de la Matei 28:19,20, si o porunca clara de a face totul in numele Domnului Ieshua, ce nume trebuie invocat la botez? "Te botez in numele Domnului Ieshua" sau "Te botez in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh"?
În primul rând, apostolii au botezat în numele Domnului „Ieshua” doar în Iudeea și regiunile apropiate (Galileea, Samaria și Siria). În Diaspora, în toate cetățile grecești, nu puteau boteza DECÂT în numele lui „Iesous”. Iar dacă ești român, vorbești despre numele lui Iisus. Această obsesie de a folosi în mod obligatoriu și superstițios numele original, nu ține de credință. Iar dacă vrem să fim totuși mai aproape de original, de ce scriem cu „sh” ca în engleză? Vă spun eu de ce: pentru că toate ereziile antitrinitarienilor care ne bântuie astăzi, vin de la niște americani neliniștiți și conspiranoici. Numele lui Iisus are o variantă oficială istorică, Yahu-šuᶜ (sau Yau-šuᶜ) și o variantă populară apărută după exil, printre evreii vorbitori de aramaică: Yē-šuᶜ. Cele două variante au fost vocalizate de masoreți în forma Yeho-šuᶜa (pronunțat de regulă Yo-šuᶜa) și respectiv Yē-šuᶜa (cu accentul pe „u”). Aceste variante care au un „a” la sfârșit sunt versiuni dialectale târzii. Unele ramuri ale iudaismului încă au păstrat pronunția originală. De exemplu, în Talmud, numele apare în forma Ieșu‘. 

Evreii din Diaspora, care nu vorbeau ebraică, nici aramaică, ci greacă și alte limbi, transliteraseră acest nume încă din secolul III î. Hr. în forma Iēsous (genitiv și dativ: Iēsoú; acuzativ: Iēsoun, unde „ou” se pronunță „u” lung), care apare peste tot în VT (LXX), și de două ori în forma Iesue (1Cr 7:27; Ezr 2:6). Grecii, romanii și multe alte popoare nu au sunetul „ș”, de aceea au scris „s”, sunet care între vocale a devenit „z” (în franceză, engleză, maghiară etc.).

În al doilea rând, GM este perfect dezinformat cu privire la textul din Matei 28:19-20. Nu există două tipuri de manuscrise. Toate argumentele pe care le-a adus în această privință sunt gogoși pe care le-a cumpărat din bâlciul antitrinitarilor diletantisimi, care este foarte bogat în „antichități” de zdrențe și tinichele ilustre.

În al treilea rând, expresia greacă tradusă „în numele”, este „eis to ónoma” (PENTRU numele), așa cum aceeași expresie a fost tradusă în Evrei 6:10 („PENTRU numele Lui”) și în Gal 3:27 („PENTRU Christos”).  Așadar, nu pare să aibă vreo legătură cu formula care trebuie rostită. (Biserica hotărăște dacă se folosesc formule prestabilite. Aceasta nu ține de o poruncă). Expresia arată doar că prin botez, candidatul este dedicat lui Dumnezeu, sau în mod special lui Iisus Christos (pentru că a crezut în El), sau este dedicat Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt – referire mai specifică la Dumnezeul creștin.
Dar adevărata problemă a antitrinitarilor în acest caz nu sunt nici manuscrisele, nici formula de botez, ci ostilitatea lor viscerală față de ideea că Dumnezeu ar putea fi TREI. Ei spun că Dumnezeu este UNUL, dar nu sunt siguri, pentru că afirmă în același timp (cel puțin unii) că Christos este Dumnezeu (adică persoană de natură divină), și astfel recunosc, cu jumătate de gură, că Dumnezeu este/sunt DOI. Doar la numărul TREI încep să facă spume. Li se pare că este mai logic ca SINGURUL Dumnezeu să fie DOI, decât TREI. Nu au înțeles problema elementară, că doctrina despre Dumnezeire, oricum ai înțelege-o, nu este făcută ca să ne gâdile mândria raționalistă.               
De ce apostolii au botezat DOAR in numele Domnului Ieshua? Coloseni 3:17.
Pentru că nu credeau în Dumnezeu și în Duhul Sfânt! ???
Nu știm sigur dacă despre o formulă este vorba. Unele dintre aceste texte folosesc expresia „eis to onoma” (pentru numele…FA 8:16; 19:5; 1Cor 1:13,15), o singură dată se folosește expresia „en tō onomati” (cu numele, în numele: FA 10:48) și altădată expresia „epi tō onomati” („pe numele…”, „luând numele” FA 2:38).

Expresia „în numele…” este preferată de traducători, deoarece este liturgică, tradițională, și după părerea mea nu spune mare lucru în limba română. În românește, dacă spui ceva „în numele lui X” înseamnă că ești un simplu sol al lui X și transmiți ce a dorit el să spună. În rest, se folosește liturgic, cu un sens mistic, ca o simplă invocare a Divinității respective de a interveni și a acționa cumva (tot într-un sens magic). Folosim adesea formula aceasta „în numele Domnului Iisus” la sfârșitul rugăciunilor sau cu alte ocazii liturgice. Dar mă îndoiesc că înțelegem altceva decât o simplă invocare mistică. În realitate, numele lui Iisus este invocat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, deoarece orice rugăciune de cerere sau mulțumire este primită numai pe temeiul meritelor Lui. Dar asta nu înseamnă că Iisus, când a zis: „Dacă veți cere ceva în numele Meu…” S-a referit la o formulă. Ar fi atunci foarte simplu pentru oricine, fie și ateu: știi formula, o rostești și ai obținut ce dorești. Dar nu este o simplă formulă. Formulele sunt omenești, nu au în ele nimic obligatoriu. Mult mai important este să înțelegem ce spunem. Nu hocus-pocus, nu abracadabra, sau sesam deschide-te!

A fi botezat „cu/în numele lui Iisus” sau „pe numele lui Iisus”, înseamnă cel mai probabil, a fi făcut creștin (cf. 1Pt 4:16; Iac 2:7).

Pe de altă parte, deși numele lui Iisus este legat explicit de câteva cazuri de botezare în NT, în cele mai multe cazuri nu se menționează „în/cu numele cui” sau „pentru/pe numele cui” au fost botezațI de apostoli (In 3:22; 4:1-2; FA 8:38; 9:18; 16:15, 33; 18:8; 22:16 ). Nu ni se spune „în numele cui” boteza Ioan (Mt 3:6). Dar ni se spune că Iisus Însuși are un botez mai mare decât al lui Ioan, deoarece El botează cu Duhul Sfânt (Mt 3:11; Mr 1:8; Lc 3:16; In 1:33; FA 1:5; 11:16). Fiecare botez creștin este în același timp botezat „în / cu Duhul Sfânt” (1Cor 12:13). Iisus Însuși a fost botezat de/în Duhul, când Duhul Sfânt a venit asupra Sa (Mt 3:16; In 1:32-33; FA 10:38). Dacă acolo nu a fost prezența Trinității, ce a fost? Tatăl a vorbit din cer, Fiul a fost recunoscut de El pe pământ, Duhul S-a pogorât peste El. Credinciosul cinstit și simplu nu are nevoie de explicații suplimentare aici. 
Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Ieshua si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal. Porunca este clara: Coloseni 3:17. Si orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Ieshua si multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.
Nu despre o formulă neînțeleasă este vorba aici, ci despre pomenirea numelui lui Iisus înaintea lui Dumnezeu și a omaenilor, ca El să fie lăudat. Aceasta nu ar de-a face cu o formulă prestabilită care trebuie rostită, și nu spune nimic special cu privire la botez, nici nu este o condamnare pentru cei care invocă numele lui Dumnezeu în tot ce fac, fără să menționeze și pe Iisus sau pe Duhul. Pavel îi încurajează pe creștini să folosească numele lui Iisus, pentru că Dumnezeu vrea ca numele lui Iisus să fie lăudat, vestit și să știm că nimic din ceea ce facem nu este primit decât prin meritele Lui. Botezul este de asemenea doar în moartea și învierea Lui. Dar în același timp, botezul este o dedicare Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, care sunt prezenți la fiecare botez, așa cum au fost la botezul lui Iisus, și care împreună îl iau pe candidat ca proprietate exclusivă a Dumnezeirii (In 17:10; Iac 4:5).    
Toti cei care au trecut prin Marea Rosie, "s-au botezat" pentru Moise. Adica, pentru a-l urma. E simplu. Noi suntem ucenici, asta inseamna sa il urmezi pe "mester" (maiestru). Faci ce face maiestrul. Domnul Ieshua s-a botezat, deci si noi trebuie. Insa Tatal nu s-a botezat.
De acord, prin botez, urmăm atât exemplul lui Iisus, cât și tipologia morții și învierii Lui, care sunt unice în Christos ca om. Dar aceasta nu contrazice ideea că botezatul este dedicat prin botez întregii Dumnezeiri (In 17:10; Iac 4:5; 2Cor 13:14; Gal 4:6), nu doar lui Christos. Cei Trei una sunt – un singur Nume (Mt 28:19).
Eusebiu De Cesareea şi Aprahates, doi episcopi prezenţi la Conciliul de la Niceea din 325, citează diferit acest verset.
Bine ar fi ca GM să nu mai colporteze cercetările istorice speculative ale altora, ci să verifice mai întâi până în pânzele albe.

Aphrahat Persanul (cf. Demonstrations pg. 590) citează foarte liber și creativ Scriptura, nu doar textul din Matei 28:19-20: „Căci iată că toate marginile pământului se umplu de credința în Christos, după cum a zis David: «Sunetul Evangheliei lui Christos a ieșit în tot pământul» [Ps 19:4].   Și iarăși, când El a trimis pe apostolii Săi, le-a vorbit: «Duceți-vă, faceți discipoli din toate neamurile și ei vor crede în Mine.»” [Mt 28:19-20].

Nicio urmă de „nume” aici. Antitrinitarii iau citate libere din Părinții Bisericii (în care ei nu cred) și le prezintă ca dovezi ale unor presupuse manuscrise mai vechi care ar fi fost diferite de cele oficiale ale lui Matei. Referința la Aphrahat nu folosește la nimic.  Altceva?   
Privind la istoricul bisericesc Eusebiu (sec III-IV) in scrierile sale citeaza din Matei 28:19 in trei moduri diferite: - Prima formă: "duceţi-vă, faceți ucenici din toate neamurile" (de 7 ori) - A doua formă: "duceţi-vă, faceți ucenici din toate neamurile in numele meu" (de 17 ori) - Forma a treia: duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt (de 5 ori, dar dupa Conciliul de la Niceea din 325).
Primele două forme pot fi cel mai bine explicate ca citate parțiale și libere. Adevărul este că chiar și autori biblici citează liber Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, cele două versiuni ale Decalogului (Exodul 20 și Deuteronom 5) sunt citări libere celor zece porunci auzite pe Sinai și scrise pe piatră. Ele nu sună în mmod literal la fel, chiar dacă au exact aceleași zece mesaje. La fel, citate ca Mt 2:6, 23; 27:9-10; FA 28:26-27 sunt libere sau interpretative, nu exacte. În cazul din FA 2:18 Petru (sau mai curând Luca, autorul) citează dintr-o traducere a lui Ioel deformată intenționat (dar nu de apostoli!).

Savanții filologi, care studiază istoria transmiterii textului biblic, prin toate sursele disponibile (manuscrise, fragmente, citate ocazionale în autori antici etc.), nu iau în calcul aceste citate din părinți, pentru că nu sunt socotite ca versiuni reale ale unui text mai vechi sau măcar diferit. De ce nu apar referințe la aceste citate în aparatul critic al NT Grecesc la Matei 28:19? Savanții care construiesc aparatul critic al NT (Nestle-Aland etc.) nu se orientează după vreo doctrină sau teologie. 

De multe ori, aceștia sunt învățați liberali, cu înclinații non-trinitare, care nu pot fi suspectați de interese confesionale. Și chiar dacă ar încercat să strecoare preferințe personale, există în același timp, mulți alții care studiază aceleași texte și care stau la pândă să-i răstoarne pe cei care încalcă normele științifice și trișează. Deși texte corupte sau chiar modificate puteau exista teoretic, nu avem nici un fel de dovezi reale că acest text ar fi corupt.      
Cercetatorii sustin, ca cele 5 locuri au fost scrise fie in cartile ce Eusebiu le-a scris dupa Conciliul de la Niceea din anul 325, fie la copierea cartilor, cel ce a copiat textul sa fi inserat textul din Matei 28:19 devenit intre timp corupt. Am constatat ca exista doua versiuni, versiunea care are formularea lunga si versiunea cu formularea scurta a lui Matei 28:19.
Ce înseamnă asta: „cercetătorii susțin”? Cum se numesc acei cercetători și ce credit au? După cum judecă, se pare că aceștia sunt niște modești apologeți antitrinitari, care speculează informații din diverse surse, pentru a intimida pe cititori cu profunzimea lor și a-și introduce dubiile. Altceva nu au, decât multe dubii. Certitudinile lor sunt legate numai de erezia care îi obsedează. În rest, totul este neclar și îndoielnic.      
Versiunea lunga apare in textul grec si versiunea scurta apare in textul ebraic si in anumite citate antice. (Exista o versiune ebraica a lui Matei) Versiunea scurta - Shem Tob - si citatele care o sustin din Eusebiu, Aprahat, Annarichus si Iustin Martirul este sustinta de apostoli.
Versiunea lungă apare nu doar în cele mai vechi manuscrise grecești ale lui Matei (din secolul IV: Vaticanus, Sinaiticus, Bezae, Washingtonianus, Alexandrinus), dar este citată deja în jurul anilor 150, în Didaché 7:1,3. Interesant este că aceeași sursă (Didaché 9:5) vorbește și despre botezul „în numele Domnului”, ceea ce înseamnă că pentru autorii acestui manual al vechilor creștini sirieni, nu era nicio contradicție între botezul în numele Domnului și botezul în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Observați ce credeau și alți teologi dintre anii 100-300 d. H. înainte de Conciliul de la Nicea (325 d. H.):

Iustin Martirul (110-165 d. H.) afirma: „deoarece în numele lui Dumnezeu, Tatăl și Domnul universului; și al Mântuitorului lui Iisus Christos; și al Spiritului Sfânt, primesc ei așadar spălarea în apă (Prima apologie, cap. 61).

Irineu de Lyon (120–202 d. H.): „Biserica…. a primit de la apostoli și de la discipolii lor credința aceasta într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele; și într-unul Christos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat spre mântuirea noastră; și în Spiritul Sfânt care a vestit prin profeți planurile lui Dumnezeu…” (Against Heresies Book I Chapter X).

Clement Alexandrinul (153–217 d. H.): „O, minune misterioasă! Tatăl universal este unul, și unul este Cuvântul universal; și Sfântul Spirit este unul și Același pretutindeni, . . .” (The Instructor. Book I Chapter VI).

Tertulian de Cartagina (155-240 d. H.) face legătura între botezul creștin cu punerea mâinilor și coborârea „Preasfântului Spirit, de la Tatăl”, ca la botezul lui Iisus (De Baptismo, 8:6). Într-o altă scriere (Contra lui Praxeas, cap. IX) același autor afirma: „Din fericire, Însuși Domnul folosește exprimarea aceasta despre persoana Paracletului (a Sfântului Spirit)…«Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da un alt Mângâietor…, și anume Duhul Adevărului», făcându-L astfel pe Paraclet distinct de Sine Însuși, tot așa cum afirmăm că și Fiul este distinct de Tatăl; astfel încât El a arătat o a treia treaptă în persoana Paracletului, la fel cum noi credem că a doua treaptă este în Fiul….”.

Origen (185–254 d. H.): „Din toate acestea învățăm că persoana Spiritului Sfânt era (socotită) de o asemenea autoritate și demnitate, încât botezul mântuitor nu era complet fără întreaga autoritate a preaînălțatei Trinități, adică prin invocarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Spirit…” (De Principiis, cartea I, cap. III). „beneficiile divine revărsate peste noi de Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – Trinitatea care este izvorul întregii sfințenii…” (De Principiis. cartea I, cap. IV). „…și nu există nimic care să nu fi fost făcut, cu excepția naturii Tatălui, a Fiului și a Sfântului Spirit…” „Căci numai Tatăl cunoaște pe Fiul și numai Fiul cunoaște pe Tatăl, și numai Spiritul Sfânt cercetează chiar lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” (De Principiis, cartea  IV, cap I.35-36).

Dionis de Alexandria (200-265 d. H.): „Lui Dumnezeu Tatăl, și Fiului Său Iisus Christos Domnul nostru, împreună cu Spiritul Sfânt, să fie slava și stăpânirea în vecii vecilor! Amin”. (Fragmente, partea I, cap IV).

Ciprian de Cartagina (200–258 d. H.): „După înviere, când apostolii sunt trimiși de Domnul la păgâni, li se poruncește să boteze pe cei dintre neamuri «în numele Tatălui, și al Fiului și al Spiritului Sfânt». Cum, dar, zic unii, că un păgân botezat fără Biserică, în afara ei, da, și în opoziție cu Biserica, pentru a fi doar în numele lui Iisus Christos, oriunde și în orice fel, poate obâine iertarea păcatelor, când Christos Însuși a poruncit ca păgânii să fie botezați în numele Trinității întregi și unite?” (Epistola LXXII, 5.18).

Novațian (210–280 d. H.): „…cu privire la Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, să fie destul cât am spus până aici…. Întreg Vechiul și Noul Testament ar putea fi adus ca mărturie că adevărata credință stă astfel în picioare. … Ereticii, luptând mereu împotriva adevărului, sunt obișnuiți să lungească disputa împotriva tradiției curate și a credinței catolice (=adică a întregii Biserici), fiind ofensați cu privire la Christos – deoarece și El este afirmat de Scripturi ca Dumnezeu și noi credem astfel….” (Tratat cu privire la Trinitate. cap. XXX).
(Citatele sunt selectate și traduse din colecții de scrieri patristice care se găsesc pe internet: James Richardson, Quotes from the Early Church Fathers: on the Trinity, 2015-03-18; Christian Classics Ethereal Library, Ante-Nicean Fathers, vol. I, July 13, 2005; En.Wkipedia etc.).  

Cât despre afirmația lui GM că presupusa „versiune scurtă” ar apărea în „textul ebraic” al lui Matei și în anumite citate antice, acestea sunt pure invenții și falsuri de la sursă, pe care GM doar le-a preluat. Informația despre existența unui presupus original ebraic (sau iudeo-aramaic) al Evangheliei lui Matei vine din secolul II, începând cu Pappias. Nimeni, niciodată nu a descoperit vreun petic de papirus care să conțină o asemenea evanghelie ebraică sau aramaică, iar versiunea greacă existentă din cele mai vechi timpuri, a fost dovedită de lingviști ca fiind originală, nu tradusă. Cu toate acestea, o versiune a Evangheliilor trebuie să fi existat pentru iudeo-creștinii (nazarinenii) din zona Palestinei, inclusiv pentru ebioniți (schismă iudaizantă, unitariană și antipaulină). Unii dintre părinții Bisericii dau mărturie despre un asemenea material.

Singura problemă este că nu a supraviețuit nici un fragment din presupusele scrieri ebraice sau mai degrabă ramaice ale iudeo-creștinilor (nazarinenilor). De aici și nevoia unora de a specula cu privire la conținutul lor, sau de a le inventa, pur și simplu, sub numele de „descoperiri”.
Așa-numita versiune a lui Șem-Tov, apărută foarte târziu, în secolul al XIV-lea, este în realitate un capitol din cartea sa anticreștină, numită Even Bohan („Piatră de încercare”). Un învățat (Sebastian Munster) a confiscat un exemplar de la evrei în 1537.  Episcopul catolic Jean du Tillet a descoperit și tradus această scriere în 1553. Mai târziu a fost tradusă și în engleză și folosită speculativ de Martorii lui Iehova. De remarcat că există deosebiri importante între manuscrisul lui Șem-Tov, exemplarul lui Munster și traducerea lui du Tillet. Dar cel mai interesant este că între toate aceste versiuni Șem-Tov și textul grecesc moștenit al Evangheliei după Matei există diferențe grave, dovezi ale falsificării conștiente din partea lui Șem-Tov. Iată câteva deosebiri scandaloase, printre care afirmația „scurtată” din topor în Mat 28:19 este o nimica toată:
  1.  În Mt 1:18 și peste tot unde vorbește autorul, Iisus nu este recunoscut ca Christos (Mesia).
  2.  Mt 1:21 omite afirmația că „El va mântui pe poporul Său de păcate”.
  3.  Mt 6:10 „binecuvântată fie împărăția Ta” (nu zice „să vină împărăția Ta!”)
  4.  Mt 11:11-13 „toți Profeții și Legea au vorbit despre Ioan” (nu „până la Ioan”)
  5.  Mt 12:6    „templul este mai mare decât acesta”
  6.  Mt 17:11 „Ilie va veni și va mântui întreaga lume”
  7.  Mt 18:11 „Fiul Omului a încetat să mântuiască pe vrăjmași”
  8.  Mt 19:22 „a plecat mânios, pentru că nu avea multă avere”
  9.  Mt 24:14-16 „Iar evanghelia aceasta va fi predicată pe tot pământul, ca mărturie despre mine, la toate popoarele, și atunci va veni sfârșitul. Acesta este antichristul și aceasta este urâciunea pustiitoare.”
  10.  Mt 27:46 „a strigat în limba sfântă
  11.  Mt 28:19-20: „Duceți-vă [*?] și învățați-i să împlinească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit [*?] pentru totdeauna.” (* Formula trinitară, precum și cuvintele „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului!” sunt omise).        
    (După comentariile lui Richard Rives, Too Long in the Sun, The Hebrew Gospel of Matthew – Shem Tob, 2014. Cartea se găsește online, în ediție bilingvă critică, ebraică-engleză, publicată de G. Howard, Hebrew Gospel of Matthew, Mercer University Press, 1995. Howard tinde să creadă că această „evanghelie” ar fi existat înainte de Șem-Tov, transmisă prin generațiile de evrei. Dar nu are nici un argument. Și chiar dacă, prin absurd, ar fi supraviețuit în ascuns timp de peste 1200 de ani, fără să fie văzută de niciun învățat creștin, o asemenea „evanghelie”, care este evident anticreștină și iudaizantă, nu putea proveni de la un autor creștin, ori care ar fi fost el).

Dacă a existat cu adevărat o evanghelie a evreilor în primul veac, aceasta ar fi fost scrisă mai degrabă în aramaică decât în ebraică. Urmașii lui Iisus din zona evreiască a Levantului erau galileeni, samariteni, iudei și etnii amestecate (fenicieni și filisteni aramaizați etc.). Aramaica era singura limbă vorbită de toți aceștia, dar și greaca se vorbea în mai multe cetăți ale Palestinei, chiar printre evrei. Ebraica nu era vorbită decât de iudei, adică populația din Ierusalim și din vecinătate, până la Ierihon. În rest, era cunoscută de învățați. Dar în Galileea, unde era majoritatea iudeo-creștinilor, se vorbea aramaica. De aceea, scrierile evreiești apărute în epoca elenistică sunt aramaice de obicei. Doar anumiți ultranaționaliști au scris în ebraică. Nu văd de ce Matei ar fi scris în ebraică. În evul mediu însă, era obișnuit ca învățații evrei să-și scrie operele în ebraică, limbă pe care o învățau, așa cum învățau creștinii latina. Ebraica nu mai era limbă maternă de pe la anii 135 d. H.   

Cât despre Annarikhus, acesta a fost un biet călugăr din Gaza, din secolul al IV-lea, cu care s-a confruntat Chiril de Ierusalim. Annarikh era adept al unor învățători ebioniți și eretici (Harpocrat, Satornil) și se folosea de „Evanghelia către Evrei”, o scriere care nu este reprezentată prin nici un manuscris, și până astăzi se dispută dacă era identică cu presupusa Evanghelie ebraică a lui Matei, sau dacă era o scriere diferită. Este mai probabil ca evanghelia aceea era una ebionită. Tocmai pentru a preîntâmpina deformarea Evangheliei, și pentru că mulți scriseseră evanghelii (neinspirate, dar mai mult sau mai puțin adevărate, posibil și pseudonime sau eretice), apostolii și colegii lor au scris în greacă evangheliile standard pe care le avem astăzi (Luca 1:1-2; cf. 2Tes 2:2).

În orice caz, ceea ce povestește legendarul Annarikh că ar fi fost scris în „evanghelia lor pentru evrei” este departe de Evangheliile creștine actuale. De exemplu, Annarikh afirma că o „putere” (îngerească) numită Mikhael s-a întrupat pe pământ și a devenit Fecioara Maria, din care S-a născut Iisus. Chiril însă avea propria lui erezie mariolatră, întrucât, după ce a reușit să-l convertească la ortodoxia lui pe amărâtul călugăr Annarikh, se laudă că „l-am botezat în numele Stăpânei noastre a tuturor, Sfânta Maria, a cărei zi este chiar astăzi” (cf. Samuel Zinner, The Gospel of Thomas,  The Matheson Trust, London, 2011, 201-206).

Mă mir că Ben Margash „citează” cu atâta certitudine din „evanghelia” lui Annarikh („Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.”), deși nu există nicăier o asemenea evanghelie. Ar fi fost bine să ne dea referințele exacte, să știm și noi de unde a luat făcătura asta. Știm despre acest călugăr numai indirect, din scrisele lui Chiril de Ierusalim. Și chiar dacă am avea sub ochi Evanghelia din care se inspirase Annarikh, ea nu poate conta ca fiind versiunea ebraică/aramaică a Evangheliei lui Matei, deoarece provine din mediul eretic, ebionitic. Despre ebioniți s-a scris destul, nu este nevoie să mai spun eu ce credeau. (Vezi En.Wikipedia, ”Ebion”, ”Ebionites”; New World Encyclopedia: ”Ebionites”).        

De asemenea, nu înțeleg cum citează GM pe Iustin Martirul în favoarea lui, pentru că, așa cum am arătat mai sus, Iustin menționează numele Tatlui, al Fiul și al Duhului, în legătură cu botezul.
De ce textele din zona Israelului sunt la fel ca cel din versiunea lui Shem Tob? Trebuie să acceptăm faptul că niciodată nu a fost folosită formula: În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Există explicații mai sănătoase. Evreii care au scris apologii sau scrieri polemice anticreștine au confecționat „evanghelia” de care aveau nevoie (cazul Șem-Tov). De asemenea, evreii creștinați pe jumătate (precum secta iudaizantă a ebioniților și alți eretici similari), au făcut opinie separată față de de creștini și chiar față de iudeo-creștinii (nazarinenii) din care, cultural și etnic, făceau parte. Aceștia erau monoteiști stricți ca evreii și ca musulmanii. De altfel, Mohammed și-a format concepțiile, direct sau indirect, din surse eretice similare ebioniților, cu care s-a întâlnit. Nu întâmplător, musulmanii, ca și ebioniții, resping divinitatea lui Iisus, îl consideră numai profet, iar pe apostolul Pavel îl consideră „omul fărădelegii”.       
Iata ca apar versiuni care exclud "forma lunga" a versetului din Matei 28:19 Reina Valera Restaurata 2011 Matei 28:19 "De aceea, mergeti, si invatati toate neamurile, scufundandu-i in Numele Meu. Alte versiuni care exclud: Textul Ebraic Codul Regal Biblia Israelita Nazarineana.
Așa numita versiune „restaurată” a clasicei traduceri spaniole Reina Valera este afacerea unui grup iudaizant numit AYIN (Adunarea lui Yahweh Internațională), unul din multele grupuri care formează Mișcarea Numelui Sacru. Întemeietorul grupului, José Alvarez, din Insulele Antile, este unul din tot mai mulții obsedați de recuperarea „Numelui Sacru.” (Ca regulă, sfătuiesc pe oricine să folosească prioritar traducerile biblice făcute de un colectiv de învățați, dacă se poate de diverse confesiuni. Pot fi și lucrări foarte bune ale unui singur traducător, dar numai dacă este un lingvistic biblic cu destulă experiență și dacă traducerea respectivă are suficientă apreciere în lumea traducătorilor Bibliei. Traducerile făcute de un nene interesant ici și acolo sunt pentru divertisment, nu au greutate științifică, iar teologic pot avea probleme serioase).

Totuși, cel mai distractiv aspect al acestei traduceri, este că în ediția „de probă” din 2010 a Bibliei Reina Valera Restaurada, textul (Mat 28:19) este redat după formula lungă, așa cum au făcut și Martorii lui Iehova (care astfel s-au dovedit cinstiți): „Por tanto, id, y enseñad a todos los gentiles, bautizándolos en el nombre del Padre, y del Hijo, y del espíritu santo.” (Las Sagradas Escrituras, Reina Valera Restaurada 2010, bazată pe revizuirea din 1909, pag. 723). Singura problemă este că „El Espíritu Santo” e scris fără majuscule, pentru a sugera că acest spirit este „ceva”, nu „Cineva”. Dar ceva care poartă același Nume – numele unic al Tatălui și al Fiului?

Probabil că la probă, cititorii lui Alvarez au fost nemulțumiți, așa că imediat a ieșit ediția „pe bune” din 2011, în care traducătorul face următoarea figură la Matei 28:19:    

„Por tanto, vayan, y enseñen a todos los gentiles, sumergiéndolos en mi nombre;*” (Nota sobre 28:19: Asi leían los manuscritos griegos del siglo dos, de los cuales citaron los Padres Antenicenos). Cf. Las Sagradas Escrituras, Reina Valera Restaurada, Edicion del 2011, Por Editorial Hebraica, Isabela, Puerto Rico, pag. 684. De data aceasta, Alvarez a înlocuit pe „bautizandolos” (botezându-i) cu „sumergiéndolos” (scufundându-i), iar în loc de „en el nombre de Padre, y del Hijo, y del espiritu santo”, a tradus:  „en mi nombre” (în numele Meu). După care, toarnă în paranteză o mare minciună: „Așa citim în manuscrisele grecești din secolul al doilea (!), din care citau Părinții Anteniceeni.” 

Să pic jos! Care sunt acele manuscrise grecești (sau de orice limbă) din secolul II ? Orice filolog biblic treaz știe că nu există așa ceva. Dar în lumea în care se mișcă Alvárez, aceasta nu contează, pentru că există nu numai obiceiul speculării textului, precum și acela al speculării neexistenței textului. Când vrei ceva cu tot dinadinsul, dacă nu poți obține textul, îl creezi. Iar dacă nu se poate, atunci îți imaginezi că trebuie să fi existat. Crima perfectă: a existat o altă formă a textului din Matei 28:19, dar i s-a pierdut orice urmă în toate manuscrisele grecești. S-a păstrat numai în ebraică, în limba eternității, dar este un nenorocit de fals anticreștin târziu. Evreii înșiși recunosc acest fapt.

Traducea Codigo real (Codul regal) a Noului Testament este făcătura unui șarlatan pseudo-mesianic de limbă spaniolă, o maimuță iudaizantă. Nu pot să vă dau numele lui, pentru că face parte dintre aceia care își schimbă mereu numele, să sune cât mai evreiesc, și care își mai adaugă și titluri pe care nu le dețin (falși doctori, falși rabini, falși evrei și falși creștini). Unii dintre aceștia sunt și falși (sau foști) adventiști. Pentru detalii, vă rog insistent să citiți AICI și AICI.

Biblia Israelita Nazarineană (Version Israelita Nazarena Traducción Kadosh Israelita Mesiánica 2011) este o făcătură spaniolă asemănătoare (vezi și aici), confecționată de așa numiții „israeliți nazareni”, niște pretinși mesianici antitrinitari. Această versiune a fost lucrată de niște impostori asemenea celor care au produs Codigo real, și a falsificat acele pasaje biblice care susțin dumnezeirea lui Iisus.  
_____________________________________________________________
    
Nu formula botezului este aici miza, ci doctrina Trinității; deoarece aici este afirmația cea mai directă și mai autoritară, venind din gura Mântuitorului, de aceea antitrinitarienii fac toate jocurile posibile să scape de ea. Dar nu vor scăpa de ea nici în Șeol!

Am lucrat astăzi timp de circa 14 ore, cu excepția pauzei de masă, doar ca să verific și să răspund acestei noi provocări a lui GM, de dragul celor care chiar sunt sinceri și nu au suficientă pregătire ca să se descurce. În rest, nu am mari speranțe că aceia care au cea mai mare nevoie de acest material îl vor lua în seamă.