Răspuns lui Oni Ben Qatan
Avand in vedere ca exista
doua tipuri de manuscrise pentru versetele de la Matei 28:19,20, si o porunca
clara de a face totul in numele Domnului Ieshua, ce nume trebuie invocat la
botez? "Te botez in numele Domnului Ieshua" sau "Te botez in
numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh"?
În primul rând, apostolii au botezat în numele
Domnului „Ieshua” doar în Iudeea și regiunile apropiate (Galileea, Samaria și
Siria). În Diaspora, în toate cetățile grecești, nu puteau boteza DECÂT în numele lui
„Iesous”. Iar dacă ești român, vorbești despre numele lui Iisus. Această
obsesie de a folosi în mod obligatoriu și superstițios numele original, nu ține
de credință. Iar dacă vrem să fim totuși mai aproape de original, de ce scriem
cu „sh” ca în engleză? Vă spun eu de ce: pentru că toate ereziile
antitrinitarienilor care ne bântuie astăzi, vin de la niște americani
neliniștiți și conspiranoici. Numele lui Iisus are o variantă oficială
istorică, Yahu-šuᶜ (sau Yau-šuᶜ) și o variantă populară apărută după exil,
printre evreii vorbitori de aramaică: Yē-šuᶜ. Cele două variante au fost
vocalizate de masoreți în forma Yeho-šuᶜa (pronunțat de regulă Yo-šuᶜa) și
respectiv Yē-šuᶜa (cu accentul pe „u”). Aceste variante care au un „a” la
sfârșit sunt versiuni dialectale târzii. Unele ramuri ale iudaismului încă au
păstrat pronunția originală. De exemplu, în Talmud, numele apare în forma Ieșu‘.
Evreii din Diaspora, care nu vorbeau ebraică, nici aramaică, ci greacă și alte
limbi, transliteraseră acest nume încă din secolul III î. Hr. în forma Iēsous
(genitiv și dativ: Iēsoú; acuzativ: Iēsoun, unde „ou” se pronunță „u” lung),
care apare peste tot în VT (LXX), și de două ori în forma Iesue (1Cr 7:27; Ezr
2:6). Grecii, romanii și multe alte popoare nu au sunetul „ș”, de aceea au
scris „s”, sunet care între vocale a devenit „z” (în franceză, engleză,
maghiară etc.).
În al doilea rând, GM este perfect dezinformat cu
privire la textul din Matei 28:19-20. Nu există două tipuri de manuscrise.
Toate argumentele pe care le-a adus în această privință sunt gogoși pe care
le-a cumpărat din bâlciul antitrinitarilor diletantisimi, care este foarte
bogat în „antichități” de zdrențe și tinichele ilustre.
În al treilea rând, expresia greacă tradusă „în
numele”, este „eis to ónoma” (PENTRU numele), așa cum aceeași expresie a fost
tradusă în Evrei 6:10 („PENTRU numele Lui”) și în Gal 3:27 („PENTRU Christos”). Așadar, nu pare să aibă vreo legătură cu
formula care trebuie rostită. (Biserica hotărăște dacă se folosesc formule
prestabilite. Aceasta nu ține de o poruncă). Expresia arată doar că prin botez,
candidatul este dedicat lui Dumnezeu, sau în mod special lui Iisus Christos
(pentru că a crezut în El), sau este dedicat Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt –
referire mai specifică la Dumnezeul creștin.
Dar adevărata problemă a antitrinitarilor în acest
caz nu sunt nici manuscrisele, nici formula de botez, ci ostilitatea lor viscerală
față de ideea că Dumnezeu ar putea fi TREI. Ei spun că Dumnezeu este UNUL, dar
nu sunt siguri, pentru că afirmă în același timp (cel puțin unii) că Christos
este Dumnezeu (adică persoană de natură divină), și astfel recunosc, cu
jumătate de gură, că Dumnezeu este/sunt DOI. Doar la numărul TREI încep să facă
spume. Li se pare că este mai logic ca SINGURUL Dumnezeu să fie DOI, decât
TREI. Nu au înțeles problema elementară, că doctrina despre Dumnezeire, oricum
ai înțelege-o, nu este făcută ca să ne gâdile mândria raționalistă.
De ce apostolii au
botezat DOAR in numele Domnului Ieshua? Coloseni 3:17.
Pentru că nu credeau în Dumnezeu și în Duhul Sfânt! ???
Nu știm sigur dacă despre o formulă este vorba. Unele dintre aceste texte
folosesc expresia „eis to onoma” (pentru numele…FA 8:16; 19:5; 1Cor 1:13,15), o
singură dată se folosește expresia „en tō onomati” (cu numele, în numele: FA
10:48) și altădată expresia „epi tō onomati” („pe numele…”, „luând numele” FA
2:38).
Expresia „în numele…” este preferată de traducători,
deoarece este liturgică, tradițională, și după părerea mea nu spune mare lucru
în limba română. În românește, dacă spui ceva „în numele lui X” înseamnă că
ești un simplu sol al lui X și transmiți ce a dorit el să spună. În rest, se
folosește liturgic, cu un sens mistic, ca o simplă invocare a Divinității
respective de a interveni și a acționa cumva (tot într-un sens magic). Folosim
adesea formula aceasta „în numele Domnului Iisus” la sfârșitul rugăciunilor sau
cu alte ocazii liturgice. Dar mă îndoiesc că înțelegem altceva decât o simplă
invocare mistică. În realitate, numele lui Iisus este invocat înaintea lui
Dumnezeu în rugăciune, deoarece orice rugăciune de cerere sau mulțumire este
primită numai pe temeiul meritelor Lui. Dar asta nu înseamnă că Iisus, când a
zis: „Dacă veți cere ceva în numele Meu…” S-a referit la o formulă. Ar fi
atunci foarte simplu pentru oricine, fie și ateu: știi formula, o rostești și
ai obținut ce dorești. Dar nu este o simplă formulă. Formulele sunt omenești,
nu au în ele nimic obligatoriu. Mult mai important este să înțelegem ce spunem.
Nu hocus-pocus, nu abracadabra, sau sesam deschide-te!
A fi botezat „cu/în numele lui Iisus” sau „pe numele
lui Iisus”, înseamnă cel mai probabil, a fi făcut creștin (cf. 1Pt 4:16; Iac
2:7).
Pe de altă parte, deși numele lui Iisus este legat
explicit de câteva cazuri de botezare în NT, în cele mai multe cazuri nu se
menționează „în/cu numele cui” sau „pentru/pe numele cui” au fost botezațI de
apostoli (In 3:22; 4:1-2; FA 8:38; 9:18; 16:15, 33; 18:8; 22:16 ). Nu ni se
spune „în numele cui” boteza Ioan (Mt 3:6). Dar ni se spune că Iisus Însuși are
un botez mai mare decât al lui Ioan, deoarece El botează cu Duhul Sfânt (Mt
3:11; Mr 1:8; Lc 3:16; In 1:33; FA 1:5; 11:16). Fiecare botez creștin este în
același timp botezat „în / cu Duhul Sfânt” (1Cor 12:13). Iisus Însuși a fost
botezat de/în Duhul, când Duhul Sfânt a venit asupra Sa (Mt 3:16; In 1:32-33;
FA 10:38). Dacă acolo nu a fost prezența Trinității, ce a fost? Tatăl a vorbit
din cer, Fiul a fost recunoscut de El pe pământ, Duhul S-a pogorât peste El.
Credinciosul cinstit și simplu nu are nevoie de explicații suplimentare aici.
Si orice faceti, cu
cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Ieshua si multumiti,
prin El, lui Dumnezeu Tatal. Porunca este clara: Coloseni 3:17. Si orice
faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti totul in Numele Domnului Ieshua si
multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatal.
Nu despre o formulă neînțeleasă este vorba aici, ci
despre pomenirea numelui lui Iisus înaintea lui Dumnezeu și a omaenilor, ca El
să fie lăudat. Aceasta nu ar de-a face cu o formulă prestabilită care trebuie
rostită, și nu spune nimic special cu privire la botez, nici nu este o
condamnare pentru cei care invocă numele lui Dumnezeu în tot ce fac, fără să
menționeze și pe Iisus sau pe Duhul. Pavel îi încurajează pe creștini să
folosească numele lui Iisus, pentru că Dumnezeu vrea ca numele lui Iisus să fie
lăudat, vestit și să știm că nimic din ceea ce facem nu este primit decât prin
meritele Lui. Botezul este de asemenea doar în moartea și învierea Lui. Dar în
același timp, botezul este o dedicare Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, care
sunt prezenți la fiecare botez, așa cum au fost la botezul lui Iisus, și care
împreună îl iau pe candidat ca proprietate exclusivă a Dumnezeirii (In 17:10;
Iac 4:5).
Toti cei care au trecut
prin Marea Rosie, "s-au botezat" pentru Moise. Adica, pentru a-l
urma. E simplu. Noi suntem ucenici, asta inseamna sa il urmezi pe "mester"
(maiestru). Faci ce face maiestrul. Domnul Ieshua s-a botezat, deci si noi
trebuie. Insa Tatal nu s-a botezat.
De acord, prin botez, urmăm atât exemplul lui Iisus,
cât și tipologia morții și învierii Lui, care sunt unice în Christos ca om. Dar
aceasta nu contrazice ideea că botezatul este dedicat prin botez întregii
Dumnezeiri (In 17:10; Iac 4:5; 2Cor 13:14; Gal 4:6), nu doar lui Christos. Cei
Trei una sunt – un singur Nume (Mt 28:19).
Eusebiu De Cesareea şi
Aprahates, doi episcopi prezenţi la Conciliul de la Niceea din 325, citează
diferit acest verset.
Bine ar fi ca GM să nu mai colporteze cercetările
istorice speculative ale altora, ci să verifice mai întâi până în pânzele albe.
Aphrahat Persanul (cf. Demonstrations pg. 590)
citează foarte liber și creativ Scriptura, nu doar textul din Matei 28:19-20:
„Căci iată că toate marginile pământului se umplu de credința în Christos, după
cum a zis David: «Sunetul Evangheliei lui Christos a ieșit în tot pământul» [Ps
19:4]. Și iarăși, când El a trimis pe apostolii Săi, le-a vorbit:
«Duceți-vă, faceți discipoli din toate neamurile și ei vor crede în Mine.»” [Mt
28:19-20].
Nicio urmă de „nume” aici. Antitrinitarii iau citate
libere din Părinții Bisericii (în care ei nu cred) și le prezintă ca dovezi ale
unor presupuse manuscrise mai vechi care ar fi fost diferite de cele oficiale
ale lui Matei. Referința la Aphrahat nu folosește la nimic. Altceva?
Privind la istoricul
bisericesc Eusebiu (sec III-IV) in scrierile sale citeaza din Matei 28:19 in
trei moduri diferite: - Prima formă: "duceţi-vă, faceți ucenici din toate
neamurile" (de 7 ori) - A doua formă: "duceţi-vă, faceți ucenici din
toate neamurile in numele meu" (de 17 ori) - Forma a treia: duceţi-vă şi
faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi
al Duhului Sfânt (de 5 ori, dar dupa Conciliul de la Niceea din 325).
Primele două forme pot fi cel mai bine explicate ca
citate parțiale și libere. Adevărul este că chiar și autori biblici citează
liber Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, cele două versiuni ale Decalogului (Exodul
20 și Deuteronom 5) sunt citări libere celor zece porunci auzite pe Sinai și
scrise pe piatră. Ele nu sună în mmod literal la fel, chiar dacă au exact
aceleași zece mesaje. La fel, citate ca Mt 2:6, 23; 27:9-10; FA 28:26-27 sunt
libere sau interpretative, nu exacte. În cazul din FA 2:18 Petru (sau mai
curând Luca, autorul) citează dintr-o traducere a lui Ioel deformată
intenționat (dar nu de apostoli!).
Savanții filologi, care studiază istoria
transmiterii textului biblic, prin toate sursele disponibile (manuscrise,
fragmente, citate ocazionale în autori antici etc.), nu iau în calcul aceste
citate din părinți, pentru că nu sunt socotite ca versiuni reale ale unui text
mai vechi sau măcar diferit. De ce nu apar referințe la aceste citate în
aparatul critic al NT Grecesc la Matei 28:19? Savanții care construiesc
aparatul critic al NT (Nestle-Aland etc.) nu se orientează după vreo doctrină
sau teologie.
De multe ori, aceștia sunt învățați liberali, cu înclinații
non-trinitare, care nu pot fi suspectați de interese confesionale. Și chiar
dacă ar încercat să strecoare preferințe personale, există în același timp,
mulți alții care studiază aceleași texte și care stau la pândă să-i răstoarne
pe cei care încalcă normele științifice și trișează. Deși texte corupte sau
chiar modificate puteau exista teoretic, nu avem nici un fel de dovezi reale că
acest text ar fi corupt.
Cercetatorii sustin, ca
cele 5 locuri au fost scrise fie in cartile ce Eusebiu le-a scris dupa
Conciliul de la Niceea din anul 325, fie la copierea cartilor, cel ce a copiat
textul sa fi inserat textul din Matei 28:19 devenit intre timp corupt. Am
constatat ca exista doua versiuni, versiunea care are formularea lunga si
versiunea cu formularea scurta a lui Matei 28:19.
Ce înseamnă asta:
„cercetătorii susțin”? Cum se numesc acei cercetători și ce credit au? După cum
judecă, se pare că aceștia sunt niște modești apologeți antitrinitari, care speculează
informații din diverse surse, pentru a intimida pe cititori cu profunzimea lor
și a-și introduce dubiile. Altceva nu au, decât multe dubii. Certitudinile lor
sunt legate numai de erezia care îi obsedează. În rest, totul este neclar și
îndoielnic.
Versiunea lunga apare in
textul grec si versiunea scurta apare in textul ebraic si in anumite citate
antice. (Exista o versiune ebraica a lui Matei) Versiunea scurta - Shem Tob -
si citatele care o sustin din Eusebiu, Aprahat, Annarichus si Iustin Martirul
este sustinta de apostoli.
Versiunea lungă apare nu doar în cele mai vechi
manuscrise grecești ale lui Matei (din secolul IV: Vaticanus, Sinaiticus, Bezae,
Washingtonianus, Alexandrinus), dar este citată deja în jurul anilor 150, în Didaché 7:1,3.
Interesant este că aceeași sursă (Didaché 9:5) vorbește și despre botezul „în
numele Domnului”, ceea ce înseamnă că pentru autorii acestui manual al vechilor
creștini sirieni, nu era nicio contradicție între botezul în numele Domnului și
botezul în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Observați ce credeau
și alți teologi dintre anii 100-300 d. H. înainte de Conciliul de la Nicea (325
d. H.):
Iustin Martirul (110-165
d. H.) afirma: „deoarece în numele lui Dumnezeu, Tatăl și Domnul universului;
și al Mântuitorului lui Iisus Christos; și al Spiritului Sfânt, primesc ei așadar
spălarea în apă (Prima apologie, cap. 61).
Irineu de Lyon (120–202
d. H.): „Biserica…. a primit de la apostoli și de la discipolii lor credința
aceasta într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, care a făcut cerul,
pământul și marea și tot ce este în ele; și într-unul Christos Iisus, Fiul lui
Dumnezeu, care S-a întrupat spre mântuirea noastră; și în Spiritul Sfânt care a
vestit prin profeți planurile lui Dumnezeu…” (Against Heresies Book I Chapter X).
Clement Alexandrinul (153–217 d. H.): „O, minune misterioasă! Tatăl universal este unul, și
unul este Cuvântul universal; și Sfântul Spirit este unul și Același
pretutindeni, . . .” (The Instructor. Book I Chapter VI).
Tertulian de Cartagina (155-240
d. H.) face legătura între botezul creștin cu punerea mâinilor și coborârea
„Preasfântului Spirit, de la Tatăl”, ca la botezul lui Iisus (De Baptismo,
8:6). Într-o
altă scriere (Contra lui Praxeas, cap. IX) același autor afirma: „Din fericire, Însuși Domnul folosește exprimarea aceasta despre
persoana Paracletului (a Sfântului Spirit)…«Eu voi ruga pe Tatăl și El vă va da
un alt Mângâietor…, și anume Duhul Adevărului», făcându-L astfel pe Paraclet
distinct de Sine Însuși, tot așa cum afirmăm că și Fiul este distinct de Tatăl;
astfel încât El a arătat o a treia treaptă în persoana Paracletului, la fel cum
noi credem că a doua treaptă este în Fiul….”.
Origen (185–254 d.
H.): „Din toate acestea învățăm că persoana Spiritului Sfânt era (socotită) de
o asemenea autoritate și demnitate, încât botezul mântuitor nu era complet fără
întreaga autoritate a preaînălțatei Trinități, adică prin invocarea Tatălui, a
Fiului și a Sfântului Spirit…” (De Principiis, cartea I, cap. III).
„beneficiile divine revărsate peste noi de Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt – Trinitatea
care este izvorul întregii sfințenii…” (De Principiis. cartea I, cap. IV). „…și
nu există nimic care să nu fi fost făcut, cu excepția naturii Tatălui, a Fiului
și a Sfântului Spirit…” „Căci numai Tatăl cunoaște pe Fiul și numai Fiul
cunoaște pe Tatăl, și numai Spiritul Sfânt cercetează chiar lucrurile adânci
ale lui Dumnezeu.” (De Principiis, cartea IV, cap I.35-36).
Dionis de Alexandria (200-265 d. H.): „Lui Dumnezeu Tatăl, și Fiului Său Iisus Christos
Domnul nostru, împreună cu Spiritul Sfânt, să fie slava și stăpânirea în vecii
vecilor! Amin”. (Fragmente,
partea I, cap IV).
Ciprian de Cartagina (200–258 d. H.): „După înviere, când apostolii sunt trimiși de Domnul
la păgâni, li se poruncește să boteze pe cei dintre neamuri «în numele Tatălui,
și al Fiului și al Spiritului Sfânt». Cum, dar, zic unii, că un păgân botezat
fără Biserică, în afara ei, da, și în opoziție cu Biserica, pentru a fi doar în
numele lui Iisus Christos, oriunde și în orice fel, poate obâine iertarea
păcatelor, când Christos Însuși a poruncit ca păgânii să fie botezați în numele
Trinității întregi și unite?” (Epistola LXXII, 5.18).
Novațian (210–280
d. H.): „…cu privire la Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt, să fie destul cât am
spus până aici…. Întreg Vechiul și Noul Testament ar putea fi adus ca mărturie
că adevărata credință stă astfel în picioare. … Ereticii, luptând mereu
împotriva adevărului, sunt obișnuiți să lungească disputa împotriva tradiției
curate și a credinței catolice (=adică a întregii Biserici), fiind ofensați cu
privire la Christos – deoarece și El este afirmat de Scripturi ca Dumnezeu și
noi credem astfel….” (Tratat cu privire la Trinitate. cap. XXX).
Cât despre afirmația lui GM
că presupusa „versiune scurtă” ar apărea în „textul ebraic” al lui Matei și în
anumite citate antice, acestea sunt pure invenții și falsuri de la sursă, pe
care GM doar le-a preluat. Informația despre existența
unui presupus original ebraic (sau iudeo-aramaic) al Evangheliei lui Matei vine
din secolul II, începând cu Pappias. Nimeni, niciodată nu a descoperit vreun
petic de papirus care să conțină o asemenea evanghelie ebraică sau aramaică,
iar versiunea greacă existentă din cele mai vechi timpuri, a fost dovedită de
lingviști ca fiind originală, nu tradusă. Cu toate acestea, o versiune a
Evangheliilor trebuie să fi existat pentru iudeo-creștinii (nazarinenii) din
zona Palestinei, inclusiv pentru ebioniți (schismă iudaizantă, unitariană și
antipaulină). Unii dintre părinții Bisericii dau mărturie despre un asemenea
material.
Singura problemă este că nu a supraviețuit nici un
fragment din presupusele scrieri ebraice sau mai degrabă ramaice ale
iudeo-creștinilor (nazarinenilor). De aici și nevoia unora de a specula cu
privire la conținutul lor, sau de a le inventa, pur și simplu, sub numele de
„descoperiri”.
Așa-numita versiune a lui Șem-Tov, apărută foarte
târziu, în secolul al XIV-lea, este în realitate un capitol din cartea sa
anticreștină, numită Even Bohan („Piatră de încercare”). Un învățat (Sebastian
Munster) a confiscat un exemplar de la evrei în 1537. Episcopul catolic Jean du Tillet a descoperit
și tradus această scriere în 1553. Mai târziu a fost tradusă și în engleză și
folosită speculativ de Martorii lui Iehova. De remarcat că există deosebiri
importante între manuscrisul lui Șem-Tov, exemplarul lui Munster și traducerea
lui du Tillet. Dar cel mai interesant este că între toate aceste versiuni
Șem-Tov și textul grecesc moștenit al Evangheliei după Matei există diferențe
grave, dovezi ale falsificării conștiente din partea lui Șem-Tov. Iată câteva
deosebiri scandaloase, printre care afirmația „scurtată” din topor în Mat 28:19
este o nimica toată:
- În Mt 1:18 și
peste tot unde vorbește autorul, Iisus nu este recunoscut ca Christos (Mesia).
- Mt 1:21 omite
afirmația că „El va mântui pe poporul Său de păcate”.
- Mt 6:10
„binecuvântată fie împărăția Ta” (nu zice „să vină împărăția Ta!”)
- Mt 11:11-13
„toți Profeții și Legea au vorbit despre Ioan” (nu „până la Ioan”)
- Mt 12:6 „templul este mai mare decât acesta”
- Mt 17:11
„Ilie va veni și va mântui întreaga lume”
- Mt 18:11
„Fiul Omului a încetat să mântuiască pe vrăjmași”
- Mt 19:22 „a
plecat mânios, pentru că nu avea multă avere”
- Mt 24:14-16
„Iar evanghelia aceasta va fi predicată pe tot pământul, ca mărturie despre mine, la toate popoarele,
și atunci va veni sfârșitul. Acesta este antichristul și aceasta este urâciunea
pustiitoare.”
- Mt 27:46 „a
strigat în limba sfântă”
- Mt 28:19-20:
„Duceți-vă [*?] și învățați-i să împlinească toate lucrurile pe care vi le-am
poruncit [*?] pentru totdeauna.” (* Formula trinitară, precum și cuvintele „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până
la sfârșitul veacului!” sunt omise).
(După
comentariile lui Richard Rives, Too Long in the Sun, The Hebrew Gospel
of Matthew – Shem Tob, 2014. Cartea se găsește online, în ediție bilingvă
critică, ebraică-engleză, publicată de G.
Howard, Hebrew Gospel of Matthew, Mercer University Press, 1995. Howard
tinde să creadă că această „evanghelie” ar fi existat înainte de Șem-Tov,
transmisă prin generațiile de evrei. Dar nu are nici un argument. Și chiar
dacă, prin absurd, ar fi supraviețuit în ascuns timp de peste 1200 de ani, fără
să fie văzută de niciun învățat creștin, o asemenea „evanghelie”, care este
evident anticreștină și iudaizantă, nu putea proveni de la un autor creștin, ori
care ar fi fost el).
Dacă a existat cu adevărat o evanghelie a evreilor
în primul veac, aceasta ar fi fost scrisă mai degrabă în aramaică decât în
ebraică. Urmașii lui Iisus din zona evreiască a Levantului erau galileeni,
samariteni, iudei și etnii amestecate (fenicieni și filisteni aramaizați etc.).
Aramaica era singura limbă vorbită de toți aceștia, dar și greaca se vorbea în
mai multe cetăți ale Palestinei, chiar printre evrei. Ebraica nu era vorbită
decât de iudei, adică populația din Ierusalim și din vecinătate, până la Ierihon.
În rest, era cunoscută de învățați. Dar în Galileea, unde era majoritatea
iudeo-creștinilor, se vorbea aramaica. De aceea, scrierile evreiești apărute în
epoca elenistică sunt aramaice de obicei. Doar anumiți ultranaționaliști au
scris în ebraică. Nu văd de ce Matei ar fi scris în ebraică. În evul mediu
însă, era obișnuit ca învățații evrei să-și scrie operele în ebraică, limbă pe
care o învățau, așa cum învățau creștinii latina. Ebraica nu mai era limbă
maternă de pe la anii 135 d. H.
Cât despre Annarikhus, acesta a fost un biet călugăr
din Gaza, din secolul al IV-lea, cu care s-a confruntat Chiril de Ierusalim.
Annarikh era adept al unor învățători ebioniți și eretici (Harpocrat, Satornil)
și se folosea de „Evanghelia către Evrei”, o scriere care nu este reprezentată
prin nici un manuscris, și până astăzi se dispută dacă era identică cu
presupusa Evanghelie ebraică a lui Matei, sau dacă era o scriere diferită. Este
mai probabil ca evanghelia aceea era una ebionită. Tocmai pentru a preîntâmpina
deformarea Evangheliei, și pentru că mulți scriseseră evanghelii (neinspirate,
dar mai mult sau mai puțin adevărate, posibil și pseudonime sau eretice),
apostolii și colegii lor au scris în greacă evangheliile standard pe care le
avem astăzi (Luca 1:1-2; cf. 2Tes 2:2).
În orice caz, ceea ce povestește legendarul Annarikh
că ar fi fost scris în „evanghelia lor pentru evrei” este departe de
Evangheliile creștine actuale. De exemplu, Annarikh afirma că o „putere”
(îngerească) numită Mikhael s-a întrupat pe pământ și a devenit Fecioara Maria,
din care S-a născut Iisus. Chiril însă avea propria lui erezie mariolatră,
întrucât, după ce a reușit să-l convertească la ortodoxia lui pe amărâtul
călugăr Annarikh, se laudă că „l-am botezat în numele Stăpânei noastre a tuturor,
Sfânta Maria, a cărei zi este chiar astăzi” (cf. Samuel
Zinner, The Gospel of Thomas,
The Matheson Trust, London, 2011, 201-206).
Mă mir că Ben Margash „citează” cu atâta certitudine din „evanghelia”
lui Annarikh („Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în
numele meu în orice loc.”), deși nu există nicăier o asemenea evanghelie. Ar fi
fost bine să ne dea referințele exacte, să știm și noi de unde a luat făcătura
asta. Știm despre acest călugăr numai indirect, din scrisele lui Chiril de
Ierusalim. Și chiar dacă am avea sub ochi Evanghelia din care se inspirase
Annarikh, ea nu poate conta ca fiind versiunea ebraică/aramaică a Evangheliei
lui Matei, deoarece provine din mediul eretic, ebionitic. Despre ebioniți s-a
scris destul, nu este nevoie să mai spun eu ce credeau. (Vezi En.Wikipedia, ”Ebion”, ”Ebionites”; New World Encyclopedia:
”Ebionites”).
De asemenea, nu înțeleg cum citează GM pe Iustin
Martirul în favoarea lui, pentru că, așa cum am arătat mai sus, Iustin
menționează numele Tatlui, al Fiul și al Duhului, în legătură cu botezul.
De ce textele din zona
Israelului sunt la fel ca cel din versiunea lui Shem Tob? Trebuie să acceptăm
faptul că niciodată nu a fost folosită formula: În Numele Tatălui şi al Fiului
şi al Duhului Sfânt.
Există explicații mai sănătoase. Evreii care au
scris apologii sau scrieri polemice anticreștine au confecționat „evanghelia”
de care aveau nevoie (cazul Șem-Tov). De asemenea, evreii creștinați pe
jumătate (precum secta iudaizantă a ebioniților și alți eretici similari), au
făcut opinie separată față de de creștini și chiar față de iudeo-creștinii
(nazarinenii) din care, cultural și etnic, făceau parte. Aceștia erau
monoteiști stricți ca evreii și ca musulmanii. De altfel, Mohammed și-a format
concepțiile, direct sau indirect, din surse eretice similare ebioniților, cu
care s-a întâlnit. Nu întâmplător, musulmanii, ca și ebioniții, resping
divinitatea lui Iisus, îl consideră numai profet, iar pe apostolul Pavel îl
consideră „omul fărădelegii”.
Iata ca apar versiuni
care exclud "forma lunga" a versetului din Matei 28:19 Reina Valera
Restaurata 2011 Matei 28:19 "De aceea, mergeti, si invatati toate
neamurile, scufundandu-i in Numele Meu. Alte versiuni care exclud: Textul
Ebraic Codul Regal Biblia Israelita Nazarineana.
Așa numita versiune „restaurată” a clasicei
traduceri spaniole Reina Valera este afacerea unui grup iudaizant numit AYIN
(Adunarea lui Yahweh Internațională), unul din multele grupuri care
formează Mișcarea Numelui Sacru. Întemeietorul grupului, José Alvarez, din
Insulele Antile, este unul din tot mai mulții obsedați de recuperarea „Numelui
Sacru.” (Ca regulă, sfătuiesc pe oricine să folosească prioritar traducerile
biblice făcute de un colectiv de învățați, dacă se poate de diverse confesiuni.
Pot fi și lucrări foarte bune ale unui singur traducător, dar numai dacă este
un lingvistic biblic cu destulă experiență și dacă traducerea respectivă are
suficientă apreciere în lumea traducătorilor Bibliei. Traducerile făcute de un
nene interesant ici și acolo sunt pentru divertisment, nu au greutate
științifică, iar teologic pot avea probleme serioase).
Totuși, cel mai distractiv aspect al acestei traduceri,
este că în ediția „de probă” din 2010 a Bibliei Reina Valera Restaurada, textul
(Mat 28:19) este redat după formula lungă, așa cum au făcut și Martorii lui
Iehova (care astfel s-au dovedit cinstiți): „Por tanto, id, y enseñad a todos
los gentiles, bautizándolos en el nombre del Padre, y del Hijo, y del espíritu
santo.” (Las
Sagradas Escrituras, Reina Valera Restaurada 2010, bazată pe revizuirea din
1909, pag. 723). Singura problemă este că „El Espíritu Santo” e scris fără
majuscule, pentru a sugera că acest spirit este „ceva”, nu „Cineva”. Dar ceva
care poartă același Nume – numele unic al Tatălui și al Fiului?
Probabil că la probă, cititorii lui Alvarez au fost
nemulțumiți, așa că imediat a ieșit ediția „pe bune” din 2011, în care traducătorul
face următoarea figură la Matei 28:19:
„Por tanto, vayan, y enseñen a todos los gentiles,
sumergiéndolos en mi nombre;*” (Nota sobre 28:19: Asi leían los manuscritos
griegos del siglo dos, de los cuales citaron los Padres Antenicenos). Cf.
Las Sagradas Escrituras, Reina Valera Restaurada, Edicion del 2011, Por Editorial
Hebraica, Isabela, Puerto Rico, pag. 684. De data aceasta, Alvarez a
înlocuit pe „bautizandolos” (botezându-i) cu „sumergiéndolos” (scufundându-i),
iar în loc de „en el nombre de Padre, y del Hijo, y del espiritu santo”, a
tradus: „en mi nombre” (în numele Meu).
După care, toarnă în paranteză o mare minciună: „Așa citim în manuscrisele
grecești din secolul al doilea (!), din care citau Părinții Anteniceeni.”
Să pic jos! Care sunt acele manuscrise grecești (sau de orice limbă) din
secolul II ? Orice filolog biblic treaz știe că nu există așa ceva. Dar în
lumea în care se mișcă Alvárez, aceasta nu contează, pentru că există nu numai obiceiul
speculării textului, precum și acela al speculării neexistenței textului. Când
vrei ceva cu tot dinadinsul, dacă nu poți obține textul, îl creezi. Iar dacă nu
se poate, atunci îți imaginezi că trebuie să fi existat. Crima perfectă: a
existat o altă formă a textului din Matei 28:19, dar i s-a pierdut orice urmă
în toate manuscrisele grecești. S-a păstrat numai în ebraică, în limba
eternității, dar este un nenorocit de fals anticreștin târziu. Evreii înșiși
recunosc acest fapt.
Traducea Codigo real (Codul regal) a Noului
Testament este făcătura unui șarlatan pseudo-mesianic de limbă spaniolă, o
maimuță iudaizantă. Nu pot să vă dau numele lui, pentru că face parte dintre
aceia care își schimbă mereu numele, să sune cât mai evreiesc, și care își mai
adaugă și titluri pe care nu le dețin (falși doctori, falși rabini, falși evrei
și falși creștini). Unii dintre aceștia sunt și falși (sau foști) adventiști.
Pentru detalii, vă rog insistent să citiți AICI
și AICI.
Nu formula botezului este aici miza, ci doctrina
Trinității; deoarece aici este afirmația cea mai directă și mai autoritară,
venind din gura Mântuitorului, de aceea antitrinitarienii fac toate jocurile
posibile să scape de ea. Dar nu vor scăpa de ea nici în Șeol!
Am lucrat astăzi timp de circa 14 ore, cu excepția pauzei
de masă, doar ca să verific și să răspund acestei noi provocări a lui GM, de
dragul celor care chiar sunt sinceri și nu au suficientă pregătire ca să se
descurce. În rest, nu am mari speranțe că aceia care au cea mai mare nevoie de
acest material îl vor lua în seamă.