Vechiului meu prieten ECH

Replici  

© Florin Lăiu

1. ECH: Cum se intimpla ca Evreii nu au avut aceasta dogma in teologia lor? Vezi "Shema." Oricit te-ai stradui sa falsifici textul biblic "echad" nu poate imsemna in contextul acela decit "singur-unic" pentru ca avertizarea care urmeaza este "sa nu ai ALTI Dumnezei INAFARA de El.

Evreii (cu toate confesiunile lor istorice și contemporane) s-au depărtat de TNK în multe privințe, de peste două milenii, așa cum și creștinii s-au îndepărtat de NT. Iudaismul nu este criteriul ultim pentru înțelegerea Torei. 

Nu spun că a existat în Israel o dogmă a trinității. Israel nu avea sinoade religioase și dogme, iar TNK era interpretat și explicat verbal.  Dogma este doctrina decretată de un sinod bisericesc și rămâne neschimbată. În ambele testamente ale Bibliei nu avem dogme, doar afirmații și fapte diverse, din care deducem doctrinele biblice. Autorii biblici nu au prezentat nimic sistematic, dogmatic. Biblia nu este teologie, ci sursă de teologie.   

Referitor la expresia Yahwé ᵓĕḥāḏ din Dt 6:4 (este esența crezului iudaic), resping aici traducerea „un (singur) Domn”, deoarece nu despre domnie este vorba aici, nici despre faptul că Dumnezeul lui Israel ar fi o divinitate singuratică. Pe de altă parte, Yahwé ᵓĕḥāḏ nu se poate traduce nici „un (singur) Yahwé”, fiindcă Yahwé este nume propriu. Sensul precis al lui ᵓĕḥāḏ depinde de percepția sintaxei întregii fraze, care poate fi înțeleasă în două moduri:

              (a). „Yahwé, Dumnezeul nostru, Yahwé Unul (este)”. În acest caz, am avea subiect multiplu – „Yahwé” fiind repetat după apoziția „Dumnezeul nostru” – , iar ᵓĕḥāḏ ar fi predicatul (unde verbul „a fi” este subînțeles în ebraică). În această analiză, ᵓĕḥāḏ poate însemna „unul” în sensul de „unic” (nimeni ca El). După Clines’ Dictionary (pg. 11), așa ar trebui înțeles aici.

              (b). Aceeași frază poate fi analizată în alt mod, pornind de la faptul că verbul „este” se subînțelege întotdeauna: „Yahwé (este) Dumnezeul nostru, NUMAI Yahwé!” (una din versiunile sugerate în lexicoanele HALOT și Holladay. Chiar și unele traduceri antitrinitare: vezi Biblia Israelita Nazarena). Astfel „Yahwé” ar fi subiectul, iar predicatul ar fi „este Dumnezeul nostru”, și expresia „numai Yahwé” ar fi în apoziție față de subiect, întărindu-l.

În primul caz, citim că nu este nimeni ca Dumnezeu. În al doilea caz, citim că Yahwé este singurul Dumnezeu al lui Israel. Singurul Dumnezeu, dar nu neapărat „un Dumnezeu singur”.

De asemenea, ᵓĕḥāḏ se folosește frecvent cu sensul de „(unul și) același”, „unul singur (pentru toți)” (cf. Nu 15:15-16; 1Împ 6:25). În Za 14:9, singurul text cu limbaj remniscent din Dt 6:4, acesta este sensul cel mai probabil: „Yahwé va deveni împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Yahwé va fi Unul și numele Său Unul”. În nicun caz nu se anunță că Dumnezeu va fi invocat sub un singur nume, deoarece și autorii și eroii VT invocă pe Dumnezeu sub diverse nume. Aici se subliniază astfel o singură identitate și un singur renume/caracter. Dumnezeu nu este descris ontologic aici, ci se prevede că, în urma evenimentelor catastrofale prevăzute în aceeași profeție, Yahwé va fi recunoscut ca Suveran al întregii lumi: va fi UNICUL Dumnezeu pentru toți, ACELAȘI pentru toate popoarele. NUMAI El.

Afirmarea unității/unicității lui Dumnezeu este în contrast cu politeismul, care avea zei naționali pentru fiecare popor și zei specializați pentru fiecare nevoie. Dumnezeul adevărat este Același pentru orice neam și pentru orice nevoie.     

Contextul proclamației din Dt 6:4 ne ajută. După formula care a devenit crez, urmează imperativul (într-o formă de perfectiv consecutiv, pentru a indica faptul că este o continuare a ideii din propoziția anterioară!): „Să iubești (= prin urmare, vei iubi) pe Yahwé, Dumnezeul tău,  cu toată inima ta, cu toată ființa ta, cu toată puterea ta!” Care este relația dintre poruncă și afirmația din v. 4? Fie în sensul că Yahwé este UNIC, ca nimeni altul, fie că „numai Yahwé” este Dumnezeul nostru, afirmația cere o dragoste la fel de unică și exclusivă, adică totală (fără rezerve pentru alți zei).

Porunca decalogului („Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”) este rostită de Acela care a scos pe Israel „din Egipt, din casa robiei”. Cine este acest Dumnezeu și cum este El? Moise Îl descrie într-un mod paradoxal, ca fiind nu doar o singură persoană. Yahwé, Dumnezeul Exodului, este Dumnezeul suprem și nevăzut, dar Yahwé este în aceeași măsură și Solul (malᶜāḥ) special, Reprezentantul Personal al lui Yahwé, care Se arătase deja în rugul aprins (Ex 3:2,4, 16). Acest Sol afirmă că este Dumnezeul strămoșilor, cere adorare din partea lui Moise (Ex 3:5-6), promite că va conduce lucrarea de eliberare și Își asumă cel mai sacru nume divin: Eu sunt cel cel Sunt (v. 13-14).

Acest Trimis/Reprezentant al lui Yahwé, care fusese recunoscut de patriarhi și de Moise ca Dumnezeu, inclusiv în cartea Genezei (16:7,13; 21:17, 19-20; 22:11-12, 16-18; 31:11,13; 48:15-16), și care se numește, alternativ, Yahwé, a fost Dumnezeul care i-a salvat pe evrei la Marea Roșie (Ex 14:19, 24) și care a afirmat repetat că El i-a  eliberat din Egipt (Jud 2:1-5). Când un asemenea Dumnezeu poruncește: „Să nu ai (lit. să nu fie la tine) alți dumnezei afară de Mine!”, accentul nu cade pe cum este Dumnezeu, dacă este o persoană singulară, sau o Dumnezeire paradoxală, manifestată pluripersonal (dar nu un panteon!), ci accentul cade pe identitatea Dumnezeului lui Israel: este Acela care i-a eliberta din Egipt prin Moise. Cât privește numărul persoanelor divine, Moise menționează adesea două persoane divine, sub același Nume; iar Isaia, afirmă că în această epopee a izbăvirii era și o a treia persoană divină, nevăzută (Is 63:9-13), Acela care fusese prezent ca agent creator încă de la facerea lumii (Gn 1:2).

Așa înțelegem de ce Moise, când descrie Creația omului în două persoane, Îl prezintă și pe Dumnezeu ca având identitate personală multiplă: „chipul Nostru” (Gn 1:26-27; 5:1-3). De asemenea, în Gen 3:22, Moise pune în gura lui Dumnezeu expresia „Unul din Noi”, care în acel context nu poate avea nicio altă explicație, decât că Dumnezeu nu este o doar o singură persoană, cum învață rabinii, imamii și creștinii heterodocși raționaliști. Și sunt multe alte cazuri în Primul Testament (TNK) care dovedesc pluralitatea Dumnezeirii. Noul Testament doar Identifică pe Acest alter-ego al lui Yahwé ca fiind Iisus Christos, Logosul întrupat (In 1:1-3, 14; 12:41; 1In 5:20-21; cf. Isaia 6; 1Cor 10:4 etc.).

2. Nu exista texte clare in OT care sa afirme "trinitatea" (care nici nu este un cuvint biblic). Moskala a incercat sa "dovedeasca" pe 40 de pagini ca "trinitatea" poate fi "gasita" in OT, dar nu a reusit.

Ce înseamnă texte „clare”? Te referi la texte care să folosească efectiv cuvântul „trinitate”, sau să explice teologic subiectul? Argumentul acesta seamănă cu cel pe care mi l-a servit un prieten evanghelic zilele trecute, obiectând că în Geneza 2:1-3 nu există cuvântul „sabat”, nu este specificat că ziua a șaptea este sâmbăta, și nu este o poruncă, ci doar o afirmație că Dumnezeu S-a odihnit. Asta înseamnă să citești Biblia numai cu ochii sau cu degetele, nu cu toate capacitățile din dotare. Nu este corect să spui că Moskala nu a reușit să dovedească, ci că nu a reușit să te convingă pe tine. Convingerea este un proces subiectiv și nu depinde întotdeauna de calitatea serviciilor obiective.  

3. Daca intr-adevar "trinitatea" este o OT doctrina, cum este posibil ca Moise care a vorbit in mod direct cu Dumnezeu, si toti profetii OT nu au crezut in aceasta dogma? Cum este posibil ca Dumnezeu nu le-a atras atentia ca ignorau o "doctrina" atit de "fundmentala"?

Deja am răspuns suficient mai sus.

4. Nu exista nici un text clar in NT privitor la "trinitate." Exista citeva texte vagi si ambiguoase care pot fi "intinse" ca sa "dovedeasca" dogma, dar nimic mai mult.

Așa spuneau saducheii, care credeau numai în Pentateuc, că nu există înviere, deoarece în Pentateuc nu este afirmată învierea. Și într-adevăr, nu există în Pentateuc cuvântul înviere, niciun sinonim. Dar Iisus a găsit doctrina învierii în Pentateuc, în afirmația Sa din Ex 3:6, că este „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov”. Logica Sa a fost aceasta: Dacă Dumnezeu S-a numit Dumnezeul lor, pe când ei erau morți de mult, înseamnă că numai în virtutea faptului că avea să-i învieze, a putut vorbi astfel. 

Argumentul este foarte subtil, și unii îl deturnează în favoarea spiritualismului: dar Evanghelia spune că saducheii au fost învinși de acest argument (Mt 22:31-34). Nu știu dacă au fost și convinși. Pentru mine este suficent și un singur text din care să se deducă o învățătură. Dacă textul nu are probleme de transmitere și este în armonie cu învățătura generală a Scripturii, este suficient. Raționalismul vrea demonstrații. Credința se mulțumește cu un număr modest de dovezi. Altfel nu ar mai fi credință, ci procuratură.     

5. Dogma trinitatii este ilogica si irationala. Acesta este motivul pentru care Benoni Catana a afirmat la capatul argumentelor lui inutile in favoarea "trinitatii" ca desi Biblia nu are texte clare care sustin dogma si desi dogma este ilogica si irationala noi trebuie sa credem in ea orcum. Aceasta este argumentul cel mai "puternic" si mai "convingator" in favoarea dogmei "trinitatii" printre AZS si alti trinitarieni.

Nu este corect să spunem că doctrina Trinității este ilogică sau irațională. Este biblică (în sensul că își are sursele în Biblie), dar este paradoxală și suprarațională ca majoritatea descoperirilor lui Dumnezeu. Nu cred că există descoperire a lui Dumnezeu care să nu poată fi atacată de spiritul raționalist.

Credem în această doctrină pentru că este biblică, pentru că satisface cel mai bine diverse afirmații ale Bibliei, deși nu reușim să armonizăm absolut toate afirmațiile biblice. Credem totuși că Dumnezeu nu ne minte, chiar dacă nu înțelegem uneori anumite aspecte. Credința bazată pe ce Scripturi, chiar dincolo de logica omenească, are o logică a ei, fiindcă este vorba de încrederea acordată lui Dumnezeu și revelației Lui, iar încrederea și respectul reprezintă expresia minimă a dragostei noastre față de Dumnezeu.