UNITATE PRIN SMERENIE (Schiță de studiu biblic)

 

                            sau LECȚIA DESPRE „CI”

Smerenie = umilitate / modestia inimii

smerenie, smirenie (slavism, de la mir, pace) împăcare, potolire, renunțare la luptă, supunere)

umil (humilis, de la „humus” , de jos);

modest (latinism: măsurat, cumpătat, reținut)   

 

Filipeni 2:1-11

(Φίλιπποι, Φιλιππήσιοι; Philippi, Philippenses) 

Numele localității se pronunță Fi-lip-pi, (nu cu „i” scurt final, ca și cum ar fi un plural românesc). Aceeași greșeală se face și cu Nu-me-ri, Ma-lea-hi, Ghet-se-ma-ni.    

1.    Comunitatea creștină din Filippi a început cu vizita misionară a patru bărbați (Pavel, Sila, Timotei și Luca), care au fost pionierii misiunii din Macedonia. Veniseră acolo în căutarea unui bărbat pe care Pavel îl văzuse într-un vis, și când au ajuns în vechea capitală macedoneană (Philippoi / Filippi) au avut numai surprize (Faptele 16). Cetatea nu avea sinagogă, deci nu erau nici măcar zece evrei). Era o colonie romană. În ziua sabatului, apostolii au ieșit din cetate  și au găsit un loc de rugăciune ferit, lângă râu, unde niciun bărbat nu era, ci doar câteva femei. Erau probabil simpatizante ale iudaismului. Una din ele, Lidia, era o negustoreasă din Anatolia. Ea i-a găzduit pe apostoli; avea familie, dar nu știm dacă avea soț, poate numai părinți și surori, sau poate era căsătorită dar soțul avea altă relligie.

ÎÎn aceeași zi, Lidia și familia ei au primit botezul în urma predicii lui Pavel. În sabatul următor, sau poate în aceeași zi s-a adăugat și o sclavă pitonisă, o fată care avea „darul” ghicirii. După ce a fost exorcizată și botezată a devenit creștină. Dar stăpânii ei, exasperați de pierderea afacerii lor, i-au acuzat pe Pavel și pe Sila, care fără multă cercetare au fost aruncați în carcera închisorii. Cu această ocazie, apostolii l-au descoperit și pe „bărbatul” din viziune sau din vis: vă las să descoperiți singuri convertirea paznicului închisorii, sacă n-ați descoperit-o. Odată cu familia lui, comunitatea s-a dublat, în numai două sabate, cât cresc alte biserici în mulți ani. 

MMi se pare interesant faptul că din cei patru apostoli, numai doi au fost aruncați în închsioare: Pavel și Sila — adică numai cei care erau evrei. Luca era un medic sirian elenist convertit, iar Timotei avea doar mamă evreică, dar pentru romani conta originea tatălui, care era grec. Stăpânii pitonisei creștinate i-au acuzat pe cei doi apostoli că sunt „niște jidani care tulbură cetatea, cu obiceiuri pe care noi romanii, nu trebuie să le primim sau să le ținem”. Ce obicei vizibil le repugna romanilor în toată povestea aceasta? Ei nu au menționat nici Evanghelia, nu fuseseră martori la botezuri, dar singurul obicei care a putut fi văzut de toți, era acela că oamenii aceștia ieșiseră din cetate în ziua Sabatului și s-au adunat la râu, așa cum făceau evreii acolo unde nu aveau sinagogă. Pe scurt, prima comunitate creștină din Balcani a fost una sabatistă. Acesta era creștinismul autentic al primului secol. 

Comunitatea creștină din Filippi a fost foarte apreciată de Pavel și foarte generoasă, deși era săracă (2 Cor 8:1-5; Flp 4:14-19).

Printre femeile convertite din Filippi erau Euodia ( =„succes”, „prosperitate”) și Syntyché ( =„întâlnire”), care s-au dovedit de mare ajutor misiunii lui Pavel  (Flp 4:1-3), dar acre acum aveau nevoie de ajutor spiritual și poate nu nuemai. Este menționat de asemenea un Clement, de asemenea ajutor al apostolilot. Dar și „episcopul” (pastorul) bisericii locale este prezent acolo, fără nume, la persoana a doua singular („și pe tine, coleg adevărat”).            

2.      Citiți public pasajul complet: Filipeni 2:1-11

 ¹  Deci, dacă este vreo îndemnare (παράκλησις apel, exortație) în Hristos,

– dacă este vreo mângâiere (παραμύθιον încurajare) în dragoste,

– dacă este vreo legătură (κοινωνία comuniune) a Duhului (în spirit/duh),

– dacă este vreo milostivire (σπλάγχνα simțire, emoție pozitivă, duioșie, afecțiune,        „măruntaie/ficat/inimă”)

– şi vreo îndurare (οἰκτιρμοί, milă, compasiune),

² faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi

– o simţire (τὸ αὐτο φρονῆτε la fel să gândiți, înțelegeți, aceeași   mentalitate, minte, atitudine, același gând și aceleași intenții),

– o dragoste (τὴν αὐτὴν ἀγάπην ἔχοντες având aceeași dragoste),

– un suflet (σύμψυχοι, „împreună sufletiști”, deplin acord, armonie, același șpirit, aceeași inimă)

– şi un gînd (τὸ ἓν φρονοῦντες având unitate în gând, opinie, înțelegere,   intenție, minte, mentalitate).

Unitatea Bisericii

2. Care era grija apostolului pentru filipeni?

3. Ce înseamnă să avem același gând ? Care ar fi limitele acestei unități de gândire sau înțelegere? Aceeași mărturisire de credință, sau aceleași explicații papagalicite?

UNITATE. „Rugăciunea lui Christos către Tatăl Său, conținută în capitolul 17 din Ioan trebuie să fie CREZUL Bisericii noastre. Aceasta ne arată că neînțelegerile și dezbinarea dezonorează pe Dumnezeu. Citiți întregul capitol, verset cu verset.” (Manuscript 12, February 22, 1899; Signs of the Times, May 2, 1900; Selected Messages, III, 21)

DIVERSITATE ÎN ÎNȚELEGERE. „Nu putem lua poziţia că unitatea Bisericii constă în a vedea fiecare text din Scriptură în exact aceeași lumină. Biserica poate adopta rezoluţie după rezoluţie, pentru a anihila orice dezacord de opinii, dar noi nu putem forţa mintea şi voinţa, pentru ca astfel să dezrădăcinăm dezacordul. Aceste rezoluţii pot acoperi dezacordul, dar nu-l pot stinge, pentru ca pe calea aceasta să avem o înţelegere unanimă. Nimic altceva nu poate desăvârşi unirea în Biserică, decât un spirit de îngăduinţă şi răbdare asemenea lui Christos.”  Ellen White, Ms. 24, 1892 —Manuscript Releases, vol. 11, pp. 261-269; [MR No. 898]; THE 1888 MATERIALS, 1092.

4. Paradoxul unității. Ce alegem: dragostea sau adevărul? (clubul sau biserica?)

5. În ce privește unitatea în dragoste și în prețuire : trebuie să-i prețuim pe toți la fel? Putem sau trebuie să-i iubim la fel?

Modestia inimii

³ Nu faceţi nimic din duh-de-ceartă (ἐριθεία rivalitate, ambiție, < ἔριθος „zilier”)

sau din slavă deşartă (κενοδοξία slavă deșartă, vanitate);

ci

în smerenie (ταπεινοφροσύνῃ, ταπεινός de jos; micime, modestie, umilitate), fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş. (a privi ca mai bun, mai preferabil, mai important, superior, mai demn)

⁴ Fiecare să privească nu la ale lui [interese], ci [καὶ] la ale celorlalți.

[καὶ] apare în special în mss răsăritene, cele mai multe; atât mss cât și trad. cele mai bine sunt împărțite.

6. Se referea Pavel la relațiile de comunitate, la serviciile divine, la relațiile din familie, sau la relațiile cu lumea în general?

Gândul lui Christos – gândul umilirii voluntare până la jertfă

 ⁵ Să aveţi în voi gîndul acesta (Τοῦτο φρονεῖτε ἐν ὑμῖν, gândiți, luați atitudine, minte, fel de gândire), care era şi în Hristos Isus:

 ⁶ El, măcar că avea chipul (μορφή „formă”, aparență exterioară, asemănare, condiție, statut)[1] lui Dumnezeu,

totuş n'a crezut/privit ca un lucru de apucat (ἁρπαγμὸν pradă, „ceva de care ții cu dinții”) să fie deopotrivă cu Dumnezeu (εἶναι ἶσα θεῷ a fi egal cu Dumnezeu),[2]  

⁷ ci

S-a desbrăcat pe sine Însuşi (ἐκένωσεν S-a golit de Sine, vs. „plin de sine”, „important”)

şi a luat un chip (μορφή) de rob,

făcîndu-Se asemenea oamenilor (ἐν ὁμοιώματι ἀνθρώπων)

⁸ La înfăţişare (σχήμα aspect) a fost găsit ca un om,

S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

și încă ce fel de cruce, încât durerile exterioare abia mai erau simțite!

Crucea aceea, de la care Se dăduse înapoi de trei ori cu o seară înainte!

 

7. Cum înțelegeți că El n-a „crezut ca un lucru de apucat” să fie ca Dumnezeu?

8. Ce înseamnă că „S-a dezbrăcat pe Sine”?

9. Cât de mult a coborât Iisus și cât se așteaptă să coborâm noi?

10. Ce motive credeți că L-au determinat pe Domnul Christos să Se umilească?

Răsplata umilității

⁹ De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult (ὑπερύψωσεν),

şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume

    (ἐχαρίσατο αὐτῷ τὸ ὄνομα τὸ ὑπὲρ πᾶν ὄνομα,)

¹⁰ pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi ^{(Ps 97:7; toți zeii; Is 45:23; Rom 14:11)}

al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ (morții? dii manes, dii inferi,  îngeri rebeli, cf. Ap 5:3, 13; Ex 20; Dt 5:8; Job 26:5; 2Pt 2:4),

¹¹ şi orice limbă să mărturisească,

spre slava* lui Dumnezeu Tatăl,

că Isus Hristos este DOMNUL. (Κύριος Ἰησοῦς 1Cor 12:13)

 

11. Cum L-a onorat Tatăl pe Domnul Iisus?

12. A fost această onoare o simplă recuperare a slavei originale? A fost  onorat ca Dumnezeu sau ca om/Christos?

---

[1] Domnul nu era ca Dumnezeu doar în ce privește aparența exterioară, dar aceasta este evidențiată aici, fiindcă doar pe aceasta a lăsat-o.  

[2] A fi ca Dumnezeu în slavă, sau în caracter? Alegerea lui Lucifer și alegerea lui Michail.