Una din disputele populare (proto)creştine la care se referă Pavel în Romani 14 este chestiunea mâncărurilor şi a "celui slab în credinţă" care "mănâncă doar legume". Dat fiind că Pavel în epistola aceasta nu precizează despre ce este vorba (deoarece destinatarii ştiau bine), este necesar să îndreptăm pe cititor spre locuri din alte epistole ale lui unde tratează aceeaşi problemă. 1 Cor 8 (în special v. 7-13). Expresia "slab în credinţă" din Romani 14 este echivalentă cu "slab (gingaş, hipersensibil) în ce priveşte conştiinţa" din 1C 8. În ambele cazuri apare ideea scandalizării celui "slab"/hiperconştiincios. Comparaţia arată că disputa din Romani 14
→ NU se poate referi la nutriţionismul ştiinţific şi stilul de viaţă (sănătos), care pune în opoziţie pe carnivori, ovo-lacto-vegetarieni şi vegani/ vegetarieni puri (pentru că Biblia favorizează idealul stilului de viaţă natural: Gen 1:29-30; Num 11:4-13. 18-23.31-34; 1Cor 10:5-6; Ps 77/78: 23-31; Pr 23:20).
→ NU se poate referi nici la motive de asceză biblică (posturi: Mt 6:16-18; Lc 2:37; FA 13:2-3; 14:23; 27:9; 1Cor 7:5; 2Cor 6:5; 11:27; FA 24:25; abstinenţă / continenţă / encratie 1Cor 9:25; Gal 5:23; Tit 1:8; 2P 1:6);
→ NU se poate referi nici la ascetismul întemeiat pe „mituri profane şi băbeşti”, de inspiraţie gnostică, discutate de Pavel în 1Tm 4, sau de erezia asemănătoare, care combina motive iudaice şi gnostice, în Col 2:8.16-23, pe care apostolul le înfierează ca "învăţături drăceşti"; în timp ce hiperscrupulozitatea celor slabi din Romani 14 este tolerată chiar în mod preferenţial.
→ NU se poate referi nici la legile dietare mozaice, care sunt recunoscute în Noul Testament (vezi referinţa lui Petru în 1P 1:15-16 la legile koşer din Lv 11:44-45 şi Lv 20:25-26 în context; vedenia lui Petru, cu implicaţiile şi explicaţiile ei în FA 10:12-14.28; implicaţiile permisiunii lui Iisus din Mc 5:13; hotărârile Sfântului Sinod Apostolic de la Ierusalim, care interziceau neevreilor convertiţi chiar şi uzul alimentar al sângelui şi al animalelor care n-au fost sacrificate după ritul mozaic: FA 15:20-21.28-29);[1]
→ NU se poate referi nici la uzul conştient şi public al alimentelor (în special cărnuri) care au fost închinate idolilor, deoarece acestea au fost interzise şi creştinilor în Sinodul Apostolic (FA 15:20), iar teoriile şi practicile permisive în această privinţă sunt înfierate în Apocalipsă ca erezie nicolaită (Ap 2:6-7.14-15.17.20). Este inacceptabilă ideea că Pavel ar fi conceput o teologie mai permisivă decât Sf. Sinod Apostolic, deoarece el nu negociază în problema alimentelor care în mod explicit sunt închinate idolilor. Mai mult, el chiar învăţa pe neofiţi să respecte hotărârile Sfântului Sinod Apostolic: FA 16:4 Trecând prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi presviterilor din Ierusalim.
Singura posibilitate de înţelegere corectă a problemei din Romani 14 este să considerăm că este aceeaşi situaţie cu cea discutată în 1 Cor 8 şi 1Cor 10:15.19-32. Sinodul Apostolic stigmatiza în general păcatul „pângăririi cu idolii" αλισγήματα των ειδολων (FA 15:20), dar nu se referise în mod explicit la orice situaţie. Toţi puteau înţelege că acum, fiind creştini, nu-şi mai puteau permite să se ospăteze la temple, unde cărnurile jertfite idolilor erau consumate în cadrul unor banchete specifice. De asemenea, când un aliment era închinat zeilor în mod explicit, în orice alt loc, un creştin ar fi refuzat să participe chiar sub ameninţarea morţii. Dar creştinii hiperscrupuloşi, influenţaţi probabil, în unele cazuri şi de învăţăturile exagerate şi superstiţioase ale unor iudei, raţionau astfel: tot ce vine pe piaţă sau din altă sursă păgână este nesigur, deoarece este ştiut că adesea surplusul de carne jertfită idolilor la temple era vândut în macellum (piaţa de carne); sau păgânul care te invită la masă poate să fi dedicat alimentele acelea unui zeu (ceea ce se întâmpla). În acest caz, din motive superstiţioase, crezând că dedicarea idolatră "contaminează" cumva carnea, o "spurcă", aceştia mai degrabă evitau folosirea cărnii şi se mulţumeau cu produsele vegetale, urmând, probabil, exemplul tinerilor evrei din Daniel 1:8-16, care se aflaseră în situaţii asemănătoare (cu deosebirea că în alte împrejurări, Daniel a folosit şi carne: Dan 10:2-3). Această explicaţie la problema alimentară din Romani 14 este singura care s-ar armoniza cu învăţăturile lui Pavel şi cu întreaga învăţătură a Sfintei Scripturi, deşi poate explicaţia nu este complet satisfăcătoare (De exemplu, s-ar pune întrebarea de ce scrupuloşii aceştia nu luau carne de la evrei. Nu este clar întregul scenariu istoric, dar este evident că apostolul tratează chestiunea aceasta în mod practic, spiritual, vorbind direct creştinilor romani contemporani cu el, şi nu explicându-ne nouă detaliile situaţiei locale sau ale principiului.
În sprijinul acestei soluţii, o examinare a uzului termenului κοινός (întinat / spurcat) din Romani 14:14 este de dorit. („Eu ştiu şi sunt convins în Domnul Iisus, că nimic nu este κοινός în sine; un lucru nu este κοινός decât pentru cel care crede că este κοινός).
Sensul primar al termenului este acela de comun, obştesc. Uzul termenului s-a extins mai întâi în sensul de public (în contrast cu privat), general, universal. Filon[2] îl foloseşte de 210 ori, numai cu sensurile de comun, comunitar, colectiv, public, general, universal. De asemenea, Septuaginta îl foloseşte de 5 ori în cărţile canonice (Est 5:1; Pr 1:14; 15:23; 21:9; 25:24) numai cu aceste sensuri vechi, iar în cele deuterocanonice, sensul de comun, public este dominant: 13/1 (2Mac 8:29; 9:21; 10:8; 12:4; 15:6, 36; 3Mac 2:33; 4:4; 6:36; 7:17; 4Mac 1:24; 3:21; Înţ. Sol 7:3). Chiar şi în NT, încă este prezent sensul de bază al termenului (FA 2:44, 4:32, Tit 1:4; Iuda 1:3).
Apoi κοινός şi-a extins sensul, însemnând de rând, ordinar, obişnuit :
De la ordinar (profan), s-a extins la sensul de profanat, pângărit, întinat, spurcat, referindu-se (inclusiv prin verbul asociat, κοινόω) la conceptul iudaic al contaminării ceremoniale, în următoarele cazuri:
Mâinile care n-au făcut abluţiunea (o spălare specifică, motivată ritual-superstiţios şi nu igienic), cf. Mk. 7:2, 5
Alimentele şi persoanele contaminate de mâinile care n-au fost spălate ritual: Mt 15:11.18.20; Mk. 7:15.18.20.23 κοινόω.
Persoanele contaminate ritual prin atingerea de cadavre, de un mort, de carne necurată, de sânge, de obiecte contaminate, de persoane contaminate; persoane contaminate de infecţii dermatice, genitale; etc. (Ev 9:13 κεκοινομένους; cf. Num 19:11-22; 31:21-24; Lv 7:19-21; 15:2-13.16-27; 11:31-40; 12: 2-6; cap. 13)
Curţile Templului, contaminate de prezenţa păgânilor, care erau socotiţi în mod implicit necuraţi, deoarece nu erau supuşi legilor mozaice ale curăţiei şi curăţirii (FA 21:28 κεκόινοκεν).
În sens figurat, păcatul / vina unui laic sau a unui presviter, contaminează (e.g. prin ritualul hirotonirii) pe ierarhul care îl tolerează, sau care nu cercetează fiecare caz (1Tim 5:22; 2In 1:11 κοινονει - sau „se împărtăşeşte de ...").
De remarcat faptul că niciodată Vechiul Testament nu se referă la vieţuitoarele „necurate" (improprii pentru uz alimentar) din Lv 11 / Dt 14 sau la alte alimente folosite de păgâni (sânge, animale sacrificate impropriu), ca fiind κοινός. Acelea sunt întotdeauna numite ακάθαρτος (necurat), termen folosit de 192 de ori în greaca biblică,[3] pentru orice tip de impuritate, de la necurăţia „inerentă” şi până la „contaminările" (întinările) de tot felul, inclusiv cele sufleteşti şi morale. Nu numai oamenii păcătoşi sunt „necuraţi”, ci şi îngerii căzuţi, sunt spirite „necurate”. Este termenul cel mai cuprinzător în acest sens.
Mai mult, în câteva locuri, textul biblic juxtapune două tipuri de impuritate: necurăţia (în special inerentă) şi întinarea (prin contaminare):
În 1 Mac 1:47 adjectivul κοινός este folosit cu referire la carne de dobitoace, vite (κτήνη κοινά) pe lângă carnea de porc (ύεια και κτήνη κοινά); ceea ce credincioşii, în timpul persecuţiei lui Antioh IV refuzau (v. 62 μη φαγειν κοινά). În 4Mac 7:6, se vorbeşte despre sfinţenia preotului, care „nu şi-a pângărit dinţii lui sacri, şi nu şi-a profanat stomacul (locuri păstrate numai pentru respect şi puritate),[4] întinându-se cu mâncăruri spurcate (necurate): εκοίνωσας μιαροφαγία. Pentru mâncarea de cărnuri necurate, este specializat substabtivul μιαροφαγία şi verbul asociat μιαροφαγέω (a mânca lucruri spurcate / scârboase: 4Mac 5:3, 19, 25, 27; 6:19; 7:6; 8:2, 12, 29; 11:16, 25; vezi şi uzul adjectivului μιαρός în 2Mac 4:19; 5:16; 7:34; 9:13; 15:32; 4Mac 4:26; 9:15, 17, 32; 10:10; Suz 1:56), toate acestea, în scrieri apocrife, târzii, deci într-un limbaj care ar fi trebuit să fie foarte uzual în timpurile NT. Preferinţa pentru adjectivul κοινός trimite la un anumit tip de impuritate, aceea căpătată în vreun fel, „comunicată", „împărtăşită", şi nu aceea inerentă unor cărnuri care au fost declarate de Dumnezeu impure, interzise consumului, şi nu au devenit astfel prin contaminare.
În FA 10:10:14.28; 11:8 se foloseşte de trei ori expresia κοινός και ακάθαρτος (întinat şi necurat), referitor la vedenia lui Petru cu animalele de tot felul (curate şi necurate), pe care în vedenie trebuia să le taie şi să le mănânce. Tăind şi mâncând la aceeaşi masă din toate acelea, unele ar fi fost necurate (în sine), după legea mozaică, altele ar fi fost întinate (contaminate) prin asociere/atingere. De aceea, folosirea repetată a expresiei „necurat şi îninat" este semnificativă. Aceasta dovedeşte că adjectivul κοινός se referea la alte tipuri de cărnuri impure (prin contaminare), decât cele declarate în Lege ca necurate în sine.
Ebraica biblică şi limbile Versiunilor folosesc diferite adjective şi verbe referitoare la impuritate, dintre care unele sunt mai generale, altele mai specializate (cf. Ez 4:14):
טמא (impur; murdar; necurat); ακάθαρτος (ne-curat); Aram. מסאב (murdar); טמא; Syr. מסיב Verbul asociat se foloseşte cu sens larg: a spurca, a întina, în orice sens (e.g. Num 19:13, αφαγνίζω a necurăţi templul, prin prezenţa unui necurat (prin atingere de cadavru); μιαίνω Gen. 34:5, 13, 27 a pângărit, murdărit pe Dina; Lv 18:24 a se spurca prin perversiuni şi alte rele; Num. 5:13f, 20, 27f a se spurca prin adulter;
נבלח (stârv, hoit, mortăciune) Lv 22:8, Aram. נבילא.
טרפה (mortăciune: carne de vită care n-a fost sacrificată după Lege); θηριάλωτον sfâşiat, mâncat de fiare (Gn 31:39; Ex 22:12, 30; Lv 5:2; 7:24; 17:15; 22:8; Ez 44:31), sau πνικτός animal sugrumat sau sfâşiat (FA15:20, 29; 21:25); θνησιμαίον (stârv, hoit) Aram. חניקה (animal sufocat sau înecat); תבירא (animal frânt, lovit, zdrobit);
פגול împuţiciune: carne care a devenit impură prin faptul că n-a fost consumată în timp legal: (μίασμα spurcăciune; αθυτός carne „nejertfită” - Lv 7:18; 19:7; Is 65:4; cf. 11Q19 47:14, 18 ; 52:18; 11Q19 47:7-18 (jertfe improprii), έωλος rămasă pe a doua zi, împuţită Ez 4:14); Aram. מרחק (spurcăciune, de aruncat, de îndepărtat); פגול .
חל (profan, de rând) חלל > מחלל (profanat, pângărit); βέβηλος (profan, nesfinţit, care nu deosebeşte cele sfinte), Aram. חל (lucru profan, nesfinţit; zi lucrătoare); 1S 21:5 (pâine obişnuită, în contrast cu pâinea sfinţită de la Templu); Aram. פסס > הפס (a permite, desacraliza Ez 24:21). Este antonim ideii de sacru (cf. Hag 2:12, carne sfinţită). Sfinţirea este uneori înţeleasă ca o pregătire prin observarea regulilor curăţirii (Num 11:18); această sfinţire este în opoziţie cu obiceiurile canaanite de „sfinţire" şi „curăţire" prin grădinile sacre şi pe acoperişuri, „mâncând porc, jerboa (un rozător) şi alte scârnăvii" (Is 66:17). Corespondentul grecesc βέβηλος şi verbul asociat se folosesc în Biblie în special cu privire la profanarea numelui sfânt al lui Dumnezeu, a zilei sfinte, a locului sfânt, a unei fecioare sau femei (prin abuz), etc.[5]
מגאל întinăciune, jertfă spurcată (de la vb גאל a spurca, a întina, a contamina), adusă de preoţii postexilici, într-un timp când erau mai puţin scrupuloşi (Mal 1:7.12 avlisge,w> hvlisghme,noj - avli,sghma, din aceeaşi rădăcină cu αλίνω, αλινέω a mânji (cf. Dan 1:8-9; Sir 40:29 מעגל/מגעל; ) ceva spurcat, făcut impur în sens ceremonial; Aram. מרחק, de aruncat); întinarea, de exemplu, prin mânjirea de sânge, în sens propriu sau la figurat (Is 59:3); μολύνω (+ Is 65:4, contaminat, mânjit Aram. שותף părtaş, amestecat, asociat); în Dan 1 şi συμμολύνω (a se contamina de necurăţia comună) Pl 4:14 Aram. (טנף mânjit, spurcat); Ezra 2:62 גאל a fi declarat impropriu pentru preoţie (afierosit); 11Q19 47:7-18 (a spurca templul şi Ierusalimul prin piei neargăsite); מגאל, 4Q513 14:3-8 a întina „ungerea preoţească" prin necurăţie), CD 12-16; 4Q266 f9ii:3 (întinat de necurăţie umană); 4Q274 f1i:6 (a spurca tabăra prin prezenţa unui om care nu s-a curăţit); 4Q379 f3i:1; 1QM 9:4-9 (a spurca templul prin contaminarea cu leşurile păgânilor la întoarcerea de la luptă); Verbul גאל (a se întina) se foloseşte în Daniel 1:8-9 privitor la participarea la masa regelui Babilonului; de observat că masa "spurcată" este acolo în contrast cu vegetalele, ca şi în Rom 14, nu în contrast cu cărnurile de consum; FA 15:20 (contaminare idolatră);
Acest ultim tip de impuritate este cel mai apropiat sinonim al conceptului de κοινός, în NT. Nu este vorba aici de carnea declarată necurată în mod inerent (prin natura animalului) în Lv 11 şi în alte locuri din Scriptură. În afară de pasajele citate la început, termenul acesta, sau verbul asociat se mai întâlnesc în FA 10:15; 11: 9; Ev 10:29 (a socoti pe neevrei spurcaţi; a socoti Jertfa lui Iisus ca ceva de rând / ordinar); Ap 21:27 nici un om pângărit (κοινός) şi „care săvârşeşte spurcăciune" (ποιων βδέλυγμα) nu va intra în Noul Ierusalim (în contrast cu ereticii nicolaiţi menţionaţi în Ap 2, care mănâncă cele jertfite idolilor şi se dedau la desfrâu (vezi Ap 2). În Didaché 14:2 se menţionează nevoia creştinului de a fi în pace cu aproapele său pentru ca jertfa adusă de creştin să nu fie astfel desacralizată/ spurcată (κοινόω), în acord cu Mt 5:23-24.
Rezumat
Rezumând cele spuse, adjectivul κοινός în Romani 14 are, după toate probabilităţile, sensul de contaminat ceremonial (prin atingere sau asociere), şi nu se referă de regulă la lucrurile care sunt necurate în sine şi pe care Biblia sau/şi bunul simţ le consideră ca atare. Acest sens reiese atât din analiza lingvistică (diacronică şi contextuală) a termenului în scrierile pe care le-am putut consulta, cât şi din pasajele paralele din 1 Corinteni, unde autorul (Pavel) tratează aceeaşi problemă. Chiar şi Talmudul (tratatele specifice din Mişna, în primul rând), polemizează cu lux de amănunte în dreptul multor tipuri de impuritate rituală, dar extrem de puţin vorbeşte despre lista animalelor curate şi necurate din Lv 11, deoarece considera aceasta ca o poruncă suficient de clară şi care nu necesita detaliere. Doar conceptul de impuritate prin contaminare, de diferite grade, era mult mai greu de mânuit şi a fost complicat în mod inutil şi superstiţios.
_______________________________________
[1] 1 Tim 4:5 sunt menţionate mâncăruri „sfinţite prin cuvântul lui Dumnezeu”, care sunt în contrast cu cele interzise de Scriptură ca necurate. Nu este suficient, prin urmare, ca mâncarea să fie sfinţită „prin rugăciune”, ci „prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune". Rugăciunea nu poate transforma puiul de baltă în pui de curte, sau purcelul în berbec, fiindcă aceasta este o chestiune fizică, de natură, şi nu doar de ceremonie şi de conştiinţă. Dumnezeu a dat legile curăţirii în primul rând cu scop sanitar şi igienic, şi în al doilea rând, pentru a educa pe oameni în spiritul sfinţeniei Lui, impunându-le disciplina curăţiei şi a sfinţirii trupului. Nu este de mirare că în Rom 12:1, Pavel cere ca orice creştin să aducă „trupul lui" ca o „jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu”, iar în 1Tes 5:23 Pavel arată că sfinţirea întregii noastre fiinţe, în vederea Parusíei care va aduce învierea şi / sau transformarea trupului, nu este doar un exerciţiu religios al spiritului, ci cuprinde şi sufletul şi trupul.
[2] Cea mai mare parte a acestei cercetări a fost făcută cu ajutorul programului de calculator BibleWorks 7.0 (BibleWorks LLC, Norfolk, Virginia; © 2007 http://www.bibleworks.com/), ale cărui baze de date, foarte bogate, cuprind, pe lângă zeci de traduceri biblice moderne sau mai vechi, textele fundamentale ale oricărei cercetări exegetice biblice: Textul Masoretic al Bibliei, Textul LXX, Pentateucul Samaritean, Targumele, Vulgata, Textul Grecesc al NT, Peshitta NT; Bibioteca sectară de la Marea Moartă, precum şi o serie de lexicoane ebraice şi greceşti fundamentale, manuale de gramatică şi sintaxă a limbilor biblice, Scrierile Părinţilor Apostolici, Operele lui Filon din Alexandria, Operele lui Josephus, dicţionare teologice, hărţi complexe etc. Pe lângă această sursă multiplă, am apelat şi la surse tipărite, cum ar fi: ediţiile critice Biblia Hebraica Stuttgartensia (1990), Peshitta NT (1986), Greek Net Testament (Nestle-Aland-Metzger (1994) Dicţionarul rabinic al lui Jastrow; Mishnah şi vechiul dicţionar grec-francez al lui Bailly. Am consultat, de asemenea Lexiconul Aramaic Comprehensiv cal1.cn.huc.edu/searching/ CAL_search_page.html. Sunt conştient că acest studiu nu este exhaustiv şi are încă nevoie de unele lămuriri, dar cu siguranţă va fi util teologului, studentului, pastorului şi cercetătorului simplu.
[3] În VT: Lv 5:2; 7:19, 21; 10:10; 11:4ff, 24ff, 31ff, 38ff, 43, 47; 12:2, 4f; 13:11, 15, 36, 45f, 51, 55; 14:19, 36, 40f, 44ff, 57; 15:2, 4ff, 16ff; 17:15; 20:25; 22:5f; 27:11, 27; Nu 5:2; 9:6f, 10; 18:15; 19:7f, 10f, 13ff, 19ff; Dt 12:15, 22; 14:7f, 10, 19; 15:22; 26:14; Jud A. 13:4, 14; Jud 13:4, 7, 14; 2Cr 23:19; Pr. 3:32; 16:5; 17:15; 20:10; 21:15; Ecl 9:2; Iov 15:16; Os 8:13; 9:3; Am 7:17; Za 13:2; Is 6:5; 35:8; 52:1, 11; 64:5; Pl 4:15; Ez 4:13; 22:5, 26; 24:14; 44:23. În Apocrife: 1Mac 1:48; 4:43; Sir 34:4; 40:15; 51:5. În NT: Mt 10:1; 12:43; Mc 1:23, 26f; 3:11, 30; 5:2, 8, 13; 6:7; 7:25; 9:25; Lc 4:33, 36; 6:18; 8:29; 9:42; 11:24; FA 5:16; 8:7; 10:14, 28; 11:8; 1Cor 7:14; 2Cor 6:17; Ef 5:5; Ap 16:13; 17:4; 18:2.
[4] Vezi şi teologia paulină despre sacralitatea trupului ca templu al Spiritului Sfânt (1Cor 3:16-19; 6:19).
[5] În VT: Ex 31:14; Lv 10:10; 18:21; 19:8, 12, 29; Lv 20:3; 21:6, 7, 9, 12, 14, 15, 23; 22:2, 9, 15, 32; Nu 18:32; 25:1; 30:3; 1S 21:5f; Ps. 9:26; 54:21; 73:7; 88:32, 35. 40; Am 2:7; Ţf 3:4; Is 48:11; 56:2, 6; Ir 16:18; 41:16; Pl 2:2; Ez 7:21f; 13:19; 20:9. 13, 14. 16, 21, 22, 24, 39, 44; 21:30; 22:8, 26; 23: 38.39; 24:21; 25:3; 28:18; 36:20ff.23; 39:7; 43:7f; 44:7.23; Da (Theod). 11:31; Ml 1:12; 2:10.11; Ne 13:17.18. În Apocrife: Sir 42:10; 47:20; 1Mac 1:43. 45. 63; 2:12.34; 3:51; 4:38.44. 54; 2Mac 5:16; 8:2; 10:5; 3Mac 2:2, 14; 4:16; 7:15; PsSol 1:8; 2:3.13; 4:1; 8:12; 17:45; Iudit 9:2.8. În NT: Mt 12:5; FA 24:6; 1Tm 1:9; 4:7; 6:20; 2Tm 2:16; Ev 12:16.
Postări
