vineri, 30 mai 2008

Inspiraţia Bibliei – „plenară" ?

Exact termenii originali (ebraici sau greceşti) ai Domnului ?

Necredinţa în Biblie, fie compensată cu superstiţii tradiţionale, fie susţinută ştiinţific ori filozofic, este o catastrofă culturală. Textul biblic a devenit un pretext pentru tot felul de interpretări, inclusiv pentru evitarea sau ignorarea totală a Bibliei.
Dar există şi extrema cealaltă. Printre puţini credincioşi ai Bibliei există un principiu teologic fundamentalist care afirmă inspiraţia "verbală" (cuvânt cu cuvânt) sau "plenară" (totală, în întregime, în amănunt) a Sfintei Scripturi.
Pe saitul de la adresa http://www.totse.com/en/religion/christianity/homobibl.html , găsim următoarea afirmaţie, pe care am tradus-o, de dragul vizitatorilor (rari) care nu citesc engleză:

Scripturile plenar-/verbal-inspirate în limbile lor originale (adică Vechiul Testament ebraic şi aramaic, precum şi Noul Testament grecesc) au fost scrise de reprezentanţi omeneşti în stilul şi gramatica lor naturale, dar rezultatul final al scrierilor lor sunt exact cuvintele pe care Dumnezeu intenţiona să fie înregistrate."

Afirmaţia este bine intenţionată, urmărind să exprime şi să fixeze încrederea în ineranţa şi infailibilitatea Bibliei. Dar afirmaţia este nesatisfăcătoare şi defectuoasă. Nesatisfăcătoare, pentru că evidenţa demolează aceste aşteptări nerealiste, oricât ar fi ele de candide. Şi defectuoasă, pentru că afirmaţia este atât contradictorie, cât şi lipsită de importanţă practică.

Iată contradicţia. Dacă scriitorii biblici au scris fiecare în propriul stil (ceea ce implică propria dezvoltare stilistică, propria experienţă şi propriile gusturi literare şi propria voinţă), cum se face că rezultatul final este "exact cuvintele pe care Dumnezeu Însuşi le-ar fi folosit în locul lor" ?

În ce priveşte importanţa practică a acestei credinţe, orice teolog sau filolog care are habar de limbile Bibliei şi mai ales are experienţă în critica textuală (compararea critică a manuscriselor) poate recunoaşte că există diferite tipuri de diferenţe între manuscrise, pe fiecare pagină de Biblie, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Multe din aceste diferenţe nu afectează mesajul Bibliei, dar creează unele probleme de citire şi interpretare. Câteva din ele modifică chiar mesajul autorului. Fără să mai punem la socoteală că de la Exodul egiptean şi până la timpul scrierii manuscriselor de la Marea Moartă avem circa 1300 de ani de tăcere absolută, un timp din care nu ni s-a păstrat nici un manuscris biblic, pentru a-l compara acum cu cele tradiţionale (vechi de peste 1000 de ani) sau cu cele de la Marea Moartă (vechi de 2200 de ani). Sunt convins că, dacă s-ar descoperi un manuscris ebraic din acele timpuri, am putea vedea şi mai multe diferenţe -- probabil neimportante din punct de vedere al credinţei, dar importante în ce priveşte cuvintele şi ideile folosite. Aşadar, chiar dacă autorii sacri ar fi fost inspiraţi în cuvintele lor originale, această ineranţă n-ar fi avut importanţă decât pentru contemporanii lor. Ca să nu mai vorbim de procesul selectării manuscriselor şi al traducerii, care implică multe elemente străine de inspiraţia plenar-verbală.
Modelul de inspiraţie biblică din teologia şi experienţa Ellenei White:

„Biblia nu ne-a fost dată într-un limbaj grandios, supraomenesc. Iisus, pentru a ajunge la om acolo unde se află, a luat natură umană. La fel şi Biblia a trebuit să fie exprimată în limbajul oamenilor, iar TOT CE ESTE OMENESC ESTE IMPERFECT. Diferite sensuri sunt exprimate prin acelaşi cuvânt; nu există un cuvânt pentru fiecare idee distinctă. BIBLIA A FOST DATĂ PENTRU SCOPURI PRACTICE.”

„BIBLIA a fost scrisă de oameni inspiraţi. Totuşi, EA NU REPREZINTĂ MODUL ÎN CARE GÂNDEŞTE ŞI SE EXPRIMĂ DUMNEZEU ÎNSUŞI. Modul de gândire şi exprimare este al agentului omenesc. Dumnezeu, CA SCRIITOR, nu este reprezentat. Adesea oamenii spun: Cutare exprimare din Biblie nu se potriveşte lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu NU Şi-a pus la încercare puterile în cuvintele, în logica şi în retorica Bibliei. Scriitorii Bibliei au fost secretarii lui Dumnezeu, şi nu condeiele Lui.”

Domnul Se adresează oamenilor printr-o vorbire imperfectă, pentru ca simţurile degenerate, percepţia greoaie a fiinţei pământeşti să poată înţelege cuvintele Lui. Astfel este manifestată condescendenţa lui Dumnezeu. El întâlneşte pe oameni acolo unde sunt ei. Biblia, desăvârşită în simplitatea ei, nu poate răspunde, totuşi, marilor idei despre Dumnezeu, fiindcă ideile nemărginite nu pot fi întruchipate în mod desăvârşit în vehicule mărginite ale gândirii.

Expresiile Bibliei nu sunt exagerate, aşa cum mulţi presupun. Dimpotrivă, expresiile tari pălesc înaintea măreţiei gândului divin, chiar dacă scriitorul a ales cel mai expresiv limbaj prin care să transmită adevărurile unei educaţii superioare. Fiinţele păcătoase pot privi numai o umbră a slavei cereşti.

Nu cuvintele Bibliei au fost inspirate, ci scriitorii ei au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau asupra expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Spiritului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minţii individuale. Mintea şi voinţa divină sunt combinate cu mintea şi voinţa umană; astfel declaraţiile omului inspirat reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.”

Care dintre cele două teologii se potriveşte mai bine cu realitatea textului biblic, atunci când îl studiezi în profunzime? Crezurile inerantiste sunt, de regulă, expresii ale unei dorinţe, ale unui ideal, nu ale unui studiu serios al Scripturii. Pentru cei care nu studiază, totul este greşit, sau dimpotrivă, totul este perfect. Cei care studiază învaţă să discearnă în cuvintele imperfecte omeneşti, mesajul perfect al lui Dumnezeu, necesar pentru viaţă şi mântuire.
Bibliografie E. G. White:
1 SM (Selected Messages, Book 1), 1958:20-22;
7 SDABC (S.D.A. Bible Commentary, vol. 7) 1957: 945.
MS 24/1886;
Let 121: 1901

2 comentarii:

Pro(-)scris spunea...

,,Nimic nu este de prisos în Sfânta Scriptură, nimic nu este în plus, chiar de-ar fi o sigură iotă ori virgulă, ci şi cea mai sărăcăcioasă adresare ne deschide un ocean de înţelesuri. Dar ce zic eu de adresare sărăcăcioasă, căci adesea şi o singură literă adăugată ne introduce în întreaga putere a înţelesurilor!” (Îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila şi cele următoare, cuvântul I, în vol. Cateheze maritale, p. 144)

„Precum tot omul priceput în a scoate aurul din minele care-l ascund nu neglijează nici cea mai mică vână, ştiind că el poate scoate mari bogăţii, la fel, în divinele Scripturi, voi nu veţi şti fără mare pericol să treceţi peste un singur iota, nici peste un singur punct; trebuie să vedem totul, să examinăm totul, căci Duhul Sfânt este Cel ce a dictat toate cuvintele acestea, şi ele nu conţin nimic nefolositor.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XXXVI, 1, p. 171)

„Adesea înţelegerea unui pasaj întreg depinde de un singur cuvânt...” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia L, 2, p. 243)

,,Am spus de multe ori dragostei voastre că trebuie cercetate şi silabele cuvintelor Scripturii: Cercetaţi Scripturile, spune Domnul (Ioan 5, 39). O iotă sau o cirtă deşteaptă adeseori gânduri. Şi ca să vezi că adaosul unei litere dă alt înţeles unui cuvânt, iată, de pildă, acest patriarh Avraam. El mai înainte se numea Avram. Şi i-a zis Dumnezeu: Şi nu se va mai chema numele tău Avram, ci Avraam (Facere 17, 5). Adăugând litera a, l-a făcut tată a mai multor neamuri. Iată, dar, că adaosul unei litere a arătat că va avea mulţi urmaşi. Să nu treci deci în grabă pe lângă astfel de lucruri.” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul VI, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 144)

,,Oare v-aţi lămurit că nimic din cele aşezate în dumnezeiasca Scriptură nu se poate socoti a fi trecute cu vederea? Oare v-aţi convins că trebuie să ostenim şi asupra titlurilor, şi a numelor, şi a simplelor salutări scrise în dumnezeieştile cuvinte? Eu nu cred că există vreunul dintre cei iubitori de osteneală care să-şi îngăduie să treacă cu vederea ceva din cuvintele puse în Scriptură, fie ele o înşiruire de nume, date şi perioade de timp, simple salutări către oarecare etc.” (Despre Aquila şi Priscilla; şi că nu se cuvine să grăim de rău pe preoţii lui Dumnezeu. Cuvântul 2, în vol. Cateheze maritale, p. 159)

In "Lumina Sfintelor Scripturi - antologie tematica din opera Sf. Ioan Gura de Aur"

F G L spunea...

Dragă Pro(-)scrisule,
Mulţumesc pentru citatele chrysostomatice. Nu pretind că mă armonizez complet cu marele predicator, eu însă sunt un filolog biblist, obligat să fie atent asupra detaliilor, inclusiv iote şi cirte şi ce mai este pe acolo.
Expunerea mea de mai sus, cu privire la inspiraţia biblică, este incompletă, am intenţionat doar să atrag atenţia confraţilor mei asupra unor aspecte umane neglijate ale Scripturii. Hrisostom vorbeşte despre importanţa detaliilor. Cred că are dreptate, fiindcă în toate limbile, sunt importante şi părţile de cuvânt şi diacriticele şi punctuaţia. Uneori sensul textului se modifică drastic în urma schimbării unui semn diacritic sau în urma mutării virgulei. Dar acestea nu sunt dovezi ale inspiraţiei verbale (plenare), ci elemente specifice oricărei comunicări umane. Şi cum tot ce este omenesc este imperfect, se pot descoperi erori umane şi în aceste iote şi cirte, datorate, mai ales, copierilor şi traducerilor, dar erori umane apar şi la nivelul scriitorului original. Şi nu doar în diacritice şi virgule, ci în chestiuni mai importante, cum ar fi informaţii secundare, argumentaţie deficitară, etc. Mirarea nu este că scriitorii biblici au şi erori omeneşti. Mirarea este că, în ciuda acestor aspecte, Dumnezeu a călăuzit în mod providenţial scrierea şi transmiterea Sfintei Scripturi, în aşa fel încât să nu existe erori la nivel de mesaj, să înţelegem care este voia lui Dumnezeu pentru noi, în ce priveşte credinţa mântuitoare şi ascultarea mântuitoare.
Să fii iubit!