Dragă măicuţă,dorim ca ziua de naştere să-ţi aducă o sfântă uitare a timpului şi o altă sfântă aducere aminte a timpurilor, dar în mod special, împlinirea rugăciunilor zilnice.
Să întinereşti cu încă o primăvară ! Mulţi ani buni !
duminică, 28 martie 2010
La mulţi ani !
vineri, 12 martie 2010
LANSARE SAITURI
Dragi prieteni,
de azi înainte ne mutăm resursele şi dialogurile pe saiturile
1. Academia Oswald Glait (sait confesional) şi
2. Torna fratre (sait aconfesional, profesional / teologic şi cultural)
Blogul acesta nu va fi abandonat complet, dar vă rog să folosiţi cu încredere saiturile indicate. Opiniile şi sugestiile Dvs. sunt în continuare binevenite !
de azi înainte ne mutăm resursele şi dialogurile pe saiturile
1. Academia Oswald Glait (sait confesional) şi
2. Torna fratre (sait aconfesional, profesional / teologic şi cultural)
Blogul acesta nu va fi abandonat complet, dar vă rog să folosiţi cu încredere saiturile indicate. Opiniile şi sugestiile Dvs. sunt în continuare binevenite !
miercuri, 10 martie 2010
Replică la replică, domnului CNI
Domnule CNI
Nimeni nu neagă istoricitatea creştinismului. Dar simpla istoricitate nu înseamnă nimic ca argument în disputa noastră. Istoric este şi budismul şi iudaismul şi ce mai doriţi. Este adevărat, creştinismul nu ESTE un manual „de strungărit”, dar ARE un manual de verificare a credinţei şi de reguli clare şi practice pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Iar pe acest manual POATE pune mâna oricine, fiindcă a fost scris pentru oricine, chiar şi pentru cei care nu ştiu carte (se va găsi cine să le citească), chiar şi cei care nu vor să audă.
Da, este pentru pescari, pentru strungari, pentru oricine. Este chiar şi pentru clerici şi teologi, domnule. Bine ar face să mai citească şi aceştia cu ochii lor ce au scris profeţii şi apostolii, şi să nu dea prioritate părerilor unor părinţi care în cele mai multe cazuri nu au fost cu nimic superiori teologilor de astăzi.
„Cam asta fac adventistii ...: incep sa re-faca crestinismul porinind de la o carte.”
Domnule CNI, pe noi ne interesează adevărul. Nu avem destul timp într-o viaţă de om ca să înţelegem dacă dreptatea este la Roma, la Bizanţ sau la Moscova sau aiurea, fiindcă toţi tradiţionalişti pretind acelaşi lucru: toţi se trag de la apostoli în cea mai directă, mai neîntreruptă şi mai legitimă succesiune, dar sunt în conflict teologic şi politic.
„Din fericire credinta crestina nu a disparut niciodata, pentru a fi re-descoperita in Noua Anglie. Bisericile intemeiate de apostoli inca exista: la Ierusalim, la Damasc, la Tesalonic, la Atena, in Egipt, in Siria, la Roma etc.”
Bine ar fi să fie aşa cum ziceţi. Dar cum se poate verifica, altfel decât cu BIBLIA, dacă această permanenţă instituţională reprezintă şi fidelitate în credinţă şi practică? Sunt două milenii de atunci, domnule ! Credeţi că pot accepta fără verificare, aşa numai pe cuvântul Dvs, că trecerea a 19 secole nu a adus nici o modificare? Dvs admiteţi că unii creştini şi-au modificat credinţa într-un timp mult mai scurt, şi îi numiţi eretici. Dar cum dovediţi Dvs că în zecile de generaţii trecute, cu atâtea evenimente politico-religioase şi cu corupţia (simonie etc.) care nu a lipsit în vest sau în est, că ar exista o Biserică dreptcredincioasă, care şi-a continuat neabătută calea din primul secol până astăzi?
„Adventismul in schimb nu are a face absolut nimic cu credinta apostolilor, inscriindu-se, in schimb, in fenomenul restaurationismului american de secol 19, cu precedente si in secolele anterioare si cu imitatori mai tarziu.”
Problema este aceeaşi. Dacă adventismul nu are nici o legătură cu credinţa apostolilor, se poate stabili numai confruntând mărturisirea de credinţă adventistă cu Biblia (singurul document apostolic de supremă autoritate). Chiar faptul că a apărut un curent restauraţionist, pe lângă şi după Reforma protestantă, arată că mulţi creştini au simţit nevoia să se întoarcă la izvor, pentru că fluviul creştinismului devenise destul de poluat. Reforma a făcut un pas esenţial, dar în multe privinţe s-a întors doar până la creştinismul secolelor IV-VI, nu până la exigenţele apostolice. Este adevărat, tot ce este omenesc este imperfect, greşeli au fost şi există şi în curentul restauraţionist, nu doar în tradiţionalism. Unii au încercat restaurări imitative şi naive, în general au modelat comunităţi religioase mai simple, dar nu au înţeles cu adevărat rosturile primei Biserici, nici ca învăţătură, nici ca structură. Totuşi, faptul că au căutat soluţii de întoarcere înapoi este un fapt pozitiv. Bisericile tradiţionaliste ar putea face la fel.
„Adventismul este o religie ale carei pretentii sint egale si cvasi- identice cu pretentiile a altor cateva biserici ’made in America’ in acelasi areal si in acelasi timp. Ma refer la mormonism, Martorii lui Iehova sau ’Disciples of Christ’ ".
Ar fi fost bine dacă eraţi mai specific aici. Argumentul Dvs. merge cam aşa: ortodoxia are pretenţii egale sau similare cu catolicismul, anglicanismul, tradiţionalismul etiopian etc. La o privire mai de aproape, există similarităţi interesante care le leagă pe acestea de hinduşi, şintoişti etc. Dacă grupurile restauraţioniste au oarecare asemănări, aceasta se explică prin faptul că s-au format cam în acelaşi timp. Singura pretenţie comună la toate acestea este aceea de a fi ultima Biserică, deoarece restauraţionismul a fost o mişcare de re-reformă în vederea apropierii Parusiei. Or tocmai aici este problema, că în timp ce restauraţioniştii au căutat să refacă drumul înapoi la epoca apostolică, au privirea spre viitor, în timp ce Bisericile tradiţionale sunt orientate necritic (mistic) spre trecut, iar în viitor visează mai degrabă o revenire a vremurilor „bune”, când Biserica era doamna Europei, şi nu se preocupă de finalitatea istoriei.
Chiar faptul că Biserica creştină este atât de veche, nu este o fală, pentru că Iisus a promis că va reveni în prima generaţie apostolică (în mod condiţionat, cf. Matei 24:14.34). Prelungirea timpului este urmarea rătăcirii şi infidelităţii Bisericii, care în loc de a fi consecventă poruncii şi misiunii lui Christos, s-a aşezat bine pe pământ , ca să domnească împreună cu împăraţii şi să intre în rolul gospodarilor din pilda lui Iisus cu via şi îngrijitorii ei.
„O incercare de a combate adventismul pe puncte specifice de dogma nici nu isi are rostul, acordandu-se astfel, acestei miscari o credibilitate pe care in mod real nu o are.”
Las pe alţii să judece metodologia (şi etica) Dvs. Dacă nu doriţi nici să ne studiaţi, nici să ne combateţi, pentru că nu merităm atenţia, nu înţeleg de ce aţi cheltuit timp ca să-mi scrieţi replici. Eu am încredere că minţile oneste pot face distincţie între logică şi retorica pură (sau „impură” / diplomatică).
„Putem discuta pe puncte de dogma cu monofizitii, cu romano-catolicii pentru ca si noi si ei, am fost la un moment dat parte a unei singure biserici, si deci avem o fundatie si intelegere comuna a ceea ce biserica este. Diferentele sint mult mai specifice.”
Probabil că roadele unui pom sunt, totuşi, mai aproape de ramurile mărunte, decât în tulpină.
„Cu adventistii insa (si cu multi altii) nici macar nu avem niste presupozitii comune, datorita caracterului an/anti-istoric al acestor miscari.”
Se poate să aveţi dreptate, dacă pentru Dvs istoria începe odată cu Părinţii, şi nu cu Bunicii. Pentru că inovaţiile şi erorile din epoca patristică au devenit tradiţie veche şi sacră, au devenit temeiul primordial al credinţei, este natural să nu vă puteţi înţelege cu cei care cred că, în orice epocă, Biblia a fost călăuza cea mai sigură a adevăraţilor creştini. Noi credem că fiecare generaţie are dreptul să judece pentru ea însăşi, să decidă pe baza unor dovezi, nu să fie manipulată de Părinţi tot timpul. Din acest motiv nu ne putem înţelege. Este un conflict de autoritate şi un conflict filozofic. Chiar când credem aceeaşi dogmă, o credem pe temeiuri diferite. Tradiţionaliştii cred pentru că aşa a decis cânva Biserica, noi credem pentru că aşa am descoperit în Sfânta Scriptură. Dacă Biserica are vreo legătură cu Sfânta Scriptură, ar trebui să nu se supere de această atitudine adolescentină a unor confesiuni restauraţioniste.
„In rest, sa va fie de bine ca nu mancati carne si nu beti vin, insa eu unul nu reusesc sa vad cum aceasta va face superiori cuiva, sau va indreptateste pretentiile. Noi abia asteptam Pastile sa ne indulcim si din carne si din vin, pentru bucuria invierii.”
Argumentul meu a fost în favoarea adventismului ca civilizaţie, ca stil de viaţă. Între un om care este dezinteresat de propria sănătate şi altul care respectă creaţia lui Dumnezeu există deosebiri practice, care pot fi observate la nivel statistic. Nu am intenţionat să jignesc pe nimeni. Persoana este la fel de valoroasă, indiferent dacă şi cât bea, doar urmările sunt diferite staistic, şi acestea mărturisesc pentru sau împotriva unei practici.
Cât priveşte masa de Paşte, vă urăm bucurie adevărată (şi sănătate!). Şi să sperăm că după aceste replici de post, vor veni şi cele dulci, de înviere.
„Intreb: Maica Domnului l-a nascut pe Hristos Dumnezeu; s-a invrednicit si Ellen White de asa ceva, potrivit credintei adventiste?”
Dacă şi Ellen White s-ar fi învrednicit de aşa-ceva, aţi fi acceptat povestea? Suntem creştini, domnule, ne ajunge un singur Christos, care este cu adevărat Dumnezeu. Dar El era deja Dumnezeu din veci, înainte de a se naşte ca om. Maria L-a născut ca om, nu ca Dumnezeu. Aici avea dreptatea patriarhul Nestorios. Iisus moşteneşte genetic pe Maria, este om din om. Dar în ce priveşte Dumnezeirea, nu Maria i-a dat-o. Când cineva spune „Născătoare de Dumnezeu”, expresia este derutantă, pentru că, deşi Iisus este Dumnezeu fără început, nu Maria L-a făcut Dumnezeu. Sau, dacă vreţi, Christos Dumnezeu a venit din Maria la fel cum Christos a venit din poporul evreu. Nu cred că acest argument vă determină să vă închinaţi poporului care L-a născut:
Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii; şi din ei a ieşit, după trup, Christosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! (Rom 9:4-5)
În lista genealogică a lui Iisus din Matei apar şi strămoşi răi şi păcătoşi, apar şi femei discutabile, aşa încât originea umană a lui Iisus nu are nevoie să fie prea mult lăudată de noi. Se vor mântui oare regi ca Ahaz şi Iehonia, doar pentru că Iisus a venit din dinastia lor? Din fericire, Maria a fost credincioasă, atât ca domnişoară cât şi ca soţie, aşa încât nu se poate compara cu aceştia. Dar eu am făcut comparaţia doar la nivel biologic. Dacă Maria este cineva pentru că Iisus S-a născut din ea, atunci şi strămoşii Mariei, şi evreimea este cineva, pentru acelaşi motiv. Am extins argumentul, ca să fie mai clar. Maria este creatura lui Christos în realitate, fiică a lui Dumnezeu-Cuvântul, nu doar mama Acestui Mesía. La maturitate, Iisus i-a arătat clar Mariei că nu poate avea autoritate asupra Lui, pentru că El Se supune direct Tatălui ceresc (Ioan 2:4).
În concluzie, Maria, care a născut pe Iisus, nu are prin aceasta un merit mai mare decât orice altă mamă care a născut un copil sau mai mulţi. Este de admirat la ea mai degrabă dispoziţia de a accepta voia lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta implica riscuri mari. Aceeaşi credinţă o manifestă însă şi o ortodoxă care acceptă pocăinţa şi botezul creştin, deşi prevede că va mânca bătaie de la voievodul ei dreptcredincios, pentru că s-a rătăcit şi-l face de râs în sat.
Nimeni nu neagă istoricitatea creştinismului. Dar simpla istoricitate nu înseamnă nimic ca argument în disputa noastră. Istoric este şi budismul şi iudaismul şi ce mai doriţi. Este adevărat, creştinismul nu ESTE un manual „de strungărit”, dar ARE un manual de verificare a credinţei şi de reguli clare şi practice pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare. Iar pe acest manual POATE pune mâna oricine, fiindcă a fost scris pentru oricine, chiar şi pentru cei care nu ştiu carte (se va găsi cine să le citească), chiar şi cei care nu vor să audă.
Da, este pentru pescari, pentru strungari, pentru oricine. Este chiar şi pentru clerici şi teologi, domnule. Bine ar face să mai citească şi aceştia cu ochii lor ce au scris profeţii şi apostolii, şi să nu dea prioritate părerilor unor părinţi care în cele mai multe cazuri nu au fost cu nimic superiori teologilor de astăzi.
„Cam asta fac adventistii ...: incep sa re-faca crestinismul porinind de la o carte.”
Domnule CNI, pe noi ne interesează adevărul. Nu avem destul timp într-o viaţă de om ca să înţelegem dacă dreptatea este la Roma, la Bizanţ sau la Moscova sau aiurea, fiindcă toţi tradiţionalişti pretind acelaşi lucru: toţi se trag de la apostoli în cea mai directă, mai neîntreruptă şi mai legitimă succesiune, dar sunt în conflict teologic şi politic.
„Din fericire credinta crestina nu a disparut niciodata, pentru a fi re-descoperita in Noua Anglie. Bisericile intemeiate de apostoli inca exista: la Ierusalim, la Damasc, la Tesalonic, la Atena, in Egipt, in Siria, la Roma etc.”
Bine ar fi să fie aşa cum ziceţi. Dar cum se poate verifica, altfel decât cu BIBLIA, dacă această permanenţă instituţională reprezintă şi fidelitate în credinţă şi practică? Sunt două milenii de atunci, domnule ! Credeţi că pot accepta fără verificare, aşa numai pe cuvântul Dvs, că trecerea a 19 secole nu a adus nici o modificare? Dvs admiteţi că unii creştini şi-au modificat credinţa într-un timp mult mai scurt, şi îi numiţi eretici. Dar cum dovediţi Dvs că în zecile de generaţii trecute, cu atâtea evenimente politico-religioase şi cu corupţia (simonie etc.) care nu a lipsit în vest sau în est, că ar exista o Biserică dreptcredincioasă, care şi-a continuat neabătută calea din primul secol până astăzi?
„Adventismul in schimb nu are a face absolut nimic cu credinta apostolilor, inscriindu-se, in schimb, in fenomenul restaurationismului american de secol 19, cu precedente si in secolele anterioare si cu imitatori mai tarziu.”
Problema este aceeaşi. Dacă adventismul nu are nici o legătură cu credinţa apostolilor, se poate stabili numai confruntând mărturisirea de credinţă adventistă cu Biblia (singurul document apostolic de supremă autoritate). Chiar faptul că a apărut un curent restauraţionist, pe lângă şi după Reforma protestantă, arată că mulţi creştini au simţit nevoia să se întoarcă la izvor, pentru că fluviul creştinismului devenise destul de poluat. Reforma a făcut un pas esenţial, dar în multe privinţe s-a întors doar până la creştinismul secolelor IV-VI, nu până la exigenţele apostolice. Este adevărat, tot ce este omenesc este imperfect, greşeli au fost şi există şi în curentul restauraţionist, nu doar în tradiţionalism. Unii au încercat restaurări imitative şi naive, în general au modelat comunităţi religioase mai simple, dar nu au înţeles cu adevărat rosturile primei Biserici, nici ca învăţătură, nici ca structură. Totuşi, faptul că au căutat soluţii de întoarcere înapoi este un fapt pozitiv. Bisericile tradiţionaliste ar putea face la fel.
„Adventismul este o religie ale carei pretentii sint egale si cvasi- identice cu pretentiile a altor cateva biserici ’made in America’ in acelasi areal si in acelasi timp. Ma refer la mormonism, Martorii lui Iehova sau ’Disciples of Christ’ ".
Ar fi fost bine dacă eraţi mai specific aici. Argumentul Dvs. merge cam aşa: ortodoxia are pretenţii egale sau similare cu catolicismul, anglicanismul, tradiţionalismul etiopian etc. La o privire mai de aproape, există similarităţi interesante care le leagă pe acestea de hinduşi, şintoişti etc. Dacă grupurile restauraţioniste au oarecare asemănări, aceasta se explică prin faptul că s-au format cam în acelaşi timp. Singura pretenţie comună la toate acestea este aceea de a fi ultima Biserică, deoarece restauraţionismul a fost o mişcare de re-reformă în vederea apropierii Parusiei. Or tocmai aici este problema, că în timp ce restauraţioniştii au căutat să refacă drumul înapoi la epoca apostolică, au privirea spre viitor, în timp ce Bisericile tradiţionale sunt orientate necritic (mistic) spre trecut, iar în viitor visează mai degrabă o revenire a vremurilor „bune”, când Biserica era doamna Europei, şi nu se preocupă de finalitatea istoriei.
Chiar faptul că Biserica creştină este atât de veche, nu este o fală, pentru că Iisus a promis că va reveni în prima generaţie apostolică (în mod condiţionat, cf. Matei 24:14.34). Prelungirea timpului este urmarea rătăcirii şi infidelităţii Bisericii, care în loc de a fi consecventă poruncii şi misiunii lui Christos, s-a aşezat bine pe pământ , ca să domnească împreună cu împăraţii şi să intre în rolul gospodarilor din pilda lui Iisus cu via şi îngrijitorii ei.
„O incercare de a combate adventismul pe puncte specifice de dogma nici nu isi are rostul, acordandu-se astfel, acestei miscari o credibilitate pe care in mod real nu o are.”
Las pe alţii să judece metodologia (şi etica) Dvs. Dacă nu doriţi nici să ne studiaţi, nici să ne combateţi, pentru că nu merităm atenţia, nu înţeleg de ce aţi cheltuit timp ca să-mi scrieţi replici. Eu am încredere că minţile oneste pot face distincţie între logică şi retorica pură (sau „impură” / diplomatică).
„Putem discuta pe puncte de dogma cu monofizitii, cu romano-catolicii pentru ca si noi si ei, am fost la un moment dat parte a unei singure biserici, si deci avem o fundatie si intelegere comuna a ceea ce biserica este. Diferentele sint mult mai specifice.”
Probabil că roadele unui pom sunt, totuşi, mai aproape de ramurile mărunte, decât în tulpină.
„Cu adventistii insa (si cu multi altii) nici macar nu avem niste presupozitii comune, datorita caracterului an/anti-istoric al acestor miscari.”
Se poate să aveţi dreptate, dacă pentru Dvs istoria începe odată cu Părinţii, şi nu cu Bunicii. Pentru că inovaţiile şi erorile din epoca patristică au devenit tradiţie veche şi sacră, au devenit temeiul primordial al credinţei, este natural să nu vă puteţi înţelege cu cei care cred că, în orice epocă, Biblia a fost călăuza cea mai sigură a adevăraţilor creştini. Noi credem că fiecare generaţie are dreptul să judece pentru ea însăşi, să decidă pe baza unor dovezi, nu să fie manipulată de Părinţi tot timpul. Din acest motiv nu ne putem înţelege. Este un conflict de autoritate şi un conflict filozofic. Chiar când credem aceeaşi dogmă, o credem pe temeiuri diferite. Tradiţionaliştii cred pentru că aşa a decis cânva Biserica, noi credem pentru că aşa am descoperit în Sfânta Scriptură. Dacă Biserica are vreo legătură cu Sfânta Scriptură, ar trebui să nu se supere de această atitudine adolescentină a unor confesiuni restauraţioniste.
„In rest, sa va fie de bine ca nu mancati carne si nu beti vin, insa eu unul nu reusesc sa vad cum aceasta va face superiori cuiva, sau va indreptateste pretentiile. Noi abia asteptam Pastile sa ne indulcim si din carne si din vin, pentru bucuria invierii.”
Argumentul meu a fost în favoarea adventismului ca civilizaţie, ca stil de viaţă. Între un om care este dezinteresat de propria sănătate şi altul care respectă creaţia lui Dumnezeu există deosebiri practice, care pot fi observate la nivel statistic. Nu am intenţionat să jignesc pe nimeni. Persoana este la fel de valoroasă, indiferent dacă şi cât bea, doar urmările sunt diferite staistic, şi acestea mărturisesc pentru sau împotriva unei practici.
Cât priveşte masa de Paşte, vă urăm bucurie adevărată (şi sănătate!). Şi să sperăm că după aceste replici de post, vor veni şi cele dulci, de înviere.
„Intreb: Maica Domnului l-a nascut pe Hristos Dumnezeu; s-a invrednicit si Ellen White de asa ceva, potrivit credintei adventiste?”
Dacă şi Ellen White s-ar fi învrednicit de aşa-ceva, aţi fi acceptat povestea? Suntem creştini, domnule, ne ajunge un singur Christos, care este cu adevărat Dumnezeu. Dar El era deja Dumnezeu din veci, înainte de a se naşte ca om. Maria L-a născut ca om, nu ca Dumnezeu. Aici avea dreptatea patriarhul Nestorios. Iisus moşteneşte genetic pe Maria, este om din om. Dar în ce priveşte Dumnezeirea, nu Maria i-a dat-o. Când cineva spune „Născătoare de Dumnezeu”, expresia este derutantă, pentru că, deşi Iisus este Dumnezeu fără început, nu Maria L-a făcut Dumnezeu. Sau, dacă vreţi, Christos Dumnezeu a venit din Maria la fel cum Christos a venit din poporul evreu. Nu cred că acest argument vă determină să vă închinaţi poporului care L-a născut:
Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii; şi din ei a ieşit, după trup, Christosul, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! (Rom 9:4-5)
În lista genealogică a lui Iisus din Matei apar şi strămoşi răi şi păcătoşi, apar şi femei discutabile, aşa încât originea umană a lui Iisus nu are nevoie să fie prea mult lăudată de noi. Se vor mântui oare regi ca Ahaz şi Iehonia, doar pentru că Iisus a venit din dinastia lor? Din fericire, Maria a fost credincioasă, atât ca domnişoară cât şi ca soţie, aşa încât nu se poate compara cu aceştia. Dar eu am făcut comparaţia doar la nivel biologic. Dacă Maria este cineva pentru că Iisus S-a născut din ea, atunci şi strămoşii Mariei, şi evreimea este cineva, pentru acelaşi motiv. Am extins argumentul, ca să fie mai clar. Maria este creatura lui Christos în realitate, fiică a lui Dumnezeu-Cuvântul, nu doar mama Acestui Mesía. La maturitate, Iisus i-a arătat clar Mariei că nu poate avea autoritate asupra Lui, pentru că El Se supune direct Tatălui ceresc (Ioan 2:4).
În concluzie, Maria, care a născut pe Iisus, nu are prin aceasta un merit mai mare decât orice altă mamă care a născut un copil sau mai mulţi. Este de admirat la ea mai degrabă dispoziţia de a accepta voia lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta implica riscuri mari. Aceeaşi credinţă o manifestă însă şi o ortodoxă care acceptă pocăinţa şi botezul creştin, deşi prevede că va mânca bătaie de la voievodul ei dreptcredincios, pentru că s-a rătăcit şi-l face de râs în sat.
duminică, 7 martie 2010
Serios ?
Printre reacţiile stârnite de replica mea de sub titlul Despre tradiţia sfinţilor Părinţi, Bunici şi Nepoţi, a apărut un comentariu proaspăt semnat de domnul C.N.I. cu un ultim refugiu în argumentul plauzibilităţii:
A fi adventist inseamna intr-un fel a adopta un stil de viata care formeaza o civilizatie si o cultura evident superioare. A renunta la fumat, la alcooluri, la porc si la alte placeri primitive sau moderne este o provocare atat pentru cei abia descinsi din copaci, cat si (mai ales!) pentru elitele lumii. Daca mai adaugam si faptul ca viata unui adventist trebuie sa se supuna celor zece porunci, chiar si unei porunci incomode si extrem de nepopulare cum ar fi porunca a patra care consfinteste Sambata ca zi de odihna si inchinare), eu zic ca nu se poate raspunde doar statistic la intrebarea "cine... ". Si aceasta pentru ca un adventist, chiar si mediocru, este de obicei un crestin mai serios decat o legiune de traditionalisti care nu stiu incotro merg. Argumentul decisiv al multora in ce priveste religia este "Unde-o merge o lume intreaga, acolo oi merge si eu, maica!"
Poate ca intrebarea Dvs ("cine... ") vizeaza calitatea si nu numarul. Este prea devreme sa facem acum o judecata definitiva. O face Dumnezeu si o va da pe fata cat de curand. Cat priveste afirmaţia ca miscarea aceasta isi are originea in statul Ney York, ea seamana cu intrebarea aceea, la fel de naiva, pusa de Natanael lui Filip, care il anunţase despre venirea lui Messia – Iisus din Nazaret. Faimoasa lui replică a fost: „Poate iesi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Pana astazi, creştinii se numesc în limba ebraică noţri’im (nazarineni – locuitori din Nazaret, simbol al anonimatului, obscurităţii şi al locului nefamat).
Dincolo de faptul ca alegerea statului NY pentru nasterea acestei miscari este un adevar partial (acolo a trait mai mult timp William Miller, dar parintii adventistilor de ziua a saptea au fost din alte state est-americane), tentativa de ridiculizare nu are nici o noima. Ati fi preferat Dvs ca locul de origine sa fie Old York, sau Maglavit? Cand cineva nu-ti place, poti gasi o mie de motive, mai mult sau mai putin destepte, ca sa-l condamni. Chiar si impotriva lui Iisus au gasit, pana la urma, argumente in acel simulacru de proces (clerical).
Nu ma astept sa recunoasteti adevarul, atata timp cat va manifestati apetitul pentru o apologetică sectologică. Daca adventismul s-ar fi nascut la un schit de lemn din Carpati, v-ati fi asteptat sa aiba mai mult credit in lume? Dumnezeu v-a trimis si oameni din randul clerului, ca Parintele Trifa sau Parintele Teodor Popescu, dar Biserica a facut cu ei ce a vrut, cum facusera si israelitii cu profetii Domnului. A pus Dumnezeu chiar in inima unor patriarhi ecumenici, adevaruri reformatoare esentiale, dar Biserica a respins si pe Nestorios si pe Kyrillos Lukaris. A ingaduit Dumnezeu chiar si vasiléi si sinoade, care sa condamne apucaturile idolesti ale gloatelor, dar vasilissa mama, cea nevrednica de pomenire, superstitioasa, fanatica si fara suflet, a fost mai degraba in stare sa scoata ochii fiului ei (in sens propriu), pentru a invesnici iconodulia confundata cu ortodoxia, decat sa admita ca invechitul narav ar putea fi gresit. Daca locatia „statul NY” deranjeaza, daca problema este ca miscarea adventista are origine „americana", iar acum este la moda un antiamericanism eurasiatic, pe mine nu ma puteti castiga cu un asemenea argument. Pronia dumnezeiasca a facut ca America sa fie locul de origine a acestei miscari, tocmai pentru ca libertatea gandirii si a cuvantului au ca patrie America. Acolo s-a nascut libertatea, nu in Europa, care chiar si astazi poarta urmele trecutului si mai are inca in unele locuri nostalgii medievale.
Realitatea este ca in Europa au existat din timpul Reformei crestini care au militat pentru sarbatorirea Sambetei, care credeau in Parusie si au facut misionarism, au scris apologii in secolul 16. Ma refer in primul rand la Oswald Glait, cleric catolic care a imbratisat Reforma luterana, apoi s-a alaturat aripii pasnice a Reformei radicale anabaptiste, dupa care a descoperit identitatea zilei de odihna din studiul Bibliei. Nu s-a nascut in New York, ci in Austria si a activat in special in zone ale Europei Centrale. Dar traditionalistii de obedienta papala l-au arestat, l-au inchis si torturat un an si jumatate, dupa care, intr-o noapte, l-au innecat in Dunare. Daca s-ar fi nascut in statul NY, sau in Austria secolului 19, soarta i-ar fi fost diferita. Numai Dumnezeu stie ce i s-ar fi intamplat daca ar fi aparut la Putna sau la Cozia, in zilele de glorie ale domnilor nostri preacrestini. Au existat un soi de sâmbătari printre secuii din Transilvania, dar autorităţile catolice şi reformate i-au persecutat mai mult decât pe românii ardeleni, până când au fost siliţi să se refugieze în iudaism.
Eu am convingerea ca Dumnezeu iubeste si pe ortodocsi si va produce reformatori chiar din randurile lor. Opozitia va fi puternica insa, fiindca diavolul are numai doua argumente: minciuna (foarte variata şi amestecata cu adevar, ca sa fie mai credibila) si constrangerea (deasemenea variata in forme, de la discriminare si santaj, pana la asasinat). Le foloseste pe ambele, in doze potrivite, aplicate la psihologia fiecarei victime. Ultimul argument este acela al fortei, mergand pana la suprimarea fizica a cuvantului.
CNI: "...si a carei grila de citire a bibliei sint scrierile ’inspirate’ ale unei oarecare profetese"
Nu-mi amintesc ca în articolul meu despre „Sfinţii părinţi, bunici şi nepoţi...” să vă fi prezentat o „oarecare profeteasă”. Dar dacă aţi atacat problema aceasta, pot să pariez că nu aţi studiat nici istoria adventiştilor, nici n-aţi citit scrierile „oarecarei profetese”. Dacă aţi fi studiat problema, aţi fi putut afla că noi nu avem o grilă tradiţionalistă sau harismatică de citire a Bibliei, ci credem în înţelegerea ei istorico-gramatică, asemenea vechii şcoli ortodoxe din Antiohia – în opoziţie cu grila alegorico-spiritualistă impusă Bibliei de teologii filo-platonici din Alexandria. Căutaţi oricare din declaraţiile de credinţă istorice sau actuale adventiste şi veţi vedea că întotdeauna Biblia a fost considerată de noi ca având ultimul cuvânt. Soţii White (James şi Ellen) au fost printre primii care au susţinut acest principiu al supremaţiei Sfintei Scripturi şi al profetismului extrabiblic (necanonic) subordonat Scripturii. Tradiţiile şi hotărârile omeneşti sunt adesea nocive tocmai prin faptul că se supraordonează Scripturii, chiar şi atunci când vin în conflict cu ea.
CNI: „Da, prefer traditiile unor bunici a caror racordare la traditia apostolica este mult mai plauzibila decat elucubratiile doamnei White.”
Repet, felul în care vă exprimaţi arată că fie nu aţi citit scrierile doamnei White, fie faceţi eforturi să rămâneţi într-o opoziţie nejustificată. Toate articolele de credinţă specific adventiste au în sens cronologic şi fundamental surse anterioare şi diferite de Ellen White. Doamna White a fost folosită de Dumnezeu ca un ghid spiritual pentru a confirma sau a infirma diferite pretenţii de descoperire, dar niciodată nu a acceptat să fie arbitru în dispute teologice. În urma unor descoperiri supranaturale, ea a contribuit cu anumite idei la îmbogăţirea unor doctrine, deaceea noi considerăm că a citi scrierile ei este un ajutor şi în înţelegerea Scripturii, ceea ce nu trebuie să fii adventist ca să accepţi. Mulţi neadventişti, inclusiv preoţi, folosesc scrierile ei ca inspiraţie pentru predici şi pentru trăirea evlavioasă.
Dar chiar dacă scrierile acestea ar fi „elucubraţii”, aşa cum le dezmierdaţi Dvs, aceasta nu afectează cu nimic disputa în care aţi binevoit să intraţi. Pur şi simplu, credinţa adventistă se întemeiază în mod exclusiv pe Biblie, înţeleasă cu bun simţ. Nu pretindem că înţelegerea noastră este perfectă. Dumnezeu ne-a condus timp de 170 de ani, de la mai puţină la mai multă lumină, dar noi nu am urmat „elucubraţii”. Şi nu am sanctificat pe Ellen White, nu venerăm persoana sau chipul ei, nu ne ducem să-i atingem moaştele şi nu-i cântăm imnuri cum că ea ar fi „mai cinstită decât heruvimii”. Chiar şi adventiştii schismatici, care s-au separat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi care utilizează scrierile doamnei White ca Biblie a lor specială, nu au ridicat pe Ellen White la înălţimea la care tradiţionaliştii au ridicat de mult pe Maria, pe martiri, pe sfinţi şi sfinte, cuvioşi şi cuvioase, împăraţi şi împărătese, etc. Prin urmare, unde anume sunt elucubraţiile, dragă domnule CNI?
"Cine poate lua in serios o religie aparuta in statul NY in secolul al XIX si a carei grila de citire a bibliei sint scrierile "inspirate" ale unei oarecare profetese? Da, prefer traditiile unor bunici a caror racordare la traditia apostolica este mult mai plauzibila decat elucubratiile doamnei White.""Cine poate lua in serios o religie aparuta in statul NY in secolul al XIX..." ? – ziceţi Dvs. Buna întrebare. Nu putini sunt cei care iau in serios aceasta reforma crestina. Daca după un secol si jumatate, 18 milioane din aproape toate tarile de pe glob au luat-o in serios, eu zic ca intrebarea Dvs este numai retorica si gratuita. Cand oameni de toate rasele, limbile si culturile, de la intelectuali occidentali, pana la triburi unde misionarii ortodocsi nu ajung, au luat-o in serios, eu cred ca un crestin care se respecta ar vorbi despre adventism ceva mai atent. Si aceasta tocmai pentru ca adventismul nu este in sine o religie populara, in care esti obligat sa ramai (fiindca asa te-ai nascut si ai fost botezat cu de-a sila, in necunostinta de cauza si fara responsabilitate si), si din care nu esti excomunicat, nici daca ai fi criminal in serie sau ateu cu acte.
A fi adventist inseamna intr-un fel a adopta un stil de viata care formeaza o civilizatie si o cultura evident superioare. A renunta la fumat, la alcooluri, la porc si la alte placeri primitive sau moderne este o provocare atat pentru cei abia descinsi din copaci, cat si (mai ales!) pentru elitele lumii. Daca mai adaugam si faptul ca viata unui adventist trebuie sa se supuna celor zece porunci, chiar si unei porunci incomode si extrem de nepopulare cum ar fi porunca a patra care consfinteste Sambata ca zi de odihna si inchinare), eu zic ca nu se poate raspunde doar statistic la intrebarea "cine... ". Si aceasta pentru ca un adventist, chiar si mediocru, este de obicei un crestin mai serios decat o legiune de traditionalisti care nu stiu incotro merg. Argumentul decisiv al multora in ce priveste religia este "Unde-o merge o lume intreaga, acolo oi merge si eu, maica!"
Poate ca intrebarea Dvs ("cine... ") vizeaza calitatea si nu numarul. Este prea devreme sa facem acum o judecata definitiva. O face Dumnezeu si o va da pe fata cat de curand. Cat priveste afirmaţia ca miscarea aceasta isi are originea in statul Ney York, ea seamana cu intrebarea aceea, la fel de naiva, pusa de Natanael lui Filip, care il anunţase despre venirea lui Messia – Iisus din Nazaret. Faimoasa lui replică a fost: „Poate iesi ceva bun din Nazaret?" (Ioan 1:46). Pana astazi, creştinii se numesc în limba ebraică noţri’im (nazarineni – locuitori din Nazaret, simbol al anonimatului, obscurităţii şi al locului nefamat).
Dincolo de faptul ca alegerea statului NY pentru nasterea acestei miscari este un adevar partial (acolo a trait mai mult timp William Miller, dar parintii adventistilor de ziua a saptea au fost din alte state est-americane), tentativa de ridiculizare nu are nici o noima. Ati fi preferat Dvs ca locul de origine sa fie Old York, sau Maglavit? Cand cineva nu-ti place, poti gasi o mie de motive, mai mult sau mai putin destepte, ca sa-l condamni. Chiar si impotriva lui Iisus au gasit, pana la urma, argumente in acel simulacru de proces (clerical).
Nu ma astept sa recunoasteti adevarul, atata timp cat va manifestati apetitul pentru o apologetică sectologică. Daca adventismul s-ar fi nascut la un schit de lemn din Carpati, v-ati fi asteptat sa aiba mai mult credit in lume? Dumnezeu v-a trimis si oameni din randul clerului, ca Parintele Trifa sau Parintele Teodor Popescu, dar Biserica a facut cu ei ce a vrut, cum facusera si israelitii cu profetii Domnului. A pus Dumnezeu chiar in inima unor patriarhi ecumenici, adevaruri reformatoare esentiale, dar Biserica a respins si pe Nestorios si pe Kyrillos Lukaris. A ingaduit Dumnezeu chiar si vasiléi si sinoade, care sa condamne apucaturile idolesti ale gloatelor, dar vasilissa mama, cea nevrednica de pomenire, superstitioasa, fanatica si fara suflet, a fost mai degraba in stare sa scoata ochii fiului ei (in sens propriu), pentru a invesnici iconodulia confundata cu ortodoxia, decat sa admita ca invechitul narav ar putea fi gresit. Daca locatia „statul NY” deranjeaza, daca problema este ca miscarea adventista are origine „americana", iar acum este la moda un antiamericanism eurasiatic, pe mine nu ma puteti castiga cu un asemenea argument. Pronia dumnezeiasca a facut ca America sa fie locul de origine a acestei miscari, tocmai pentru ca libertatea gandirii si a cuvantului au ca patrie America. Acolo s-a nascut libertatea, nu in Europa, care chiar si astazi poarta urmele trecutului si mai are inca in unele locuri nostalgii medievale.
Realitatea este ca in Europa au existat din timpul Reformei crestini care au militat pentru sarbatorirea Sambetei, care credeau in Parusie si au facut misionarism, au scris apologii in secolul 16. Ma refer in primul rand la Oswald Glait, cleric catolic care a imbratisat Reforma luterana, apoi s-a alaturat aripii pasnice a Reformei radicale anabaptiste, dupa care a descoperit identitatea zilei de odihna din studiul Bibliei. Nu s-a nascut in New York, ci in Austria si a activat in special in zone ale Europei Centrale. Dar traditionalistii de obedienta papala l-au arestat, l-au inchis si torturat un an si jumatate, dupa care, intr-o noapte, l-au innecat in Dunare. Daca s-ar fi nascut in statul NY, sau in Austria secolului 19, soarta i-ar fi fost diferita. Numai Dumnezeu stie ce i s-ar fi intamplat daca ar fi aparut la Putna sau la Cozia, in zilele de glorie ale domnilor nostri preacrestini. Au existat un soi de sâmbătari printre secuii din Transilvania, dar autorităţile catolice şi reformate i-au persecutat mai mult decât pe românii ardeleni, până când au fost siliţi să se refugieze în iudaism.
Eu am convingerea ca Dumnezeu iubeste si pe ortodocsi si va produce reformatori chiar din randurile lor. Opozitia va fi puternica insa, fiindca diavolul are numai doua argumente: minciuna (foarte variata şi amestecata cu adevar, ca sa fie mai credibila) si constrangerea (deasemenea variata in forme, de la discriminare si santaj, pana la asasinat). Le foloseste pe ambele, in doze potrivite, aplicate la psihologia fiecarei victime. Ultimul argument este acela al fortei, mergand pana la suprimarea fizica a cuvantului.
CNI: "...si a carei grila de citire a bibliei sint scrierile ’inspirate’ ale unei oarecare profetese"
Nu-mi amintesc ca în articolul meu despre „Sfinţii părinţi, bunici şi nepoţi...” să vă fi prezentat o „oarecare profeteasă”. Dar dacă aţi atacat problema aceasta, pot să pariez că nu aţi studiat nici istoria adventiştilor, nici n-aţi citit scrierile „oarecarei profetese”. Dacă aţi fi studiat problema, aţi fi putut afla că noi nu avem o grilă tradiţionalistă sau harismatică de citire a Bibliei, ci credem în înţelegerea ei istorico-gramatică, asemenea vechii şcoli ortodoxe din Antiohia – în opoziţie cu grila alegorico-spiritualistă impusă Bibliei de teologii filo-platonici din Alexandria. Căutaţi oricare din declaraţiile de credinţă istorice sau actuale adventiste şi veţi vedea că întotdeauna Biblia a fost considerată de noi ca având ultimul cuvânt. Soţii White (James şi Ellen) au fost printre primii care au susţinut acest principiu al supremaţiei Sfintei Scripturi şi al profetismului extrabiblic (necanonic) subordonat Scripturii. Tradiţiile şi hotărârile omeneşti sunt adesea nocive tocmai prin faptul că se supraordonează Scripturii, chiar şi atunci când vin în conflict cu ea.
CNI: „Da, prefer traditiile unor bunici a caror racordare la traditia apostolica este mult mai plauzibila decat elucubratiile doamnei White.”
Repet, felul în care vă exprimaţi arată că fie nu aţi citit scrierile doamnei White, fie faceţi eforturi să rămâneţi într-o opoziţie nejustificată. Toate articolele de credinţă specific adventiste au în sens cronologic şi fundamental surse anterioare şi diferite de Ellen White. Doamna White a fost folosită de Dumnezeu ca un ghid spiritual pentru a confirma sau a infirma diferite pretenţii de descoperire, dar niciodată nu a acceptat să fie arbitru în dispute teologice. În urma unor descoperiri supranaturale, ea a contribuit cu anumite idei la îmbogăţirea unor doctrine, deaceea noi considerăm că a citi scrierile ei este un ajutor şi în înţelegerea Scripturii, ceea ce nu trebuie să fii adventist ca să accepţi. Mulţi neadventişti, inclusiv preoţi, folosesc scrierile ei ca inspiraţie pentru predici şi pentru trăirea evlavioasă.
Dar chiar dacă scrierile acestea ar fi „elucubraţii”, aşa cum le dezmierdaţi Dvs, aceasta nu afectează cu nimic disputa în care aţi binevoit să intraţi. Pur şi simplu, credinţa adventistă se întemeiază în mod exclusiv pe Biblie, înţeleasă cu bun simţ. Nu pretindem că înţelegerea noastră este perfectă. Dumnezeu ne-a condus timp de 170 de ani, de la mai puţină la mai multă lumină, dar noi nu am urmat „elucubraţii”. Şi nu am sanctificat pe Ellen White, nu venerăm persoana sau chipul ei, nu ne ducem să-i atingem moaştele şi nu-i cântăm imnuri cum că ea ar fi „mai cinstită decât heruvimii”. Chiar şi adventiştii schismatici, care s-au separat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi care utilizează scrierile doamnei White ca Biblie a lor specială, nu au ridicat pe Ellen White la înălţimea la care tradiţionaliştii au ridicat de mult pe Maria, pe martiri, pe sfinţi şi sfinte, cuvioşi şi cuvioase, împăraţi şi împărătese, etc. Prin urmare, unde anume sunt elucubraţiile, dragă domnule CNI?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Abonați-vă la
Postări
Comentarii