duminică, 12 decembrie 2010

Replică unui articol de pe blogul COPIII MĂRII

Autorul (necunoscut), în articolul „Satana, inger neinteles" scrie:

Pe tot parcursul Vechiului Testament, Yahweh este un dumnezeu al binelui si al raului, lucru care reiese clar din mai multe texte: -Deuteronom 30:15 : "Iata, iti pun azi inainte viata si binele, moartea si raul. "

Moise nu spune aici că Dumnezeu ar fi indiferent sau ambiguu din punct de vedere moral, că bine sau rău ar fi totuna pentru El. Aici Moise aşează în faţa poporului o provocare, aceea de a alege între două direcţii clare (binele şi răul), fiecare cu consecinţele ei (viaţa sau moartea).

-Isaia 45:7 : "Eu intocmesc lumina si fac intunericul, Eu dau propasirea si aduc restristea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. " -Plangeri 3:38 : "Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele? " etc.

Nu este vorba despre răul şi binele moral. Ebraica foloseşte termenii respectivi şi pentru răul fizic, şi social (neorocirea şi fericirea). Dumnezeu se prezintă aici ca find suveran asupra tuturor evenimentelor, indiferent de cauzele care intervin. Nenorocirile nu se întâmplă fără ştirea şi permisiunea lui Dumnezeu. Acest adevăr este afirmat şi mai târziu în iudaism (Pl 1:21; 3:8; Da 9:14; 2Cr 34:24.28; Ne 13:18) sau în creştinism (Mt 10:29).

Ce au facut crestinii ? L-au transformat pe Yahweh dintr-un dumnezeu al dualitatii bine-rau intr-o personalizare a binelui, iar pentru rau l-au ales pe Satan, un personaj destul de nesemnificativ in Vechiul Testament. Bineinteles ca transformarea nu este altceva decat obisnuitul sincretism religios, proces in care Zoriastrismul si cultura greaca au jucat un rol important.

Acestea sunt speculaţii ale ateologilor umanişti moderni. Oricine citeşte Biblia şti că nu este aşa. Yahweh nu a fost niciodată înţeles ca un zeu dualist, cuprinzând în sine binele şi răul moral, yin şi yang etc. Încă din Geneza 3 se observă că prin şarpe vorbeşte un spirit care se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu, deşi nu se face nici un comentariu asupra identităţii acelei fiinţe. La prima vedere este doar saltul evolutiv al unui şarpe. Dar încă din Leviticul 16: 8.10.26, în cea mai impunătoare ceremonie de peste an, lăsată din vremea lui Moise, apare până şi un nume convenţional al Adversarului lui Israel şi al lui Dumnezeu: Azazel. Acesta este simbolizat printr-u ţap, ca şi Yahweh, şi este considerat ţap ispăşitor şi responsabilul moral pentru păcatele poporului, fiindcă se mărturisesc păcatele pe capul lui (Lv 16:20-23). În vechea cântare a lui Moise (Dt 32:17) este condamnat cultul satanist (şedim = demoni), care implica jertfe umane. Isaia (14) îl numeşte pe cel rău „Luceafăr, fiul Aurorei”, şi îl descrie ca rege al Babilonului, iar Ezekiel 28:12-19 în timpul exilului babilonic îl descrie pe regele Tirului (stăpânul mărilor, care făcea comerţ cu sclavi), ca şi cum ar fi fost îngerul rebel, căzut din paradisul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că această temă a heruvimului revoluţionar devenit adversar de moarte al guvernării lui Dumnezeu şi duşmanul omenirii era destul de populară.

Singurul loc in care acest inger al mortii, denumit Satana, apare mai mult decat in treacat este cartea lui Iov. In afara acestei carti mai este amintit de doua ori : in 1Cronici 21:1 si in Zaharia 3:1.

În cartea lui Iov 1:6,7,9,12; 2:1,2,4,7 (carte a cărei vechime reală a început din nou să fie reconsiderată ca nefiind atât de târzie cum se credea şi ale cărei date sunt printre cele mai vechi din VT), spiritul arogant şi maliţios, duşmanul oamenilor şi rivalul lui Dumnezeu, apare ca fiind „hassatan” (Adversarul, Învinuitorul). În Iov şi în Zaharia, „satan” nu este nume propriu, ci un substantiv comun, cu articol: „hassatan” (Rivalul, Vrăjmaşul, Acuzatorul). Doar în 1 Cronici 21 (dintre cele mai târzii din VT) apare fără articol, ceea ce arată că între timp „vrăjmaşul” devenise un nume propriu: Satan.

In cazul lui Iov si Zaharia apare doar ca un acuzator al omenirii in tribunalul divin.

Satan din Iov nu este doar acuzator. Destul să citeşti primele două capitole şi te lămureşti că acelaşi individ, împreună cu demonii aliaţi, a adus peste Iov dezastre naturale de tot felul, apoi prin soţia lui şi prin prietenii lui l-a provocat continuu să facă ceea ce Satan pariase (că va blestema numele lui Dumnezeu). În Zaharia 3 apare, într-adevăr, ca un procuror, dar Dumnezeu îi respinge această calitate, pentru că el acuză pe oameni de păcatele pe care tot el i-a ispitit să le săvârşească. În afară de aceasta, nu este obligatoriu ca fiecare descriere a Rebelului să conţină acelaşi nume şi aceleaşi caracteristici. Totul ţine de un anumit context. Biblia nu este catechism sau manual de teologie sistematică, ci o colecţie de scrieri sacre, în care adevărul este expus în manieră literară, istorică, practică, dar nu sistematică.

Tocmai din aceasta cauza pentru evrei Satana nu este altceva decat un inger al lui Dumnezeu care are rolul de a ispiti omenirea sa faca rau.

A confunda învăţătura VT cu doctrinele iudaice actuale, este ca şi cum ai confunda NT cu scrierile Părinţilor Bisericii. Mai mult, adevărurile biblice nu se învaţă de pe Ro.Wikipedia, nici chiar de pe En.Wikipedia. Trebuie să citeşti cu ochii tăi Biblia, folosindu-ţi şi mintea proprie, nu doar ochii.

De ce ? Pentru ca in acest fel omul primeste liber arbitru (ceva ce ingerii nu au de aceea nu pot sa iasa din voia lui Yahweh) si poate evolua spiritual.

Ideea că îngerii nu au liber arbitru este o prostie, indiferent ce rabin ar fi zis-o. Dumnezeu nu a creat fiinţe raţionale fără liber arbitru. Dacă Satan nu are voinţă proprie, de ce i-ar fi zis Dumnezeu lui Satan: „Dar nu cumva să te atingi de viaţa lui Iov !” ? Fără îndoială, dacă Dumnezeu nu l-ar opri, voia lui liberă l-ar împinge mai departe. De ce rosteşte Dumnezeu un blestem asupra „şarpelui” (ca să înţeleagă spiritul care vorbise prin el), dacă adevăratul înşelător, păpuşarul din spatele şarpelui, ar fi fost iresponsabil... ? În Isaia 24:21-22 stă scris despre îngerii rebeli următoarele:

„În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer OŞTIREA DE SUS, iar pe pămînt pe împăraţii pămîntului. Aceştia [oştenii cereşti şi regii tereştri] vor fi strînşi ca prinşi de război şi puşi într'o temniţă, vor fi închişi în gherle, şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi.” (compară cu Apocalipsa 20).

Dacă îi va pedepsi, înseamnă că sunt responsabili, deci au voinţă liberă. Nu este adevărat că liberul arbitru se primeşte prin ispitele diavolului. Liberul arbitru este libertatea morală a fiicărei fiinţe inteligente, dată de Dumnezeu prin Creaţie. Neasculktarea de Dumnezeu, neîncrederea în autoritatea şi caracterul Lui duce la păcat. Ispita este îndemnul la păcat, provoacă exercitarea voinţei pentru sau contra, dar nu creează capacitatea de a voi.

In cazul aparitiei din Cronici ("Satana s-a sculat impotriva lui Israel si a atatat pe David sa faca numaratoarea lui Israel") se poate observa asemanarea cu textul din 2 samuel 24:1 : "Domnul S-a aprins de manie din nou impotriva lui Israel; si a starnit pe David impotriva lor, zicand: "Du-te si fa numaratoarea lui Israel si a lui Iuda." Deci in acest caz Satana nu este altceva decat mania lui Dumnezeu.

Rolul lui Satan aici este ca şi în Iov 1-2, sau ca în 1 Împ 22:21-23 (2Cr 18:20-22). Satan nu este mânia lui Dumnezeu personificată, nici un agent nevinovat al acestei mânii. Înţelegerea pasajului întreg necesită aprofundare, nu o citire superficială.

De observat ca toate cele 3 referiri sunt post-exilice.

Nu toate trei, ci doar cea din Zaharia (sec. VI î.e.n.) şi din Cronici (sec. IV î.e.n.). Teologii moderni (ateologii) au tendinţa de a face din toate cărţile biblice scrieri postexilice. Dar dovezile interne din cartea lui Iov, precum şi tradiţiile cele mai vechi ebraice, susţin că IOV este una din cele mai vechi cărţi, redactată probabil de Moise, după surse nord-vest arabe (madianite, edomite etc.).

In primele secole i.Hr. circulau multe scrieri care detailiau o astfel de razvratire, de exemplu Cartea lui Enoh. Aceste scrieri au influentat scrierile Noului Testament si deci crestinisml. Astfel apare in crestinism dogma ingerilor cazuti. Partea interesanta e ca crestinismul nu acepta aceasta carte in canonul biblic si nici vreo alta care sa le sustina dogma ingerilor cazuti.

„Cartea lui Enoh” este o ficţiune religioasă în care autorul expune o teologie care se dovedeşte a fi fost populară printre evrei, chiar dacă nu se acceptau toate detaliile. Nu cartea a produs scenariul rebeliunii îngerilor, ci cartea reflectă această înţelegere. Ideea de îngeri rebeli apare în Isaia 24:21-22, iar numele demonic Azazel, prezent în 1Enoh, este de fapt o reminiscenţă a numelui demonului Azazel, simbolizat prin ţapul trimis pe pustii, după scenariul stabilit deja în cărţile lui Moise. Teoria inexistenţei diavolului este o diversiune a diavolului, ca să poată acţiuna neîmpiedicat de scrupule religioase şi probleme de conştiinţă. Cei care-l adoră pe Satan, urând pe Dumnezeu, precum şi cei care ignoră pe Dumnezeu, considerând că Satan este un mit, şi pun toată răutatea diavolului pe seama lui Dumnezeu, sunt de aceeaşi spiritualitate. Raţionalizarea revoltei împotriva lui Dumnezeu nu ajută la nimic.

3 comentarii:

Betelgeux spunea...

"Nu este vorba despre răul şi binele moral."
Ce inseama rau moral ? Daca Dumnezeu hotaraste sa distruga un oras prin cutremur acesta nu este un rau moral ? Cred ca dumneavoastra plecati de la concluzia ca tot ceea ce face Dumnezeu este moral si transformati aceasta premisa intr-o axioma. Dar nu e nevoie sa apelati la o astfel de premisa daca abordati problema dintr-o alta perspectiva. Nu de alta, dar apeland la astfel de premise apar tot felul de paradoxuri si contradictii logice. De exemplu, Dumnezeu hotaraste ce e moral si ce nu sau moralitatea e independenta de el ? Daca nu e independenta inseamna ca Dumnezeu poata hotari ca e moral sa-ti chinui copiii. Sunt convins ca sunteti familiarizat cu dilmea asta, dar sunt convins si ca nu
aveti cum sa dati un raspuns satisfacator pentru ca pur si simplu nu se paote asa ceva in paradigma crestina. In schimb daca aruncam o scurta privire in teologica iudaica lucrurile devin mai clare (n-am nicio legatura cu iudaismul, pur si simplu apreciez ideile consecvente). Din textele mentionate se poate observa ca Dumnezeu este si creatorul raului, si cred ca se refera la rau in cel mai general sens al cuvantului. Pentru iudei raul nu este o forta sau o fiinta, ci capacitatea inascuta a omului de a face rau; fiind o fiinta conditionata, omul poate folosi gresit lucrurile de care corpul are nevoie ca sa supravietuiasca si astfel rezulta raul (Yetzer hara). Ori Dumnezeu neavand limite, in cazul lui nu
poate fi vorba de bine si rau, aceasta dualitate apare doar cand oamneii se raporteaza la el. Textele citate de mine se incadreaza foarte bine in aceasta perspectiva, cel putin mai bine decat se incadreaza in teologia crestina.

"Acestea sunt speculaţii ale ateologilor umanişti moderni"
Si nu doar cele 3 texte, ci intreg Vechiul Testament. Nu inteleg de ce spuneti ca sarpele se impotriveste vointei lui Dumnezeu. Daca mrgem pe ideea iudaica si Satana este procurorul care acuza
omenirea se observa ca nu este vorba de nicio impotrivire, ispitirea omenilor intra deasemenea in vointa lui Dumnezeu; tocmai depre asta vorbeam in articol. Cat despre tapul ce-l simboliza pe Azazel, inca odata, pentru oamnei dualitatea este cat se poate de reala, deci astfel de ritualuri simbolice sunt perfect justificabile si in cazul unui Dumnezeu dual.
In cazul cantarii lui Moise amintesc ca poporul evreu devinde monoteist abia dupa robia
babiloniana. Pana atunci evreii erau monolatrii (Exod 15:11) sau henoteisti (desele inchinari la idoli demonstreaza asta foarte bine). Si era normal ca Moise (un monolatru) sa creada in existenta altor zei, dar sa-i identifice cu raul. Cat despre Isaia si Ezechiel, ambii se refera la niste regi. Isaia il compara pe Nebuchadnezzar cu luceafarul (acesta se ridica pe cerul diminetii ca apoi sa fie inghitit de lumina soarelui care rasare). La fel si in Ezechiel; se construieste o analogie poetica prin care se condamna credinta sau dorinta ca omul poate deveni ca Dumnezeu. Nu e necesar sa fi existat anumite credinta ca analogia sa poata fi construita. Aceeasi analogie se foloseste si in Ezechiel 31.

Betelgeux spunea...

"Satan din Iov nu este doar acuzator."
Repet, acesta era rolul lui, sa ispiteaca omul cu orice pret. Singura lui limita era Dumnezeu. Deci dezastrele dezlantuite asupra lui Iov si ispitele se explica perfect. La fel si in Zaharia, asta era rolul lui, sa ispiteasca si sa acuze omul. Ce credeau evreii mileniului I i.Hr. nu sunt in masura sa spun, cert este ca Vechiul Testament confirma credintele iudaismului de astazi.

"Dacă Satan nu are voinţă proprie, de ce i-ar fi zis Dumnezeu lui Satan: „Dar nu cumva să te atingi de viaţa lui Iov !”"
Pentru ca in felul asta i s-au stabilit limitele de actiune; nu vad legatura cu liberul-arbitru.
"De ce rosteşte Dumnezeu un blestem asupra „şarpelui”, dacă adevăratul înşelător, păpuşarul din spatele şarpelui, ar fi fost iresponsabil... ?" Totusi, blesteama sarpele, nu "papusarul".Cat despre Isaia 24:21, ar fi interesanta o traducere exacta a textului. Am incercat o traducere cu google a
textului din Tanach si chiar daca nu m-a ajutat prea mult imi pot da seama ca varianta Cornilescu ofera
o traducere imprecisa.

"Înţelegerea pasajului întreg necesită aprofundare, nu o citire superficială." Articolul meu avea ca punct central tocmai acel text din Cronici, nu cred ca asta se poate numi o explicaite.

"„Cartea lui Enoh” este o ficţiune religioasă în care autorul expune o teologie care se
dovedeşte a fi fost populară printre evrei". Din moment ce sustineti ca se bazeaza pe fapte reale pe ce baza o numiti fictiune ? Si faptul ca este o fictiune nu demonstreaza ca in acea vreme evreii credeau in caderea ingerilor. In directia asta
trebuie mentionat ca asa zisa fictiune porneste de la Geneza 6 : 1-4 si nu de la Isaia 24 : 21-22.

F G L spunea...

Thanks. Încerc să-ţi răspund pe blog.