Dragă Mihai, Mulţumesc pentru comentariu.
Da, într-adevăr, despre expresii ca aceea din Ps 121:6 („nu te va bate .... nici luna noaptea”), cred sincer şi fără ezitare că sunt elemente culturale, omeneşti ale limbajului, unele ca acestea fiind neştiinţifice, neadevărate, deci ninspirate de Dumnezeu. În acelaşi timp, eu nu condamn folosirea lor, pentru că aceea era cultura timpului, o opinie populară, generală. Dar aceasta nu înseamnă că tot ce găsim în Scriptură nepotrivit cu ideile sau idealurile noastre ar fi în mod necesar lucruri neinspirate.
Referitor la expresiile din Psalmi pe care le-ai semnalat, ele sunt expresii poetice (metafore) dure ale pedepsei lui Dumnezeu. Iar realitatea pedepsei sau blestemului divin rostit asupra celor care stăruie în răutate nu poate fi evitată. Citeşte Apocalipsa şi te vei întâlni cu fluvii de sânge, foc şi pucioasă. Chiar dacă aceste elemente nu intenţionează să exprime exact realitatea pedepsei, duritatea lor comunică sigur neplăcerea lui Dumnezeu faţă de rău, în special comunică realitatea că răul sfârşeşte rău.
Desigur că exprimările respective, care exprimă duritate, dispreţ şi ură faţă de vrăjmaşii lui Dumnezeu nu sunt expresiile lui Dumnezeu, nu reprezintă stilul lui Dumnezeu, gusturile poetice ale lui Dumnezeu. Ele ţin de cultura şi gusturile vremii, de stilul autorului. Dar nu pentru că sunt neplăcute gustului nostru de astăzi, ci pentru că sunt elemente care ţin de participarea umană a autorului inspirat. Chiar şi cele mai frumoase metafore şi expresiile cele mai încântătoare din Biblie sunt la fel de omeneşti şi reprezintă stilul autorilor respectivi, nu stilul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Şi-a pus mintea să ne arate câtă artă literară este El în stare să facă.
Compară Ps 68:21-23 cu Apoc 20:12-15, unde este aceeaşi tematică.
Da, exact acesta este scenariul biblic: Dumnezeu va aduce înapoi din moarte pe vrăjmaşii Lui şi ai poporului Lui, ca să plătească. Aceasta este o răzbunare, o restabilire a dreptăţii. Răzbunarea este dreaptă, este a Domnului. Iar Domnul, în loc să judece personal cazurile, a dat Fiului toată judecata. Iar Fiul Îşi asociază ca asesori la judecată pe cei care au avut de suferit: pe martiri, pe mărturisitori, sfinţii persecutaţi etc. Până şi îngerii vor fi evaluaţi şi răsplătiţi în urma unei decizii pe care Christos o va lua împreună cu mântuiţii Lui.
Este o greşită teologie aceea care opune dreptăţii iubirea sau invers. Harul este necesar pentru vindecarea de păcat. Dacă vindecarea nu se face, tot ce mai rămâne este răs-bunarea, adică restabilirea dreptăţii. Cei care au făcut răul, pe lângă faptul că vor vedea cu ochii ce au pierdut (şi aceasta va fi pedeapsa supremă), vor primi şi suferinţă pe pielea lor, după cum au făcut altora. Dacă aceasta nu s-ar întâmpla, atunci toată povestea cu mântuirea nu are nici un sens. Ar însemna că Dumnezeu de fapt nu urăşte atât de mult răul şi că nu consideră pe cei răi ca fiind responsabili.
Şi pentru mine, aşteptarea zilei aceleia este o bucurie, chiar dacă nu am duşmani personali cărora să le doresc răzbunare. Ştiind cât rău s-a făcut de-a lungul istoriei şi cât rău există acum în lume, alimentat de oameni care merită într-adevăr să le fie zdrobite capetele şi date la câini, are sens să aştept ziua judecăţii, ca să văd atât iubirea, cât şi dreptatea lui Dumnezeu. Trăim într-un timp nebun, când marii criminali sunt celebraţi în mass-media şi odihniţi prin închisori dotate cu tot ce nu visau înaintaşii noştri, feriţi de pedeapsa capitală, în timp ce victimele (vii sau moarte) sunt prea puţin apărate.
Într-o lume cu justiţie coruptă, poate este mai bine să nu existe pedeapsa capitală. Dar sunt şi astăzi o mulţime de netrebnici care merită spânzuraţi cu propriile maţe. Ce simţi când auzi de traficanţi de oameni, de criminali în serie, de oameni care pun la cale măceluri nejustificate, care calcă pe cadavre ca să ajungă deasupra, etc.? Ce zici de cei care au construit lagăre de exterminare în diverse părţi ale lumii, sau care şi-au bătut joc de semenii lor prin închisori ca aceea de la Piteşti? Noi uităm, în special când necazul nu ne priveşte pe noi, dar Dumnezeu nu uită. Şi bine face că nu uită. În ziua în care cei răi vor plăti, am să dansez. Sunt sătul de veşti proaste. Psalmul din care citezi este o veste bună pentru mine.
De aceea, când Psalmistul spune „Domnul zice", chiar dacă nu putem spune cu siguranţă că el „citează" cuvintele Domnului, totuşi exprimă ideea care i-a fost transmisă. Sunt conştient că nu toţi interpreţii cred la fel, dar vreau să-mi păstrez mintea întreagă şi credinţa în inspiraţia divină. Când Dumnezeu a distrus lumea la Potop, într-un asemenea hal încât nu descoperim nici urme de schelete umane din acele vremuri, aceasta nu a fost doar urmarea unui calcul rece, ci şi a unui profund dezgust şi profundă ură faţă de acea civilizaţie, plină de asasini, desfrânaţi, idolatri, violenţi, jefuitori, sacrificatori de oameni etc. („Îmi pare rău că i-am făcut...").
Atitudinea divină (care este un model pentru noi) este paradoxală, întrucât Biblia afirmă atât iubirea lui Dumnezeu faţă de cei răi, cât şi ura Lui faţă de cei răi. Amândouă sunt adevărate. Iubirea lui Dumnezeu este sentimentul şi atitudinea Lui faţă de ei ca şi creaturi ale Lui, iar ura este sentimentul şi atitudinea Lui faţă de caracterul lor. Amândouă sunt adevărate, iar cei care cred că sunt făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ar trebui să simtă la fel.
Postări
32 de comentarii:
In primul rand multumesc pentru raspuns. Pierdusem din vedere paralela cu apocalipsa si judecata la care vor participa si oamenii.
Nu am probleme cu faptul că Dumnezeu va judeca lumea.
Aş mai avea, totuşi, câteva obiecţii:
1. dorinţa ca răul să se sfârşească odată nu ne îndreptăţeşte să ne urâm semenii; Iisus spunea să ne iubim duşmanii, să răsplătim răul cu bine etc.
Eu nu văd deloc această atitudine la David; dimpotrivă, el este totdeauna frustrat de duşmanii lui, îi urăşte fără remuşcări, aşteaptă cu nerăbdare să-i vadă morţi, Îl imploră obsesiv pe Dumnezeu să le facă de petrecanie... Ori atitudinea asta este antagonică celei exprimate de Iisus!
2. Îmi e foarte greu să accept că Dumnezeu îi urăşte pe cei răi. În primul rând, Dumnezeu nu e un om să fie mânat de sentimente, să fie întristat sau rănit; El e absolut, e suficient în Sine, cu sau fără creaturile Sale.
Dragostea Lui pentru oameni o înteleg ca fiind strict dezinteresată - ne iubeşte doar pentru că empatizează cu noi, Îi pasă de noi doar pentru că aşa vrea - n-avem nicio idee care ar fi motivul. Dar e exclus că ar avea vreun căştig sau vreo pierdere personală de pe urma noastră, cum e cazul cu dragostea umană.
Aşadar, de ce ar urî El pe cineva? Pentru că a refuzat salvarea? Asta e alegerea creaturii.
Pentru că i-a făcut pe alţii să sufere? Doar El e atemporal; din perspectiva Lui, dreptatea divină s-a şi înfăptuit, iar cei ce au suferit pe nedrept au fost mângâiaţi; conturile oricum nu vor rămâne nereglate.
1. Dragă Mihai, „a urî" şi „a iubi" în ebraică au valenţe asemănătoare cu engleza, unde to love înseamnă ŞI „a plăcea mult" (I love it), iar "to hate" înseamnă şi a displăcea profund" (I hate it). Eu nu pot armoniza altfel declaraţiile despre iubirea şi ura lui Dumnezeu, decât în acest fel. David nu ura pe duşmanii personali, ceea ce se poate observa din modul în care s-a purtat cu Saul şi cu urmaşii lui. Dar pe duşmanii DOmnului şi ai poporului lui (care se confundă) îi ura „cu o ură desăvârşită" (Ps 139:21-24), chiar dacă se temea ca aceasta să nu-l strice şi s-a bucurat când Abigail l-a oprit să verse sânge. Dar când nebunul a murit „de moarte bună", David n-a jubilat, dar nici nu l-a plâns ca pe Saul. Nabal era un vrăjmaş al binelui, un vrăjmaş al Domnului. Mă tem că avem tendinţa de a inversa lucrurile. Să avem insomnii din cauza duşmanilor noştri personali, şi să nu fim deranjaţi de duşmanii lui Dumnezeu şi ai binelui public. Nu pretind că atitudinea lui David a fost perfectă, dar psalmii scrişi sub inspiraţie exprimă tipologic tensiunea dintre Christos/Biserică şi partizanii răului / diavolul.
2. Imaginea unui Dumnezeu impasibil, care nu poate urî, fiindcă nu are sentimente, ar spune în acelaşi timp că El nici n-ar putea iubi cu adevărat, ci doar cu mintea. Numai imaginea filozofiei greceşti despre DUmnezeu este o divinitate impasibilă. Lui îi pasă de noi în mod pasionat („cu gelozie", fanatic, aş spune!), pentru simplul fapt că El ne-a făcut. Pentru acelaşi motiv iubeşte şi urăşte concomitent pe cei care preferă rebeliunea. De ce ar urî? Pur şi simplu, ca reacţie naturală a caracterului Lui faţă de caracterul opus Lui. În orice caz, în timp ce exprimăm toate aceste realităţi, nu trebuie să uităm că ele sunt cuvinte omeneşti şi nu pot exprima în mod exact simţirea şi motivaţia lui Dumnezeu.
În ciuda părerilor populare, Iisus foloseşte verbul „a urî" şi ca virtute, nu doar ca defect:
„Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăş viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu."(Luca 14:26) Aici „a urî" înseamnă „a iubi mai puţin decât", „a nu-i mai plăcea" (cf. Dt 21:15; 22:16; 24:3; Mat 10:37).
„Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa vecinică." (Ioan 12:25) Expresia grecească (calchiată după iudeo-aramaică) este aici "a urî sufletul său", adică a se urî pe sine. Verbul însă nu înseamnă a avea sentimente duşmănoase faţă de sine, ci a nu fi preocupat de satisfacerea dorinţelor egoiste.
„Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît." (Rom 9:13) Adică, de Esau nu Mi-a plăcut şi nu am acţionat pentru restaurarea lui, aşa cum am făcut pentru Israel.
„Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea" (Evrei 1:9) Iisus a primit slujba de mare preot tocmai pentru că a ştiut ce să iubească şi ce să nu iubească. Nelegiuirea este ceva care merită urât.
„Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc.... Tot aşa, şi tu ai cîţiva cari, deasemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc." (Apocalipsa 2:6.15) Există un mod nu doar legitim, ci onligatoriu, pentru un creştin, de a urî aşa cum urăşte Iisus. Această poruncă a urii, a duşmăniei, este prima promisaiune a victoriei asupra răului (Gen 3:15), iar impasibilitatea faţă de rău este păcat (Ps 36:4 „şi nu urăşte răul").
În realitatea, iubirea binelui implică ura faţă de ce i se opune. Când nu există destulă ură faţă de rău, nu există nici destulă dragoste de bine.
Pare rezonabil ce spuneti; probabil am stat prea mult de vorba cu persoane care imbratiseaza viziunile orientale despre Dumnezeu.
Pentru astfel de oameni este o absurditate sa spui ca lui Dumnezeu i-ar place anumite comportamente, iar altele i-ar displace, din moment ce El cuprinde Totul in Sine.
I-am zis lui Betelgeux, de exemplu, ceva despre caracterul lui Dumnezeu, iar el mi-a spus ca un Dumnezeu absolut nu poate avea un caracter, pentru ca asta L-ar limita.
Cea mai mare obiectie a filosofilor orientali fata de crestinism este aceea ca noi ne imaginam un Supra-om in pozitie divina.
Pe de alta parte, un Dumnezeu care n-ar putea iubi sau uri cu pasiune, ar fi tot un Dumnezeu limitat.
Pana la urma, exista in invatatura crestina ideea ca Dumnezeu este absolut? sau trebuie renuntat la ea?
Da, pentru panteişti (diverse tipuri de orientali şi chiar de minţi occidentale, platonice) Dumnezeu este un fel de sumă a tuturor lucrurilor, o entitate impasibilă care se confundă cu universul.
Adevăratul Dumnezeu, Creatorul, nu este un supraom, ci este un adevărat DUmnezeu transcendent, dar în acelaşi timp imanent, un Dumnezeu condescendent, care se coboară la mintea creaţiei, ca să comunice pe limba noastră. Mai mult, El ne-a creat după chipul Lui, aşa că este de aşteptat să găsim un limbaj comun în ce priveşte caracterul, sentimentele, etc. Dimpotrivă, acel "absolut" la care se raportează panteiştii sau deiştii, este o enitate imperfectă, o simplă abstracţie impasibilă (ne-simţită), şi destul de neputincioasă, întrucât nu reuşeşte să Se coboare la nivelul creaturii. Dumnezeul Creator transcende orice discuţie despre absolut şi relativ, este mai mult decât acestea, este unic şi sfânt în relaţie cu alte divinităţi imaginate, şi este paradoxal în realaţie cu mintea care Îl caută doar prin demers filozofic. Dumnezeul biblic este paradoxal tocmai pentru că este absolut şi, în acelaşi timp, Se coboară în limbajul şi în spaţiul relativist pentru a ne contacta şi a comunica cu noi. El Singurul are cel mai minunat Nume: „Eu Sunt Cel Ce Sunt", ca o provocare pentru toate celelalte divinităţi care au micul defect (şi totodată marele avantaj!) că ele... „nu sunt".
Cred ca lucrurile au scapat de sub control. Daca nu ma insel eu, Dumnezeu a fost cel ce a gasit "solutia finala" pentru popoare ce stapaneau Canaanul. Asa ca sa nu ne mai ascundem dupa deget. Dumnezeu este numit Domnul Ostirilor si pe multi i-a trecut prin ascutisul sabiei. Se pare ca nu este deloc limitat Dumnezeu de caracter si il foloseste cu premeditare pe cel asemanator omului. Doar nu ne-am fi dorit sa trimita predicatori care sa vesteasca exodul bastinasilor din locurile natale pentru a face loc hoardelor de evrei. Nu, Dumnezeu, ca si Hitler, a pus in actiune "solutia finala".
Dragă Jemiol,
De sub care „control" zici că au scăpat lucrurile, şi care lucruri anume?
De ce te miri că Dumnezeu a găsit soluţia finală pentru canaaniţi? Moartea este soluţia finală a vieţii pentru toţi. A avea un cult al vieţii în timp ce ştim că ne paştea moartea, care este acceptabilă doar dacă viaţa este de proastă calitate, este un non-sens. Viaţa, în afara controlului lui Dumnezeu nu are sens. El oferă viaţa veşnică celor care intră în alinaţă cu El, care ţin partea Lui, care luptă alături de El. Restul, sunt creaturile Lui, dar creaturi devenite periculoase pentru ele însele şi pentru univers. Singura soluţie, după toate eforturile şi sacrificiile dumnezeieşti, este soluţia finală. Aceasta va fi soarta întregii lumi, cu excepţia celor care se împărtăşesc de spiritul / caracterul Creatorului.
Comparaţia cu Hitler este neavenită. Hitler a fost un spirit rătăcit care a abuzat de poziţia sa politică şi a distrus o mulţime de oameni nevinovaţi. Dumnezeu, chiar când distruge vreodată sau permite distrugerea, fără a ne da explicaţii, o face din motive diferite, o face în calitate de Creator, Salvator şi Judecător.
Da, este adevărat că El Se numeşte Domnul oştirilor şi că la sfârşit, la venirea Lui, după ce va fi dat lumii o ultimă avertizare şi chemare la pocăinţă, va distruge pe cei care au respins avertizările. Is 66:16; Iuda 1:5; Ap 14:18-20; 19:15-21.
Ce predicatori să le mai fi trimis canaaniţilor? Când cineva este în stare să sfideze şi moartea, şi evidenţa puterii supranaturale a unui Dumnezeu cu totul deosebit, la ce te mai poţi aştepta din partea lui?
"Locurile natale" ale canaaniţilor sunt de fapt parte din pământul al Cărui singur proprietar este Dumnezeu. Nici un popor nu are dreptul moral absolut asupra locurilor natale, decât faţă de alte popoare, dar nu faţă de Dumnezeu. Dumnezeu socoteşte pe toate popoarele ca străini rezidenţi în ţara Lui şi arendaşi ai pământului Lui (Lv 25:23).
Decât să-L judecăm pe Dumnezeu (fără a lua în seamă faptele Sale şi ale opoziţiei), mai bine ne-am supune puterii şi înţelepciunii Lui, pentru ca să avem parte şi de mila şi vinecarea oferite de El. Deratizarea nu este soluţia dorită de El, dar în cele din urmă, pentru mulţi va fi singura soluţie înţeleaptă. Să fim bucuroşi că evitarea acestei soarte este posibilă prin împăcarea cu El.
Nu sunt de acord cu expunerea dumneavostra.
Daca lucrurile stau asa cum le explicati, nu exista nici cea mai mica diferenta intre Hitler, Mao sau orice alt barbar si Dumnezeu.
Mr Jemiol,
Comparaţiile îţi aparţin. Dumnezeu are şi puterea şi dreptul şi înţelepciunea, la superlativ. A judeca intenţiile şi faptele Lui, în felul cum o faceţi, este o îndrăzneală necuvenită.
Şi până la urmă, care-i alternativa? Reuşeşti să confecţionezi un Dumnezeu mai bun? Sau dacă rămâi pe mâna naturii, este cumva mai inteligentă, mai bună, sau mai dreaptă? Just think of it !
Da, cred ca natura poate fi o solutie pentru ca nu face nimic premeditat. Tot ceea ce se intampla nu are la baza o decizie rationala de trimitere la moarte a unor vietuitoare.
Daca am un Dumnezeu atotputernic, smecher si destept, astept sa gaseasca acea solutie ce taie de pe lista durerea, chinul, pedeapsa, care sunt actiuni, chestiuni omenesti.
Eu nu confectionez unul. Deocamdata Dumnezeu ne-a parasit ori nu a fost nicicand langa noi in sensul predicat de crestinism. Daca dumneavoastra gasiti cu cale sa va inchinati unui Dumnezeu ce adulmeca mirosul placut al sangelui ce se revarsa pe altarele stravechi si-L mai numiti inca Superlativ, nu ma priveste pe mine.
Indrazneala mea cu siguranta isi va lua rasplata daca a venit dintr-o inima zeflemitoare sau un cuget rau. Consider ca vine dintr-un zbucium al sufletului si de-asta o consider binevenita.
Dragă Jemiol,
Ceea ce aştepţi, n-o să se întâmple niciodată, şi anume, ca Dumnezeul atotputernic şi înţelept „să gasească acea soluţie ce taie de pe listă durerea, chinul, pedeapsa”. Pentru cei răi, adică stăruie în rău şi nu se pocăiesc, nu există altă soluţie rezonabilă şi dreaptă, Pedeapsa nu este un calcul omenesc. Ţine de o dreptate universală. Dacă cineva a chinuit pe altul, trebuie să primească şi el chin. „Cum ai făcut, aşa ţi se va face: faptele tale se vor întoarce asupra capului tău” (Obadia/Avdie).
Cu privire la motivaţii, este bun sfatul din Iov 36:18: „Supărarea să nu te împingă la batjocură, nici mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!”
Acela care a creat conştiinţa şi toate capacităţile psihicului ştie mai multe despre încurcăturile noastre spirituale, decât suntem noi în stare. Noi nu ne înţelegem nici pe noi înşine, nu înţelegem corect nici pe semenii noştri, dar suntem maeştri în a găsi soluţii optime pentru cum ar trebui să procedeze Dumnezeu. Eu zic să ne facem noi treaba noastră şi să-L lăsăm s-o facă pe a Lui. El ne-a oferit tot harul şi ajutorul, celor care suntem de acord să ne supunem Lui. Să-L lăsăm să Se ocupe El, cum ştie mai bine, de cei care preferă să rămână în rebeliune. Nu este nici un secret că suntem oricum muritori. Dacă rămânem rebeli, moartea este ultima certitudine, aşadar, nu ai de ce să te superi. Dumnezeu este o speranţă doar pentru credincioşii care Îl ascultă, care se bucură de mântuirea Lui.
Zile senine!
Eu vad in atitudinea dumneavoastra acea actiune pe care mi-o atribuiti mie. Dumneavoastra, pe baza Bibliei, ii atribuiti lui Dumnezeu niste actiuni pe care nimeni nu le-a verificat.
Pe de alta parte spuneti ca nu ne cunoastem pe noi insine. Este partial adevarat, dar progresele sunt uimitoare.
Eu nu vreau sa-L las pe Dumnezeu sa fie cum imi spune cineva, fie si prin intermediul unor scrieri, vreau sa-l las sa fie asa cum nu-L cunoastem.
Dragă Jemiol,
Înţeleg că dialogul nostru este fie inutil, fie imposibil. Eu nu sunt un filosof, preocuparea şi ocupaţia mea este filologia şi linvistica biblică. Dacă Biblia nu te ajută cu nimic, altceva nu am. Nu mă interesează un Dumnezeu „mai bun" decât cel biblic, nu am încredere în sursele pur omeneşti.
Zici că vrei să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie aşa cum nu-L cunoaştem. De acord, Dumnezeul adevărat este şi necunoscut în bună parte. Dar pe mine mă interesează în primul rând ceea ce El a făcut cunoscut despre Sine prin Scripturi, nu să închid cartea şi să meditez la cum mi-ar plăcea mie să fie.
Anyway, ne putem despărţi frumos şi fără să fim de acord. Eu rămân cu Biblia, este singurul sens al vieţii mele.
Jemiol spunea:
"Eu nu confectionez unul. Deocamdata Dumnezeu ne-a parasit ori nu a fost nicicand langa noi in sensul predicat de crestinism."
E adevarat ca unele pasaje din VT sunt scandaloase si greu de acceptat, dar noua ta pozitie mi se pare mult prea radicala. Daca esti 100% convins de afirmatia de mai sus, ar trebui sa renunti pana si la credinta in Iisus.
Dacă supremul criteriu este propria raţiune, sau raţiunea comună omenească, (criteriul umanist), atunci nu există limită pentru criticism. Mai întâi criticăm învăţăturile şi acţiunile Bisericii (pe drept sau pe nedrept), apoi ne apucăm de Biblie: criticăm un pasaj VT, apoi altul, în final ajungem şi la Evanghelii (la Apocalipsa oricum nu mai avem timp să ajungem cu critica). După ce am terminat cu Biblia, suntem pregătiţi să dăm cu totul laoparte ideea de Dumnezeu. Luminile ştiinţei moderne ne ajută. După ce am dat laoparte ideea de Dumnezeu, ne rămâne singurul lucru cu care am început, infatuarea raţionalistă, deghizată ca moralism, plus certitudinea morţii, care este adevărata măsură a ştiinţei noastre. Orice om rezonabil ar trebui să gândească serios: Dacă există cu adevărat un Dumnezeu, şi dacă acel DUmnezeu este Creatorul universului şi al nostru, atunci nu avem niciodată şansa să-I judecăm drept toate faptele şi să-i ghicim intenţiile. Dar Dumnezeu este tratat ca şi cum ar fi o simplă reflectare cerească a unui şef al bisericii sau al statului. Tocmai de aceea, realitatea scapă.
Nu vreau sa renunt la ceva de dragul renuntarii. Putem incerca sa disociem traditia si misticismul, bazat poate pe o scanteie de adevar, in cautarea noastra dupa superlativ. Acesta nu se poate baza decat pe ratiune si nu pe incantatii.
Ratiunea este ce am mai bun in momentul de fata si prefer sa ma bazez pe a mea, cea din secolul xxi, decat sa ma arunc orbeste in ratiunea epocii de piatra.
@Mihai
Este nevoie de o pozitie radicala pentru a incepe sa gandesti cu mintea ta si sa sapi dupa adevar. Teama de descoperiri ce ar aduce "nepotrivire de caracter" cu religia pe care ai imbratisat-o si de-aici nascandu-se un divort iminent, nu ar trebui idolatrizata. Dumnezeu daca este Dumnezeu nu ar trebui sa priveasca cu dezgust un cautator al adevarului.
O multime de crestini si mai ales cei neoprotestanti si protestantii fac apel la principiul Sola Scriptura, aratand imperativ cu degetul spre traditia crestina. Uitam, sa nu facem ca uitam faptul ca Biblia insasi este o traditie si ca multe carti din Biblie au mari carente. Bineinteles ca nu trebuie sa renuntam la cartea de capatai a crestinismului ci trebuie sa aplicam principiul pe care ea insasi ni-l furnizeaza: Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun!
Mr Jemiol,
Nimeni nu te opreşte să-ţi urmezi propria raţiune. Dar pentru acest demers, blogul meu nu-ţi va fi de mare folos. Eu nu am nici un dialog cu cei care preferă alt drum decât Biblia. Nu am nici pregătirea, nici dispoziţia de a o face. Dacă cineva din afara Biblie vine spre Biblie, putem avea dialog. Dar dacă cineva vrea să fugă de Biblie, nu am nici un dialog cu această persoană. Consider că este pierdere de timp, deoarece asemenea "cercetători" nu caută decât confirmarea propriilor opinii. Să rămână în plata domnului pe care şi l-au ales, dacă Biblia le repugnă. Sau să aleagă din Biblie ce doresc, treaba lor. Dar nu văd ce legătură putem avea, şi cu ce le-aş putea fi de folos. Domnul să se îndure de ei şi să-i lumineze.
@ jemiol
Tu trebuie să accepţi odată şi odată că raţiunea fără revelaţie duce la ateismul cel mai pur( dar printr-un proces lent, aproape neobservat) iar revelaţia fără raţiune duce la sectarism gen David Koresh. Ambele sunt extreme periculoase. Nu te poţi baza în căutarea adevărului numai pe raţiune, întrucât raţiunea nu îl cunoaşte niciodată pe Dumnezeu. Nici măcar îngerii din ceruri nu au avut cunoştinţă despre unele reacţii de-ale lui Dumnezeu, vis-avis de planul de mântuire.
Singura căutare adevărată şi serioasă mi se pare cea pe care au făcut-o pionierii adventişti, imediat după marea dezamăgire. Adică biblie( revelaţie), rugăciune( cerere de ajutor ptr a înţelege) şi...da, raţiune. Aşa a apărut spiritul profetic, şi nicidecum altfel. Raţiunea a jucat un rol foarte important, e adevărat...dar dacă citeşti Scrieri timpurii...la un moment dat pionierii se blocau.
Vrei să zici că ştiinţa, raţiunea, logica...nu se mai blochiază şi azi? Hmm, dacă aş începe să înşir lista enigmelor cărora ştiinţa şi raţiunea nu le pot da nicicum de cap, nu cred că ai mai accelera atâta pe raţiune.
Revelaţia despre Dumnezeu, aşa antică şi de demult cum este în biblie este net superioară raţiunii numai prin faptul că este REVELAŢIE. Adică ceva descoperit. Că nu o înţelegem încă complet, e adevărat, dar asta e cu totul altă poveste.
Pentru mine revelaţia adevărată nu este vechiul testament, ci Isus, acel Isus care era totul pentru Pavel. Dacă renunţi şi la El, i-ai întors spatele definitiv nu numai lui Dumnezeu, ci şi cunoaşterii adevărate. Ba încă îţi deschizi larg inima altui domn, care poate şi el să împartă cu dărnicie fructele cunoaşterii din pomul cunoştinţei.
@ FLG
Într-o anume măsură sunt de acord cu dvs când vorbiţi despre dreptatea şi răzbunarea lui Dumnezeu. Isus, care este cea mai fidelă reprezentare a Tatălui, a avut momente ciudate, de nerecunoscut ptr caracterul său domol, liniştit atunci când a răsturnat mesele în templu sau a blestemat smochinul.
Dar în altă măsură nu sunt de acord să-L antropomorfizăm pe Dumnezeu. Noi suntem umbra Lui, şi nu El este umbra noastră. Din acest punct de vedere, sunt sigur că pentru El mânia şi răzbunarea înseamnă cu totul altceva decât ce înseamnă pentru noi.
Mie unul asta mi se pare cea mai fascinantă temă: ce caracter are Dumnezeu? Nu pot crede nici într-un Dumnezeu violent şi răzbunător a la VT, dar nu pot crede nici într-un Dumnezeu care nu intervine punitiv în absolut nici-o situaţie, aşa cum am crezut până de curând, datorită lui Gili Cârstea. Subiectul este foarte amplu...şi din nou sunt nenumărate enigme. Iar pentru mine, fizica cuantică m-a făcut să imi resetez încă odată opiniile vis-a-vis de aceasta temă.
Off-topic: sunt interesat de un eventual raspuns la argumentele lui Edi:
1. pe amalecit sa nu-l lasi sa traiasca. (personal n-am nicio problema cu un Dumnezeu care pedepseste si care uneori ia viata creaturilor. totusi mi se pare greu de inteles de ce Dumnezeu ar fi dat aceasta sarcina ingrata evreilor. Ce puteau invata ei din aceste maceluri? dragostea pentru semeni nu le sporea cu nimic).
2."fetitele" care erau crutate purtau si ele samanta lui Madian.
3. "Cel care este gadilat la nari de carnea jertfei vrea sa fim vegani"
Dragă Mihai,
Chestiunile tale nu sunt off-topic, dar nu am deocamdată alte răspunsuri decât ce am scris deja mai sus. Acestea nu sunt însă niște „argumente” ale lui Edi. Sunt probleme sau provocări, nu argumente. Să-(nu)-i dea Dumnezeu după argumentele lui !
1. Faptul că Dumnezeu a dat această sarcină evreilor din antichitatea îndepărtată, nu este pentru mine nici o problemă. A fost probabil o metodă de a-i vaccina împotriva păgânismului. Același sens îl avea și executarea pedepsei capitale, când condamnatul era lapidat de popor (începând cu martorii acuzării). Nu uita că adesea, în asemenea instrucțiuni, se adaugă „Ochiul tău să fie fără milă.... nu cruța...” Dar tendința populară nu a fost deloc în acord cu aceste instrucțiuni. Evreii nu și-au terminat treaba în ce privește problema canaanită, de aceea Dumnezeu le-a spus: „Bine, atunci îi voi lăsa să vă fie ca un spin în coaste!” Aceasta înseamnă că Dumnezeu voia să evite contaminarea culturală cu canaaniții. La fel și cu amaleciții, Nimeni nu s-a atins de ei, până pe vremea lui Saul. Iar Saul a făcut-o nu pentru voia lui Dumnezeu, ci pentru a-și adăuga un triumf la palmaresul lui militar. Nu-l interesa distrugerea completă, ci numai a oamenilor. Averile lor prezentau interes. Bineînțeles, Dumnezeu putea să-i execute pe amaleciți fără implicarea evreilor, dar eu nu văd nici o diferență între ceea ce Dumnezeu are dreptul să facă și ce are dreptul să ceară altora să facă. În ce privește educația în relația cu aproapele, este evident că nici NT nu învață o atitudine egală față de toți muritorii. Iisus Însuși când Se ruga a zis: „Pentru ei (ucenicii, creștinii) Mă rog, nu Mă rog pentru lume...” (Ioan 17).
2."fetitele" care erau crutate purtau si ele samanta lui Madian”. De acord, nu am un răspuns. Aștept să dea Dumnezeu Însuși, la vremea potrivită, răspunsul adevărat.
3. "Cel care este gadilat la nari de carnea jertfei vrea sa fim vegani" . Aceasta nu este o problemă, ci o răutate antibibiică, specifică lui EC. Este un lucru știut de multă vreme în teologie, că Dumnezeu este descris în Biblie ca și cum ar avea exact aceleași reacții ca omul (antropopatism): uită, își amintește, se răzgândește, simte mirosul jertfei, se înfurie, iar în Țefania 3 (în textul ebraic) chiar cântă de veselie. A interpreta textul în sensul literal, brutal, înseamnă să nu ai deloc imaginație literară sau să fii pus pe harță. Despre EC și alții ca el vorbeam.
Nu sunt fanul lui EC, al lui Gily Carstea nici atat, dar studiez la rand VT si am ajuns la cartea psalmilor... De ceva timp nu am deloc spor la studiat, iar unii psalmi mi se par imposibil de armonizat cu viziunea NT.
Psalm 109.6-14
Pe vrăjmaşul meu pune-l sub stăpânirea unui om rău, şi un pârâş să stea la dreapta lui!
Când va fi judecat, să fie găsit vinovat, şi rugăciunea lui să treacă drept un păcat!
Să-i rămână copiii orfani, şi nevasta sa văduvă!
Copiii lui să umble fără nici un căpătâi şi să cerşească, să-şi caute pâinea departe de locuinţa lor dărâmată!
Nimeni să nu mai ţină la el, şi nimeni să n-aibă milă de orfanii lui!
Urmaşii lui să fie nimiciţi, şi să li se stângă numele în neamul următor!
In primul rand cred ca trebuie analizata atitudinea care transpare din psalm; faptul ca autorul ar fi David (care si-a iertat vrajmasii etc) nu mi se pare relevant.
Sa zicem ca psalmistul isi uraste vrajmasul intemeiat. Dar de ce sa nu spere in indreptarea acestuia? De ce sa-i treaca rugaciunea drept un pacat?
Trec peste partea cu "sa-i ramana copiii orfani". Dar ce justificare are ura fata de copiii vrajmasului? De ce le doreste o viata mizerabila si chiar moartea? Dumnezeu nu pedepseste copiii pentru relele parintilor.
Sa accept asemenea urari ca reflectand voia lui Dumnezeu mi se pare curata nebunie! Isus a invatat cu totul altceva!
Singura alternativa care pare sa-mi ramana este aceea a inspiratiei progresive a Bibliei. A fost cu totul altceva sa citesc NT! In VT parca e seceta.
Problema este ca inspiratia progresiva este incompatibila cu doctrina azs, cum ii explicati dvs lui Herman.
Dragă Mihai, ţi-am scris un răspuns la http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/169-rspuns-pe-cat-posibil-la-obieciile-lui-mihai-bala.html
Te rog să-l studiezi cu atenţie, ca să nu fie nevoie să mă repet. Domnul cu tine !
Bloggerul ML v-a scris o replica la acest subiect pe blogul lui; m-a rugat pe mine sa va transmit linkul:
http://resetyourreligion.blogspot.com/2011/08/acatiste-adventiste.html
Articolul respectiv reprezinta strict punctul lui de vedere.
Multumesc pentru raspuns.
Va citez:
"Sunt convins că asemenea imprecaţii sunt făcute sub inspiraţie divină, aşa cum şi profetul Ilie a invocat foc din cer asupra detaşamentelor militare care fuseseră trimise să-l aresteze."
Ati amintit un pasaj care mi se pare la fel de dificil. Detasamentele militare respective isi indeplineau pur si simplu ordinul primit din partea regelui. De ce trebuiau sa moara acei soldati in chinuri groaznice? De ce al treilea detasament a fost crutat doar datorita iscusintei capeteniei de a negocia cu Ilie?
Ucenicii au amintit de acest episod cand isi doreau sa cada foc peste Samaria (apropo de ineranta - EGW considera ca ucenicii faceau aluzie la caderea focului peste jertfa lui Ilie de pe Carmel, dar asta nu ma face sa-mi pierd increderea in inspiratia teologiei ei).
Iisus insa le-a raspuns ca nu stiu de ce duh sunt insufletiti. Asta nu demonstreaza automat ca Ilie a fost insufletit de un duh rau, intrucat poate contextul cererii lui era altul. Insa repet, soldatii respectivi nu mi se par sa fi meritat pedeapsa cu moartea.
Va citez: "Nu este însă datoria sau dreptul nostru de a ierta pe vrăjmaşii lui Dumnezeu sau pe vrăjmaşii altora. Chiar şi datoria de a ierta de „de 7 ori pe zi” (adică fără să ţii socoteală), este arătată de Iisus ca fiind condiţionată de pocăinţa celui în cauză."
Dar este datoria noastra sa nu uram pe nimeni. Nu trebe sa dorim moartea nimanui, ci salvarea lor. Nu trebuie sa impartim lumea in categorii (fii lui Cain sau ai lui Belial vs. dreptii), ci trebuie sa speram ca fiecare om, oricat de rau ar fi, poate fi primit de Dumnezeu. Ma insel?
Repet - sunt complet de acord cu ideea ca un Dumnezeu drept poate lua viata unor fapturi, dar ma mira pasajele in care este exprimata ura si dorinta de razbunare din partea oamenilor.
Buna Ziua Domnule profesor,
Am gasit un site al evreilor de rit Karait si m-am gandit ca ar fi bine sa il cititi.
http://www.truthorfables.com/Day_of_Atonement_of_the_Karaite.htm
Voi cita cateva randuri al sit-ului mai sus numi.
We would like to ask the Seventh-day Adventist researchers why they did not go to the Karaite Jews for documentation as we have done and as was done by Ballenger in 1941? Could it be they did and did not reveal their findings as it would nullify their prophet's date?
E.S. Ballenger found the truth by a letter from the Karaite. "The defenders of the creed declare that while the orthodox Jews may have celebrated the Day of Atonement on Sept. 23, the Karaite Jews observed it on Oct 22. We have made careful investigation, and we find that this is a false claim. The leading Karaite rabbi of Cairo, Egypt, Youseff Ibrahim Marzork, in reply to an inquiry as to the day on which they celebrated the atonement in 1844, wrote:
"As to the dates of the Passover and Yom Kippur they are the following:— "According to the Karaite Jews in the year 1843 the Yom Kippur is on Wednesday the 4th October, and just the same date according to the Rabinnical." "In the year 1844 it is on Monday 23rd September for the Karaite and Rabinnical." The Gathering Call by E. S. Ballenger, May-June 1941, pp. 14-15.
In conclusion, Ellen G. White had the wrong year, wrong month, wrong day of the return of Jesus Christ, and when that failed, she had the wrong year, month, and day to begin her false Sanctuary and Investigative Judgment doctrines that were to begin on the Day of Atonement in 1844.
Ar fi bine sa raspundeti evreilor karaiti.
Acesti evrei au o mare problema in a-L recunoaste pe Mesia al lor in Persoana Domnului Iisus Hristos!
Daca doctrina Bisericii Adventiste de ziua a 7-a sta in calea mantuirii multor evrei atunci ....???? Teoria inlocuirii poporului israelit si piedicile puse in calea copiilor Lui Dumnezeu, evreii in carne si oase de astazi, fac ravagii enorme!
Tocmai de YOM KIPUR?????
Doar Sangele Mieluselului Divin ne pune intr-o stare placuta!
Mandria nu are nici un sens si trebuie amendata!Inca mai este timp!daca nu astazi atunci cand????
Si cum nimic nu este intamplator sau haotic am raspuns la topicul:
" Este ura,exprimata uneori in Psaltire, o virtute divina, sau imperfectiune umana?"
Va rog sa luati atitudine si sa ne dati un exemplu practic in contextul prezentului topic al blogului Dvs.
Cu respect, Dana F
Dragă soră LuminaSionului
Linkul la care vă referiţi, la www.truthorfables.com nu este al karaiţilor, ci al unor adventişti schismatici care fac opoziţie pe internet. Unele din obiecţiile lor sunt interesante şi merită luate în consideraţie, pentru că nu s-a răspuns la ele în mod satisfăcător. La multe s-a răspuns şi ar trebui să nu mai existe nici o discuţie.
La linkul pe care îl indicaţi este discutat un subiect controversat, legat de încheierea celor 2300 zile (ani) din Daniel 8, dacă data de Yom Kippur a anului 1844 a fost 22 octombrie, aşa cum a calculat-o Samuel Snow, după informaţiile pe care le-a găsit el atunci în America despre calendarul karait, sau dacă a fost 23 septembrie, după răspunsul pe care se pare că l-au dat karaiţii mai târziu.
Din punctul meu de vedere, data exactă nu mai contează pentru generaţia noastră, deoarece 1844 este oricum în trecut. Adventiştii din 1844 au aşteptat atunci revenirea lui Christos, de aceea era important pentru ei să descopere ziua exactă. Mai mult, ei credeau că profeţia din Da 8:14 prevedea "curăţirea sanctuarului", adică un eveniment escatologic prefigurat de Yom Kippur, când se făcea "curăţirea sanctuarului".
O cercetare atentă arată că textul ebraic nu prevedea în mod direct o "curăţire" a sanctuarului (chiar dacă imaginea are importanţa ei escatologică), ci se referă la "a face dreptate sanctuarului", "a reabilita" sanctuarul la judecata divină ונצדק קדש. Prin urmare, nu este nevoie de a găsi data de Yom Kippur a anului 1844. Teologii sunt în general de acord că judecata ("vindication") prevăzută în Daniel 8:14 este acelaşi eveniment cu judecata descrisă în Daniel 7:9-12. William Miller şi adepţii lui au crezut, aşa cum cred mai toţi creştinii, că judecata trebuia să aibă loc al venirea lui Iisus. Biblia arată însă că Judecata începe cu o fază specială care cuprinde pe credincioşi şi care are loc înainte de venirea lui Iisus, restul judecăţii (pentru cei pierduţi) având loc după aceea, în timpul celor 1000 de ani. Aceasta este importanţa anului 1844, iar data gregoriană a sărbătorii de Yom Kippur nu are nici o relevanţă în acest caz, după părerea mea.
(continuare)
Prin urmare, doctrina AZS nu stă în calea nântuirii nici un ui evreu, fie el tradiţional, karait, reformat sau ateu. Mântuirea se găseşte doar în Christos, şi venirea acestui Messia-Isus a fost descoperită în Daniel 9:24-27. Din nefericire chiar creştinii au strâmbat sensul acestei profeţii atât de mult, încât nici ei nu cred că este o profeţie mesianică. De ce ar crede evreii în ea, când rabinii au interzis multă vreme acel calcul?
În ce priveşte problema "înlocuirii" lui Israel, aceasta nu este teoria noastră, ci este prezentat în Noul Testament şi a fost cea mai veche credinţă a creştinilor din primele secole. Evreii au nevoie de mântuire astăzi, nu de dreptul de întâi-născut. Pe acesta l-au pierdut pentru totdeauna ca popor ales, odată cu condamnarea lui Iisus şi a apostolilor Lui. Ei pot fi primiţi ca orice muritor din orice neam, având chiar prioritate, dar nu pentru că sunt evrei (urmaşi ai lui Avraam). Pavel arată clar că poziţia Bisericii în NT este de asemenea condiţionată, ca şi aceea a lui Israel. Nici Biserica nu a primit un necondiţionat drept de întâi-născut.
Întrebarea este, ce piedici punem noi în calea evreilor astăzi, încât refuză pe Christos? Eu cred că acei creştini care dispreţuiesc sabatul şi cred că legile alimentare nu mai sunt valabile, sau că Legea lui Moise ar fi fost dată ca un blestem, aceia pun piedici evreilor. Cei care au inventat cultul idolatru al sfinţilor şi al Fecioarei, al morţilor şi al obiectelor sfinte, etc., care au dispreţuit şi persecutat pe evrei de-a lungul secolelor...; aceia pun piedici evreilor, nu noi. Noi avem chiar şi printre liderii noştri unii evrei (http://en.wikipedia.org/wiki/Clifford_Goldstein
https://www.audioverse.org/english/sermons/presenters/397/jacques-doukhan.html
http://news.adventist.org/2006/02/israel-avetists-a-jewish-scholars-meet-i-frieship-coferece.html
Nu despre mândrie este vorba aici. Dacă ar fi vorba de mândrie, cu ce este mai plăcută lui Dumnezeu mândria de a fi evreu, decât aceea de a nu fi!
În ce mă priveşte, nu am nimic împotrivă dacă Dumnezeu vrea să facă astăzi din evrei primii promotori ai creştinismului adevărat, ar fi chiar foarte frumos. Dar nu putem impune acest vis drept doctrină creştină cu aplicabilitate la întregul neam evreiesc.
Ellen White are o profeţie interesantă la http://www.whiteestate.org/books/aa/aa35.html see pages 379-381.
שלום וברכה Shalom ubhrakhah!
Daca imi permiteti, frate Laiu,
Unde poate fi gasit un raspuns al Bisericii Adventiste de ziua a 7-a catre acesti schizmatici?
Eu nu am inteles asa cum argumentati Dvs.
Daca HGW a gresit atunci logic trebuia sa fie descalificata si sa cada din rangul de profetesa.Orice cuvant rostit de un profet care nu se implineste, pe baza Scripturilor Sfinte/Torei, descalifica acel profet si chiar il declara mincinos!
Cuvantul Domnului:
Deuteronom 18
21 Poate că vei zice în inima ta: ,,Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?"
22 Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.
Mai limpede decat Cuvantul Domnului nu exista nimic.
Sabia cu doua taisuri curata exceptional tot ceea ce este sintetic, fara valoare.
HGW este o profetesa mincinoasa!Nu o spun eu ci Tora.
Un profet adevarat spune 100% Cuvantul lui Dumnezeu!Nu 99,9999(9) ci 100%
Ati incercat sa dati un raspuns ocolind miezul problemei.
Cat despre teoria inlocuirii nu trebuie sa dam vina pe alti oameni ci trebuie ca fiecare in dreptul sau sa caute sa inlature si sa indrepte ceea ce mi se pare mult mai corect.
In fond trebuie sa intelegem cu acuratete maxima Scriptura indiferent de ce se intampla in jurul nostru.
Dumnezeu este mai important decat orice altceva pe lume!
Aceasta teorie este periculoasa PENTRU CEI CE O APLICA si nu pentru poporul evreu care oricum are o alegere vesnica si odata ales ramane ales!
Am mai discutat despre aceasta anii trecuti si am dat multe exemple din VT si NT.
Dumnezeu face corp comun cu israelitii si voi cita aici Tora:
Deuteronom 29:7
“Sihon, imparatul Heshbonului si Og, imparatul Bashanului ne-au iesit inainte ca sa ne bata si i-am batut.” Nu “ca sa va bata”, ci ca sa NE BATA! Se vede acum diferenta?
Dumnezeu le spune evreilor ca El si evreii sunt INSEPARABILI!
SI INCA UN PASAJ FOARTE IMPORTANT:
DEUTERONOM 29:10-14 SI 15
ATENTIE LA 14 SI 15!
10. Astăzi staţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel,
11. copiii voştri, nevestele voastre, şi străinul care este în mijlocul taberei tale, de la cel ce-ţi taie lemne, până la cel ce-ţi scoate apă.
12. Stai ca să intri în legământ cu Domnul, Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul, Dumnezeul tău, îl încheie cu tine în ziua aceasta,
13. ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău, cum ţi-a spus, şi cum a jurat părinţilor tăi, Avraam, Isaac şi Iacov.
14. Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,
15. ci atât cu cei ce sunt aici printre noi, de faţă în ziua aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
NU INCERCATI SA INTRATI IN TIPARE VECHI SI NULE!
Sper ca mi-am facut datoria si am luminat cu puterea Cuvantului lui Dumnezeu!
Sora Lumina Sionului
Mulţumesc !
Aveţi replica mea la adresa http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/171-lumin-pentru-luminasionului.html
"De ce trebuiau sa moara acei soldati in chinuri groaznice?"
Pentru că îşi făceau "datoria" în aşa fel, încât, pentru a-şi păstra serviciul, erau în stare să ucidă un om nevinovat. Astfel de oameni nu au nici o valoare morală şi dacă nu sunt incineraţi de vii acum, ca pe vremuri, este doar o problemă de timp.
"De ce al treilea detasament a fost crutat doar datorita iscusintei capeteniei de a negocia cu Ilie?"
Simplu, şi-au făcut cunoscută dilema morală, arătând astfel că nu vor să facă rău, dar au datoria de a-l aresta. De aceea, Dumnezeu i-a şoptit lui Ilie: Du-te cu ei, că n-ai de ce te teme!
Mulţumesc pentru observaţia cu interpretarea EGW (focul de pe Carmel). Am verificat chiar acum, dar nu găsesc că aici EGW pretinde că ucenidii sau Iisus s-ar fi referit la episodul de pe Carmel, ci EGW spune că, observând ei în trecere Mt Carmel, s-au dus cu gândul la Ilie. În ambele cazuri a fost vorba de foc din cer, dar nu reiese că EGW ar fi confundat cele două episoade, pentru că în Prophets and Kings ea nu le confundă. În orice caz, dacă ea ar fi făcut această confuzie, nu ar fi fost mai gravă decât aceea în care Matei citează din Zaharia şi scrie Ieremia. (Sau poate nu el însuşi, ci numele profetului ar putea fi un adaos scribal ulterior).
"Insa repet, soldatii respectivi nu mi se par sa fi meritat pedeapsa cu moartea."
Question: Merită cineva pedeapsa cu moartea în ziua judecăţii, doar pentru faptul că este nepocăit, deşi n-a făcut cine ştie ce blestemăţii? Se pare că în faţa lui Dumnezeu, altă valoare în afară de cea spiritual-morală nu există. Cu părere de rău, cei lipsiţi de caracter şi de dorinţa de schimbare, care vor să trăiască doar după valorile lumii, unde toate se subordonează naturii animale a omului, sunt trataţi de Dumnezeu ca şi animalele (Ps 49:12,20;sau LXX 48:13,21).
(continuare)
"Dar este datoria noastra sa nu uram pe nimeni."
Dacă Dumnezeu, care iubeşte cu adevărat omenirea, urăşte totuşi pe unii, de ce i-aş iubi eu? Mai mult, aceeaşi persoană poate fi iubită şi urâtă în acelaşi timp. Urâtă în cew priveşte caracterul, iubită în ce priveşte sufletul, în speranţa mântuirii. Dar nu sunt de acord că oamenii pot fi salvaţi oricât de departe ar ajunge. Este bine ca noi să-i tratăm pe toţi, întotdeauna cu speranţă, dar nu trebuie să ne facem iluzii. Vezi (1Ioan 5:16):
//Dacă vede cineva pe fratele său săvîrşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru ceice n'au săvîrşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu -i zic să se roage pentru păcatul acela.//
"Nu trebuie sa impartim lumea in categorii (fii lui Cain sau ai lui Belial vs. dreptii)"
Nu noi o împărţim astfel, ci ea s-a împărţit aşa. Ia Biblia de la început la sfârşit, şi vezi că aşa a împărţit-o şi Dumnezeu (sau mai bine zis, autorii inspiraţi -- ceea ce e totuna).
Faptul că în Scriptură drepţii îşi exprimă ura faţă de cei răi şi dorinţa de dreptate este o dovadă de sănătate spirituală şi vigoare emoţională. Creştinismul leşinat, neputincios şi idealist-teoretizant pe care-l predică unii este ceva care ne face să credem că nu are nici o importanţă dacă faci bine sau rău, iar religia este văzută doar ca o "relaţie" emoţională de gândire pozitivă.
Iisus S-a călcat pe SIne Însuşi în picioare, dându-Şi viaţa pentru a recupera şi pe cel mai de jos (cazul teroristului de pe cruce), dar acelaşi Iisus va călca în picioare pe toţi duşmanii Lui şi ai poporului Lui, pe toţi batjocoritorii, ucigaşii, idolatrii, scârboşii, etc. Într-un cuvânt, pe toţi cei care au decis: "Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi!".
Dumezeu este paradoxal şi credinţa şi iubirea sunt paradoxale. Iubirea faţă de un principiu înseamnă ură faţă de opusul lui. Iubirea faţă de o persoană, presupune opoziţia faţă de toţi care se opun acelei persoane. Este simplu. Marea promisiune a mântuirii, prima făgăduinţă a lui Dumnezeu începe cu un blestem, în Geneza 3:15, iar forţa pe care Dumnezeu a destinat-o să fie cheia victoriei în lupta contra răului este VRĂJMĂŞIA, OSTILITATEA faţă de şarpe şi faţă de prăsila lui. Adevărata dragoste faţă de oameni (copiii Evei) şi faţă de Creator se măsoară prin această ostilitate permanentă, care nu este un sentiment izvorât din natura umană, ci o intervenţie a Spiritului Sfânt.
Trimiteți un comentariu