Normality:…Într-unul din comment-urile mele anterioare am precizat că 1000 de ani nu poate fi echivalat rational cu vreo „zi", atâta timp cât mai există şi noţiunea de „strajă de noapte" (cf. 2 Petru 3). Aşa că cei 6000 de ani (cu aproximaţie, fireşte) care se împlineau în 1888 sunt dincolo de putinţa noastră de a-i promova în mod raţional. Ceea ce ne diferă este că tu îi vezi doar ca pe o curioasă coincidenţă. Eu, însă, nu am această înlinaţie a ta, de a accepta ceva doar dacă poate fi demonstrabil rational cu Biblia. Tocmai de aceea, am spus că Duhul va confirma una din variante, nu Scriptura.
FL: Eu cred că
Scriptura este criteriul obiectiv, deci suprem, ultim. Duhul este un criteriu
subiectiv, și chiar când se manifestă obiectiv (prin miracole sau revelații
adiționale, speciale), autoritatea Lui este supusă autorității Cuvântului pe
care El Însuși l-a inspirat.
Normality: Fiindcă Duhul este Adevărul (1 Ioan 5.6). Iar Adevărul este mai mare decât Scriptura în următorul sens:FL: Afirmația că Duhul este Adevărul nu este cu nimic mai importantă decât „Cuvântul Tău este Adevărul” sau „Legea Ta este Adevărul”.
- atunci când ceva este contrazis limpede de Scriptură, acela este un fals;
- dar când nu există un conflict evident cu Scriptura, atunci nu se poate desprinde automat concluzia că este un fals.
Din câte ştim, există multe alte lucruri pe care Iisus le-a zis şi care n-au fost scrise în Scriptură; şi asta nu înseamnă că acelea erau false. Ceea ce "stă scris" este din Adevăr, dar nu şi reciproca este corectă: adică nu tot ceea ce "nu stă scris" este minciună.
Cu privire la modul în care înțelegem „stă scris”-ul, autoritatea
Bibliei nu constă doar în ceea ce afirmă, interzice sau poruncește în mod
explicit, ci și în ceea ce implică sau permite. Rațiunea însăși se ocupă nu
doar cu cele explicite, ci și cu cele implicite. Anumite aplicații cu
autoritate pot fi extrase din principiile generale ale Scripturii, sau prin
analogie cu anumite situații concrete din narațiunea biblică, analizate în
lumina principiilor majore descoperite în Biblie.
Întrebarea este dacă un caz ca 1888AD=6000AM poate fi
justificat pe temeiul principiului enunțat. Sunt datele cronologice biblice
(e.g. genealogiile) date prin inspirație, sau sunt rezultatele unor cercetări
ale autorului, sau cunoștințe tradiționale comune? Întrebarea este foarte
serioasă și obligă la o analogie cu Luca 1:1-2; Ezra-Neemia, Împărați, Cronici
și alte secțiuni istorice, de unde reiese că autorii biblici au depins de surse
omenești. Iar sursele omenești nu
sunt divin-inspirate, oricât ar fi de exacte, de frumos expuse etc.
Este adevărat că Iisus a zis multe lucruri care nu au fost
înregistrate în scris, așa cum au existat unele epistole care nu s-au păstrat. Dar
ceea ce nu s-a păstrat în scris și nu a intrat în canonul biblic, nu are autoritate
biblică. Nu ține de „stă scris”. Iisus în pustia ispitirii nu s-a apărat cu
memoria din rai, nici cu transmiteri orale, nici cu speculații spirituale, ci
cu „stă scris”.
E adevărat că nu tot ce este omis în Scriptură este
minciună. Corect. Dar nici nu poate fi adevăr spiritual sigur. Și chiar dacă ar fi sigur, ar fi
secundar, lipsit de importanță practică.
Normality: Mai mult decât atât, s-ar putea să avem surpriza ca, uneori, pe măsura progresului nostru spiritual, să devină de bun simţ să facem chiar rational echivalarea 1000 ani = o zi, pentru anumite idei ale Bibliei (şi nu cred că e cazul să intru aici în detalii).FL: Ideea nu este nouă. W Miller a făcut unele asemenea calcule, pe care însă noi le-am părăsit de peste 160 de ani. Chiar dacă ar fi legitimă această echivalare codificată, nu reiese de nicăieri că mileniul din Apocalipsă trebuie să fie al șaptelea. Ideea aceasta este o simplă extensiei a ciclului săptămânal și septenal. Dar tipologia are și ciclul jubiliar de șapte septenale (7x7 ani), care face din anul al 50-lea jubileul. În concluzie, introducerea unui cod chronologic secret 1 zi = 1000 ani, nu este o noutate și nu se ajunge la această concluzie odată cu măsura progresului spiritual. Afară de cazul în care progresul spiritual ar fi evaluat pe criteriul unui simț extrarațional, ceea ce nu prezintă încredere, cel puțin pentru mine.
Normality: Duhul este Cel care inspiră credinţa unui om, nu creierul lui însuşi.FL: Este posibil. Dar dacă este așa, ce responsabilitate are cel care crede sau care nu crede? Dacă el crede pentru că Duhul i-a inspirat credință atunci înseamnă că acela care nu crede, nu a fost inspirat cu credință.
Normality: Poate că e neclar ce am spus. Ca să mă înţelegi mai bine, îţi voi da un exemplu:FL. Înțeleg raționamentul tău. Și eu am fost chiar tulburat o vreme de unele argumente profetice care sunt inacceptabile pentru exegeza biblică serioasă. Totuși, eu nu aș pune în aceeași categorie cele două exemple. În cazul lui Simeon și al Anei, ca și în cazul Mariei, al lui Iosif, al lui Zaharia, al Elisabetei, păstorilor etc., au existat revelații directe de la Dumnezeu, prin îngeri, prin Duhul, etc. În cazul lui Matei, însă, el citează texte din profeți, re-aplicându-le în mod conștient la noua situație pe care o descrie (Iisus și evenimentele specifice). Este discutabil dacă asemenea aplicații țin de inspirație, sau de cultura teologică a vremii și de metodele de adaptare a textului biblic la o situație dată. Știu că sunt teologi care cred că asta ține de insirație. Eu nu cred că ține de inspirație, deoarece numai mesajul ține de inspirație; restul (limbaj, stil, gen, retorică, tehnici literare, inclusiv logică și mod de gândire) ține de cultura personală a autorului și de cultura din care face parte.
Dacă ai să reciteşti în mod cerebral Osea cap.11 de 10 ori, nu ai să depistezi în context vreun înţeles rational despre Mesia, ci doar despre poporul Israel.
Şi totuşi, Duhul este Acela care l-a inspirat pe Matei să-l ia pe Osea ca martor cu privire la chemarea lui Iisus din Egipt. Tot Duhul este Acela care i-a spus lui Simeon că Acel Copil este Mesia, deşi nu putea fi identificat cerebral-raţional ca Mesia.
În următoarea declarație EGW ni se spune exact acest lucru:
”Bible is written by inspired men, but it is not God’s mode of thought and expression. It is that of
humanity. God, as a writer, is not represented. Men will often say such an
expression is not like God. But God has not put Himself in words, in logic, in rhetoric, on trial in the Bible.
The writers of the Bible were God’s penmen, not His pen.” (EGW,
1SM 21; Manuscript 24, Europe, 1886).
Prin urmare, dacă logica autorilor biblici nu ține de
inspirația lor divină, ci de capacitățile lor omenești, trebuie să fim de
accord că una din capitolele logicii este tehnica argumentației, și în acest
caz, argumentația (perfectă sau imperfectă, convingătoare pentru toți sau numai
pentru unii) nu aparține inspirației profetice. Vei spune că este o simplă
deducție logică, dar cum altfel s-ar putea înțelege că un detaliu istoric
prezentat în versuri în Osea 11:1 să fie luat drept profeție. Acest argument
stă în picioare numai dacă exista deja ideea că Mesia (Fiul) va repeta la modul
superlativ experiența lui Israel (Fiul), ca exod egiptean, ispitire în pustie,
Iordanul etc. Pe temeiul unei analogii / tipologii, se poate justifica această
interpretare, ca un procedeu hermeneutic special (pe care eu îl numesc
aplicație secundară sau analogie/tipologie), dar în nici un caz ca exegeză.
Exegeza este întotdeauna căutarea sensului intenționat de autor și inteligibil
primilor destinatari. În studiul Bibliei, exegeza trebuie să primeze, iar alte
aplicații hermeneutice ale textului biblic să aibă rol secundar. Altminteri
cădem în alegorizare, tipologizare fantastică etc și nu mai avem nici un
control asupra sensului obiectiv al textului.
Normality: N-aş dori însă, să rămâi cu impresia că pentru mine raţiunea nu contează. Ba dimpotrivă, ea este fundamentul. Ceea ce, însă, am vrut să evidenţiez a fost următorul lucru:
Credinţa include raţiunea, dar este mai mare decât ea. După cum şi Adevărul include Scriptura, dar este mai mare decât ea. Şi după cum şi Dragostea, deşi este mai mare decât Legea, totuşi o are la temelie, fiind "împlinirea acestei Legi."
FL: Aici ai
încercat o relație filozofică dintre credință, rațiune și adevăr. Sunt ispitit
să spun amin, dar încă mă abțin, pentru că totul depinde de definirea exactă a
acestor concepte și de o ilustrare convingătoare a acestor afirmații. Best
wishes!
Postări
7 comentarii:
Am atins amândoi atâtea idei încât pentru a le dezbate, necesită un efort mai mare şi postări în consecinţă mai bogate (ocupate în bună parte din a-l cita pe celălalt). Voi încerca totuşi să mă adaptez.
FL: Eu cred că Scriptura este criteriul obiectiv, deci suprem, ultim. Duhul este un criteriu subiectiv, și chiar când se manifestă obiectiv (prin miracole sau revelații adiționale, speciale), autoritatea Lui este supusă autorității Cuvântului pe care El Însuși l-a inspirat.
Normality(1): Mai înainte de toate aş dori să definesc ceva. Cuvântul este Iisus, nu Scriptura. Scriptura este doar mărturia scrisă de oameni şi pentru oameni despre Acest Cuvânt.
Duhul este Viu şi El este Cel care a cauzat Scriptura, prin inspirarea autorilor. Scriptura fără de Duh este literă moartă. Pe când Duhul fără de Scriptură exista deja din eternitate. Şi la geneză se mişca pe deasupra păturii vaporoase de ape care învelea Terra – vezi Gen.1.2.
Aşa că Duhul nu este un criteriu subiectiv, ci obiectiv. Nu El se supune autorităţii Scripturii, ci Scriptura se supune autorităţii Celui ce a cauzat-o.
Şi fiindcă Cel ce a cauzat-o este Dumnezeu, de aceea Scriptura mărturiseşte despre El şi este adevărată în mesajul său.
***
FL: Afirmația că Duhul este Adevărul nu este cu nimic mai importantă decât „Cuvântul Tău este Adevărul” sau „Legea Ta este Adevărul”.
Normality(2): Ba da. Este mai importantă. Deoarece descoperirea caracterului lui Dumnezeu se descopere umanităţii treptat – vezi Ioan 17.26. Cel născut din femeie care spunea în Ps.119 că Legea este Adevărul, era sub nivelul lui Ioan Botezătorul, dar apostolul Ioan era născut din Dumnezeu (vezi Ioan 7.28). Negreşit că psalmistul se referea la Legea Domnului dată "prin mâna unui mijlocitor" (v.Gal.3.19), dar Ioan merge mai departe şi ne spune că Adevărul este Cuvântul, adică Iisus, nu Scriptura (Ioan 1.1; Ioan 17.17). Prin intermediul definirii Adevărului de către Ioan, putem deduce prin tranzitivitate că Iisus este Legea. Dar nu o Lege scriptică, încrustată în piatră şi forme (ca la evreii vremii, şi ca la legaliştii de azi), ci o Lege Vie care se scrie pe sine în inima omului, prin credinţa autentică. Iar Duhul este Adevărul, fiindcă este Duhul Cuvântului (ca, de altfel, şi al Tatălui Său, fireşte).
***
FL: Iar sursele omenești nu sunt divin-inspirate, oricât ar fi de exacte, de frumos expuse etc.
Normality(3): Tocmai ai absolutizat o axiomă falsă. Aşa cum sunt de acord cu tine în privinţa interpolării principiale a Scripturii (cele implicite de care scriai), tot aşa şi sursele umane nescripturale pot conţine idei divin-inspirate. De aceea, ţi-am dat exemplul cu o sursă non-umană divin-inspirată: "o măgăriţă necuvântătoare".
***
FL: Iisus în pustia ispitirii nu s-a apărat cu memoria din rai, nici cu transmiteri orale, nici cu speculații spirituale, ci cu „stă scris”.
Normality(4): Ce-ar fi putut Iisus să spună unui "înger" despre care şi-a dat seama că este Diavolul? Trebuia să se raporteze la ceea ce orice înger ar accepta fără rezerve: Scriptura.
În orice dialog, partenerii trebuie să se raporteze la lucruri comun acceptate. De exemplu, eu nu aş putea discuta cu un ateu raportându-mă la Scriptura în care el nu crede. Dar Diavolul venise deghizat în înger, nu în ateu.
(se continuă cu următorul comment)
(continuarea commentului anterior)
FL: E adevărat că nu tot ce este omis în Scriptură este minciună. Corect. Dar nici nu poate fi adevăr spiritual sigur. Și chiar dacă ar fi sigur, ar fi secundar, lipsit de importanță practică...
Matei, însă, el citează texte din profeți, re-aplicându-le în mod conștient la noua situație pe care o descrie...
...cum altfel s-ar putea înțelege că un detaliu istoric prezentat în versuri în Osea 11:1 să fie luat drept profeție. Acest argument stă în picioare numai dacă exista deja ideea că Mesia (Fiul) va repeta la modul superlativ experiența lui Israel (Fiul), ca exod egiptean, ispitire în pustie, Iordanul etc.
Normality(5): Ceea ce tu azi numeşti "omis", s-ar putea ca să fie "scris", iar tu să consideri ca "omis" sau, în cel mai bun caz: o aplicaţie lipsită de importanţă. Putem să cărturărim oricât, dar experienţa tragică a super-cărturarilor evrei ne arată că, în ultimă instanţă, "Scris" sau "Omis" este o afirmaţie care, pe alocuri, depăşeşte RAŢIUNEA, provenind din CREDINŢĂ. O credinţă care şlefuieşte ULTERIOR raţiunea ("ce fac Eu acum tu nu pricepi acum, dar vei pricepe apoi" – Ioan 13.7).
De exemplu, "taina ascunsă de veacuri" de care zice Pavel (Col 1.26) a fost "scrisă" încifrat în Scriptură, şi descifrarea ei nu s-a făcut prin RAŢIUNE, ci prin CREDINŢĂ. Pentru tine, după 2000 de ani, ea pare acum RAŢIONALĂ deoarece, la scară individuală, eşti în posesia unei raţiuni şlefuite după ce ai crezut. De asemenea, la scară macro, eşti în posesia unor unelte intelectuale exegetice şi hermeneutice pe care le-ai moştenit de la generaţiile anterioare de credincioşi. Dar evreii considerau acea TAINĂ ca o nebunie (F.A.26.24; 1 Cor.2.14). Pentru ei, acea taină era "omisă" din Biblie. Orice verset biblic care ar putea conduce la ideea jertfei lui Iisus, evreul putea să-i dea o interpretare opusă. Chiar şi Isaia 53, evreul îl putea interpreta în mod simbolic la propriul popor, nu la o persoană. Iar Matei 2.15 nu face decât să pună sare pe rană evreului, căci Matei dă o interpretare lui Osea 11.1 complet pe dos de cum l-ar fi putut înţelege un evreu raţional. Evident că Matei avea credinţa în Iisus, şi tocmai de aceea şi citează pe Osea. Dar orice evreu RAŢIONAL ar râde de noi, creştinii CREDINŢEI, auzindu-ne interpretarea spirituală cum că încercările unui popor (Israel) trebuiesc reluate şi biruite de un singur Om (Iisus).
***
FL: ...nu reiese de nicăieri că mileniul din Apocalipsă trebuie să fie al șaptelea.
Normality(6): Ba reiese din citatele lui E.White pe care le-am oferit deja la articolul de la care am pornit discuţia. Acolo, Ellen White nu vorbeşte despre 7000 de ani în care Satana a umplut de vai acest pământ. Ci de 6000 de ani. Istorici, nu convenţionali. Chiar după cum reiese din calculele tale despre 4113 î.e.n.
***
FL: Dar dacă este așa, ce responsabilitate are cel care crede sau care nu crede? Dacă el crede pentru că Duhul i-a inspirat credință atunci înseamnă că acela care nu crede, nu a fost inspirat cu credință.
Normality(7): "Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Dar îmi vei zice: 'Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?' Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?"
(se continuă cu commentul următor)
(continuarea commentului anterior)
FL: Totuși, eu nu aș pune în aceeași categorie cele două exemple. În cazul lui Simeon și al Anei, ca și în cazul Mariei, al lui Iosif, al lui Zaharia, al Elisabetei, păstorilor etc., au existat revelații directe de la Dumnezeu, prin îngeri, prin Duhul, etc. În cazul lui Matei, însă... Este discutabil dacă asemenea aplicații țin de inspirație, sau de cultura teologică a vremii și de metodele de adaptare a textului biblic la o situație dată... Eu nu cred că ține de inspirație...
...ca un procedeu hermeneutic special (pe care eu îl numesc aplicație secundară sau analogie/tipologie), dar în nici un caz ca exegeză. Exegeza este întotdeauna căutarea sensului intenționat de autor și inteligibil primilor destinatari. În studiul Bibliei, exegeza trebuie să primeze, iar alte aplicații hermeneutice ale textului biblic să aibă rol secundar. Altminteri cădem în alegorizare, tipologizare fantastică etc și nu mai avem nici un control asupra sensului obiectiv al textului.
Normality(8): Dacă vei reciti la ce m-am referit în postarea anterioară când am spus despre cele două situaţii, vei vedea că mă refeream la lucrarea lăuntrică a Duhului în inima omului. Nu la cum s-a manifestat în exterior credinţa primită de la Cel care l-a atras la Iisus (coroborează cu Ioan 6.44a). Simeon a aplicat darul credinţei într-un fel (printr-o binecuvântare), iar Matei a aplicat în alt fel (citând Osea 11.1 şi punând sare pe rană evreului - cum am zis mai sus). Dacă dorinţa asta de a întărâta pe evreu era şi ea la rândul ei inspirată sau nu, asta poate rămâne de dezbătut.
Tu nu crezi că ar fi inspirată, eu da. Deoarece suportul biblic pe care îl am la dispoziţie, îmi confirmă că Duhul lucra pentru a face pe Israel gelos (Rom.11.8-11)
Duhul a lucrat şi în Simeon (şi ceilalţi), dar şi în Matei
În mod cert a lucrat la nivel lăuntric, şi suportul biblic poate confirma că Duhul a lucrat şi la nivelul exprimării în exterior a ceea ce era înăuntru (fie că e vorba de o binecuvântare – Simeon; fie că e vorba de o citare a unui profet vechi-testamentar – Matei).
Aşadar, exegeza trebuie să fie nu numai contextuală (Osea 11), dar şi integrală (Rom.11). Pentru că Matei trebuia să pună sare pe rană unui popor tare de cerbice şi totdeauna împotrivitor Duhului Sfânt (v. F.A.7.51). Aşa se poate înţelege cu adevărat exegeza care, după cum ai spus şi tu, este mereu în "căutarea sensului intenţionat de autor."
După cum vezi, nici n-am căzut în alegorizare nesănătoasă şi nici nu am pierdut controlul asupra sensului textului, căruia tocmai ce i-am conferit obiectivitate.
***
FL: Aici ai încercat o relație filozofică dintre credință, rațiune și adevăr. Sunt ispitit să spun amin, dar încă mă abțin, pentru că totul depinde de definirea exactă a acestor concepte și de o ilustrare convingătoare a acestor afirmații.
Normality(9): Da, ai dreptul să fii "suspicios" (parcă aşa era termenul) fiindcă nu mă cunoşti. De aceea, ai circumstanţe atenuante pentru că mi-ai distorsionat mesajul, etichetându-l ca "filozofic". Ceea ce e mai greu de înţeles, e cum de n-ai văzut că e biblic!?
(continuarea commentului anterior)
FL: E adevărat că nu tot ce este omis în Scriptură este minciună. Corect. Dar nici nu poate fi adevăr spiritual sigur. Și chiar dacă ar fi sigur, ar fi secundar, lipsit de importanță practică...
Matei, însă, el citează texte din profeți, re-aplicându-le în mod conștient la noua situație pe care o descrie...
...cum altfel s-ar putea înțelege că un detaliu istoric prezentat în versuri în Osea 11:1 să fie luat drept profeție. Acest argument stă în picioare numai dacă exista deja ideea că Mesia (Fiul) va repeta la modul superlativ experiența lui Israel (Fiul), ca exod egiptean, ispitire în pustie, Iordanul etc.
Normality(5): Ceea ce tu azi numeşti "omis", s-ar putea ca să fie "scris", iar tu să consideri ca "omis" sau, în cel mai bun caz: o aplicaţie lipsită de importanţă. Putem să cărturărim oricât, dar experienţa tragică a super-cărturarilor evrei ne arată că, în ultimă instanţă, "Scris" sau "Omis" este o afirmaţie care, pe alocuri, depăşeşte RAŢIUNEA, provenind din CREDINŢĂ. O credinţă care şlefuieşte ULTERIOR raţiunea ("ce fac Eu acum tu nu pricepi acum, dar vei pricepe apoi" – Ioan 13.7).
De exemplu, "taina ascunsă de veacuri" de care zice Pavel (Col 1.26) a fost "scrisă" încifrat în Scriptură, şi descifrarea ei nu s-a făcut prin RAŢIUNE, ci prin CREDINŢĂ. Pentru tine, după 2000 de ani, ea pare acum RAŢIONALĂ deoarece, la scară individuală, eşti în posesia unei raţiuni şlefuite după ce ai crezut. De asemenea, la scară macro, eşti în posesia unor unelte intelectuale exegetice şi hermeneutice pe care le-ai moştenit de la generaţiile anterioare de credincioşi. Dar evreii considerau acea TAINĂ ca o nebunie (F.A.26.24; 1 Cor.2.14). Pentru ei, acea taină era "omisă" din Biblie. Orice verset biblic care ar putea conduce la ideea jertfei lui Iisus, evreul putea să-i dea o interpretare opusă. Chiar şi Isaia 53, evreul îl putea interpreta în mod simbolic la propriul popor, nu la o persoană. Iar Matei 2.15 nu face decât să pună sare pe rană evreului, căci Matei dă o interpretare lui Osea 11.1 complet pe dos de cum l-ar fi putut înţelege un evreu raţional. Evident că Matei avea credinţa în Iisus, şi tocmai de aceea şi citează pe Osea. Dar orice evreu RAŢIONAL ar râde de noi, creştinii CREDINŢEI, auzindu-ne interpretarea spirituală cum că încercările unui popor (Israel) trebuiesc reluate şi biruite de un singur Om (Iisus).
***
FL: ...nu reiese de nicăieri că mileniul din Apocalipsă trebuie să fie al șaptelea.
Normality(6): Ba reiese din citatele lui E.White pe care le-am oferit deja la articolul de la care am pornit discuţia. Acolo, Ellen White nu vorbeşte despre 7000 de ani în care Satana a umplut de vai acest pământ. Ci de 6000 de ani. Istorici, nu convenţionali. Chiar după cum reiese din calculele tale despre 4113 î.e.n.
***
FL: Dar dacă este așa, ce responsabilitate are cel care crede sau care nu crede? Dacă el crede pentru că Duhul i-a inspirat credință atunci înseamnă că acela care nu crede, nu a fost inspirat cu credință.
Normality(7): "Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea. Dar îmi vei zice: 'Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?' Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?"
(se continuă cu commentul următor)
Răspunsul meu este la http://tornafratre.blogspot.co.uk/2013/02/noua-epistola-catre-normality.html
Dragă Normality,
Nu pot continua acest dialog al surzilor. Poate că ai unele idei valoroase pe care nu le pricep eu. Dar trebuie să-ți spun că eu vin dintr-o experiență saturată de fideism și sunt sătul de mistere credulissime, de revelații acoperite, cabalistice, pentru care îți trebuie la fiecare pas un duh să-ți explice. De peste 20 de ani, de când am folosit tot mai consecvent exegeza biblică drept instrument de cercetare, am înțeles mai mult și mai bine decât în toată experiența mea de altădată, dominată de frumuseți mistice.
Am senzația că pe calea acestui dialog nu ne vom înțelege prea bine, fiindcă discutăm prea multe subiecte dintr-o dată și nu înțelegem întotdeauna intenția celuilalt. Putem rămâne prieteni și fără să fim de acord. Dacă ajută cu ceva, eu aș vrea să spun că studiul biblic m-a dus tot mai departe de unele stereotipe pe care le apucasem de la alții, sau pe care mi le însușisem. Unul din aceste stereotipe este și ideea că Israel a respins pe Iisus pentru că nu a înțeles mesajele acoperite ale Scripturii, sau pentru că ar fi fost greșit în așteptarea unui Mesia eliberator social-politic. Modelul de Mesia pe care și-l imaginau ei era în acord cu profețiile. Nu aici era greșeala lor, ci în aceea că au trecut cu vederea puținele profeții care vorbeau despre suferințele și moartea Lui. Iar aceste profeții trebuiau, în mod logic, să se realizeze înainte de întronarea Sa.
Dar cel mai puternic motiv pentru care a fost respins, a fost caracterul Lui și principiile pe care le susținea.
Ceea ce scriu eu nu reprezintă neapărat o replică de contrazicere la ceea ce ai spus. Dacă stăm „de vorbă”, e normal să te aștepți și la idei pentru care deocamdată nu ai loc. Hai să facem pace și să oprim discuția, că ne ia prea mult timp. Aș prefera să petrecem o sâmbătă împreună și să le punem pe câteva în ordine.
Dragă Florin,
Îţi scriu cu multă considerare, şi aş dori să ştii că din ideile pe care le-am dezbătut împreună, am întrevăzut în tine un om preţios, civilizat şi puternic raţional.
Ce-i drept, ideile care au fost puse în discuţie fac referire la lucruri care pot scăpa raţiunii, aspectele lor fiind abordate dintr-o altă perspectivă: cea care face diferenţa între credinţă şi raţiune.
(După cum am scris deja, consider credinţa ca fiind mai mare decât raţiunea, pe care însă n-o eludează, ci dimpotrivă: o şlefuieşte.)
De aceea, e lesne de înţeles de ce pot apărea defazaje de înţelegere.
Eu îţi mulţumesc pentru parteneriatul conversaţional, şi îţi doresc toate cele bune.
Trimiteți un comentariu