miercuri, 17 septembrie 2014

Diavolul saducheu

Saducheii nu credeau în îngeri, deci nici în diavol. Nu aveau certitudini legate de supravieţuire, prin moarte sau printr-un spirit nemuritor, fiindcă nu credeau în nici un fel de spirit, iar Dumnezeul lor era mai degrabă deist. Religia lor era un fel de confucianism, care se folosea de Tora doar cu scopuri pragmatice, sociale şi naţionaliste. Saducheii nu suportau pe farisei, în care vedeau doar bigoţi mistici şi pedanţi. Cu cât erau mai populari fariseii, cu atât saducheii îi urau mai vârtos. Cu cât erau mai cărturari fariseii, cu atât saducheii îi demonizau. Specia aceasta ar fi dispărut de mult, dar creştinismul a reuşit să reproducă şi să aproximeze nu numai spiritul fariseic, ci şi pe cel saducheic, ba chiar să le depăşească în gravitate pe amândouă.

Un fost prieten al meu de pe vremuri, plecat în ţara lui soare-apune, a descoperit între timp o evanghelie deloc originală. Evanghelia sa are în centru pe Christosul popular al timpurilor noastre: umanist radical, aproape antisemit, dar mai ales antifariseic. Christosul său este setat împotriva „fariseilor şi cărturarilor” – cărturarii fiind şi ei teologi farisei.

Ce înţelege ex-amiciţia sa prin fariseism? În bună parte, înţelege bine, fiindcă mintea nu-i lipseşte. Dar are o satisfacţie diabolică în a întinde aplicaţia tâlcurilor lui până la extrem. În viziunea acestui apostol seducător al liberalismului religios, fariseii sunt oamenii religiei, în mod special ai religiei organizate, o atitudine care este astăzi foarte trendy printre credincioşii secularizaţi. Oricine îşi ia religia în serios, indiferent de confesiune, este fariseu. Orice preocupare strict religioasă, care nu are relevanţă radical-umanistă este fariseism. Orice grijă pentru păstrarea integrităţii teologice a Dumnezeului biblic este fariseism. În afară de câteva porunci de pe tabla a doua, toate celelalte sunt pentru el false preocupări. Iisus ar fi venit pe pământ ca să ne dezveţe de religie, pur şi simplu, să ne arate că filozofia Evangheliei ar consta în principiul: Lasă-L în pace pe Dumnezeu şi ocupă-te om!

Iar dracul nu există, a fost inventat de farisei.

Orice preocupare cu cunoaşterea Dumnezeului biblic, a poruncilor şi promisiunilor Lui este, în opinia acestuia, deşartă şi toxică, pur fariseism. Religia ex-frăţiei sale se reduce la raţionalismul ştiinţific şi la preocuparea psihologizantă, freudiană, de a-l elibera pe bietul om de anxietăţile specifice fariseismului, de „prejudecăţi” – adică de griji religioase, de conştiinţa sensibilă cu privire la fructul oprit. De altfel, originea luciferică a filosofiei sale este foarte vizibilă în interpretarea „mitului” Căderii din Geneza 3: gestul Evei a fost un progres pentru omenire.

Mulţi credincioşi îl ascultau cândva vrăjiţi. Atât de vrăjiţi, încât chiar şi după ce el a început să spună prostii în pilde, sau într-o păsărească ştiinţifică, ei auzeau numai cântecul de pe vremuri: „Evanghelia”.

Când însă o evanghelie constă doar în anti-fariseism şi într-o citire îngustă şi paroxistică a Epistolei către Galateni, în emanciparea de sub orice pedagogie a standardelor, îmi este suspectă. Nu oricine tună şi fulgeră împotriva fariseismului este un înger al lui Christos. Poate fi foarte bine un diavol saducheu.

2 comentarii:

Ovidiu Radulescu spunea...

Si mai trist este ca saducheul cu pricina a reusit sa creeze prin manipulari genezice un mutant extrem de agresiv jumatate saducheu, jumatate zelot - SADULOT (varianta din Romania) sau ZELOCHEU (subspecia raspandita acum in Diaspora)...

F G L spunea...

Da, e trist, e foarte trist. E una din cele mai mari amărăciuni din viaţa mea. Lasă că nici cu fariseii şi cărturarii mei nu mi-e ruşine...