Lui Anonim, despre visul lui Ellen cu James

Dragă Anonim,

Cunosc visul Ellenei White descris în Letter 17/1881. Interpretarea acestui vis ca formă de spiritism a fost lansată mai demult, şi acum câţiva ani cineva mi-a trimis această critică. Dacă Paul Dan ar gândi cu adevărat critic şi cinstit, ar ţine cont de următoarele:

1. Se poate interpreta un vis, ca şi o întâlnire reală?
2. Putea gândi Ellen White că James din vis este spiritul lui James, aşa cum cred baptiştii,      când de fapt, ea scrie clar peste tot împotriva doctrinei nemuririi naturale a sufletului / spiritului, şi împotriva tuturor formelor de spiritism?
3. Dacă discuţia Ellenei White cu James ÎN VIS a fost spiritism, atunci o şedinţă de spiritsm mult mai spectaculoasă a fost discuţia dintre Iisus şi Moise, cu ocazia Schimbării la Faţă, având ca martori trei discipoli! (Eu cred că Moise era înviat deja, dar baptiştii cred că Moise era venit în duh -- ăsta spiritism! Sau poate nu toţi cred aşa?).
4. Ioan în viziunea Apocalipsei (cap. 6; cap. 20) vede şi aude de asemenea sufletele unora care au murit. Şi el face spiritism / vrăjitorie?

Visul inspirat sau viziunea nu sunt experienţe exterioare, întâlniri reale – în lumea materială sau spirituală –, ci descoperiri date de Duhul prin intermediul unor trăiri interioare. Visul sau viziunea are loc în capul sau mintea profetului, nu în altă parte (Dan. 4:10, 13; 7:15). Experienţa poate părea foarte reală, încât subiectul să n-o poată distinge de realitatea fizică (2Cor. 12:2), în special dacă s-a petrecut fără martori omeneşti.

Să dau exemple: Ioan vede în viziune Mielul Răscumpărător: este un miel junghiat, cu şapte ochi şi şapte coarne. Aşa arată oare, Domnul Christos? Dar Ioan aşa L-a văzut la tronul lui Dumnezeu. L-a văzut, de asemenea, şi pe Satan: un balaur mare, roşu-înfocat, cu şapte capete încoronate şi cu zece coarne. Aşa este diavolul? Este clar că realitatea este transfigurată în viziune sau în visul inspirat. Nu vedem realitatea cerească (sau "de dincolo") aşa cum este ea. Vedem doar ce ni se arată, şi în felul care ni se arată, adesea în forme simbolice (vezi, de exemplu, heruvimii, făpturile vii, etc.).

Prin urmare, Ellen White nu a avut o întâlnire cu spiritul lui James, nici nu credea că ar fi posibilă o asemenea întâlnire. Duhul i-a dat în vis o imagine a lui James, care nu era mai reală decât chipurile de pe un ecran, care par atât de reale, dar nu sunt decât reflectări artistice, atemporale şi imateriale, ale realităţii. Dacă vizionez acum un video despre mama sau tata, care nu mai trăiesc, şi ascult din nou cuvintele lor, cu vocea lor cunoscută, nu înseamnă că fac spiritism. Spiritism pot face doar cei care cred că sufletul supravieţuieşte şi este conştient între moarte şi înviere.

Cine a citit visul respectiv, nici nu spune măcar că Ellen a fost dusă în cer să-l vadă pe James cum ar arăta în paradis, ci l-a visat stând lângă ea în trăsură, iar ea credea că Dumnezeu l-a înviat, ca să continue să lucreze împreună. Dumnezeu i l-a prezentat aşa cum fusese el înainte de a muri (palid şi obosit), pentru că mesajul lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunea ei, era acesta: nu urma exemplul workoholic al lui James, nu-ţi irosi restul vieţii în conferinţe şi predici, ci păstrează-te pentru a scrie.

Este atât de greu de înţeles aşa-ceva?

Ellen White a văzut şi pe alţii în viziune, de exemplu, în Early Writings descrie pe fraţii Fitch şi Stockman (milleriţi) sub pomul vieţii. În altă parte vede pe Enoh venit în vizită pe o planetă cu şapte sateliţi. Toate aceste întâlniri sunt însă mesaje virtuale de la Dumnezeu, transfigurate în limbaj imagistic, vizionar, „jucat". Nu sunt experienţe exterioare, obiective.

Cât priveşte motivul pentru care compilaţia The Retirement Years nu există în limba română, nu cunosc exact, dar îmi pot imagina. În orice caz, nu este o curiozitate, nici o tentativă de a ascunde ceva. Ellen White a lăsat prin testament unui comitet (sub onducerea fiului ei) ca să hotărască ce şi cât să se publice din scrierile ei nepublicate. A lăsat libertatea de a se face diverse compilaţii pe teme, aşa se făcuseră câteva şi în timpul vieţii ei. În ultimii ani, Conferinţa Generală şi Patrimoniul Ellen White au decis să publice absolut tot, astfel încât materialele există acum şi pe web. Traducerea scrierilor ei însă este o altă poveste, care ţine de priorităţile, nevoile şi condiţile locale. În unele likmbi nu există deloc scrierile EGW. În altele, există doar câteva cărţi mai importante. Doar în engleză există toate, iar pe locul al doilea ar fi spaniola.

Editura noastră a tradus şi publică o mulţime de cărţi ale Ellenei White. În ultimii ani au apărut titluri care nu existau în româneşte. Nu cunosc exact politica editorială. Cred că se doreşte un progres în această privinţă, dacă ne orientăm după ce s-a publicat deja, dar dacă se va ajunge vreodată să se publice în limba română toate scrierile ei, nu pot şti. Este suficient că există în engleză. Eu nu cred că aceste scrieri sunt în aceeaşi măsură necesare ca şi Biblia, şi că ar trebui tradus absolut tot, sau că fiecare credincios trebuie să citească toate compilaţiile posibile. Sunt multe lucruri care se repetă. Nu e rău. Dar dacă cineva nu a citit visul cu Jame White nu are nimic de pierdut. Nici criticii maliţioşi nu au ce pierde, fiindcă ei oricum, chiar şi fără cărţi, vor face acelaşi lucru, speculând orice fleac, ca să-l interpreteze în mod dezechilibrat sau dispreţuitor.

Scrisoare deschisă fratelui Paul Dan

Dragă frate,

Tocmai am vizionat pe web un serviciu divin baptist de la Chicago, unde aţi predicat despre binecuvântările şi pericolele Răpirii. După aceea m-am aventurat din nou pe blogul Dvs.,  unde reacţionaţi în continuare la reacţia mea şi a prietenilor, într-un stil care mă convinge că nu înţelegeţi adventismul aşa cum este, şi că aveţi oroare de relaţii normale cu adventiştii. Îmi vine greu să cred că persoana din predică este aceeaşi cu autorul unor afirmaţii de pe blogul Ioan 8.

Comentarii la predica din Chicago

Referitor la predica Dvs., nu e nici o problemă că am opinii teologice diferite cu privire la subiectul Răpirii. Aşa cum bine ştiţi, doctrina dispensaţionalistă a răpirii Bisericii înainte de necazul cel mare, este o noutate chiar pentru baptişti, deoarece nu a fost cunoscută de baptişti înainte de secolul XIX, când a fost introdusă în mişcarea Plymouth Brethren de către John Nelson Darby, apoi a fost popularizată şi printre baptişti prin Biblia Scofield. Am apreciat totuşi sufletul şi trendul predicii Dvs., observând că sunteţi realmente preocupat de mântuirea altora şi cu precădere a tinerilor din Biserica pe care o reprezentaţi. Dumnezeu să vă asculte rugăciunile!

Apelul la iad însă (la care am fost martor), chiar dacă este o veche tradiţie evanghelică, pe linia Jonathan Edwards, nu creează motivaţii sfinte, nici dacă iadul ar exista cu adevărat. Dimpotrivă, creează creştini schilozi spiritual, siliţi să vadă în Dumnezeu o cruzime absolută, o nedreptate infinită, în ciuda dreptăţii şi harului nemăsurat cu care Biblia Îl împodobeşte. Oare nu ar fi suficient iadul Crucii, ca să atragă pe păcătos spre rai? Pe celălalt, iadul de la sfârşit, Biblia îl traduce ca fiind moartea a doua, adică moartea aceea din care nu mai există înviere.

Dacă iadul e mai puternic decât Crucea, înseamnă că evanghelia majoritarilor este mai degrabă hell-o-centrică, decât cristocentrică. Iisus a suferit pe cruce, psihic şi fizic, pentru păcatele tuturor păcătoşilor la un loc. A suferit câteva ceasuri, apoi a murit. Natura umană nu putea suferi mai mult. Iar moartea lui Iisus a fost adevărată, completă. A murit cu durerea despărţirii veşnice de Dumnezeu, aşa cum va suferi orice păcătos nepocăit „moartea a doua”. Spre deosebire de condamnaţii din Apocalipsa 20, care vor fi aruncaţi în „iazul de foc şi pucioasă” (= MOARTEA A DOUA, nu lavă de sulf, înghiţită la infinit!), şi care nu vor mai învia niciodată, pentru că pedeapsa este veşnică, Iisus a înviat în puterea nemuririi (dumnezeirii) care era în El (Ioan 5:26; 11:25). Muritorii însă nu au în ei nici un „suflet nemuritor”, care să-i oblige să rămână conştienţi în iad, şi să sufere veşnic. Dacă ar exista un asemenea iad veşnic, atunci ar însemna că toţi clienţii lui ar suferi mai mult decât Christos Însuşi. Ar însemna că, pentru o viaţă de păcat de diferite grade de vinovăţie, şi de lungime diferită (unii murind nepocăiţi în pruncie, alţii la peste 900 de ani!), toţi primesc aceeaşi pedeapsă – perpelire veşnică în lava de sulf. Cum poate fi afectat de sulf (materie) un spirit nemuritor, imaterial, este şi aceasta o taină.

Afuriseniile şi argumentele de pe blogul IOAN 8

Revenind la blogul Dvs., mi-a atras atenţia următorul titlu, pe care nu l-am înţeles: „Multi adventisti se fac de râs alaturi de pastorul Florin Lăiu – blasfemiatoarea adventista.” Întrucât este vorba de numele meu, trebuie să vă spun că nu sunt pastor, sunt un profesor laic. Că eu, bărbat, aş fi „blasfemiatoare adventistă”, nu ştiu cum vine asta.

Citind mai jos, m-am lămurit că aţi încurcat în titlu şi pe doamna sau domnişoara cu nickname-ul  typingaddict (pe care nu o cunosc), pe care o numiţi  „blasfemiatoare”, deoarece a numit Duminica tradiţiei creştine „minunea de duminică”. Dvs. numiţi această adresare ironică „blasfemie”, „batjocură”, şi „aversiune satanică” faţă de „ziua invierii Domnului”. Tot o blasfemie este şi faptul că sora a scris Sabatul cu majusculă, iar duminica a lăsat-o cu literă mică! Păi, domnule frate Paul Dan, nici dacă DUMINICA ar fi o zi cu adevărat sacră, ceea ce a scris surioara asta ar fi o simplă atitudine critică, normală, nu blasfemie şi alte orori. Vă puteţi permite Dvs. să reacţionaţi ca un musulman fanatic la vederea caricaturii „profetului”?    

Îi ameninţaţi pe confraţii Dvs. că, dacă au relaţii cu adventiştii, nu vor fi mântuiţi! Asta-i bună! Păi şi dacă am fi atei sau budişti, sau catolici, sau penticostali, ar trebui să se ferească de noi pentru a fi mântuiţi? Sau numai nouă, adventiştilor ne faceţi onoarea aceasta? Aici sunteţi vulnerabil, pastore! Vă temeţi de noi şi vă retrageţi în cetăţi, precum canaaniţii înaintea lui Israel!? La ce seminar aţi învăţat Dvs. că dacă stai de vorbă cu un eretic, după ce te-ai convins că este eretic, înseamnă că nu ai Duhul Sfânt şi eşti pierdut? Afirmaţi categoric că „adventismul este anticristic”, ceea ce este o acuzaţie extrem de gravă.

Eu n-am spus niciodată şi nici nu am auzit un adventist spunând că baptismul ar fi anticristic. Vorbele acestea sunt ca diatribele popeşti împotriva sectelor. Toată teologia creştinismului tradiţional este afectată, mai mult sau mai puţin, de erezie şi eroare. Unele erezii sunt mai populare şi mai vechi, altele mai recente şi mai nepopulare. Dar cea mai mare erezie este lipsa dragostei. Şi apoi nu toate erorile teologice sunt erezii. Erorile de interpretare a Scripturii sau de înţelegere a învăţăturii sunt prezente peste tot. Ereziile însă sunt rătăciri majore, care au devenit doctrine ale unui grup sau ale unei denominaţii. Dogma iadului veşnic, de exemplu, este o erezie cu urmări grave, pe care baptismul trebuie s-o repudieze. În gura unui cititor simplu al Bibliei, care nu deosebeşte stânga de dreapta, asemenea afirmaţii sunt simple erori. Oricine se poate rătăci. Dar un învăţător al poporului, un cercetător profesionist al Bibliei, n-ar trebui să rămână o viaţă întreagă în eroare. Mai mult, dacă nu este dispus să capituleze în faţa Bibliei, învăţătura sa este curată erezie.

Baptismul este un creştinism superior altor forme protestante, din mai multe puncte de vedere. Între altele, baptismul s-a dovedit de-a lungul timpului deschis faţă de progres în cercetarea biblică. Nu întâmplător, una dintre ramurile baptismului sunt Baptiştii de Ziua a Şaptea, originari din Anglia (c. 1600), posibil sub influenţa anabaptiştilot sabatari din Europa. BZS fac parte din Alianţa Baptistă. Dvs. sunteţi mai catolic decât papa în această ostilitate faţă de ziua a şaptea. Pe noi nu ne deranjează faptul că vizitaţi bisericile duminică dimineaţa, nici că faceţi acest lucru în cinstea învierii, în ciuda absenţei oricărei porunci biblice. Duminica, Crăciunul, Paştele, Rusaliile etc., toate acestea sunt tradiţii omeneşti, nevinovate până la un punct. Când însă datina oamenilor este pusă mai presus de porunca lui Dumnezeu, şi când Duminica este aşezată în locul Sâmbetei, încălcând porunca clară şi veşnică a lui Dumnezeu, atunci nu ne mai este indiferent, ci trebuie să vă spunem că sunteţi într-o eroare gravă, că mai degrabă această substituire nelegitimă este o blasfemie, şi că susţinerea ei cu argumente pseudo-biblice este o erezie. Iar când se vor face legi pentru protejarea Duminicii şi descurajarea sabatiştilor, acceptarea acelor legi mai presus de Porunca Divină va fi nimic mai puţin decât „semnul fiarei” din Apocalipsă.

Argumente în favoarea Duminicii?

Dovezile biblice pe care le aduceţi sunt irelevante, nu sunt la subiect. Sabatul este poruncit în Cele zece porunci, este lăsat tuturor oamenilor de la Facerea Lumii, şi nu este nicăieri desfiinţat în Noul Testament. Dvs. aduceţi dovezi că Domnul a înviat într-o zi de Duminică, citând pe larg texte arhicunoscute. Dar nu aceasta este disputa. Toţi suntem de acord că Iisus a înviat duminică dimineaţa. Dar nicăieri nu au spus Iisus sau apostolii că ar trebui să abandonăm ultima zi a săptămânii şi s-o ţinem pe prima, pentru că atunci a înviat Domnul. Iisus a murit Vineri, a înviat Duminică, S-a înălţat într-o Joi, iar dacă am şti când S-a născut, am zice că şi ziua naşterii ar merita aceeaşi atenţie. Cine poate hotărî că învierea ar fi mai importantă decât jertfa sau decât întruparea Lui?  Dumnezeu nu a poruncit ca aceste zile să fie sărbătorite prin oprire de la lucru şi adunare de sărbătoare, cu atât mai puţin să se înlocuiască Ziua Lui cu oricare din acestea. Ziua a Şaptea Îl sărbătoreşte pe Dumnezeu în Treime, pe Christos Creatorul şi Mântuitorul, fără deosebire. Nu este nevoie de o zi pentru a-L sărbători pe Christos în contrast cu Tatăl, în stil maniheic.

Dvs. scrieţi că devreme ce Iisus inaugurase noul legământ (probabil, vă referiţi la noaptea Cinei), învierea Sa ar fi marcat schimbarea zilei sfinte, întrucât inaugurarea noului legământ ar implica abrogarea celui vechi, cu toate ale lui, inclusiv Sabatul. Dar de ce credeţi Dvs. că s-ar fi abrogat doar Sabatul, nu şi ciclul săptămânal? Cum bine ştiţi, ciclul săptămânal este din Geneză, nu are nicio justificare astronomică, şi evreii au fost aproape singurii care l-au perpetuat, înainte de a fi adoptat treptat în civilizaţia greco-romană. De ce aveţi nevoie să sărbătoriţi învierea săptămânal (păstrând astfel săptămâna „vechiului legământ”), şi de ce nu sărbătoriţi învierea lunar, anual, sau chiar zilnic? Dacă oricum Duminica nu este sabat, fiindcă nu este sărbătorită prin oprire de la preocupările seculare, de ce nu s-ar sărbători zilnic învierea, în fiecare dimineaţă, printr-o rugăciune şi o cântare, amin? Sau mai degrabă, cum ne-a învăţat apostolul Pavel, să sărbătorim învierea Domnului la începutul credinţei, prin botez, şi apoi murind şi înviind cu Christos în fiecare clipă (Rom 6:4)!

Cât priveşte chestiunea celor două legăminte, vechi şi nou, este probabil cel mai molestat subiect teologic. De unde reiese că Sabatul ar fi caracteristic vechiului legământ în contrast cu cel nou? A fost făcut vechiul legământ la Facerea lumii (Geneza 2:1-3)? Sunt cele zece porunci nişte condiţii care aparţin exclusiv vechiului legământ? De fapt, toţi evanghelicii sunt de acord cu validitatea acestor porunci în noul legământ; doar Sabatul le este nesuferit şi lăsat în urmă, sub diferite pretexte, care nu ţin apă. Pe cine are îndoieli cu privire la identitatea poruncilor din noul legământ îl sfătuim să citească Apocalipsa 11:19; 12:17, unde se vede clar că aceleaşi porunci „vechi” (pe care şi Iisus le-a citat: Matei 19:17-20) ne vor confrunta la Judecată.  

Da, este adevărat că Sabatul a fost un semn între Dumnezeu şi Israel. Dar Dumnezeu, care făcuse LA ÎNCEPUT (Gen. 2:1-3) Sabatul pentru OM (Marcu 2:27-28), l-a dat spre păstrare lui Israel, odată cu săptămâna, şi odată cu alte binecuvântări, pentru că celelalte neamuri părăsiseră calea lui Dumnezeu. Cum ar fi putut Dumnezeu să dea egiptenilor Sabatul, când ei se închinau la soare, stele, vaci, pisici, crocodili şi broaşte, şi aveau „săptămâni” de 10 zile (decade)? Cum să-l dea babilonienilor, care restartau ciclul de 7 zile la fiecare lună nouă şi care venerau zeci şi sute de zei, dar nu pe Creator? Dumnezeu a dat lui Israel Sabatul, aşa cum a dat şi porunca închinării la singurul Dumnezeu adevărat – Creatorul. Este un semn al legământului, dar nu al legământului vechi, ci al legământului veşnic, care prin Jertfa lui Iisus, avea să fie ratificat sub numele de „noul legământ”. Vechiul Legământ a fost încheiat cu Israel la Sinai (Exod 19), în timp ce Sabatul este reamintit ca o veche cunoştinţă, când s-a dat mana, în Geneza 16. Vechiul legământ nu înseamnă cele zece porunci în sine,  ci relaţia dintre credincios şi Dumnezeu, cu privire la aceste porunci: o relaţie exterioară, motivată de teamă sau de acumularea de merite. În noul legământ, poruncile lui Dumnezeu trebuie să fie în inima credinciosului, iar motivaţia trebuie să fie dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Dar poruncile sunt aceleaşi în conţinut şi obligativitate.           

Afirmaţia că Iisus este adevăratul Sabat este frumoasă, ca metaforă şi ca realitate spirituală, dar nu ca argument împotriva Sabatului. Afirmaţia „Eu sunt adevărata viţă” nu ne obligă să scoatem via din rădăcini. De asemenea, dacă Sabatul săptămânal trebuie părăsit, pe motiv că Iisus este Sabatul nostru, atunci şi Duminica trebuie părăsită şi chiar toate zilele de odihnă, deoarece Iisus a spus: Eu sunt Învierea şi Viaţa!   

Aţi citat din Ioan 5:18 („Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă DEZLEGA ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu“). Sunt de acord cu Dvs. că verbul LUO aici înseamnă a demola, dizolva, desfiinţa (ca şi în 10:35). Dar implicaţia că Iisus desfiinţa sau strica Sabatul, nu este afirmaţia lui Ioan, ci el repetă acuzaţia iudeilor. Astăzi am folosi ghilimele în acest caz. Ioan arată însă în acelaşi capitol în ce consta această dezlegare a Sabatului: era vorba de o minune a vindecării săvârşită de Iisus în condiţii care erau inadmisibile regulilor rabinice. Dar nu era o încălcare a Scripturii. Iisus onora pe Dumnezeu prin aceste vindecări, făcea un adevărat serviciu divin, care mai degrabă întărea Sabatul. Dacă Iisus ar fi vrut să strice Sabatul cu adevărat, ar fi fost găsit în Sabat la pescuit, sau în atelierul de tâmplărie, nu la sinagogă, sau la „picnic” cu discipolii. 

Dacă această acuzaţie (violarea/desfiinţarea sabatului) ar fi fost serioasă, de ce nu a fost adusă de martori la procesul lui Iisus? Acolo doar acuzaţia de „blasfemie” (că Se credea Christosul, Fiul lui Dumnezeu) a fost adusă, după multe discuţii. Violarea Sabatului nu a fost amintită, tocmai pentru că s-ar fi pus în discuţie modul în care El „viola” Sabatul, fapt pe care acuzatorii îl voiau ascuns. Cu o asemenea viziune superstiţioasă despre sabat, şi cu o inimă netăiată împrejur, care le permitea să facă în sabat planuri criminale, iudeii contemporani cu Iisus dovedeau că sabatizarea lor nu era o adevărată intrare în odihna lui Dumnezeu. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi astăzi, indiferent dacă cineva se odihneşte sâmbăta sau duminica. A păzi Sabatul fără odihnă în Dumnezeu, în Christos, înseamnă a avea un simplu week-end, sau o zi „liberă”, ca orice ateu. La fel se întâmplă şi cu cei care se odihnesc duminica.  

Iisus este odihna noastră spirituală de fiecare clipă. Dar Iisus nu înlocuieşte Sabatul, aşa cum El nu înlocuieşte odihna somnului, nici repausul săptămânal, nici cultul public ori particular (rugăciunea, studiul biblic, cântarea, predicarea, mărturia etc., botezul, euharistia). Sabatul este repaus săptămânal stabilit de Dumnezeu pentru om, şi toţi suntem de acord că este necesar repausul săptămânal. Chiar şi cei care spun că „toate zilele sunt la fel” nu ar renunţa deloc la weekend-ul pe care li-l dă statul sau întreprinderea.

Christos este necesar în fiecare zi, nu ca înlocuitor al Sabatului, ci ca Unul a Cărui prezenţă umple Sabatul. Veţi spune că la fel de bine poate Christos să umple cu odihna Sa şi Duminica. Da, El poate umple cu odihna Sa Duminica, în acelaşi mod în care poate umple oricare zi de lucru. Dar Duminica, chiar prin tradiţia ei extrabiblică şi practica ei istorică nu favorizează odihna. Neexistând nici o poruncă de oprire de la lucru duminica, credincioşii îşi pot permite să se lase cuprinşi duminica de preocupări (activităţi sau distracţii) care nu ar fi permise în Sabat. De asemenea, spre deosebire de Sabat, care are graniţe precise (de la apus la apus, potrivit săptămânii biblice), duminica începe când vrea fiecare. Practic, „odihna” Învierii se rezumă la trei ceasuri petrecute în biserică (dacă ai venit la biserică), iar în rest se poate face orice, dacă popa a ieşit din altar.

Încheierea pledoariei Dvs. (Parasiti secta adventista cat mai este timp pana cand minciuna nu va va cuprinde in totalitate!) este o simplă afirmaţie de intimidare. V-aţi gândit vreodată că este posibil ca unele din doctrinele care vă sunt dragi, sau le consideraţi indispensabile, să fie cu adevărat minciuni şi erezii grave? Sau este şi această întrebare tot o blasfemie !?  

Dialog cu IL

Un amic de pe Facebook (IL) mi-a scris următoarele afirmaţii credale / apologetice, la care aştepta răspuns. Pentru replicile sunt mai ample, le-am turnat aici, ca să poată urmări şi alţi interesaţi.

1. IL;  „Dumnezeu este doar Tatăl YeHoWaH.” 

(?)

FL: YHWH este numele sacru al Dumnezeirii, nu doar al Tatălui. YHWH, cel care a condus pe Israel prin pustie şi a vorbit judecătorilor şi profeţilor, este numit în acelaşi timp Solul (îngerul) lui YHWH (vezi Exodul 3). Tot El a apărut în Geneza (16:7, 11, 13). Solul lui YHWH este numit YHWH şi ELOHIM (Dumnezeu). El este Christosul preexistent: 1Cor. 10:4. El poartă numele Tatălui (Ex. 23:21). Ioan (12:39, 41,43) arată că slava lui YHWH, văzută de Isaia (6:1,3,5,9) era slava lui Iisus. 

1.   IL „Fiul este născut din Tatăl în începutul primei zile din cele 6.”

(?)

FL: Nicăieri nu învaţă Biblia că Fiul a fost „născut din Tatăl în începutul pimei zile din cele 6”. A fi născut din Dumnezeu, sau a fi fiu al lui Dumnezeu este o metaforă, o vorbire poetică, spirituală, nu se referă la domeniul fizic (Ioan 1:12-13; 1Petru 1:3, 23; 1Ioan 3:9; 4:7; 5:1, 4,18). Iisus este „fiu al lui Dumnezeu” ca om, într-un sens unic. Despre calitatea Sa de „fiu al lui Dumnezeu” ca fiinţă preexistentă întrupării, Biblia nu vorbeşte nimic, deşi metafora se poate extinde şi asupra acestui domeniu. Dar fără alte speculaţii păgâne. Doar la păgâni zeii se năşteau sau dădeau naştere altor zei, chiar şi prin partenogeneză. De asemenea, la ereticii gnostici, din Dumnezeu ar fi derivat tot felul de eoni (fiinţe veşnice, un fel de îngeri). Acestea sunt curate poveşti.

 apostolii au folosit-o ca argument al învierii lui Mesía, nu ca aluzie la o presupusă naştere din veci -- sau din prima zi a Creaţiei (FA 13:33; Evrei 1:5; 5:5). Adverbul „ASTĂZI” din Psalmul 2 se referă la momentul încoronării lui Mesía, nu la originile Sale. Iar calitatea de Fiu este pur spirituală, exprimată într-o metaforă, deoarece ştim că aşa a vorbit Dumnezeu despre Fiul lui David, Solomon (2Sam. 7:13-15; 1Cr. 17:13; 22:10; 28:6). Dumnezeirea nu Se poate naşte şi nu poate muri. Numai creaţia se naşte şi moare. Între Creator şi creatură există o distincţie absolută şi o distanţă infinită. Întruparea lui Christos este o minune. Ca Dumnezeu, El este nu doar veşnic, ci „Părintele veşniciilor” (Isaia 9:6; Mica 5:2).

1.  IL „Duhul sfânt este o persoană născută din Fiu, inferioară lor şi supusă.”

(?)

FL:. Nu există nici o afirmaţie sau aluzie în Biblie, că Duhul Sfânt ar fi „născut din Fiul”. Aceasta este o erezie apărută printre ebioniţi şi preluată de musulmani, care cred că Duhul Sfânt este îngerul Gabriel. A fi supus, nu înseamnă a fi inferior, ci a avea un rol diferit. Christos S-a supus nu pentru că era inferior, ci pentru că i-a plăcut planul lui Dumnezeu şi a vrut să dea exemplu oamenilor şi îngerilor. Duhul Se supune Tatălui şi Fiului, pentru acelaşi motiv, nu pentru că ar fi inferior şi nu are de ales. Duhul nu este creat, este veşnic (Evrei 9:14), pentru că este Dumnezeu (FA 5:3-4).

1. IL „Botezul doar în numele lui Isus (Matei 28:19-20 este redat greşit!) iar în botez are loc naşterea din nou. Botezul nu este simbolic, ci real; este necesar pt mântuire şi viaţa cerească.”

(?)

FL: Nu este redat greşit. Toate manuscrisele Evangheliei, inclusiv cele mai vechi, conţin acest text trinitar. Ba încă este citat în Didaché (sec. II) şi de părinţi din sec. III. Botezul este real ca act, dar simbolic ca semnificaţie. Este mărturia unui cuget curat (1Petru 3:21).Nu are o virtute în sine, ca un act mistic sau magic. Fără pocăinţă, botezul nu este decât o scaldă.  

1.   IL  „Sabatul abrogat la cruce, astazi este valabil doar ziua domneasca.”

(?)

FL: Cine spune că sabatul a fost abrogat la cruce? În Biblie nu este scris aşa ceva. Nu găsesc în Biblie altă zi domnească decât Sabatul. Când apostolii se referă după mulţi ani la ziua învierii, niciodată nu o numesc „ziua domnească”. Sabatul este singura Zi a Domnului (Ex. 20:10; Mat. 12:8).  

1.    IL: „Bătaia dintre Mihail şi ingerii săi va avea loc în viitor cu app. 3,5 ani înainte de venirea Domnului.”

(?)

FL: Bătălia are loc între Mihail şi Balaur, fiecare cu îngerii lui, nu între Mihail şi îngerii Lui. În Apocalipsa 12: 7-9 este vorba de un adevărat „război”, care a început cândva demult, fiindcă Balaurul este numit „şarpele cel VECHI”, diavolul (vezi şi Geneza 3). Bătălia decisivă a acestui război a avut loc la Cruce, când diavolul a fost înfrânt şi expus ruşinii (Ioan 12:31; Col. 2:15). Acest moment este descris în Apoc. 12:10-12. După aceea vin cei „trei ani şi jumătate” sau „1260 zile” care este timpul dominaţiei Antichristului istoric în creştinătate, ceea ce cuprinde evul mediu şi parte din perioada modernă, după regula „o zi (apocaliptică) simbolizează un an” (Ez 4:6; Dan. 9:24 săptămână = 7 ani). După această perioadă, imediat înainte de sfârşit, are loc bătălia finală (Ap. 12:17), descrisă apoi în Apoc. 13-14.  

1.   IL „Creştini au decât o singură şansă, cea cerească, de a fi cu Domnul lor.”

(?)

FL: Nu sunt sigur că am înţeles afirmaţia. Biblia vorbeşte despre mântuiţi (evrei sau din orice popor), nu de creştini. Înainte de Christos au fost atâţia credincioşi. Şi astăzi sunt credincioşi buni chiar în afara creştinismului (ca şi în Mal. 1:11; Rom 2:14-16). În ce priveşte soarta celor mântuiţi, nu se face distincţie pe bază de etnie sau de religie oficială. Mai întâi toţi vor fi luaţi la cer (Ioan 14:1-2; 1Tes. 4:16-17), apoi toţi vor coborî pe pământ, aşa cum Noul Ierusalim va coborî (Ap. 21:2-3, 10, 24, 26; 22:5). Dar şansa de a avea cetăţenie asigurată în Împărăţia care vine este doar acum (Evrei 3:7-8, 15; 4:15-16). Când se „închide uşa” şi când cad cele 7 plăgi (Mat 25:10-13; Luca 13:25; Apoc. 15:8), nu mai există şansă pentru nimeni, în afară de cei care deja au fost  „pecetluiţi”.

1. IL „Crestini astazi aud vocea domnului si a tatalui in mod personal”.

(?)

FL: Cel mai sigur se aude această voce în Scriptură. Orice altă experienţă este riscantă. Cine aude voci mai clare în capul lui sau în visele lui decât în Scripturi, ar trebui să consulte un psiholog, sau chiar un psihiatru. Dumnezeu poate da şi astăzi darul profeţiei, dar acesta este întotdeauna subordonat Bibliei.

1. IL „Controversa universala este o invatatura nebiblica, motivu pt care zeu permite suferinta este inaltarea domnului Isus la o pozitie superioara fata de cea avuta la inceput cand era cuvantul, cat si testarea si desavarsirea tuturor crestinilor.”

(?)

FL: Nu înţeleg. Toată Biblia descrie un conflict între forţele lui Dumnezeu şi forţele răului. Acest conflict este prezentat schematic, descris în cursul mileniilor, în Apocalips 12. Ce este nebiblic în aceasta? Cum ar putea fi pace între Christos şi Satan, şi între urmaşii acestora? Conflictul a fost anunţat pe pământ în Geneza 3:15 şi a fost recunoscut în NT (Efeseni 6:12).   

1. 1IL „Pamantul va fi distrus fizic dupa mia de ani”.

FL: Corect. Dar nu va fi distrus ca planetă, ci ca biosferă etc. Va fi distrus prin catastrofe teribile şi foc la venirea lui Iisus (vezi 2Petru 3:10-12; Apoc. 6:12-17; 2Tes. 2:8; Apoc. 19:20-21), apoi va fi curăţit complet prin focul care va distruge pe nelegiuiţi la sfârşitul mileniului (Apoc. 20:9-10, 14-15). După aceea va fi înnoit (Apoc. 21-22).

1. IL „Arhangelu mihail nu este isus ci capetenia ingereasca a lui israiel.”

(?)

FL: Este şi una şi alta. Mihail este singurul personaj biblic numit Arhanghelul, care a fost trimis de Dumnezeu să-l învie pe Moise în trup şi să-l ia la cer (Iuda 1:9; Deut. 34:6; Mat 17:3). Iisus, la venirea Sa, de asemenea este descris ca înviind morţii, cu „glas de arhanghel” (1Tes 4:16). Arhanghel înseamnă căpetenia îngerilor. Tatăl şi Fiul sunt comandanţii supremi ai tuturor îngerilor (Dan 10:13; 8:11, 25b), iar Gabriel este „îngerul lui Christos” (Apoc. 1:1), adică subordonatul lui Mihail (Dan. 8:16; 10:21), acţionând în numele Său ca un comandant general, sau în misiuni speciale. Iosua L-a văzut pe Mihail pregătit de luptă împotriva canaaniţilor, şi Comandantul Suprem a cerut închinare din partea lui Iosua (Iosua 5:13-15), aşa cum ceruse şi lui Moise în Exodul 3. Or, dacă este corect numai lui Dumnezeu să te închini (Mat. 4:10), înseamnă că acest Comandant/Mihail este Dumnezeu, şi anume, Fiul lui Dumnezeu, Christos.

1. IL „Sufletul omului supravietuieste mortii si ajunge ori in cer la domnu (daca a fost crestin botezat in apa si cu duhul) ori in sanul lui avram (daca a avut de aface cu adevaratul crestinism dar sia ratat sansa de a fi crestin) ori in iad daca a respins crestinismul.”

(?)

FL: Spuneai că ai fost martor cândva. Păi martorii ştiu mai bine cum e cu treaba asta. Cum de ai regresat atât de mult, încât să admiţi nemurirea naturală a sufletului şi alte aventuri şi locuri mitologice post-mortem? Este adevărat că sufletul poate supravieţui morţii, dar numai prin înviere. Nu există suflete reale, fantomatice, conştiente în starea dintre moarte şi înviere. Nu citeşti Biblia? (Ecl 9:5-6). Sânul lui Avraam este o poveste fariseică pe care Iisus a folosit-o ca pildă. Avraam încă nu ştie nimic, este ţărână (Is. 63:16).

1. IL – „etc etc.. adventismul nu are nici 5 % din adevaratul crestinism, mai aproape sunt martorii.. EI marturisesc pe tatal ca Dumnezeu pe fiu ca creatie, ei au inteles corect abrogarea vechii legi la cruce, cat si ca Isus dupa inviere a inviat in spirit. dar au alte rataciri.

FL: Or fi având ei unele rătăciri, printre care şi ideea că Fiul este creaţia Tatălui şi că sabatul s-a abrogat la cruce, sau că Iisus a înviat în spirit (vezi Luca 24:39), precum şi altele; dar tu ai ce învăţa de la ei, fiindcă ai regresat după ce i-ai părăsit. Cât despre relaţia dintre creştinism şi adventism, mai bine să nu discutăm, fiindcă mai ai mult de studiu, până să-ţi dai cu părerea.