frumos delir poema mea boema
vorbelor mele şterse înainte
de a fi scrise gând cu gând
în ochii unui tigru privesc lung
ca un captiv al superconştiinţei
mă bat cu eul şi cu supraeul
ci voi avea odată blând ispas
au fost surprinse vrejuri de poeţi
în zori pe ţărm aduse de un val
încă-şi mai mişcă iedera primară
spre marea mediocratică solară
un leu se-nchipuise fiecare
pe culme de talaz singurul eu
un supernimeni cu arípi de-a toate
efemeridă traversând Parnasul
ci eu acesta un copil uitat
mă ţin cu dinţii de o moarte-naltă
eu piatra de azur ferit de daltă
eu stihozaur nepietrificat
urmează să petrec şi un sabat
Cernica 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu