Cer şi pământ
Definiţia cea mai precisă a lui ארץ 'arţ > éreţ (pământ) este cea dată de Moise în Gen 1. Dumnezeu a creat uscatul şi l-a numit pământ, la fel cum a creat firmamentul (bolta) şi l-a numit cer. Astfel pământul nu are în imaginaţia şi semantica ebraică biblică, sensul modern de Pământ cu majusculă, Terra, ca planetă sau ca glob terestru, tot aşa cum cerul (שמים şamáym) nu are nicăieri în ebraica biblică sensul modern de spaţiu al universului galaxiilor, ci numai sensul de boltă cerească, în spiritul limbajului fenomenologic, în care aparenţa este luată drept realitate.
Ceea ce este esenţial de reţinut, este faptul că termenii folosiţi de Biblie, ca şi termenii tuturor limbilor vechi, nu sunt ştiinţifici, ci populari. De aceea „pământul" în sens „biblic" este aceeaşi noţiune exprimată de străbunicii noştri dinaintea revoluţiei copernicane.
Ceea ce este esenţial de reţinut, este faptul că termenii folosiţi de Biblie, ca şi termenii tuturor limbilor vechi, nu sunt ştiinţifici, ci populari. De aceea „pământul" în sens „biblic" este aceeaşi noţiune exprimată de străbunicii noştri dinaintea revoluţiei copernicane.
Există un singur caz în care termenul ארץ 'arţ >'éreţ ar părea să aibă sensul de glob terestru sau planetă, în Iov 26:7:
Întinde cerul arctic pe pustiuri
Şi spânzură pământul pe nimic.
În ciuda aparenţelor însă, paralelismul versurilor cere rezolvarea primului vers mai întâi, pentru a-l clarifica pe al doilea. Expresia tradusă prin nimic, ebr. băli-má, înseamnă literalmente "fără-ce[va]," expresie unică. nemaintâlnită în textele ebraice.
Este de neconceput ca stihurile acestea să aibă o interpretare ştiinţifică, deoarece este vorba de o poezie, o replică a lui Iov către prietenii lui. Or, în poezia ebraică, apar şi alte imagini. Pământul stă pe temelii (Ps. 82:5; Pr. 8:29; Is 24:18; Jr 31:37), pe stâlpi (1S 2:8) şi pe apă (Ps 24:1-2).
Imaginea adâncului cel mare, a tăhom-ului (oceanul subteran) care continuă existenţa oceanului primordial după ce pământul a fost scos din ape (2Pt 3:5) şi aşezat deasupra apelor Genezei. Acest ocean subteran, sursă a tuturor izvoarelor râurilor, a apei freatice şi a umidităţii care irigă vegetaţia (Ez 31:4), a fost şi una din cele două surse ale apelor Potopului (Ps 104:6; Gen 7:11; 8:2). Autorii biblici, în mod cert, nu au în minte o imagine cosmologică modernă, iar limita între imaginaţia poetică şi cunoştinţele cosmologice ale anticilor este foarte ştearsă. Cerurile nu sunt pentru ei altceva decât scânteietoare bolţi suprapuse (Dt. 10:14; 1Rg 8:27; 2Cr. 2:6; 6:18; Ne. 9:6; Ps. 68:33; 148:4; 2 Cor 12:2), de unde şi denumirea veche de sfere cereşti.
Terminologie
Principalul termen folosit în textul ebraic pentru pământ este ארץ 'arţ > éreţ. Apare de 2407 ori în VT, având sensul de pământ, sol, teren, tărâm, ţară. Nu are niciodată sensul de glob, planetă, Terra. Această nouă imagine este exclusiv culturală, şi o impunem în mod inconştient Bibliei..
1. a. pământul, întregul pământ (în contrast cu o parte) Gn 18:18; 18:25 22:18 (12:3 אדמה 'adamá) Ier 25:26; 25:29; 25:30 26:6; Is 37:16; 37:20 = 2 Rg 19:15; 19:19 Zah 4:10; 4:14 +. b. pământ, în contrast cu cerul: Gn 1:2 Ex 20:4 Dt 5:8 30:19 Ju 5:4 Pl 2:1 Is 37:16 = 2 Rg 19:15 Ps 146:6 1 Cr 21:16 29:11 2 Cr 2:11 +; aproape cu sensul de lume: Ec 1:4; zidit pe temelii, sau pe stâlpi: 1 S 2:8 Ps 104:5 Iov 38:4 Is 48:13 51:13; 51:16 (şi Is 24:18 Ps 82:5); este neclintit, ceea ce face ca zguduirea lui să fie ceva teribil, semn al unei puteri extraordinare: 1 S 14:4 2 S 22:8 = Ps 18:8 Iov 9:6 cf. Ps 46:2 & v:6; + Am 8:8 Is 2:19; 2:21 24:18; 24:19; 24:20 Ps 60:4 77:19 99:1 114:7; are sub el ape (tihom rabbá): Ex 20:4 = Dt 5:8 cf. Gn 7:11; este personificat adesea: Dt 32:1 Ier 6:19 22:29 Is 1:2 Mi 1:2 Iov 16:18; c. pământul = metonimic, pentru locuitorii lui: Gn 6:11 1 Rg 2:2 10:24 Ps 33:8 66:4 + cf. Pr 8:31 Iov 37:12.
Principalul termen folosit în textul ebraic pentru pământ este ארץ 'arţ > éreţ. Apare de 2407 ori în VT, având sensul de pământ, sol, teren, tărâm, ţară. Nu are niciodată sensul de glob, planetă, Terra. Această nouă imagine este exclusiv culturală, şi o impunem în mod inconştient Bibliei..
1. a. pământul, întregul pământ (în contrast cu o parte) Gn 18:18; 18:25 22:18 (12:3 אדמה 'adamá) Ier 25:26; 25:29; 25:30 26:6; Is 37:16; 37:20 = 2 Rg 19:15; 19:19 Zah 4:10; 4:14 +. b. pământ, în contrast cu cerul: Gn 1:2 Ex 20:4 Dt 5:8 30:19 Ju 5:4 Pl 2:1 Is 37:16 = 2 Rg 19:15 Ps 146:6 1 Cr 21:16 29:11 2 Cr 2:11 +; aproape cu sensul de lume: Ec 1:4; zidit pe temelii, sau pe stâlpi: 1 S 2:8 Ps 104:5 Iov 38:4 Is 48:13 51:13; 51:16 (şi Is 24:18 Ps 82:5); este neclintit, ceea ce face ca zguduirea lui să fie ceva teribil, semn al unei puteri extraordinare: 1 S 14:4 2 S 22:8 = Ps 18:8 Iov 9:6 cf. Ps 46:2 & v:6; + Am 8:8 Is 2:19; 2:21 24:18; 24:19; 24:20 Ps 60:4 77:19 99:1 114:7; are sub el ape (tihom rabbá): Ex 20:4 = Dt 5:8 cf. Gn 7:11; este personificat adesea: Dt 32:1 Ier 6:19 22:29 Is 1:2 Mi 1:2 Iov 16:18; c. pământul = metonimic, pentru locuitorii lui: Gn 6:11 1 Rg 2:2 10:24 Ps 33:8 66:4 + cf. Pr 8:31 Iov 37:12.
2. întindere de pământ = a. ţară, teritoriu, Gn 10:10, 21:21; + 10:11 11:28; 11:31 13:10 47:6; 47:27 50:8 Is 7:18 23:1; 23:13 27:13 Ps 78:12 Ier 25:20 1 Cr 1:43; personificare a ţării: Is 62:4 Ec 10:16; 10:17. b. ţinut, district, regiune Gn 19:28 22:2 Jos 11:3 Ps 42:7. c. teritoriu tribal Dt 34:2 Ju 21:21 1 S 9:4; 9:16 13:7 1 Rg 15:20 Is 8:23; teritorii mai mici 1 S 9:4; 9:5. d. o bucată de pământ Gn 23:15. e. specif. ţara lui Canaan, sau a lui Israel Gn 11:31 12:1; 12:5; 12:6; 12:7 31:3 Ex 14:34 Dt 17:14 18:9 2 Rg 5:2; 5:4 +; ca obiect al vb. „a stăpâni" Dt 3:20 + adesea Dt Ps al.; la fel şi după „a moşteni”: Jos 19:49+; Dt 1:21+. f. = Lv 19:29 Ez 14:13 + cf. Dt 24:4 Zah 12:12 etc. g. uneori aproape echivalent cu Şi'olul: („tărâmul" celălalt, Iov 10:21; 10:22; Jr:10. 65); + Ps 139:15 Is 44:23.
3. a. teren, suprafaţa pământului = q. v. Gn 1:26; 1:30 18:2 33:3 38:9 Ex 4:3 16:4 Rut 2:10 1S 5:4. b. sol, pământul productiv = Gn 1:11; 1:12 Lv 19:9 25:9 26:4 cf. Nu 14:7; 14:8 Is 36:7 = 2 Rg 18:32 Ps 72:6; 72:16 107:34; 107:35 Ezr 9:12 Ne 9:35.
4. în expresii: a. poporul ţării = neisraeliţii: Gn 23:7; 23:12; 23:13; Nu 14:9, sau şi israeliţii. Lv 20:4 2Rg 15:5 16:15 21:24; 21:24 (în special „poporul de rând", în contrast cu oficialii/prinţii: Lv 4:27 Ez 7:27 2Rg 11:18; 11:19). b. în măsuri de distanţă, spaţiu / distanţă din ţară: Gn 35:16, oarecare distanţă Gn 48:7 2 Rg 5:19. c. ţara din câmpie, regiune de şes Dt 4:33 Ier 48:21; d. tărâmul celor vii: Ps 27:13; Ps 142:6. e. marginile (capetele) pământului Is 42:10 43:6; Ps 135:7 Pr 17:24; 30:4 +; Is 40:28 41:5; 41:9. 5. pl. 'araţot este aproape întotdeauna târziu: Ier 16:15 + 6 t. Ier; 23 t. Ez; Is 36:20 37:11 = 2 Rg 18:35 19:11 (Is 37:18 rd. 2 Rg 19:17); Dn 9:7 11:40; 11:42; Ps 105:44 106:27 107:3 116:9; + Gn 10:5; 10:20; 10:31 Lv 26:36; 26:39; Gn 26:3; 26:4 41:54; adesea, pluralul denotă ţări, pământuri, în contrast cu Canaanul, etc., v. Ez 20:32 22:4; = diferitele diviziuni mărunte ale Canaanului unite sub controlul israelit: Gn 26:3; 26:4, cf. 1 Cr 13:2, 2Cr 11:23.
Uzul termenului grecesc γή ghē este similar cu corespondentul ebraic: pământ, ogor, ţară, ţinut, sol, teren, sau, în sens figurat, omenire.
Pentru cei care se simt ameninţaţi de o interpretare atât de plată a pământului biblic, am putea aminti că şi alte fenomene naturale, cum ar fi cele fiziologice şi psihologice sunt reflectate în limbile biblice în acelaşi mod convenţional, specific limbii respective, fără baze „ştiinţifice" (nici nu aveau nevoie de mai mult).
De exemplu, inima, pe lângă funcţia ei vitală, de pompă sanguină, era imaginată ca sediu al gândirii şi voinţei (Gn 6:5; 1Rg 3:12), în timp ce sediul afectivităţii era rezervat rinichilor, intestinelor şi tuturor „cămărilor pântecelui" (Ps 7:9; Ez 21:6; Ps 40:9 ebr. lit. Legea Ta este înăuntrul intestinelor mele; Ps 20:27; Gn 43:30 ebr. se încălzea de milă; rahamim (milă, îndurare) este plural de la rahhm > réhhem = uter, pântecul matern). Indiciul fenomenologic al vieţii este respiraţia („i-a suflat în nări suflare de viaţă" - Gn 2:7; 7:22; Iov 27:3; Gen 1:30 şi animalele au în ele suflare / suflet de viaţă), iar viaţa însăşi se află în sânge (Gn. 9:5; Lv. 17:11, 14; Dt. 12:23).
După o astfel de definiţie a cerului şi a pământului, putem înţelege că termenii ebraici pentru lume sau univers nu denumeau realitatea din perspectiva informaţiilor ştiinţifice moderne, ci doar ca sumă a celor 2 sau 3 părţi componente: cerul şi pământul (bolta de deasupra şi terenul de sub picioare); sau, mai cuprinzător: cerul, pământul şi marea; sau: cerul, pământul şi subpământul. În acest ultim caz, subpământul şi marea erau echivalente, deoarece ambele erau părţi ale marelui tihom (adâncul, oceanul primordial care a fost limitat în bazine maritime la marginea şi dedesubtul uscatului).
Un alte termen pe care-l foloseşte ebraica biblică, având sensul de pământ uscat / solid, este תבל tēbīl > tēbēl, folosit numai în poezie: Na 1, 5; Is 14:17; Iov 37:12 Pr 8:31; 1 S 2:8, Is 14:21 24:4 34:1 Ier 10:12 = 51:15, 1Cr 16:30 (= Ps 96:10+) Iov 34:13 Ps 19:5 77:19 = 97:4, 90:2 96:13, 98:9 Na 1:5 Ps 24:1; 33:8 Is 18:3, 26:9; 26:18 Pl 4:12; 89:12 24:1); Iov 37:12 Pr 8:26.31; Iov 18:18; Ps 50:12 (cf. 89:12 +); Is 27:6 (cf. Iov 37:12+); 2S 22:16 = Ps 18:16, cf. Ps 93:1 96:10 (= 1 Cr 16:30); 9:9 (+96:13), cf. 98:7 (Is 13:11 Is 14:17 ).
Vârsta pământului
După un calcul relativ simplu, era Creaţiei biblice ar fi început odată cu anul 4113 î.e.n., după textul tradiţional ebraic („masoretic"), aşa cum se poate observa din următoarele date:
După un calcul relativ simplu, era Creaţiei biblice ar fi început odată cu anul 4113 î.e.n., după textul tradiţional ebraic („masoretic"), aşa cum se poate observa din următoarele date:
(mulțumesc comentatorului „normality” pentru observarea unei greșeli de calcul, pe care am corectat-o)1Rg 6:1 (966 î.e.n.+479 = 1445 î.e.n.) Era Exodului
Ex 12:40-41 (1445+430 =1875 î.e.n.) Intrarea israeliţilor în Egipt.
Gn 47:9 (1875+130 = 2005 î.e.n.) Naşterea lui Iacov
Gn 25:26 (2005+60=2065 î.e.n.) Naşterea lui Isaac
Gn 21:5 (2065+100=2165 î.e.n.) Naşterea lui Avraam
Gn 11:32 (2165+70=2235 î.e.n.) Naşterea lui Terah
Gn 11:10-24 (2235+29+30+32+30+34+30+35+2 = 2457 î.e.n.) Potopul
Gb 5:3-32; 7:11 (2457+1656 = 4113 î.e.n.) Creaţia
Este interesant că în ce priveşte cronologia genealogiilor din Geneza 5 şi 11, care sunt fundamentale pentru realizarea unei cronologii biblice „complete”, Septuaginta (LXX) şi Pentateucul Samaritean dau date diferite. După Textul Samaritean, Geneza ar fi avut loc la 1307 + 942 + 2165 = 4414 î.e.n., iar după Textul Grecesc (LXX), ar fi avut loc la 2242 (sau 2,262) + 1232 (sau 1132) + 2165, adică între 5539-5659 î.e.n., cu aproape 1400 de ani mai mult, ceea ce ar însemna că, după cele mai îndrăzneţe calcule ale grămăticilor prin mâinile cărora a trecut Cuvântul, vârsta lumii noastre s-ar ridica la mai puţin de 7700 de ani.
Din punct de vedere al criticii textuale însă trebuie să spunem că datele din LXX şi PS sunt vizibil modificate. Textul Masoretic este cu siguranţă mai demn de încredere în acest caz. Se ştie că scribii iudei palestinieni au fost mult mai scrupuloşi în conservarea literei textului biblic decât iudeii alexandrini sau samaritenii. Pe de altă parte, datele LXX şi PS sunt în mod evident manipulate. LXX adaugă un secol la fiecare generaţie, pentru a umfla timpul -- foarte probabil, pentru a ţine piept cronologiei egiptene, care este mai risipitoare.
O metodă de calcul care ar putea fi folosită în paralel pe lângă cronologia de mai sus, ar fi calcularea creşterii demografice, pentru care se recomandă următoarea ecuaţie:
PN / P0 = ( 1 + R )N______________P0 = Populaţia originală
___log ( PN / P0 ) _____________PN = Populaţia finală
N = ––—————
___log ( 1 + R )________________ R = Rata anuală de creştere
R = (PN / P0 ) 1/N - 1_____________N = Numărul de ani
Ca baze de calcul se iau datele 965 î.e.n. + 480 = 1447 î.e.n. = Data Exodului (1Rg 6:1) şi 1445 î.e.n. + 430 = 1875 î.e.n. = Începutul exilului egiptean (Ex 12:40,41).
Problema de fond însă este că indiferent de datele la care ajungem, diferenţele nu sunt notabile din perspectiva polemicii creaţionism-evoluţionism. Dacă în loc de 6253, preferăm 5639 sau ridicăm până la 7664 anul Creaţiei lumii, diferenţele de câteva secole sau milenii sunt insignifiante faţă de cifrele uluitoare pe care le pretind astronomia şi geologia.
R = (PN / P0 ) 1/N - 1_____________N = Numărul de ani
Ca baze de calcul se iau datele 965 î.e.n. + 480 = 1447 î.e.n. = Data Exodului (1Rg 6:1) şi 1445 î.e.n. + 430 = 1875 î.e.n. = Începutul exilului egiptean (Ex 12:40,41).
Problema de fond însă este că indiferent de datele la care ajungem, diferenţele nu sunt notabile din perspectiva polemicii creaţionism-evoluţionism. Dacă în loc de 6253, preferăm 5639 sau ridicăm până la 7664 anul Creaţiei lumii, diferenţele de câteva secole sau milenii sunt insignifiante faţă de cifrele uluitoare pe care le pretind astronomia şi geologia.
Orice teolog care are experienţă în critica textuală a Vechiului Testament poate admite existenţa unor erori numerice. În cazul celor două genealogii din LXX şi PS însă este vorba mai mult decât de erori: este chirurgie „plastică". Unii învăţaţi au umblat la text, este evident, crezând că îl corectează. Nimeni nu ştie exact cum arătau listele genealogice din manuscrisul original, dar putem conta mai degrabă pe acurateţea textului ebraic tradiţional. Dacă pe undeva va fi avut şi acesta vreo eroare cronologică, nu putem spune, însă un text mai bun nu avem. Putem fi siguri, totuşi, că orice eroare posibilă ne-am imagina, nu poate fi vorba de o cifră originală care să satisfacă pretenţiile actuale ale geologiei. Pentru care motive ar fi modificat scribii tocmai aceste date, din eroare sau intenţionat?
Pe de altă parte, dacă ţinem seama de înţelesul noţiunilor de lume, pământ, cer, în limbajul popular al autorilor biblici, şi ţinând seama de principiul limbajului uman al Bibliei, imperfect în natura sa, în cuvinte, în logică, mod de gândire, retorică,[2] atunci avem la îndemână o hermeneutică eliberată de necesitatea de a argumenta că universul întreg ar fi fost creat ex nihilo acum 7000 sau, să zicem, 10.000 de ani.
Descrierea Creaţiei din capitolul 1 al Genezei este fidelă (cred eu), dar nu ştiinţifică. Ea este tributară limbajului popular, fenomenologic, în care este implicată şi logica omenească imperfectă, inclusiv încărcătura culturală a limbajului, în materie de cosmologie. Limbajul este suficient pentru a ne comunica mesajul lui Dumnezeu, adică ceea ce El a dorit să ştim, ca să înţelegem, să credem şi să trăim. Dar orice încercare de a găsi în text ceea ce Dumnezeu nu a pus, adică ceea ce autorul uman nu a intenţionat şi nu a cunoscut, este sortită eşecului. Nimeni nu poate găsi în Geneza 1 ceva la care autorul nu s-a gândit. Este o chestiune elementară de hermeneutică biblică. Pe de altă parte, inspiraţia dată autorilor biblic nu i-a ferit de orice imperfecţiune omenească, ci i-a ferit doar de eroare doctrinală.
Capitolul Creaţiei descrie în limbaj fenomenologic geneza lumii noastre, aşa cum ar fi fost văzută de un observator terestru simplu – de un copil, să zicem. El ne învaţă că lucrurile văzute, dar şi cele nevăzute ("apele de sus şi ... de jos", Gen 1; vietăţile din abisul subpământean: Ex 20:4 etc) n-au apărut la întâmplare, de la sine, ci sunt opera Singurului Dumnezeu Adevărat, Creatorul. Poemul ne mai învaţă că toate acestea au fost create într-o ordine strategică şi elocventă în timp de 6 zile (6 alternări succesive de întuneric şi lumină), culminând cu omul (bărbat şi femeie) care este coroana Creaţiei divine şi cu ziua a şaptea (sâmbăta), coroana săptămânii, regina zilelor, binecuvântată şi sfinţită de Dumnezeu de la început, şi deci în vigoare cât va ţine lumea.
Capitolul ne mai învaţă că, deoarece omul a fost făcut odată cu animalele de uscat, el este, din punct de vedere biologic, un animal de uscat; dar întrucât a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu” (cea mai bună înfăţişare şi cel mai nobil statut care i se puteau da), omul este singura fiinţă terestră înzestrată cu raţiune, singura creatură terestră care este fiu al lui Dumnezeu, un creator în miniatură şi vicerege al universului terestru (Ps 115:16).
Se pot găsi, eventual, multe alte lecţii spirituale în mesajul Capitolului Creaţiei, dar în nici un caz nu vom găsi formulări ştiinţifice şi termeni tehnici. Geneza ne destăinuie că lumea noastră, aşa cum se vede ea de aici, a apărut cu peste 6000 de ani în urmă. Dar aceasta nu ne spune nimic cu privire la vârsta materiei în univers, vârsta stelelor, vârsta rocilor terestre etc., deoarece Geneza descrie fenomenologic Creaţia şi nu în limbaj ştiinţific.
Stelele din Geneza nu sunt fascinanţii sori ai astronomiei, aşezaţi în spaţiul cosmic la distanţe pe care antichitatea nu le bănuia, ci sunt minunatele lumini scânteietoare de pe bolta cerului, de pe acelaşi firmament cristalin în care au fost aşezate luna şi soarele, şi care este ecranul pe care zboară păsările. Cerul autorului biblic nu este spaţiul cosmic, nici atmosfera, ci acea tainică „tărie”, boltă, firmament, cupola care desparte apele de sus (unde sunt cămările ploii), de apele de jos.
Geologii şi astronomii ar putea avea dreptate când atribuie rocilor şi materiei vârste mai mari decât ar permite cronologia biblică, deşi credinciosul este liber să-şi păstreze rezerve, din prudenţă. Orice ar fi existat însă înainte de prima zi a Facerii, toate au fost făcute cândva de Creator. Nu a existat din veşnicie un univers în paralel cu Dumnezeu. Acel băre'şit (la început) care ne introduce în naraţiunea sacră, se referă la lumea noastră (cer şi pământ = boltă cerească şi teren), în limbaj fenomenologic. Mai degrabă amenajarea lumii noastre este descrisă aici. Expresia de creaţie "ex nihilo" merită revizuită, când vorbim despre Geneza, fiindcă chiar dacă ideea este adevărată în principiu, nu este neapărat aplicabilă Creaţiei din Geneza. Pământul este scos din apă, flora şi fauna ies din pământ, omul este modelat din pământ, femeia din coasta bărbatului. Ba mai mult, în Epistola către Evrei (12:1-2) ni se spune că „tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd". Prin urmare, totul se reduce la esenţe invizibile, despre care autorii biblici nu ne spun mai mult.
Dumnezeu este Creatorul şi Suveranul absolut a tot ce există. La porunca şi sub mâna Sa creatoare au apărut toate (Ps 33:6.9). Aceasta determină şi înţelegerea că întreg universul creat, oricât de mare ar fi, sau oricât s-ar extinde, este, totuşi, finit. Doar Dumnezeu este şi dincolo de univers şi înainte de univers şi în univers. Numai El este cu adevărat infinit.
Pentru studii mai aprofundate în domeniul relaţiei dintre ştiinţele naturale şi Biblie, este excelent saitul Geoscience Research Institute la adresa http://www.grisda.org/teachers/faq.htm.
Vârstele civilizaţiilor postdiluviene
O altă problemă intervine în compararea datelor biblice cu datele arheologiei şi ale istoriei seculare. Dacă Biblia datează Potopul ca o catastrofă universală pe la 2592 î.e.n., această dată se potriveşte cu datarea începutului celor mai multe civilizaţii. Arheologii au datat însă şi preistoria, astfel încât după milioanele de ani presupuse pentru apariţia strămoşilor omului în epoca terţiară, 10.000 ani î.e.n. (Holocenul) ar fi începutul răspândirii actualelor rase umane şi popularea continentelor.
Vârstele civilizaţiilor postdiluviene
O altă problemă intervine în compararea datelor biblice cu datele arheologiei şi ale istoriei seculare. Dacă Biblia datează Potopul ca o catastrofă universală pe la 2592 î.e.n., această dată se potriveşte cu datarea începutului celor mai multe civilizaţii. Arheologii au datat însă şi preistoria, astfel încât după milioanele de ani presupuse pentru apariţia strămoşilor omului în epoca terţiară, 10.000 ani î.e.n. (Holocenul) ar fi începutul răspândirii actualelor rase umane şi popularea continentelor.
Preistoria, în limbajul cronologic al arheologilor, dă presupuselor perioade de dezvoltare culturală a omului peşterii numele de Paleolitic (1.000.000 -- 10.000/8000 î.e.n.), Mezolitic (10.000/8000 -- 7000/2500 î.e.n.) şi Neolitic (7000/2500 -- 3000/... î.e.n.), după care, epoca bronzului ar fi început în timpul mileniului II î.e.n., iar epoca fierului pe la sfârşitul aceluiaşi mileniu.[3] Dacă lăsăm deoparte cifrele foarte generoase ale epocilor pietrei, care sunt armonizate cu teoria evoluţiei, şi dacă ţinem seama de realitatea că vechile culturi ale pietrei şi bronzului puteau foarte bine să fie concomitente (şi există chiar dovezi că aşa s-a întâmplat).
Este foarte bună, în acest scop, cartea lui Gordon Childe (De la preistorie la istorie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967). Childe argumentează că uneltele de bronz erau folosite doar de bogaţi, iar cele de piatră erau mai comune, şi că o unealtă de piatră cioplită nu este neapărat dintr-o epocă mai veche decât una de piatră şlefuită. Este chiar mai dificil să ciopleşti piatra, decât s-o şlefuieşti.
Istoricii şi arheologii dau cifre destul de mari pentru începutul unor mari civilizaţii antice ca Egiptul şi Mesopotamia. Egiptul ar avea mai mult de 3000 ani î.e.n., iar Mesopotamia de asemenea. Asiria intră în arenă în acord cu schema biblică, pe la anul 2500 î.e.n. Civilizaţia Canaanului îşi are începutul tot în acele vremuri, imperiul hitiţilor răsare pe la anii 2000 î.e.n., prima civilizaţie indiană este plasată înainte de anii 2000 î.e.n., istoria Chinei începe pe la 2100 î.e.n., civilizaţia cretană începe după 2600 î.e.n., cea grecească după 2500 î.e.n., cea italică pe la anii 1900 î.e.n. Restul civilizaţiilor au fost subsecvente acestora, pe măsura formării şi migrării diferitelor popoare pe toate continentele.
Aceste începuturi ale civilizaţiilor antice nu sunt, totuşi, rodul unor date sigure. W. Ceram, în Zei, morminte, cărturari (Bucureşti 1968) se întreabă dacă istoricii fac bine că urmează cu atâta încredere cronologia faraonică a lui Manethon, şi că istoria atât de lungă a dinastiilor s-ar putea datora citirii greşite a lui Manethon, care ar fi înşiruit în serie dinastiile celor două Egipturi, dinastii care ar fi fost multă vreme paralele.
Nicolae Iorga, în scrierea postumă Materiale pentru o istoriologie umană, îşi permite de asemenea să ironizeze cifrele mari ale primelor domnii sumeriene şi akkadiene. Ar fi necesare studii creştine critice asupra acestor armonizări cronologice, întrucât şi arheologia și preistoria sunt afectate de mentalitatea evoluţionistă. Pentru bietul credincios există prea puţin ajutor în acest domeniu, singura lui consolare fiind armonia internă remarcabilă a cronologiei biblice, în ciuda unor discrepanţe explicabile.
________________________________
Note şi bibliografie
[1] Curt Sewell: http://www.ldolphin.org/sewell/sewellchron.html
[2] Vezi articolul meu de la adresa http://tornafratre.blogspot.com/2008/05/inspiraia-bibliei-plenar.html
[3] Vezi Istoria lumii în date, Editura Ştiinţifică, pag. 1-5.
Am folosit aici date din lexiconul ebraic HALOT, şi din Nichol, Francis D., The SDA Bible Commentary (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association) 1978.
[1] Curt Sewell: http://www.ldolphin.org/sewell/sewellchron.html
[2] Vezi articolul meu de la adresa http://tornafratre.blogspot.com/2008/05/inspiraia-bibliei-plenar.html
[3] Vezi Istoria lumii în date, Editura Ştiinţifică, pag. 1-5.
Am folosit aici date din lexiconul ebraic HALOT, şi din Nichol, Francis D., The SDA Bible Commentary (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Association) 1978.
Postări
16 comentarii:
Sunt curios ce părere aveți despre concepția astronomiei moderne despre formarea planetelor. Aceasta susține că stelele ar fi eliminat o parte din materia lor prin explozii; această materie s-ar fi concentrat cu timpul, formând planetele actuale.
Teoria este considerată o certitudine; astronomii pot oferi multe exemple de zone în Univers în care se formează stele noi sau planete noi.
Interpretarea pe care o oferiți textului despre creație mi se pare complet compatibilă cu această concepție modernă a formării planetelor (ca de altfel și teoria Big Bang, față de care, bineînțeles, am totuși ceva rezerve).
Totuși, foarte mulți creștini au impresia că această explicație a formării planetelor L-ar scoate pe Creator din calcul. Chiar Shawn Boonstra este de această părere.
Într-o emisiune de pe It is written a vorbit despre Emmanuel Swedenborg, primul care a emis această ipoteză referitoare la formarea planetelor (prin 1700 și ceva parcă). Swedenborg studiase inițial științele exacte, dar în urma morții tatălui său și în urma unei viziuni (în care i s-ar fi arătat Isus), s-a dedicat ocultismului.
Interpretările sale teologice erau, în mare parte, călăuzite de vocea spiritelor. Deși se pare că teoria lui despre formarea planetelor ar fi fost produsul gândirii lui, Swedenborg ar fi afirmat că spiritele i-au confirmat corectitudinea acestei teorii.
Mi se pare, totuși, destul de naiv să folosești un astfel de argument: nu crede ce spune știința, pt că diavolul a condus-o aici.
Dragă Mihai,
E bine că eşti curios, dar îţi dai seama că în domeniul cosmolofiei şi astrofizicii sunt nul, nu am nici o competenţă.
Ceea ce ştiu, şi aici nu e nevoie de multă cercetare ca să înţeleg, este că ştiinţa a manifestat limite importante chiar când vorbea despre lucrurile tangibile, apropiate şi mai uşor de observat şi de măsurat (e.g. relaţia dintre masă şi viteză). Când vorbim despre lucruri foarte depărtate în timp şi/sau spaţiu, şansa de a greşi este şi mai mare. Există anumite fenomene care, după datele actuale ale ştiinţei, sunt interpretate într-un anume fel. Interpretările sunt teorii logice, care aderă la un set de date certe sau de necesităţi matematice, dar este posibil la un moment dat ca o singură informaţie revoluţionară să dea peste cap sau să modifice radical scenariul acceptat.
Când Dumnezeu a creat universul, desigur că totul putea părea „din afară" un Big Bang. Ştiinţa însă, în orice face sau cercetează, nu are nevoie de Dumnezeu ca explicaţie pentru nimic, deoarece în orice necunoscută caută cauza naturală şi de multe ori o găseşte. Dumnezeu a făcut lumea în aşa fel încât să nu se vadă decât elementele naturii şi legile lor. Nu vor fi găsite niciodată prin cercetări ştiinţifice, câmpuşl, forţa, sau fenomenul despre care s-ar putea spune: Iată, aici este Însuşi Dumnezeu!
Este posibil ca cel puţin unele din explicaţiile astrofizicii să fie corecte. Dar ca şi în creaţia vieţii, unde evoluţia este limitată la o anumită categorie biologică, şi nu poate explica apariţia vieţii din neviaţă, nici salturi cum ar fi apariţia ochiului sau a sexului, sau apariţia conştiinţei într-un creier de cimpanzeu, tot aşa, apariţia universului nu va fi explicată niciodată cu adevărat în sens evoluţionist.
Interpretarea mea la Geneza 1 nu este determinată de ipoteza cosmogonică actuală, ci de observaţia că autorul foloseşte limbajul genomenologic şi inexactităţile culturale specifice timpului lui. Dincolo de aceste limite omeneşti, autorul inspirat ne-a spus adevărul, pentru că mesajul profeţilor este Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu m-aş mira însă ca şi Boonstra să aibă dreptate şi ca acei credincioşi mai literalişti, care susţin că absolut totul a fost creat într-o săptămână, acum câteva milenii, să aibă dreptate. Dacă Dumnezeu le-a creat, El le putea crea oricum, fie gradual, fie deodată. Câte cercuri vor fi avut brazii din ziua Facerii, sau ce vârstă i-ar fi dat un biolog lui Adam dacă l-ar fi analizat biochimic sau simplu, clinic, imediat după Creaţie... ? Au trecut mii de ani până ca omenirea să distingă între iluzie şi realitate, în ce priveşte bolta cerească şi discul terestru. Cât va mai trece până se vor sfâşia şi restul iluziilor ? Eu cred că Dumnezeu Se joacă cu noi, şi că textele biblice care spun că Dumnezeu "Se ascunde", sau că "de cei batjocoritori îşi bate joc", sunt foarte adevărate. Prefer credinţa, este infinit mai frumoasă şi nu am ce pierde. Ştiinţa nu-mi oferă nici măcar certiruni până la capăt. Singura certitudine importantă este că murim. Şi aici ştiinţa nu are şi nu va avea vreodată soluţii.
Referitor la Swedenborg, nu m-aş da înapoi de la concluzia lu Shawn. Dacă este adevărat că Swedenborg însuşi a zis-o, hai să-l credem şi pe el, sau cel puţin să-i oferim o şansă. Dacă este adevărat ce spune Biblia despre pleiada de spirite rebele, atunci poţi fi sigur că teoriile care amestecă adevărul cu rătăciri esenţiale sunt made in Hell.
God bless Mike!
Dragă Mihai,
E bine că eşti curios, dar îţi dai seama că în domeniul cosmolofiei şi astrofizicii sunt nul, nu am nici o competenţă.
Ceea ce ştiu, şi aici nu e nevoie de multă cercetare ca să înţeleg, este că ştiinţa a manifestat limite importante chiar când vorbea despre lucrurile tangibile, apropiate şi mai uşor de observat şi de măsurat (e.g. relaţia dintre masă şi viteză). Când vorbim despre lucruri foarte depărtate în timp şi/sau spaţiu, şansa de a greşi este şi mai mare. Există anumite fenomene care, după datele actuale ale ştiinţei, sunt interpretate într-un anume fel. Interpretările sunt teorii logice, care aderă la un set de date certe sau de necesităţi matematice, dar este posibil la un moment dat ca o singură informaţie revoluţionară să dea peste cap sau să modifice radical scenariul acceptat.
Când Dumnezeu a creat universul, desigur că totul putea părea „din afară" un Big Bang. Ştiinţa însă, în orice face sau cercetează, nu are nevoie de Dumnezeu ca explicaţie pentru nimic, deoarece în orice necunoscută caută cauza naturală şi de multe ori o găseşte. Dumnezeu a făcut lumea în aşa fel încât să nu se vadă decât elementele naturii şi legile lor. Nu vor fi găsite niciodată prin cercetări ştiinţifice, câmpuşl, forţa, sau fenomenul despre care s-ar putea spune: Iată, aici este Însuşi Dumnezeu!
Este posibil ca cel puţin unele din explicaţiile astrofizicii să fie corecte. Dar ca şi în creaţia vieţii, unde evoluţia este limitată la o anumită categorie biologică, şi nu poate explica apariţia vieţii din neviaţă, nici salturi cum ar fi apariţia ochiului sau a sexului, sau apariţia conştiinţei într-un creier de cimpanzeu, tot aşa, apariţia universului nu va fi explicată niciodată cu adevărat în sens evoluţionist.
Interpretarea mea la Geneza 1 nu este determinată de ipoteza cosmogonică actuală, ci de observaţia că autorul foloseşte limbajul genomenologic şi inexactităţile culturale specifice timpului lui. Dincolo de aceste limite omeneşti, autorul inspirat ne-a spus adevărul, pentru că mesajul profeţilor este Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu m-aş mira însă ca şi Boonstra să aibă dreptate şi ca acei credincioşi mai literalişti, care susţin că absolut totul a fost creat într-o săptămână, acum câteva milenii, să aibă dreptate. Dacă Dumnezeu le-a creat, El le putea crea oricum, fie gradual, fie deodată. Câte cercuri vor fi avut brazii din ziua Facerii, sau ce vârstă i-ar fi dat un biolog lui Adam dacă l-ar fi analizat biochimic sau simplu, clinic, imediat după Creaţie... ? Au trecut mii de ani până ca omenirea să distingă între iluzie şi realitate, în ce priveşte bolta cerească şi discul terestru. Cât va mai trece până se vor sfâşia şi restul iluziilor ? Eu cred că Dumnezeu Se joacă cu noi, şi că textele biblice care spun că Dumnezeu "Se ascunde", sau că "de cei batjocoritori îşi bate joc", sunt foarte adevărate. Prefer credinţa, este infinit mai frumoasă şi nu am ce pierde. Ştiinţa nu-mi oferă nici măcar certiruni până la capăt. Singura certitudine importantă este că murim. Şi aici ştiinţa nu are şi nu va avea vreodată soluţii.
Referitor la Swedenborg, nu m-aş da înapoi de la concluzia lu Shawn. Dacă este adevărat că Swedenborg însuşi a zis-o, hai să-l credem şi pe el, sau cel puţin să-i oferim o şansă. Dacă este adevărat ce spune Biblia despre pleiada de spirite rebele, atunci poţi fi sigur că teoriile care amestecă adevărul cu rătăciri esenţiale sunt made in Hell.
God bless Mike!
Intr-adevar, Biblia nu poate fi considerata manual de fizica!
Cu toate acestea ne bucuram in viata de zi cu zi cand din ea in afara de ''euangelion''-veste buna mai gasim confirmari si in alte domenii.
Pentru mine sunt perfect logice erorile din domeniul stiintific pe care oamenii le aveau pe vremurile biblice comparativ cu stiinta noastra de astazi....In acelasi timp sunt ferm convins de stiintele lor avansate in alte domenii (oho cate ar fi de zis aici...)
Cu toate acestea se gasesc destul de multe ''perle'' de stiinta in Biblie care pot sa tina aprins acest foc al luptei dintre creationismul stiintific si evolutionism. Eu personal ma bucur de fiecare data cand am ocazia sa mai descopar cate una dintre aceste nestemate rare.
Am avut ocazia intr-o existenta personala relativ efemera pe acest pamant pana in prezent ( ce sunt acelea cateva decade atunci cand le compari cu eternitatea? :d) sa vad cum stiinta isi schimba de foarte multe ori parerile si teoriile. Si banui ca nu numai eu!
In urma cu ceva ani intr-o mica prezentare am avut si ceva dezbateri pe teme de ''curiozitati stiintifice'' prezente in Biblie.
Si imi aduc aminte ca in acea perioada avem un argument faimos in discutiile referitoare la ''luminatorii'' ceresti din saptamana creatiunii. Obisnuiam sa intreb daca cunoaste cineva intre miile de galaxii si nenumaratele stele existente despre vreo alta planeta decat cele existente in sistemul solar....
Pana in 1992 in ciuda stiintei avansate, a telescoapelor puternice nu exista nu se dovedise nici macar o singura planeta ca ar fiinta pe undeva prin univers in afara celor existente in sistemul solar.Puternic argument nu-i asa?
Astazi in 2012 sunt descoperite in jur de 700 de planete mai toate puse in evidenta prin masuratori indirecte. Stelele nu le mai numara nimeni!( Isaia 40, 26: “Ridicati-va ochii in sus si priviti ! Cine a facut aceste lucruri ? Cine a facut sa mearga, dupa numar, in sir, ostirea lor ? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare este puterea si taria Lui, ca una nu lipseste.”)
Oricum ar fi mi se par f. putine planete....insa ce imi este clar...este ca in lumina cunostintelor de atunci ma inselam!
Alt exemplu.....pe la scoli se studia ca dinozaurii au disparut in urma cu 70 mil de ani. Recent, in urma unor descoperiri noi in ultimii 10-15 ani aceste date s-au mai ajustat si se vorbeste de o perioada de cam 30 de milioane de ani in urma. O reconsiderare enorma nu? De la 70 mil la 30 mil.
Astazi daca intr-o comuninate stiintifica vorbesti de teoria big-bangului in formarea universului esti considerat din epoca de piatra ( oare ? :)) ). Se considera de mult depasita si actualizata de teorii care mai de care (meta)fizicoase ( teoria superstringurilor, universuri paralele etc).
Prefer mai degraba sa cred anumite mici adevaruri stiintifice din Biblie in domenii diferite ( medical, social, psihologic, astro-fizic, arheologic/paleontologic etc ) in locul filozofiilor stiintifice de astazi care mai au cale foarte lunga pana la a si demonstra validitatea teoriilor.
De multe ori noi avem dificultati in a intelege creatiunea primei zile a saptamanii-lumina comparativ cu ziua a 4-a - soarele si ceilalti luminatori.
Insa poate stiinta de astazi sa afirme ca stie ce este aceea lumina?
Ce e lumina? Newton a spus ca e corpuscul. Maxwell a demonstrat ca e o unda. Mecanica cuantica spune ca are o natura duala si corpuscul si unda. Pentru ca asa se explica proprietatile ei . Insa in acelasi timp sunt extraordinar de multe variabile in cadrul acestui simplu fenomen numit lumina ;doar 5 min incercati sa vedeti acest filmulet incredibil...si o sa intelegeti f. bine unele aspecte ale luminii (ne)cunoscute seculului avansat in care traim :lumina isi schimba proprietatile pe masura ce ne uitam la ea?!?!? http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGc
Deci daca noi nu intelegem cu toata stiinta prezenta in totalitate ce este ''lumina'', atunci de ce sa privim acuzator (evolutionist vorbind) la ''lumina'' din Geneza 1?
Fiat Lux! :)
Alt exemplu.....pe la scoli se studia ca dinozaurii au disparut in urma cu 70 mil de ani. Recent, in urma unor descoperiri noi in ultimii 10-15 ani aceste date s-au mai ajustat si se vorbeste de o perioada de cam 30 de milioane de ani in urma. O reconsiderare enorma nu? De la 70 mil la 30 mil.
Astazi daca intr-o comuninate stiintifica vorbesti de teoria big-bangului in formarea universului esti considerat din epoca de piatra ( oare ? :)) ). Se considera de mult depasita si actualizata de teorii care mai de care (meta)fizicoase ( teoria superstringurilor, universuri paralele etc).
Prefer mai degraba sa cred anumite mici adevaruri stiintifice din Biblie in domenii diferite ( medical, social, psihologic, astro-fizic, arheologic/paleontologic etc ) in locul filozofiilor stiintifice de astazi care mai au cale foarte lunga pana la a si demonstra validitatea teoriilor.
De multe ori noi avem dificultati in a intelege creatiunea primei zile a saptamanii-lumina comparativ cu ziua a 4-a - soarele si ceilalti luminatori.
Insa poate stiinta de astazi sa afirme ca stie ce este aceea lumina?
Ce e lumina? Newton a spus ca e corpuscul. Maxwell a demonstrat ca e o unda. Mecanica cuantica spune ca are o natura duala si corpuscul si unda. Pentru ca asa se explica propietatile ei . insa in acelasi timp sunt extraordinar de multe variabile in cadrul acestui simplu fenomen numit lumina (doar 5 min incercati sa vedeti acest filmulet incredibil...si o sa intelegeti f. bine unele aspecte ale luminii (ne)cunoscute seculului avansat in care traim : http://www.youtube.com/watch?v=DfPeprQ7oGc
Deci daca noi nu intelegem cu toata stiinta prezenta in totalitate ce este ''lumina'', atunci de ce sa privim acuzator la ''lumina'' din Geneza 1?
Fiat Lux! :)
Domnule Lăiu, după calculele mele, ai făcut o "mică" eroare de 135 ani, la calculul vârstei umanităţii.
Eroarea se datorează faptului că ai pus 205 ani pentru a afla naşterea lui Terah, în loc să pui 70 de ani.
Ai luat în calcul Geneza 11.32 în loc de Geneza 11.26 aşa cum era corect.
Din câte îmi dau seama, ai scris articolul în 2006, deoarece ai menţionat anul de început 4248 î.e.n., iar perioada scursă de la el: 6253 ani.
(6253 - 4248 + 1 = 2006; unde membrul "1" apare datorită inexistenţei anului zero).
Ei bine, actualmente, în 2013, după 7 ani din 2006, anii vehiculaţi de tine ar fi:
4248 î.e.n. = anul de început, şi
6260 (= 6253 + 7) = durata totală până în 2013.
Totuşi, ţinând cont de eroarea de adăugare a 135 ani despre care am vorbit la început, anul creării lui Adam este:
4113 î.e.n. (= 4248 - 135).
Aşadar, anul acesta, 2013, ar fi de la Adam: 6125 ani = 4113 + 2013 - 1 (anul 0 nu există).
Ceea ce înseamnă că în 1888, la Minneapolis (acum 125 de ani) se făceau fix 6000 de ani.
Şi atunci s-a ratat venirea Domnului.
@normality
Într-adevăr, am greșit cu 135 ani din cauză că am adăugat vârsta morții lui Terah, în loc de vârsta când l-a născut pe Avram. în acest caz, 6000 de ani de la Facere s-au împlinit aproximativ în 1888. Singura problemă este că Dumnezeu nu a promis nicăieri că lumea se va sfârși la 6000 ani după Creație. Dacă data aceasta n-a fost descoperită nici Fiului, ce șanse am avea noi să o descoperim sau măcar să intuim aproximativ?
Evangheliile și întregul NT arată că venirea Domnului trebuia să aibă loc în primul secol, chiar în prima generație creștină. Dincolo de această precizare avem profețiile apocaliptice care ne vorbesc despre sfârșitul celor 2300 ani ca ultimă dată profetică (Daniel 8:14; 12:11-12; Apoc 10). Cât despre 1888, nu a fost prevăzută nicăieri o asemenea dată.
Încă o măsură de protecție contra fixării de date ar fi și constatarea că datele genealogice din Geneza 5 sunt în majoritate rotunde. Totul este rotunjit la 10 și la 5 ani. Nu a fost intenția autorilor de a ne da cifre exacte, ci aproximative, rotunjite.
Tot calculul acesta depinde în întregime de exactitatea datării întemeierii Templului, după era Exodului (al 480-lea an). Dacă această dată este cumva greșit transmisă (și n-ar fi de mirare, fiindcă multe cifre sunt greșite, dacă se compară Samuel-Împărați cu Cronicile) toată cronologia noastră .stră se prăbușeșete. Dacă se iau în calcul datele din Judecători ca fiind consecutive și nnimic în paralel, atunci Creația ar fi ceva mai veche..
@Florin
Da, în principiu, sunt de acord.
Domnul nu a promis că revenirea Lui va fi exact la 6000 de ani.
Şi nici eu nu susţin că 1000 de ani trebuie musai echivalaţi cu "o zi la Domnul".
La 2 Pet. 3.8 se spune că o zi este "CA (ως) o mie de ani", pentru a sugera o temporalitate indefinită la Dumnezeu.
O echivalenţă strictă nu poate exista, chiar conform Bibliei:
"Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte." (Ps.90.4)
Se vede că mia de ani este asimilată cu două referinţe ("ziua de ieri" şi "straja din noapte") care nu pot fi egale.
Aşadar, eu nu am dorit să sugerez o stabilire a unei date parousiace în 1888.
Dar e indubitabil că la Minneapolis-1888 s-a produs o fractură în uniunea adventiştilor.
Eu am făcut o legătură raţională între cei 6000 de ani şi anul 1888 din alt motiv. Şi anume pentru a sugera că acel moment istoric a fost o chemare de genul:
"Toate sunt gata; veniţi la nuntă" (Mat.22.4)
Din câte se poate deduce din spusele Domnului, primul apel de acest tip a fost făcut chiar poporului evreu cu ocazia primului advent.
Dar ei au respins chemarea şi lucrurile au rămas agăţate: "Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." (Marcu 13.32).
S-a format apoi un popor creştin, un amestec de grâu cu neghină aşa cum Însuşi Domnul a arătat în pildă.
În covârşitoarea lui majoritate, acest popor era format din Neamuri, "ca să facă pe Israel gelos". (Rom.11.11)
"Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: 'Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.'
Pe când, despre Israel zice: 'Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă.'" (Rom.10.20,21).
Iată că şi "crema creştinătăţii" (=adventiştii) a respins şi ea, la rândul ei, aceeaşi chemare în 1888: "Veniţi la nuntă!"
Aşa că, cel puţin din acest punct de vedere, vina a fost ridicată de peste poporul etnic Israel. Fiindcă Neamurile au arătat că nu sunt cu nimic mai breze.
Dacă, de exemplu, mai mulţi ar cunoaşte lucrurile de mai sus, atunci ar fi cu atât mai mici şanse de a mai exista vreodată vreun "Hitler" care să toarne în capul evreilor tot răul făcut de ei lui Iisus.
[Şi când zic "răul făcut", mă refer la acel strigăt reprezentativ al unui popor necredincios la vremea aceea:
"Şi tot norodul a răspuns: 'Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.'" (Mat.27.25)]
Revenind la cei 6000 de ani de istorie umană împliniţi în 1888, sigur că cei 6000 pot să reprezinte pentru tine, personal, doar o coincidenţă.
Dar, cunoscând fenomenul "Minneapolis", lucrurile par, totuşi, a fi mai presus de "o simplă coincidenţă".
De asemenea, nici pentru Ellen White nu cred că numărul "6000" ar fi o simplă coincidenţă, dacă e să judecăm anumite afirmaţii ale ei:
Lucrarea de nimicire a lui Satana s-a sfârşit pentru totdeauna. Timp de şase mii de ani şi-a făcut voia, umplând pământul de vai şi producând durere în tot universul. {GC 673}
"Timp de şase mii de ani, Satana s-a străduit să-şi menţină stăpânirea asupra pământului. Acum, scopul iniţial al lui Dumnezeu prin creaţiunea Sa este îndeplinit. "Sfinţii Celui Prea Înalt vor lua împărăţia şi împărăţia va fi a lor pentru veşnicie, din veşnicie în veşnicie." {AH 540}
Marea luptă dintre Hristos şi Satana, care a fost dusă aproape şase mii de ani, se va încheia în curând, astfel încât cel rău îşi dublează eforturile pentru a nimici lucrarea lui Hristos în favoarea omului {GC 518}
Aşadar, dacă pare că Domnul întârzie peste cei 6000 de ani, aceasta este tocmai ca să se împlinească Sfânta Scriptură:
"Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă." (2 Pet.3.9).
Dear Normality,
Înțeleg că ești din grupul 1888. Cumva mă socotesc și eu în acest grup, deși o ramură mai aparte. Ultimul număr din Curier prezintă exact subiectul acesta, așa cum este văzut de cei mai informați în domeniu. Merită să citești cele 5 articole la subiect, din Curierul lunii februarie.
Știu că EGW a folosit expresii cronologice generale, de tipul 4000 de anis au 6000 de ani. Acestea însă nu au nici o intenție cu adevărat cronologică, ci reprezintă niște cifre convenționale, tradiționale (așa cum apăreau în bibliile englezești din vremea aceea, care aveau pe margină datele calculate de episcopul Usher. La Geneza 1:1 apărea data 4004 AC, plus ziua și luna, dacă nu mă înșel era 1 octombrie. EGW nu a primit prin descoperire aceste cifre, nici nu le-a dedus din calcule. Erau pur și simplu în atmosfera culturală a tuturor creștinilor de limbă engleză. Așa că cifrele acestea sunt folosite convențional și simbolic, nu istoric în sens științific.
Povestea cu 6000 ani + 1000 de ani este anterioară creștinismului, a fost preluată de iudaismul sectar din cultura persană.
În două cuvinte, 1888 are valoarea lui în sine, în mesajul și evenimentul istoric AZS de la Minneapolis. Coincidența (încă discutabilă) cu anul 6000 de la Facere este o simplă curiozitate. Eșecul de la 1888 este moștenit însă de noi toți, vreau să spun, inclusive de grupul 1888, nu doar de adventiștii mainstream. La fel și binecuvântarea de la 1888 este moștenirea noastră, a tuturor. Au intrat, unii, deja „la nuntă”? Dacă au intrat, înseamnă că ușa s-a închis și nu are sens să mai fim chemați sau avertizați noi ăștialalți, păcătoșii.
Nu cred că blestemul generației de evrei care a respins pe Iisus a venit asupra urmașilor lor de peste zeci de generații. Hitler nu a ucis evrei pentru acest motiv, nici conștient, nici inconștient. După porunca a doua, chiar blestemul cel mai mare vine până în a patra generație, iar blestemele, în multe cazuri sunt ambalaje ale unor binecuvântări. În plus, aceeași poruncă vorbește despre harul care se transmite peste 1000 de generații în cazul celor care iubesc pe Dumnezeu. Cei care au ucis pe Iisus au pierit, ei și copiii lor în ruinele Ierusalimului. Prin urmare, nu aveau cum să mai transmită acel blestem. Și e greu de spus ce blestem a fost mai mare pentru evreii de-a lungul secolelor: faptul că au pierdut Ierusalimul, sau faptul că frații lor, creștinii, ajunși la putere, au făcut din Evanghelie și Cruce, o monstruozitate persecutoare, creând o imagine a lui Iisus pe care un evreu onest nu o putea admite.
@Florin
Nu ştiu ce înţelegi prin "grupul 1888", dar dacă e să fac parte dintr-un grup, fac parte din grupul celor cărora nu le place să treacă viaţa pe lângă ei fără a extrage învăţămintele de rigoare.
Nu m-au interesat citatele E.G.White despre 4000, 44, 1260, 50, 12 sau 4 ani. Ci le-am oferit pe acelea care au legătură cu:
- încheierea acestui sistem mondial pervers, precum şi cu
- chemarea "Veniţi la nuntă".
Iar asta implică 6000 de ani, nu un alt număr x.
Şi legătura asta e una istorică, nu convenţională. Deoarece:
a) lucrarea Satanei de 6 milenii e istorică;
b) n-am găsit la E.White vreun alt număr x în legătură cu cel de-al doilea advent.
Ideea persană mai veche, de care spui, nu invalidează spusa Duhului care era în E.White. Adică, dacă Duhul a confirmat lui E.White o idee persană, înseamnă că acea idee e viabilă. Chiar dacă ar proveni de la perşi, de la japonezi sau de la măgari.
Oricui slujeşte Domnului din toată inima, Duhul îi va confirma idei care ar putea proveni chiar şi de la un animal ("o măgăriţă necuvântătoare" - 2 Pet.2.16), darămite de la un om (persan sau nu).
Dar cine se împotriveşte Duhului, va bate măgăriţa şi va dispreţui tot ce nu provine din sursele acceptate aprioric de el..
Coincidenţa: 1888 = 6000 ani, este pentru tine "o simplă curiozitate". Dar am scris deja despre asta în comment-ul anterior.
Ştiu însă destui oameni care nu prea cred în coincidenţe, ci văd dincolo de catepeteasmă, cu o privire "a credinţei".
Şi cum toate pe pământ se pot interpreta dublu, unii ar spune că acea privire nu este "a credinţei", ci "a tulburării".
(Doar şi despre Iisus au zis că e nebun.)
Rămâne aşadar ca Duhul să confirme alor Săi care din cele două variante este validă.
Despre intrarea la nuntă, poate că-ţi provoacă anumite întrebări, dar eu am spus că Neamurile au respins chemarea, şi că nu au intrat la nuntă.
Cât despre faptul că Hitler a avut sprijinul catolicismului şi s-a prevalat cu tărie despre deicidul evreilor pentru a-i face obiectul genocidului său, cred că sunt destule surse care să te facă să-ţi schimbi opinia.
Cei care au cerut răstignirea lui Iisus nu au murit odată cu Ierusalimul, ci au fost risipiţi în toată lumea. Blestemul lor a constat până în 1948 din această dezrădăcinare combinată cu persecuţiile inchizitoriale ale neghinei creştinopate.
Blestemele sunt directe (când Însuşi Domnul pedepseşte - vezi potopul), şi indirecte (când Dumnezeu doar îşi retrage binecuvântarea - vezi efectele căderii lui Adam).
Blestemul asupra lui Israel a fost unul indirect - Domnul şi-a retras binecuvântarea. Şi atunci Israel a rămas pradă nenorocirilor.
Blestemele indirecte, însă, ambalează în ele şi binecuvântări (aşa cum ai spus).
Una din binecuvântările acestui blestem era că, odată cu pierderea Ierusalimului terestru, evreul avea şansa de a-şi recăpăta identitatea într-un Ierusalim ceresc. Evident, prin credinţa în Iisus, Împăratul acelui Ierusalim.
@Normality
Eu mă opresc la ce am spus deja. Ar fi multe de spus, dar dacă ții să ai ultimul cuvânt, ți-l las. Părerea mea sinceră este că atitudinea îngustă și suspicioasă pe cre o nutrești în căutarea adevărului, îți va crea probleme. Dumnezeu să te scoată din ele pe altă cale, fiindcă ajutrul meu văd că nu-ți este de folos.
@Florin
Ai toată stima mea pentru extrem de multe lucruri adevărate pe care le susţii cu argumente viabile (lucrarea 1844-1888, trinitatea, etc).
Ai stat neclintit în faţa valurilor de îndoielnici.
Ai prezentat informaţii complexe şi îmbucurătoare despre diverse aspecte, ceea ce a risipit ceaţa multora, iar mie, personal, mi-au oferit tărie.
Şi pentru toate acestea, mi-ai câştigat respectul.
Nu ştiu de ce, dar, ai întrevăzut în rândurile mele "îngustime şi suspiciune".
Eu am încercat doar să spun ceea ce cred, simplu, cu argumente concrete, raportându-mă în primul rând la Biblie, şi-n al doilea rând la E.White. Rândurile mele sunt într-un limbaj comun, fără a afişa un stil eufemistic sau grandilocvent.
E adevărat că există o paletă de zeci de variante de interpretare a cuvintelor biblice.
Dar dacă a alege una din ele cu hotărâre şi a avea argumente raţionale pentru ea, se numeşte "îngustime", atunci fie cum spui tu: sunt "îngust". Sau "fundamentalist"... Sau "bigot"... Sau orice epitet peiorativ cu care se obişnuieşte actualmente să fie etichetaţi cei ce cred în Scriptură fără să facă prea multă filozofie pe seama ei.
Bag seama că "îngustimea mea" este vinovată că nu are ochii aţintiţi încontinuu la o gamă întreagă de interpretări... şi că a reuşit să facă o alegere, "îngustând" la maxim domeniul variantelor la una singură.
Iar dacă am argumente şi contraargumente, atunci e clar de ce "îngustimea" asta este asociată de regulă cu "suspiciunea".
Căci constat cu durere că atitudinea de a-mi argumenta civilizat versiunea propriei credinţe, îmi aduce din partea ta (chiar şi din partea ta!) epitetul de "suspicios"...
"Suspicios" deoarece nu accept aprioric argumente omeneşti, până nu le trec prin filtrul propriei raţiuni, cu rugăciune la Domnul...
"Suspicios" deoarece contraargumentele mele se bizuie pe Biblie şi pe E.White, aşa cum "stă scris", şi fără a intra în filozofisme...
"Suspicios" că nu mă-ncred în om, ci că iau seama la Ieremia 17.5:
"Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!"
Totuşi, asta oare chiar să însemne că sunt "suspicios"?
Am spus anterior că doar Duhul Sfânt va confirma o variantă sau alta: 6000 ani în 1888 - "o simplă coincidenţă curioasă" sau "mai mult decât atât". Cu ce am greşit?
Cine pe cine a suspectat?
Sau oare trebuie să-mi reneg, FĂRĂ DE ARGUMENTE, propria logică şi propriul simţământ?
Aşadar, văd că domeniul argumentelor îl doreşti oprit aici.
Îţi mulţumesc totuşi pentru dialectică, atâta cât a fost.
OK, Mr/Mrs Normality, permite-mi și mie să greșesc uneori. După o eroare de calcul (de atenție, nu de aritmetică), am făcut, se pare, o eroare mai gravă, de relație (tot de atenție: în ce privește aprecierea ta). Nu încerc să mă scuz, asta e, am greșit, cel puțin pe jumătate. Se datorează pe de o parte insuficientei concentrări asupra mesajelor pe care le primesc (din cauză că sunt foarte multe -- dacă socotim toate comentariile de pe saiturile mele, mesajele email, de pe facebook, pe telefon etc.). În al doilea rând, multe din aceste mesaje vin din partea unor credincioși conspiranoici, suspicioși, înguști, speriați și criticoși. Așadar, când primesc un mesaj asemănător cu cele de mai sus, există șanse să greșesc în aprecieri. O altă cauză este și faptul că un mesaj poate conține mai multe subiecte, fiecare cu gradul lui de complexitate. În fine, am greșit, asta e, și te rog să mă ierți. Dar este adevărat că nu pot accepta coincidența discutabilă (aritmetică) dintre anul 1888 și cei 6000 de ani de la Creație.
Nu am nimic cu anul 1888, sunt de acord că acolo este principala cheie a misiunii noastre. Dar pentru mine, o dată ca 1919 este aproape la fel de importantă, iar opoziția de la 1919 a fost mai dramatică și mai victorioasă decât cea din 1888. Din punct de vedere profetic însă, nici una din datele acestea nu au consistență. Singurele date profetice importante care privesc timpurile moderne sunt 1798 și 1843/1844.
Dacă acea coincidență despre care am vorbit, are importanță, de ce nu a fost observată la timp de cine trebuia, de cei care au crezut mesajul 1888, cel puțin de EGW? Eu am ajuns de multă vreme la concluzia că jocul cu cifrele nu este mai bun decât interpretările cabalistice ale evreilor. Pe calea aceasta putem descoperi multe chestii interesante, bune pentru o șezătoare, sau un chat, dar nimic sigur. Chemarea Veniți la Nuntă a fost lansată mult mai puternic în vara lui 1844. La Minneapolis, e drept, erau clarificate între timp adevăruri fundamentale (rolul legii, judecății, etc.), cu care mesajul dreptății lui Christos a fost conectat. Dar 1844 are în sâmbure toate aceste lucruri, iar evanghelia lui Waggoner nu are nimic superior evangheliei lui Pavel, exceptând faptul că este, poate, mai clară pentru omul modern.
Sincere mulțumiri pentru aprecieri.
@Florin
Eşti un om manierat, care ştii să-ţi recunoşti greşelile; şi eşti deja iertat.
Sunt cu totul în asentimentul tău cu privire la tot ce ai scris în postarea anterioară.
Şi nu numai în legătură cu ce ai spus despre Pavel şi Waggoner, dar chiar şi în privinţa datelor numerice profetice: sunt în acord cu tine despre 1798 şi 1844.
Chiar şi eu, într-unul din comment-urile mele anterioare am precizat că 1000 de ani nu poate fi echivalat RAŢIONAL cu vreo "zi", atâta timp cât mai există şi noţiunea de "strajă de noapte".
Aşa că cei 6000 de ani (cu aproximaţie, fireşte) care se împlineau în 1888 sunt dincolo de putinţa noastră de a-i promova în mod raţional.
Ceea ce ne diferă este că tu îi vezi doar ca pe o curioasă coincidenţă.
Eu, însă, nu am această înlinaţie a ta, de a accepta ceva doar dacă poate fi demonstrabil RAŢIONAL cu Biblia.
Tocmai de aceea, am spus că Duhul va confirma una din variante, nu Scriptura.
Fiindcă Duhul este Adevărul (1 Ioan 5.6). Iar Adevărul este mai mare decât Scriptura în următorul sens:
- atunci când ceva este contrazis limpede de Scriptură, acela este un fals;
- dar când nu există un conflict evident cu Scriptura, atunci nu se poate desprinde automat concluzia că este un fals.
Din câte ştim, există multe alte lucruri pe care Iisus le-a zis şi care n-au fost scrise în Scriptură; şi asta nu înseamnă că acelea erau false.
Ceea ce "stă scris" este din Adevăr, dar nu şi reciproca este corectă: adică nu tot ceea ce "nu stă scris" este minciună.
Mai mult decât atât, s-ar putea să avem surpriza ca, uneori, pe măsura progresului nostru spiritual, să devină de bun simţ să facem chiar RAŢIONAL echivalarea 1000 ani = o zi, pentru anumite idei ale Bibliei (şi nu cred că e cazul să intru aici în detalii).
Duhul este Cel care inspiră credinţa unui om, nu creierul lui însuşi.
Poate că e neclar ce am spus.
Ca să mă înţelegi mai bine, îţi voi da un exemplu:
Dacă ai să reciteşti în mod cerebral Osea cap.11 de 10 ori, nu ai să depistezi în context vreun înţeles RAŢIONAL despre Mesia, ci doar despre poporul Israel.
Şi totuşi, Duhul este Acela care l-a inspirat pe Matei să-l ia pe Osea ca martor cu privire la chemarea lui Iisus din Egipt.
Tot Duhul este Acela care i-a spus lui Simeon că Acel Copil este Mesia, deşi nu putea fi identificat cerebral-raţional ca Mesia.
N-aş dori însă, să rămâi cu impresia că pentru mine raţiunea nu contează. Ba dimpotrivă, ea este fundamentul.
Ceea ce, însă, am vrut să evidenţiez a fost următorul lucru:
Credinţa include raţiunea, dar este mai mare decât ea. După cum şi Adevărul include Scriptura, dar este mai mare decât ea. Şi după cum şi Dragostea, deşi este mai mare decât Legea, totuşi o are la temelie, fiind "împlinirea acestei Legi."
Thanks.
Ai replicile mele la http://tornafratre.blogspot.co.uk/2013/02/replies-to-normality.html
Trimiteți un comentariu