Gn 2:2 "în ziua a şaptea", sau "a şasea" ?

Pro(-)scris întreabă:

"In ziua a sasea Dumnezeu Si-a desavarsit lucrarile pe care le facuse, iar in ziua a saptea s-a odihnit, dupa toate lucrarile pe carele facuse" (Septuaginta, Polirom). Septuaginta afirma (spre deosebire de textul ebraic)ca Dumnezeu si-a terminat lucrarile in ziua a sasea (contra TM : "in ziua a saptea").

Porunca a 4-a din Decalog spune:

"Căci în şase zile a făcut Iahwé cerul, pământul, marea şi tot ce e-n ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit"

Astfel, pare sa fie o concordanta mai buna intre versiunea LXX a Gen 2:2 si porunca din Decalog: Dumnezeu si-a terminat lucrarile in ziua a sasea (vineri) pentru a se
odihni sambata. Ce parere aveti despre "problema" asta?

Florin Lăiu: Dragă Pro(-)scrisule, văd că eşti şi pro-citit. Am observat această neconcordanţă între TM (Textul Masoretic = ebraic tradiţional), pe de o parte, şi G (Versiunea Greacă, legendar numită LXX/Septuaginta = "a celor 70") împreună cu PS (Pentateucul Samaritean), pe de altă parte. În textul ebraic, în Targum şi în Vulgata se exprimă ideea că "Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea în/cu ziua a şaptea", iar în Textul Samaritean, în Versiunea Greacă şi în Siriacă apare că "Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea în ziua a şasea".

În asemenea circumstanţe, traducătorul şi exegetul trebuie să facă mai întâi critică textuală, ca să decidă care sens va fi redat şi teologizat. Critica textuală înseamnă nu numai un inventar al tuturor versiunilor relevante, ci şi o evaluare a fiecărei variante, o explicare a cauzelor diferenţelor textuale, o decizie în favoarea variantei considerate corectă.

Orice abordare critică implică folosirea unor criterii. Pentru unii, criteriul mai important ar fi cel statistic: care variantă este majoritară. Dar acesta nu poate fi un criteriu sănătos în asemenea situaţii. Adevărul (ştiinţific sau religios) nu se stabileşte pe criterii democratice. Oamenii de ştiinţă nu reprezintă majoritatea populaţiei terestre, dar le acordăm mai mare credit în domeniul lor, decât acordăm chiar bunului simţ.

Un alt criteriu ar fi cel teologic. Bineînţeles că este important ce teologie susţine o versiune sau alta, dar preferinţele noastre teologice nu au fost neapărat interesul primordial al autorilor. Dacă exprimarea este logică, are şanse să fie şi originală. Mai mult, exprimarea poate păstra urme ale formei originale, chiar dacă ni se pare absurdă sau inacceptabilă teologic.

Un alt criteriu este vechimea relativă a versiunilor. Dacă avem nouă versiuni sau manuscrise care se exprimă la unison, şi un singur manuscris diferit / versiune diferită, însă aceasta din urmă este mai veche, criteriul vechimii este mai puternic. În cazul nostru, toate versiunile se pot reduce la două: Textul Masoretic şi Versiunea Greacă. Celelalte sunt fie prea târzii, fie prea dependente de una din acestea două.

Cele mai vechi manuscrise ebraice tradiţionale datează din jurul anului 1000 e.n. Dar comparaţia cu Manuscrisele de la Marea Moartă arată că Textul Masoretic îşi are originea într-o versiune ebraică foarte prezentă la Qumran, cu circa 200 ani î.e.n. Versiunea Greacă ("Septuaginta") este reprezentată mai întâi de un manuscris din secolul al IV-lea al erei creştine (Codex SInaiticus), dar există dovezi că traducerea a fost începută în secolul al III-lea î.e.n., iar unele manuscrise de la Qumran atestă adesea forme din Versiunea Greacă.

În ce priveşte cele mai vechi manuscrise existente, TM şi "LXX" sunt într-o acerbă competiţie teologică, "LXX" fiind întemeiată pe un manuscris mai vechi, dar ambele versiuni fiind adesea reprezentate de manuscrise ebraice descoperite la Qumran. Este adevărat că "LXX" conţine unele soluţii, acolo unde TM este greşit, însă ea este o versiune cu dezavantaje în faţa TM:

1. Este traducere, nu text ebraic.
2. Studiile făcute demonstrează că traducătorii, uneori, au tradus targumic, interpretativ, iar alteori au făcut greşeli, din diverse motive) în timp ce TM este de un conservatorism înfiorător, fidelitatea faţă de buche este dusă până la extrem, până la superstiţie. Tocmai aceasta îi dă un credit aparte. Se poate demonstra că până şi ortografia şi o serie de presupuse erori ortografice reflectă variante arhaice).
3. În timp ce TM este un text autoritar, standard, al iudaismului ortodox palestinean, "LXX" şi PS sunt versiuni ale iudaismului neortodox, reprezentând pe evreii elenişti şi pe samariteni. (Toată discuţia aceasta însă are importanţă filologică doar, pentru că în practică, ambele au fost acceptate cândva de evrei, ambele sunt acceptate astăzi de creştini --"LXX" a fost o principală sursă citată de autorii NT, uneori cu tot cu greşeli evidente !).

Ar fi interesant să ştiu cum ar fi arătat textul Genezei după un MS de la Qumran. Nu am cunoştinţă dacă fragmentele păstrate din Geneza conţin versetul pe care îl discutăm. Dar cred că nu conţin, deoarece BHS nu oferă la subsol mici o referinţă la Q în acest caz. Eu nu am copii ale cărţilor biblice de la Marea Moartă (cu excepţia fragmentelor din Daniel şi a sulului lui Isaia), dar am acces permanent la scrierile sectare de la Marea Moartă. Şi am găsit o referinţă indirectă în Cartea Jubileelor (4Q216 7:4), unde, referindu-se la Creaţie, se afirmă (în traducerea mea):

„Aceste 4 'categorii' [e.g. fiarele câmpului, vitele, târâtoarele şi omul] le-a făcut în ziua a VI-a. În total a făcut 22 de 'categorii', şi Şi-a terminat toată lucrarea Lui în ziua a VI-a: tot ce este în cer, pe pământ, în mări şi în oceanele subterane, la lumină, la întuneric şi în toate. Şi ne-a dat apoi ca mare semn ziua Sabatului, în care El S-a odihnit..."

Mai există, totuşi, un criteriu important în critica textuală, acela al variantei mai dificile (lectio dificilior). În cazul nostru, expresia "ziua a şasea" este uşor de explicat ca o corectură teologică mai veche pentru presupusa formă originală "ziua a şaptea". Se pare că de multă vreme s-au împiedicat oamenii de exprimarea masoretică, aparent nenaturală, în orice caz, mai dificilă. Dar tocmai această dificultate conferă mai multă greutate textului, dacă nu se găseşte o explicaţie mai simplă şi mai credibilă pentru varianta opusă. Termenii ebraici pentru "a şasea" şi "a şaptea" nu se pot confunda, ca să suspectăm o confuzie a copistului. De asemenea, nu ne putem imagina că forma presupusă originală ("în ziua a şasea"), care este fără probleme, ar fi fost schimbată de cineva în mod intenţionat, într-una mai dificilă ("în ziua a şaptea").

Este foarte posibil ca autorul să fi dorit să exprime ideea că sabatul, ca timp de odihnă şi sărbătoare spirituală, este el însuşi o creaţie divină, dar diferită, cu care Creatorul a încoronat săptămâna. Astfel ziua a şaptea nu este în mod simplu ziua în care Dumnezeu n-a mai făcut nici o creaţie materială, ci El s-a oprit din creaţia materială pentru a-i da omului cea mai mare valoare spirituală: întâlnirea cu Creatorul Însuşi, într-un timp sacru, fixat în mod arbitrar de Dumnezeu, ca semn al autorităţii Lui supreme. Textul ebraic permite traducerea: „[Odată] cu ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a încheiat toată lucrarea..."

În acest caz, limita Creaţiei materiale a lui Dumnezeu nu ar fi sfârşitul zilei a şasea, ci ziua a şaptea în întregime. Aşa au înţeles mai mulţi traducători moderni (e.g. în multe traduceri engleze: NET, NIV, CSB, GWN, NAS, NAU „by the seventh day"). Dacă a fost intenţionat acest sens, depinde de un studiu mai serios al sintaxei ebraice (este discutabil dacă aceeaşi expresie, „bay-yom haš-šăbi’yí" putea fi folosită în două accepţiuni diferite, la o distanţă atât de mică una de alta. Se întâmplă mai degrabă în jocuri de cuvinte intenţionate !). Acest sens subtil (sabatul ca o creaţie în sine) nu este folosit frecvent, dar este prezent (Mc 2:27: „Sabatul a fost făcut pentru om....").

Pe de altă parte, lectura G cu „ziua a şasea" nu este de exclus ca un candidat serios la originalitate. Pe lângă faptul că este prezentă în "LXX" (→ Siriacă), în Biblia samariteană şi în scrierile de la Qumran, deci are o reprezentare largă şi foarte veche, se poate accepta cu condiţia unei explicaţii simple pentru prezenţa lecţiunii mai dificile în TM. De exemplu, să presupunem că textul original avea forma următoare (ca în textul grecesc sau samaritean):
A încheiat Dumnezeu în ziua a şasea _______ lucrarea ___pe care o făcuse.
Si s-a odihnit ______în ziua a şaptea de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.

În acest caz, este posibil ca privirea copistului să fi alunecat eronat la cuvântul "a şaptea" din al doilea rând, datorită asemănării acestuia cu primul rând. Acesta este un tip de greşeală atestată în alte pasaje biblice. Există şi alte diferenţe între cele două versiuni majore ale Bibliei, în Geneza. Adesea varianta din LXX apare ca un efort de completare. Sau în unele cazuri reprezintă, probabil, varianta originală. Cine ştie exact? Cei mai mari experţi în domeniu nu se armonizează întotdeauna. Volumele de Critique Textuel de l'Ancien Testament (CTAT) ale lui Dominique Barthélémy sunt impresionante, cu date exhaustive şi analize detaliate. Adesea însă învăţatul dezamăgeşte prin lipsa lui de viziune critică. Pur şi simplu, după toate piruetele filologice cade în picioare cu TM. Nu este interesat să "ghicească" mai adânc decât textul ebraic actual.

Pe de altă parte, există cartea marelui filolog evreu Emanuel TOV, "Textual Criticism of the Hebrew Bible", extrem de bogată în date şi de critică, indispensabilă oricărui exeget. Tov nu caută să scoată TM deasupra, ca pe un text inerant, ci evaluează imparţial meritele fiecărei versiuni şi este chiar un mare cunoscător al „Septuagintei". Ca să am o opinie definitivă asupra formei celei mai probabile din Geneza 2:2, ar trebui să am o experienţă mult mai bogată decât aceea pe care o am. Datele pe care le avem nu sunt suficiente pentru a decide, iar experţii sunt împărţiţi, unii traducând LXX, alţii traducând TM, fără să treacă dincolo de text, fiecare cu convingerea că textul preferat este cel corect.

Mulţumesc Pro(-)scrisule pentru că mi-ai creat ocazia să reiau critica textuală a acestui verset. După cele arătate mai sus, chiar dacă nu pot avea deocamdată un cuvânt definitiv (deoarece ar trebui să am şi o explicaţie perfect convingătoare pentru presupusa eroare din TM), înclin spre versiunea G pe care o propui, întrucât se corelează şi cu textul poruncii din Decalog, pe care îl citezi, şi este de asemenea susţinut de scrierile de la Marea Moartă.

Din fericire însă, textul nu creează probleme doctrinale. Indiferent ce variantă s-ar alege, sensul este acelaşi, că ziua a şaptea a fost sfinţită / dedicată de Dumnezeu omului prin exemplul propriei Lui sabatizări (opriri de la lucru). Singura problemă „teologică” este că teologii înţeleg despre ce zi este vorba aici, dar de regulă preferă interpretări fantastice sau corect-politice: a şaptea eră, o odihnă continuă, una din şase zile (oricare), ziua întâi devenită a şaptea printr-o numerotare distractivă (începând cu ziua de luni!), şi aşa mai departe. După cum ar fi zis Mark Twain: „Eu nu am probleme cu textele dificile ale Bibliei, ci cu acelea pe care le înţeleg!"