Profeţia despre Emanuel din Is 7:14 este în realitate parte dintr-o serie profetică a lui Isaia, pe care aş numi-o "Secţiunea Immanu-El" (Isaia 7:1 -- 12:6), constituită din următoarele părţi:
Isaia 7______ Emanuel şi confruntarea iudeilor cu liga siro-israelită
Isaia 8:1-- 9:7 Emanuel şi confruntarea iudeilor cu asirienii
Isaia 9:8 -- 12:6 Vlăstarul lui Işai şi triumful asupra Asiriei şi asupra păcatului
În ce priveşte relaţia Emanuel - Iisus este nevoie atât de oarecare "demitologizare", cât şi de o prezentare cristocentrică a mesajului profetic. Studiaţi afirmaţiile de mai jos:
1. Pruncul Emmanuel din Is 7:14 nu poate fi Iisus Însuşi, pentru următoarele motive:
a. Cuvântul העלמה ha ‘almá din verset înseamnă tânăra, domniţa. Se poate referi la o domnişoară virgină (Gn 24:43 Rebeca; Ex 2:8 Maria), la fete şi femei tinere în general (NET Ps 68:25/26 ... young women playing tambourines), sau la tinere dezvirginate (NET Pr 30:19 and the way of a man with a woman), de exemplu, la "prospături" de harem, ca în Cânt 6:8 (poate şi 1:3) NRS: There are sixty queens and eighty concubines, and maidens without number. Termenul se referă într-adevăr şi la tinere care, în mod obişnuit sunt fecioare, dar dacă ar fi o profeţie directă despre Fecioara Maria, profetul ar fi trebuit să folosească un termen neechivoc, altminteri se creează confuzii. Nu poate exista o "aproximativ fecioară".
1. Pruncul Emmanuel din Is 7:14 nu poate fi Iisus Însuşi, pentru următoarele motive:
a. Cuvântul העלמה ha ‘almá din verset înseamnă tânăra, domniţa. Se poate referi la o domnişoară virgină (Gn 24:43 Rebeca; Ex 2:8 Maria), la fete şi femei tinere în general (NET Ps 68:25/26 ... young women playing tambourines), sau la tinere dezvirginate (NET Pr 30:19 and the way of a man with a woman), de exemplu, la "prospături" de harem, ca în Cânt 6:8 (poate şi 1:3) NRS: There are sixty queens and eighty concubines, and maidens without number. Termenul se referă într-adevăr şi la tinere care, în mod obişnuit sunt fecioare, dar dacă ar fi o profeţie directă despre Fecioara Maria, profetul ar fi trebuit să folosească un termen neechivoc, altminteri se creează confuzii. Nu poate exista o "aproximativ fecioară".
Ebraica are un termen specific care înseamnă fecioară şi numai fecioară/virgină בתולה băthulá (Gn 24:16; Jud 21:12; 2Sam 13:2.18; Ez 44:22 etc), uneori folosit şi cu sens figurat (= naţie sau cetate frumoasă şi mândră că nu a fost cucerită: Jer. 46:11; Lam. 1:4, 15; 2:13; Amos 5:2). Isaia cunoaşte termenul בתולה băthulá care înseamnă numai virgină, şi îl foloseşte atât în sens propriu (Is 62:5) , cât şi în sens figurat (Is 23:4, 12; 37:22; 47:1). Dar nu îl foloseşte în profeţia despre Emmanuel. Este adevărat că la traducerea greacă LXX a cărţii lui Isaia, traducătorii evrei au ales termenul παρθένος parthénos, care în general se traduce cu "fecioară", dar se foloseşte şi cu sensul de "fiică" sau "fată necăsătorită". De exemplu, un copil născut dintr-o fată necăsătorită se numea παρθένiος parthénios, dar fără îndoială că nu însemna "născut virginal", ci fiu al unei femei necăsătorite; la fel spunem astăzi "domnişoară" unei femei necăsătorite, de orice vârstă, deşi termenul este onorific şi nu garantează integritatea fizică. Is 7:14 nu este singurul caz în care LXX au tradus pe ha ‘almá (domniţa) cu παρθένος parthénos ("fecioară"; vezi şi Gen 24:43). În unele limbi înrudite cu ebraica (aramaica veche, imperială, nabateeană, palmireană, feniciană, cf. DISO 214), ‘almá are sensul de fată, domnişoară, sclavă, servitoare, prostituată, fără nici o legătură directă cu virginitatea. Totuşi, există învăţaţi care încă susţin cu mare patos şi cu risipă de elocvenţă, mitul că termenul ebraic ‘almá înseamnă fecioară (e g. http://www.wlsessays.net/files/BeckAlmah.PDF ).
b. Isaia foloseşte substantivul העלמה ha ‘almá cu articol definit (ha-), ceea ce, după regulile sintaxei ebraice, înseamnă că se referă fie la o persoană prezentă şi indicată de vorbitor (tânăra aceasta), fie se referă la o persoană care nu este de faţă, dar tocmai s-a vorbit despre ea şi este binecunoscută vorbitorilor (tânăra aceea). Există şi o a treia posibilitate, ca articolul să descrie o persoană nedefinită, în cazul în care se referă la un exemplar dintr-o categorie, dar aici nu este cazul, fiindcă dacă ar fi vorba de Fecioara Maria, ea este un caz singular şi nu parte dintr-o categorie. Prin urmare, tânăra despre care vorbea profetul, fie că era de faţă, fie că era o "prospătură" adusă de curând la palatul lui Ahaz (ca Abişag Sunamita, sau ca acele nenumărate ‘alamot ale lui Solomon, etc.). Comentariile rabinice şi multe comentarii creştine, cred că este vorba de soţia lui Ahaz, care era tânăr. Alţii cred că este soţia lui Isaia, care era de asemenea tânăr pe atunci şi era înrudit cu casa regală (după tradiţia rabinică).
c. Predicatul propoziţiei este adjectival şi aşezat după subiect, exact ca în Gn 16:11; 38:24.25; 1 Sam 4:19. Este subînţeles aici verbul a fi, care nu se foloseşte în ebraică în asemenea condiţii ("iată, fecioara [este] însărcinată"). După toate probabilităţile, se referă la o stare de fapt, nu la viitor. Chiar dacă s-ar referi la viitor, nu poate fi vorba de un viitor îndepărtat, ci unul imediat, ca în Jud 13:3.5.7 (vestirea naşterii lui Samson), unde este cazul unei femei care nu putea avea copii. De aceea avem traduceri moderne protestante, catolice şi evreieşti care indică timpul prezent: NRS (the young woman is with child and shall bear a son), TOB (la jeune femme est enceinte et enfante un fils), TNK (the young woman is with child and about to give birth to a son), NJB (the young woman is with child and will give birth to a son).
d. Al doilea predicat "şi va naşte" este în ebraică un participiu echivalent cu adjectivul. Se traduce "şi născătoare de..." , putând a se referi la o parturientă (Ps 48:7; Is 13:8), la o mamă care a născut (Ier 15:9; 50:12), sau la una care tocmai urmează să nască (Gen 16:11; 17:19; Jud 13:15.17). Folosirea unui adjectiv + participiu, care sunt atemporale este cu totul nepotrivită pentru a indica un viitor îndepărtat, afară de cazul că ar exista în context un indiciu clar că totul se referă la un viitor destul de îndepărtat.
e. Felul în care este scris în ebraică verbul וקראת se poate citi wăqara't (ea va numi) aşa cum a fost indicat aici de masoreţi, sau "tu (fem.) vei numi" (Lc 1:31), ceea nu se potriveşte, deoarece Isaia îi vorbeşte unui bărbat. Dar LXX a tradus aici cu persoana a doua (tu vei numi), ceea ce înseamnă că au citit verbul ebraic wăqara'ta "tu (masc.) vei numi", ca în Gen 17:19; Mat 1:21; Lc 1:13, sens foarte logic în context. În 1QIsaa (Sulul lui Isaia de la Qumran) verbul este scris puţin diferit וקרא şi se poate citi wăqara' ("se va numi" /"va fi numit", cf. Gen 25:30) sau uqăra' "şi să numeşti tu (masc.)", cf. Is 8:3; Os 1:4. Citirea din LXX mi se pare plauzibilă, în acest caz Ahaz avea să pună nume copilului. Dar faptul că citirea masoretică וקראת wăqara't (ea va numi) este o formă arhaică (în loc de וקראה wăqar'á, îi dă prioritate.
f. Numele domniţei nu este dat, ceea ce înseamnă că poate să fi fost neimportantă din punct de vedere social, ca persoană şi ca origine. Numele Immanu-Eil ("Cu noi [e] Dumnezeu") (care se rătăcise şi pe centurile naziştilor: Gott mit uns !) este unic în Biblie şi în toată onomastica ebraică. Ceva asemănător ar putea fi în Pr 30:1 (Itti-Eil = Dumnezeu e cu mine), dar nu e sigur că este un nume, poate fi parte dintr-o expresie comună ("Am obosit, Doamne...!"). Istoria biblică nu menţionează când s-a născut copilul şi ce isprăvi a făcut, iar evreii nu au folosit acest nume în onomastica lor decât foarte târziu, în ultimele secole. Notaţi că îngerul Gabriel nu i-a spus Mariei să-i pună Copilului numele Immanu-Eil, Iisus nu S-a recomandat vreodată sub acest nume, iar apostolii în NT nu îl aplică niciodată lui Iisus.
g. Contextul arată că acest copil urma să se nască în curând. Profeţia era făcută în timpul invaziei siro-israelite, între 735-733 BC, în timpul domniei lui Péqah în Samaria. În Is 7:16, profetul anunţă că, înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii morale, acest copil care se va naşte, coaliţia Siria-Israel va cădea sub jugul asirian (vezi v. 17-20). Or, această profeţie s-a împlinit complet în scurt timp. În anul 732 AC, regatul Damascului a fost cucerit de asirieni, iar regatului din Samaria de asemenea cucerit în anul 721/722 AC, şi populaţia deportată. Deci profeţia cu privire la cei doi împăraţi sa împlinit în 11-14 ani de la rostirea profeţiei, ceea ce coincide cu obiceiul cultural evreiesc de a socoti vârsta responsabilităţii morale la 12-13 ani, când se face şi ceremonia de "bar-miţva".
Semnul anunţat în Is 7:14 nu era o naştere virginală, ci o împlinire profetică spectaculoasă, într-o perioadă de un an şi până la 12 ani. În treacăt fie spus, nici o naştere virginală nu ar putea fi un semn supranatural, decât pentru fecioara în cauză. Numai ea poate şti exact dacă a fost cu un bărbat. Societatea poate să creadă, sau poate să nu creadă. Semnele sunt minuni vizibile care întăresc credinţa, nu afirmaţii scandaloase pe care trebuie să le interpretezi supranatural. În cazul Mariei, Iosif însuşi a avut nevoie de mărturia unui înger ca să poată crede, ceea ce ne arată că era un bărbat normal. Iar noi credem că Maria era fecioară, pentru că aşa ne-au spus Matei şi Luca. Dar nimeni altcineva (Iisus, apostolii, alţi contemporani) nu au comentat negativ acest fapt (chiar şi Koranul admite).
h. În Is 7:15 se afirmă că Immanu-Eil va mânca smântână şi miere, până va ajunge la vârsta menţionată, a responsabilităţii morale. Unii au interpretat acest fapt ca referindu-se la dieta lui Iisus, ca şi cum ar fi fost foarte important să fim informaţi ce avea să mănânce Iisus, sau că smântâna şi mierea ar fi o hrană mesianică. Realitatea este că lactatele şi mierea apar frecvent ca simboluri ale bogăţiei Canaanului (Ex 3:8), iar profetul voia să spună aici că în ciuda invaziei asiriene care urma în curând, rămăşiţa credincioşilor din ţară va avea din belşug smântână şi miere, adică nu vor duce lipsă de binecuvântările materiale (vezi v. Is 7:21-22).
2. Aplicaţia mesianică la IIsus din Nazaret
În ciuda faptului că Is 7:14 se referă la un fiu obscur al unei tinere obscure, Isaia însuşi vede în această profeţie o făgăduinţă mesianică, adică o interpretează, aplicând-o în mod secundar la Messia. Aceasta se poate observa din felul în care face din numele acestui copil o promisiune divină a izbăvirii poporului de invazia asiriană şi de toţi duşmanii (Is 8:8.10), identificându-l apoi cu Domnul devenit templu pentru unii şi laţ pentru alţii (v. 14), iar în final, profeţind că acesta se va ridica din Galileea (9:1), din nordul care a fost întunecat în trecut (aluzie la coaliţia siro-israelită şi la invazia asiriană care a deportat cele 10 triburi), şi cu toată hotărârea aplică această profeţie din 7:14 în mod tipologic, ca o prefigurare a lui Messia, în 9:6-7. Nu este de mirare că Matei a arătat că profeţia din Is 7:14 se împlinea într-un mod special în Iisus, deşi nu în totul, pentru că Matei zice "şi îi vei pune numele Iisus [Ieşu'a]", nu Immanu-Eil.
Oracolele din Is 9:8 -- 12:6 sunt o extensie a profeţiilor anterioare, vorbind despre starea evreilor, despre asirieni, despre vremurile când Vlăstarul lui Işai avea să domnească învingând pe Asirian (cf. Mica 5:5-6) şi despre marea cântare de triumf de la sfârşitul tutror războaielor (cap. 12). Toate aceste scenarii au elemente condiţionate, dar pot fi interpretate dublu, cu aplicaţie la poporul lui Dumnezeu de astăzi, după sensul în care NT vorbeşte despre credincioşii lui Christos ca fiind adevăraţii iudei, adevăratul Israel.
b. Isaia foloseşte substantivul העלמה ha ‘almá cu articol definit (ha-), ceea ce, după regulile sintaxei ebraice, înseamnă că se referă fie la o persoană prezentă şi indicată de vorbitor (tânăra aceasta), fie se referă la o persoană care nu este de faţă, dar tocmai s-a vorbit despre ea şi este binecunoscută vorbitorilor (tânăra aceea). Există şi o a treia posibilitate, ca articolul să descrie o persoană nedefinită, în cazul în care se referă la un exemplar dintr-o categorie, dar aici nu este cazul, fiindcă dacă ar fi vorba de Fecioara Maria, ea este un caz singular şi nu parte dintr-o categorie. Prin urmare, tânăra despre care vorbea profetul, fie că era de faţă, fie că era o "prospătură" adusă de curând la palatul lui Ahaz (ca Abişag Sunamita, sau ca acele nenumărate ‘alamot ale lui Solomon, etc.). Comentariile rabinice şi multe comentarii creştine, cred că este vorba de soţia lui Ahaz, care era tânăr. Alţii cred că este soţia lui Isaia, care era de asemenea tânăr pe atunci şi era înrudit cu casa regală (după tradiţia rabinică).
c. Predicatul propoziţiei este adjectival şi aşezat după subiect, exact ca în Gn 16:11; 38:24.25; 1 Sam 4:19. Este subînţeles aici verbul a fi, care nu se foloseşte în ebraică în asemenea condiţii ("iată, fecioara [este] însărcinată"). După toate probabilităţile, se referă la o stare de fapt, nu la viitor. Chiar dacă s-ar referi la viitor, nu poate fi vorba de un viitor îndepărtat, ci unul imediat, ca în Jud 13:3.5.7 (vestirea naşterii lui Samson), unde este cazul unei femei care nu putea avea copii. De aceea avem traduceri moderne protestante, catolice şi evreieşti care indică timpul prezent: NRS (the young woman is with child and shall bear a son), TOB (la jeune femme est enceinte et enfante un fils), TNK (the young woman is with child and about to give birth to a son), NJB (the young woman is with child and will give birth to a son).
d. Al doilea predicat "şi va naşte" este în ebraică un participiu echivalent cu adjectivul. Se traduce "şi născătoare de..." , putând a se referi la o parturientă (Ps 48:7; Is 13:8), la o mamă care a născut (Ier 15:9; 50:12), sau la una care tocmai urmează să nască (Gen 16:11; 17:19; Jud 13:15.17). Folosirea unui adjectiv + participiu, care sunt atemporale este cu totul nepotrivită pentru a indica un viitor îndepărtat, afară de cazul că ar exista în context un indiciu clar că totul se referă la un viitor destul de îndepărtat.
e. Felul în care este scris în ebraică verbul וקראת se poate citi wăqara't (ea va numi) aşa cum a fost indicat aici de masoreţi, sau "tu (fem.) vei numi" (Lc 1:31), ceea nu se potriveşte, deoarece Isaia îi vorbeşte unui bărbat. Dar LXX a tradus aici cu persoana a doua (tu vei numi), ceea ce înseamnă că au citit verbul ebraic wăqara'ta "tu (masc.) vei numi", ca în Gen 17:19; Mat 1:21; Lc 1:13, sens foarte logic în context. În 1QIsaa (Sulul lui Isaia de la Qumran) verbul este scris puţin diferit וקרא şi se poate citi wăqara' ("se va numi" /"va fi numit", cf. Gen 25:30) sau uqăra' "şi să numeşti tu (masc.)", cf. Is 8:3; Os 1:4. Citirea din LXX mi se pare plauzibilă, în acest caz Ahaz avea să pună nume copilului. Dar faptul că citirea masoretică וקראת wăqara't (ea va numi) este o formă arhaică (în loc de וקראה wăqar'á, îi dă prioritate.
f. Numele domniţei nu este dat, ceea ce înseamnă că poate să fi fost neimportantă din punct de vedere social, ca persoană şi ca origine. Numele Immanu-Eil ("Cu noi [e] Dumnezeu") (care se rătăcise şi pe centurile naziştilor: Gott mit uns !) este unic în Biblie şi în toată onomastica ebraică. Ceva asemănător ar putea fi în Pr 30:1 (Itti-Eil = Dumnezeu e cu mine), dar nu e sigur că este un nume, poate fi parte dintr-o expresie comună ("Am obosit, Doamne...!"). Istoria biblică nu menţionează când s-a născut copilul şi ce isprăvi a făcut, iar evreii nu au folosit acest nume în onomastica lor decât foarte târziu, în ultimele secole. Notaţi că îngerul Gabriel nu i-a spus Mariei să-i pună Copilului numele Immanu-Eil, Iisus nu S-a recomandat vreodată sub acest nume, iar apostolii în NT nu îl aplică niciodată lui Iisus.
g. Contextul arată că acest copil urma să se nască în curând. Profeţia era făcută în timpul invaziei siro-israelite, între 735-733 BC, în timpul domniei lui Péqah în Samaria. În Is 7:16, profetul anunţă că, înainte de a ajunge la vârsta responsabilităţii morale, acest copil care se va naşte, coaliţia Siria-Israel va cădea sub jugul asirian (vezi v. 17-20). Or, această profeţie s-a împlinit complet în scurt timp. În anul 732 AC, regatul Damascului a fost cucerit de asirieni, iar regatului din Samaria de asemenea cucerit în anul 721/722 AC, şi populaţia deportată. Deci profeţia cu privire la cei doi împăraţi sa împlinit în 11-14 ani de la rostirea profeţiei, ceea ce coincide cu obiceiul cultural evreiesc de a socoti vârsta responsabilităţii morale la 12-13 ani, când se face şi ceremonia de "bar-miţva".
Semnul anunţat în Is 7:14 nu era o naştere virginală, ci o împlinire profetică spectaculoasă, într-o perioadă de un an şi până la 12 ani. În treacăt fie spus, nici o naştere virginală nu ar putea fi un semn supranatural, decât pentru fecioara în cauză. Numai ea poate şti exact dacă a fost cu un bărbat. Societatea poate să creadă, sau poate să nu creadă. Semnele sunt minuni vizibile care întăresc credinţa, nu afirmaţii scandaloase pe care trebuie să le interpretezi supranatural. În cazul Mariei, Iosif însuşi a avut nevoie de mărturia unui înger ca să poată crede, ceea ce ne arată că era un bărbat normal. Iar noi credem că Maria era fecioară, pentru că aşa ne-au spus Matei şi Luca. Dar nimeni altcineva (Iisus, apostolii, alţi contemporani) nu au comentat negativ acest fapt (chiar şi Koranul admite).
h. În Is 7:15 se afirmă că Immanu-Eil va mânca smântână şi miere, până va ajunge la vârsta menţionată, a responsabilităţii morale. Unii au interpretat acest fapt ca referindu-se la dieta lui Iisus, ca şi cum ar fi fost foarte important să fim informaţi ce avea să mănânce Iisus, sau că smântâna şi mierea ar fi o hrană mesianică. Realitatea este că lactatele şi mierea apar frecvent ca simboluri ale bogăţiei Canaanului (Ex 3:8), iar profetul voia să spună aici că în ciuda invaziei asiriene care urma în curând, rămăşiţa credincioşilor din ţară va avea din belşug smântână şi miere, adică nu vor duce lipsă de binecuvântările materiale (vezi v. Is 7:21-22).
2. Aplicaţia mesianică la IIsus din Nazaret
În ciuda faptului că Is 7:14 se referă la un fiu obscur al unei tinere obscure, Isaia însuşi vede în această profeţie o făgăduinţă mesianică, adică o interpretează, aplicând-o în mod secundar la Messia. Aceasta se poate observa din felul în care face din numele acestui copil o promisiune divină a izbăvirii poporului de invazia asiriană şi de toţi duşmanii (Is 8:8.10), identificându-l apoi cu Domnul devenit templu pentru unii şi laţ pentru alţii (v. 14), iar în final, profeţind că acesta se va ridica din Galileea (9:1), din nordul care a fost întunecat în trecut (aluzie la coaliţia siro-israelită şi la invazia asiriană care a deportat cele 10 triburi), şi cu toată hotărârea aplică această profeţie din 7:14 în mod tipologic, ca o prefigurare a lui Messia, în 9:6-7. Nu este de mirare că Matei a arătat că profeţia din Is 7:14 se împlinea într-un mod special în Iisus, deşi nu în totul, pentru că Matei zice "şi îi vei pune numele Iisus [Ieşu'a]", nu Immanu-Eil.
Oracolele din Is 9:8 -- 12:6 sunt o extensie a profeţiilor anterioare, vorbind despre starea evreilor, despre asirieni, despre vremurile când Vlăstarul lui Işai avea să domnească învingând pe Asirian (cf. Mica 5:5-6) şi despre marea cântare de triumf de la sfârşitul tutror războaielor (cap. 12). Toate aceste scenarii au elemente condiţionate, dar pot fi interpretate dublu, cu aplicaţie la poporul lui Dumnezeu de astăzi, după sensul în care NT vorbeşte despre credincioşii lui Christos ca fiind adevăraţii iudei, adevăratul Israel.
Postări
11 comentarii:
Domnule profesor, mulțumesc pentru explicații... Aveam nevoie de un comentariu la Matei 1,23 și știam că ați scris despre asta (cred că într-o publicație ITA) dar nu știam unde s-o găsesc... Să ne trăiți mult și sănătos!
Mulţumesc pentru apreciere şi urări. Comentariul meu este mai degrabă la Isaia 7:14, dar desigur, se referă implicit şi la Matei 1:23. Nu înţeleg prea bine însă de ce evrei care au tradus în greacă (LXX !) au preferat termenul παρθένος. Dar indiferent de motivaţia lor, profeţia din Isaia 7 este clară. PĂcat că exegeţii creştini tradiţionali au forţat nota aici, ca să aplice profeţia în mod direct şi unic la Iisus, acuzându-i pe evrei că ar fi măsluit textul masoretic; ceea ce este o dovadă de ignoranţă şi de antiiudaism, care este o varietate de răutate. (E adevărat că există şi de partea cealaltă aceste "virtuţi" esenţiale unor religii, dar aceasta nu este o consolare).
Să fii iubit!
Domnule profesor, va rog frumos sa imi raspundeti la cateva intrebari.Daca Dumnezeu a ales un popor ramane ales sau nu?
Epistola Apostolului Iacov incepe in felul urmator:
"Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Yeshua Ha Mashiah, catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate, sanatate!"
Si mai am o intrebatre legata de cap 23 al cartii Levitic.Este valabil si astazi acest capitol?Mai precis Sarbatorile Domnului sunt vesnice sau sunt temporare.Sau doar Shabatul a ramas valabil in timpurile actuale?Va rog sa argumentati.
Ce parere aveti despre Calendarul pe care evreii il tin si astazi.
Profetul Daniel care s-a rugat specific pentru poporul evreu a primit un raspuns care vizeaza sfarsitul vremurilor specific pentru poporul sau sau nu?
Astept raspunsurile Dvs.
Shabat Shalom!
Dragă luminasionului
Am să dau câteva răspunsuri scurte, iar dacă ai nevoie mai mult, în măsura timpului meu (care este puţin) pot să răspund pe e-amil la florin.laiu@gmail.com .
Alegerea lui Dumnezeu a fost şi este întotdeauna condiţionată, în cadrul unui legământ. Dumnezeu a ales pe Avraam şi sămânţa lui, dar din cauza neascultării lor, a separat de Isaac pe fii născuţi de Agar şi Ketura (arabii de nord). Dar nici casa lui Isaac n-a fost în întregime aleasă, ci numai Israel. Neamul lui Esau s-a separat singur prin neascultare.
Dumnezeu a ales pe Israel apoi, dar nu toţi fiii lui Israel au fost aleşi. Din fericire, prin mijlocirea lui Iosif, toţi cei 11 fraţi au fost recuperaţi. Dar unii din copiii lor s-au pierdut din cauza neascultării: Er şi Onan, o parte din fiii lui Efraim, apoi mulţi alţii de-a lungul timpului au fost "lepădaţi" din cauza apostaziei lor. Şi Saul a fost ales, dar în cele din urmă "lepădat". Dacă David nu s-ar fi pocăit, ar fi fost şi el lepădat. Apostolul Pavel arată clar în Romani 11, prin parabola măslinului, că numai evreii şi neevreii care rămân în credinţă şi ascultare, cei altoiţi sau realtoiţi în măslin sunt aleşi. Restul sunt ramuri uscate. Odată cu respingerea şi crucificarea lui Iisus, poporul ales şi-a spus ultimul cuvânt în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu. Iisus totuşi nu i-a respins atunci pe moment, fiindcă a dat instrucţiuni ucenicilor lui să predice Evanghelia, începând din Ierusalim şi Iudeea. Timp de peste trei ani, ei au predicat în Iudeea, până când Sanhedrinul, după ce dăduse la moarte pe Fiul lui Dumnezeu, a decis să înnăbuşe şi glasul Duhului Sfânt care chema prin apostolii şi evangheliştii creştini la pocăinţă. Pentru că tot mai mulţi se creştinau. Marele Sanhedrin a hotărât să extermine "secta nazarineană". Această respingere a Evangheliei a rămas definitivă. Ca instituţie eclesiastică, iudaismul a păcătuit astfel împotriva Duhului Sfânt şi urmarea a fost că veacuri de-a rândul au rămas refractari faţă de Evanghelie. Este şi vina creştinilor în acelaşi timp, pentru că au decăzut într-o erezie populară antiiudaistă, cu urmări îndepărtate, care a făcut din ei o biserică inumană, persecutoare de evrei şi de tot ce mişca diferit. Scenariul acesta se întemeiază pe Evanghelie, unde Iisus spune că "pe ticăloşii aceia ticălos îi va pierde, iar VIA o va da altora; unui ne-am care va aduce roadele datorate" (Mt 21:41; Mc 12:9; Lc 20:16). Nu degeaba vorbeşte Pavel că israelitul adevărat este acela circumcis la inimă şi care ţine poruncile lui Dumnezeu, iar Ioan în Apocalipsă vorbeşte despre cei care pe nedrept se numesc iudei, că sunt o sinagogă a Satanei (se referea la evreii care complotau cu autorităţile romane contra fraţilor lor creştini).
Aceasta nu înseamnă că Israel este o naţie blestemată de Dumnezeu. Singura implicaţie în legătură cu Dumnezeu este că Israel nu mai are acum statutul de "întâi-născut", de frate mai mare, între popoarele lumii, ci este ca oricare alt popor. Ca moştenire însă, Israel poartă două eredităţi culturale: pe de o parte aderenţa la Scriptură, pe de altă parte aderenţa la multe tradiţii rabinice care strică Scriptura. Respingerea lui Iisus şi a Evangheliei a lăsat urmări grave, întrucât din generaţie în generaţie s-a alimentat ostilitate faţă de Evanghelie (şi aici, repet, creştinii au mare parte de vină, întrucât, pe de o parte s-au îndepărtat de la puritatea iudeo-creştinismului primitiv şi au compromis Evanghelia cu credinţe şi obiceiuri păgâne, iar pe de altă parte, au devenit tot mai aroganţi şi ostili faţă de iudei şi iudaism).
Da, este adevărat că Iacov fratele Domnului se adresează "celor 12 seminţii împrăştiate", dar nu este vorba de evrei la modul general, ci de evreii creştinaţi, care formau majoritatea Bisericii în Iudeea şi în Diaspora. Din conţinutul epistolei înţelegem că trebuie să fi fost creştini, fiindcă el nu încearcă să le predice pe Iisus, ci ia credinţa lor în Iisus ca ceva recunoscut.
Toate capitolele Torei sunt valabile pentru studiu şi pentru a lua din ele multe învăţături. Dar asta nu înseamnă că toate sunt de practicat astăzi. Nu mai trăim în legământul mozaic, cu sărbătorile acelea specifice, legate de Templu, de recolte, de jertfe etc. Dacă cineva doreşte să ţină asemenea sărbători într-o variantă creştină, fără jertfe şi templu, fără preoţie, şi fără a predica altora ca obligativitate asemenea lucruri, este liber s-o facă, nu păcătuieşte (vezi Romani 14, FA etc), dar dacă cineva spune că sunt obligatorii pentru creştini, Spiritul Sfânt a numit aceasta erezie, falsă evanghelie, învăţătură periculoasă (Gal 4:9-11; Col 2:16-17; Ev 10:1; FA 15:28). Astfel că a ţine astăzi sărbători evreieşti, creştine, naţionale, personale, religioase etc., nu este o chestiune obligatorie pentru creştin. Dar nu este interzis.
Este adevărat că ele sunt numite "veşnice" (olam), dar acesta este cuvântul prin care se indică în ebraică un timp îndelungat în trecut (Gen 6:4) sau în viitor (Ex 21:6). Veşnicia acelor sărbători a trecut. DOar sabatul a rămas, fiindcă el nu este de la Moise şi nu este al Templului, ci este de la început şi nu poate fi desfiinţat, întrucât el a fost dat omenirii ÎNAINTE DE CĂDERE, ca şi căsătoria şi munca ("s-o lucreze şi s-o păzească" Gen 2).
Calendarul actual mozaic este la fel de bun ca orice calendar. El a fost fixat de rabini în era creştină, nu reprezintă exact practica antică, unde nu exista calendar scris şi fix, ba existau concomitent 2-3 calendare (la farisei, la saduchei şi la esenieni).
Profeţia descoperită lui Daniel a fost scrisă în limbajul accesibil atunci poporului evreu. Dumnezeu nu a plănuit să Se despartă de Israel, dar a prevăzut viitorul, iar în cap. 9 se vorbeşte despre un timp de probă pentru Israel de 490 de ani, începând cu decretul persan de rezidire a Ierusalimului. Aceşti ani s-au încheiat odată cu maritriul lui Ştefan. Acum Dumnezeu nu mai are un plan secundar pentru Israel ca popor. Toate popoarele au părăsit pe DUmnezeu, inclusiv cele "creştine". Dumnezeu a ales un neam al Lui din orice neam, seminţie, limbă şi popor (Ap 14). Israelul lui Dumnezeu, "cele 12 seminţii" de astăzi, sunt adevăraţii Lui credincioşi de pretutindeni, evrei sau neevrei, care cred în Christos cu adevărat, sau care cred în Dumnezeu ca Avraam, chiar dacă nu au încă lumina Evangheliei. Dar APocalipsa ne arată că în ultima generaţie a acestei lumi, nu este suficient să faci parte din Israelul lui Dumnezeu, pentru a suoravieţui timpului strâmtorării, ci trebuie să fii "pecetluit cu pecetea lui Dumnezeu". Şi nu toţi "israeliţii" vor fi pecetluiţi, ci numai câte "12.000" din fiecare "seminţie" -- un număr militar care simnbolizează pe cei "biruitori".
Dumnezeul lui Abraham să vă binecuvânte !
Dumnezvoastra ati afirmat urmatoarele:
"Odată cu respingerea şi crucificarea lui Iisus, poporul ales şi-a spus ultimul cuvânt în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu. Iisus totuşi nu i-a respins atunci pe moment, fiindcă a dat instrucţiuni ucenicilor lui să predice Evanghelia, începând din Ierusalim şi Iudeea."
Fraza aceasta nu are logica.
Daca "Odată cu respingerea şi crucificarea lui Iisus, poporul ales şi-a spus ultimul cuvânt în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu."
Atunci ar fi fost inutil sa mai predice Evangelia ucenicii in Ierusalim si Iudeea!Nici fariseul Saul nu ar mai fi trebuit sa fie ales de Domnul Apostol.De ce ii trebuia Domnului un fariseu?Ba inca unul care ura crestinii de moarte!
Cat despre Noul Legamant sta scris in Ieremia 31:33 ca tot cu casa lui Israel face Domnul Noul Legamnat!
Mare si minunat Dumnezeu avem!
Baruh Hashem!
Dragă LuminaSIonului,
Ai dreptate că exprimarea mea a fost oarecum ambiguă, dar mi se pare justificată această ambiguitate. Prin decizia Sanhedrinului de a condamna pe Iisus, Kahalul lui Israel şi-a spus ultimul cuvânt în relaţia lui Dumnezeu ca neam ales. Dar Dumnezeu nu Şi-a spus ultimul cuvânt atunci, ci a repetat invitaţia prin DUhul Sfânt, prin APostoli, încă trei ani şi jumătate. Dar respingerea lui Iisus odată făcută i-a determinat să REPETE această respingere prin martiriul lui Ştefan.
Trebuie să facem distincţie însă, între ideea de popor ales (Kahal al lui Dumnezeu) şi alegerea personală a cuiva. Saul nu a fost ales pentru că evreii mai erau poporul ales, ci a fost ales ca persoană, invitat la pocăinţă şi la servirea lui Dumnezeu. El a rămas ales, pentru că a crezut şi a ascultat. Caiafa şi cu toţi ai lui, sanhedrin mare, sanhedrine locale şi majoritatea iudeilor, au rămas în întuneric, deşi din când în când s-au pocăit şi se pocăiesc şi dintre ei. Şi până azi se pot mântui, în orice număr, oricine doreşte dintre ei, CA ŞI DIN ORICARE ALT POPOR (nu mai există nici o deosebire).
Prin urmare, chiar dacă Israel nu mai este popor ales, adică a devenit ca şi celelalte popoare, nu înseamnă că evanghelizarea lor n-ar avea rost. Sunt multe persoane printre ei care se pot mântui prin Evanghelie, chiar dacă astăzi, în mod sincer au o poziţie ostilă ca şi Saul din Tars.
Noul Legamant din Ieremia 31 este un legământ condiţionat pe care Domnul promisese să-l facă cu iudeii, odată cu întoarcerea lor din exilul babilonian. Ieremia a profeţit despre acele timpuri. Citiţi vă rog începând de la cap. 30, deoarece cap. 31 este o continuare.
Acel legământ nou însă nu şi-a împlinit în totul menirea cu iudeii întorşi din exil. Multe planuri ale lui Dumnezeu pentru ei au rămas zădernicite, din cauza necredinţei şi neascultării (ceea ce este propriu fiecărui popor, nu doar evreilor -- ei ne sunt doar o pildă, de bine şi de rău).
Eu nu găsesc nici o dovadă în SCriptură că Dumnezeu ar fi făcut profeţii speciale pentru destinul poporului Israel în era creştină sau la sfârşitul acestei ere. Ştiu că sunt mulţi creştini evanghelici şi probabil mesianici care gândesc astfel, dar aceştia interpretează greşit. Cunosc argumentele lor, dar nu mă conving. În ce priveşte chestiunea aceasta însă, nu sunt ostil iudeilor. Mi-ar părea bine să se întâmple cum cred unii, că la un moment dat ÎNTREG neamul evreiesc se va întoarce la DUmnezeu şi va fi din nou acceptat în legământ. Să dea Dumnezeu să mă fi înşelat eu şi să se întâmple ceea ce nu cred !
Pe de altă parte însă, nu pot fi de acord cu scenariile care vorbesc despre rezidirea Templului şi alte chestiuni de astea ! Dacă pentru Israel, Dumnezeu are un legământ special, cu templu, preoţie, jertfe şi alte lucruri învechite, dacă nu Templul şi Ierusalimul din cer sunt căminul adevărat, ci cel de pe pământ, naţional, atunci degeaba a murit Iisus, dacă omul se poate mântui şi prin asemenea lucruri.
Slavă Domnului că putem avea speranţa mântuirii, evrei şi neevrei, NUMAI prin jertfa ispăşitoare a lui Iisus, singura CALE prin care ne putem împăca cu Dumnezeu. Restul sunt schele şi umbre.
Domnule profesor, Scriptura este foarte clara in ceea ce priveste poporul evreu.Despre interpretari , filozofii, dogme etc. chiar nu ma intereseaza.
Dumneavoastra ati scris urmatoarele:"Saul nu a fost ales pentru că evreii mai erau poporul ales, ci a fost ales ca persoană, invitat la pocăinţă şi la servirea lui Dumnezeu. El a rămas ales, pentru că a crezut şi a ascultat."
Scriptura spune ca Saul dupa ce a fost omorat Stefan cauta sa arunce in inchisoare cat mai multi evrei credinciosi in Isus Mesia.Saul nu cauta nici o pocainta ci el facea ceea ce era rau!Isus a ales sa se faca cunoscut acestui fariseu evreu!Isus nu s-a aratat unui om dintre neamuri ci tot unui evreu.Lui Dumnezeu nu ii pare rau de alegerea pe care o face .
Sunt multe pasaje clare atat in VT cat si in NT cu privire la poporul evreu si la destinul acestuia.
Asa scrie Scriptura ca tot Israelul va fi mantuit si gasim in Zaharia si nu numai si Apostolul Pavel spune la fel si Apocalipsa lui Ioan.
Dumnezeu se prezinta ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Itzac si Iacov, Radacina lui Ishai, Leul lui Iuda! Fiul lui Dumnezeu s-a nascut din evreica fecioara Miriam deci este 100% Dumnezeu si 100% evreu. Ar fi ciudat ca Domnul sa se foloseasca de un popor si sa vorbeasca atat de mult despre el si apoi sa ii intoarca spatele indiferent de cat de mult a suferit si inca mai sufera Mieluselul Yeshua din cauza evreilor si a omenirii intregi in definitiv.Caracterul lui Dumnezeu este desavarsit! Asa cum cap 23 Levitic cu toate Sarbatorile este valabil tot asa evrei raman sunt alesii lui Dumnezeu.
Noul Ierusalim are 12 porti cu numele celor 12 semintii si are zidul cu 12 temelii cu numele celor 12 Apostoli evrei!Cel ce este Alfa si Omega marturiseste si marturia Sa este adevarata.
Shalom uvraha!
Domnule "lumina Sionului"
Eu nu am scris filosofii şi dogme. E adevărat, am dat o interpretare, aşa cum şi dumneata interpretezi. Lucrurile sunt clare în Biblie, dar nu la o citire superficială. Biblia a fost scrisă pentru oameni de toate nivelurile de cultură şi inteligenţă, dar numai pentru cei cu bun simţ, prin urmare, mulţi pot pricepe dacă vor.
Aveţi dreptate că Saul era nepocăit când a fost ales pentru pocăinţă şi misiune. Dar n-aţi înţeles argumentul meu. Eu am spus că Dumnezeu a continuat să aleagă dintre evrei indivizi, dar poporul evreu ca neam, nu mai este popor ales. S-a terminat. Legământul acela a fost rupt pentru totdeauna, acum trăim sub noul legământ al lui Iisus. Hai să nu mai încurcăm mintea oamenilor cu utopii despre rezidirea Templului şi altele. Destinul tuturor popoarelor, inclusiv al poporului evreu este scris în Hab 2:12
"Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge,
care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta,
popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba."
Numai poporul internaţional al lui Dumnezeu şi al lui Christos este popor ales acum. Orice naţism semitic sau antisemitic este condamnat din start de Crucea lui Christos care ne-a înfrăţit, ne-a făcut un popor, pe toţi păcătoşii care ne pocăim şi credem în El.
Asa scrie Scriptura ca tot Israelul va fi mantuit si gasim in Zaharia si nu numai si Apostolul Pavel spune la fel si Apocalipsa lui Ioan.
Dumnezeu se prezinta ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Itzac si Iacov, Radacina lui Ishai, Leul lui Iuda! Fiul lui Dumnezeu s-a nascut din evreica fecioara Miriam deci este 100% Dumnezeu si 100% evreu. Ar fi ciudat ca Domnul sa se foloseasca de un popor si sa vorbeasca atat de mult despre el si apoi sa ii intoarca spatele indiferent de cat de mult a suferit si inca mai sufera Mieluselul Yeshua din cauza evreilor si a omenirii intregi in definitiv.Caracterul lui Dumnezeu este desavarsit! Asa cum cap 23 Levitic cu toate Sarbatorile este valabil tot asa evrei raman sunt alesii lui Dumnezeu.
Noul Ierusalim are 12 porti cu numele celor 12 semintii si are zidul cu 12 temelii cu numele celor 12 Apostoli evrei!Cel ce este Alfa si Omega marturiseste si marturia Sa este adevarata.
Shalom uvraha!
Domnule profesor, va rog sa imi permiteti sa ma prezint.Ma numesc Dana Filipeanu.
Eu nu am scris nimic despre rezidirea templului.
Dumneavoastra atrageti atentia si scrieti urmatoarele:
"Legământul acela a fost rupt pentru totdeauna, acum trăim sub noul legământ al lui Iisus. Hai să nu mai încurcăm mintea oamenilor cu utopii despre rezidirea Templului şi altele."
Dumnezeu nu a rupt legamantul cu Avraam, Itzac si Iacov.Dimpotriva !L-a intarit si l-a innoit!Asa cum se exprima Apostolul Pavel cand vorbeste despre jertfa Domnului Iisus, o jertfa mult mai buna decat a tapilor si a taurilor!Dumnezeu are un caracter desavarsit si El isi tine acest legamant.Noul legamnat a fost vestit prin profetul Ieremia.
Departe de mine sa sucesc mintile oamenilor.
Poate ca nu ne place sa vorbim despre Sarbatorile Domnului, cap 23 Levitic pentru ca le ignoram si intr-un fel subtil le ocolim !De ce? De ce sa nu ne gandim la ele?Profetul Zaharia spune ca Sarbatoarea corturilor va fi tinuta si Apocalipsa o aminteste.Iata Cortul lui Dumnezeu cu oamenii!
Ma intorc la Noul Legamant al Domnului Isus.Toata Legea este buna si de folos si nu este desfiintata.Dar nu prin Lege sunt mantuita ci prin faptul ca sunt sub un Nou Legamant mai bun decat cel vechi, un legamant prin sangele neprihanit la Mieluseluilui Iisus.
Niciodata evreii VT nu invocau Legea pentru a fi iertati de pacate!Dimpotriva invocau bunatatea lui Dumnezeu, harul Sau minunat!Evreii se pocaiau si isi plangeau pacatul!
Schisma dintre evrei si neamuri este cea mai distrugatoare si sunt convinsa ca lui Dumnezeu nu ii place.
Relatia dintre Dumnezeu si poporul evreu este o relatie vie relatata atat de VT cat si de NT.Apocalipsa este dictata de Iisus evreului Ioan si incepe prin a le vorbi comunitatilor evriesti din Asia.Sfesnice, iudei, Leul lui Iuda, semintiile Gad, Asher,,,etc, trambita sau shofarul si Apocalipsa 21 spune urmatoarele:
12. Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece îngeri şi nume scrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.
13. Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi.
14. Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului.
Un limbaj cat se poate de usor de inteles de catre evrei.
Dumnezeu iubeste toti oamenii indiferent de rasa, limba, etnie, popor.Dar Domnul are o ordine anume, o armonie sfanta si vegheaza ca totul sa se desfasoare conform planului Sau minunat.
Dumnezeu este veghetor.
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu pace si armonie sufleteasca.
Dragă soră Dana,
Mulţumesc pentru prezentare.
Se vede că am greşit când am suspectat că sunteţi dintre cei care cred în rezidirea templului. E mai bine că am greşit eu şi nu e aşa. Oricum ar fi însă, faptul că cititorii Bibliei înţeleg diferit unele probleme nu este în sine un dezastru, atâta timp cât în subiectele majore şi de importanţă capitală suntem în armonie.
Apreciez faptul că accentuaţi importanţa VT şi a iudaismului în relaţie cu creştinismul. Şi eu fac la fel. Se pare că diferenţa dintre noi este în faptul că Dvs. aţi adoptat teologia dispensaţionalistă care este datează din secolul al XIX-lea (John Darby) şi care este preferată în multe cercuri evanghelice, precum şi printre evreii mesianici.
Problemele pe care le puneţi merită nişte răspunsuri mai dezvoltate, ca să înţelegeţi modul cum înţeleg eu ceea ce au prevăzut profeţii şi apostolii. Am observat că trimiterile mele la Biblie nu v-au fost suficiente.
Trebuie să vă spun că în toată discuţia aceasta despre eternitatea legământului cu Israel şi despre rolul sărbătorilor, sunt la curent cu toate argumentele care se aduc din partea adepţilor acestei teologii. Nu consider că este o erezie, atâta timp cât nu este impusă ca o condiţie a calităţii de creştin, dar după mai bine de trei decenii de studiu al Bibliei (mai întâi amatoricesc, apoi profesional), mi-am format convingeri care nu se mai schimbă după orice fel de argumente.
Este adevărat, Dumnezeu nu a rupt în mod unilateral legământul cu Israel, ci Israel l-a rupt, şi de aceea Israel nu mai are acum prioritate, nu mai are "dreptul de întâi născut". Acest drept l-a moştenit Biserica apostolică, şi a rămas Bisericii în mod condiţionat (recitiţi vă rog Rom 11:17-22). De asemenea, Iudeii care resping Evanghelia pot fi recuperaţi, după cum învaţă Pavel, dar NUMAI în mod condiţionat, individual, şi nu din raţiuni genetice sau rituale:
"Şi chiar ei [evreii], DACĂ NU STĂRUIESC ÎN NECREDINŢĂ, vor fi altoiţi [din nou în măslinul numit "Israelul lui Dumnezeu"]..." (Rom 11:23)
În ce priveşte sărbătorile DOmnului, nu e vorba de plăcerea sau neplăcerea mea, ci de cuvântul clar al Scripturii. Unii creştini iau poziţia extremă că tot ce este descoperit ca imperativ în VT s-a desfiinţat (Sabatul, regulile curăţiei igienice şi alimentare, etc.) La cealaltă extremă, unii învaţă că toate sărbătorile VT sunt obligatorii pentru creştin.
Dar această învăţătură nu este de la Dumnezeu. Eu v-am citat mai sus pe Pavel, care arată clar că aceste sărbători calendaristice evreieşti, sau oricare alte sărbători ar mai inventa evreii sau creştinii, nu au nici obligativitate pentru creştin. (Rom 14:5-6; Gal 4:10; Col 2:16-17). Dacă nu la sărbătorile evreieşti se referă Pavel, atunci la care se referă? Care erau provocările specifice din generaţia lui (FA 15:5)? În nici un caz Crăciunul, Boboteaza sau Sfântul Ilie (Acestea încă nu se inventaseră!). Dar prezenţa unei majorităţi iudaice în Biserica apostolică explică de ce exista atâta controversă privitoare la circumcizie, la sărbători şi alte obiceiuri specifice iudaismului istoric.
Profeţia lui Zaharia despre sărbătoarea Corturilor nu priveşte vremurile noastre. Acolo este un scenariu profetic care nu se potriveşte deloc cu vremurile noastre:
1. Zah 14:12.15. Duşmanii care urmau să asedieze Ierusalimul sunt dotaţi cu cai cu zurgălăi, vezi şi v.20, măgari, catâri, cămile şi alte dobitoace, nu cu blindate şi tancuri.
2. Zah 14:20-21. Sărbătoarea Corturilor este menţionată în legătură cu templul de la Ierusalim, (Casa Domnului), cu jertfele şi vasele lui.
Prin urmare, profeţia aceasta a fost făcută pentru o epocă trecută, în care legământul jertfelor şi templul erau încă valabile, şi când invadatorii veneau pe cai, cămile, catâri, măgari şi chiar elefanţi. Nu se referă la zilele noastre. Este o profeţie condiţionată care s-a zădărnicit, nu s-a împlinit (Ier 18:6-10), din cauza necredinţei şi neascultării neamului ales (Lc 19:41-44).
În ce priveşte Cortul din Apocalipsă, nu se referă la sărbătoarea corturilor, ci denumeşte cetatea ca pe o locuinţă a lui Dumnezeu, ca pe un Tabernacul-Sanctuar. De aceea are şi dimensiuni egale, ca Sfânta Sfintelor (1Rg 6:20), iar pietrele scumpe care îi împodobesc temeliile sunt cele de pe pieptarul marelui preot. Este "Cortul"-Sanctuar al lui Dumnezeu, cetatea-templu (în care nu este templu), deci un singur cort, în care locuiesc toţi sfinţii cu Dumnezeu, şi nu corturile particulare ale pelerinilor la Ierusalim. Sper să mă înţelegeţi.
Aţi afirmat: "Schisma dintre evrei si neamuri este cea mai distrugatoare si sunt convinsa ca lui Dumnezeu nu ii place."
În această privinţă vă dau dreptate. Dar ca să restabilim adevărul, vina acestei schisme stă atât în dreptul Bisericii, cât şi în dreptul Sinagogii. Biserica a alunecat în antisemitism şi păgănism, compromiţând atât Legea cât şi Evanghelia, iar Sinagoga s-a încrâncenat tot mai mult în legalism, talmudism şi ostilitate faţă de Evanghelie, mântuire prin merite omeneşti, la care s-au adăugat şi împrumuturi păgâne (astrologie, kabbala, rugăciuni pentru morţi etc.).
Spuneaţi că în Apocalipsă, Iisus vorbeşte "comunităţilor evreieşti din Asia". Dar dacă citiţi cu atenţie cui se adresează şi ce li se spune, veţi vedea că acelea nu erau comunităţi evreieşti, ci creştine (formate din evrei şi mulţi neevrei). Nu este nicăieri scris că cele şapte Biserici ar fi fost comunităţi evreieşti, dimpotrivă, când DOmnul le vorbeşte, se referă la evreii necreşti sub numele de "cei ce zic că sunt iudei şi nu sunt" (Ap 2:9; 3:9) -- comparaţi cu Rom 2:28-29.
Este adevărat însă că limbajul Apocalipsei este mai uşor de înţeles pentru un cititor al VT. Este un limbaj iudaic. În această privinţă, vă propun să citiţi cartea profesorului evreu Jacques Doukhan, "Secrets of Revelation: The Apocalypse through Hebrew Eyes" (presupun că ştiţi suficientă engleză):
http://www.amazon.com/Secrets-Revelation-Apocalypse-Through-Hebrew/dp/0828016453
Într-adevăr, la Dumnezeu este "o armonie sfanta si El vegheaza ca totul sa se desfasoare conform planului Sau minunat. Dumnezeu este veghetor."
Şi eu vă doresc binecuvântări aşteptate şi neaşteptate de la Acelaşi Dumnezeu Tatăl nostru, al tuturor celor ce credem în El şi în Acela pe care L-a trimis El, Singura speranţă a nemuririi.
Domnule profesor, va multumesc pentru raspuns desi simt o deviere de la mesajul Scripturii vis a vis de relatia Dumnezeului lui Avraam, Itzac si Iacov cu poporul evreu.
Stiu ca sunteti un profesor renumit si studiati in profunzime Biblia.Am asistat la cateva din prelegerile Dvs.
Va rog sa explicati versetul 22 cap 9 a Cartii Profetului Daniel.Este o carte frumoasa si Dvs. o pretuiti.
Stiu ca nu scoateti din context versete si nici nu este de dorit aceasta practica.Intrebarea mea este in legatura cu rugaciunea de pocainta a lui Daniel si de faptul ca ingerul Gabriel a venit la Daniel sa ii lumineze mintea si ii spune urmatoarele " Cand ai inceput tu sa te rogi, a iesit cuvantul si eu vin sa ti-l vestesc;caci tu esti preaiubit si scump.Ia aminte, dar, la cuvantul acesta si intelege vedenia!
Acest inger Gabriel a venit la fecioara Maria si i-a vestit intruparea Domnului Iisus Hristos.
In Evanghelia dupa Luca preotul Zaharia spune ( cap 1 : 67-80) in versetul 72 si 73 "Astfel Isi arata El indurarea fata de parintii nostri si isi aduce aminte de Legamantul Lui cel sfant, potrivit juramantului prin care se jurase parintelui nostru Avraam,.."
Revin la Daniel. Dupa ce vine Ingerul Gabriel la Daniel si ii spune cuvintele pe care le-am redat mai sus, Cartea profetului vorbeste despre Mesia si intrebarea mea este daca cuvantul care a iesit atunci cand a inceput sa se roage Daniel este Mesia.Ingerul Gabriel continua cu cuvintele " si eu am venit sa ti-l vestesc".
Versetul 22 al cap 9 nu are scris " cuvantul" cu cratima dar eu stiu ca in limba aramaica nu sunt litere mari.Totusi traducerile in alte limbi folosesc litere mari asa cu stim cu totii.
Legamantul asa cum spune in cantarea sa Zaharia este un Legamantul pe care Dumnezeu il tine sub juramant cu casa lui Israel este foarte puternic. Scriptura ne relateaza in Geneza cap 15:12 ca Avraam a adormit, si cum nimic nu este intamplator in Biblie, Domnul a facut Legamintul si in conteztul in care pe Avraam l-a apucat somnul si groaza...
Astept raspunsul Dvs.Sper sa fi fost destul de coerenta.
Shalom
Trimiteți un comentariu