vineri, 31 octombrie 2008

Vameşul şi fariseul: antiparabolă modernă (Lc 18:11-14)

Vameşul din parabolă a continuat să viziteze templul, de fiecare dată cu ochii privind tot mai îndrăzneţ spre cer. Între timp se creştinase -- sau aşa credea el.
Odată, a zărit la templu pe fariseul de odinioară, un beniamit recent creştinat şi devenit cu grabă apostol. Atunci vameşul începu să se bată în piept:

„Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că nu sunt ca toţi acei legalişti urâcioşi, habotnici, buchisitori înguşti şi plini de prejudecăţi, sau chiar ca fariseul acesta. Eu nu postesc, mănânc orice, cred orice, nu am sabate, nu dau zecime, nu fac milostenii, sunt izbăvit de toate.”
Fariseul, nu îndrăznea să-şi ridice ochii din pământ. Plin de ruşine, stătea departe şi zicea:
„Dumnezeule ! Nu merit numele de apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. Dacă am făcut ceva bun, eram dator să fac, şi numai harul Tău a putut face atâtea prin mine. Toate meritele sunt ale Tale! Fii milostiv mie păcătosul !”
Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a dus acasă îndreptăţit de Dumnezeu decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.

4 comentarii:

Jackob spunea...

Cand Isus Hristos a rostit aceasta parabola, a spus-o avand autoritate dumnezeiasca, ca cel ce cunoaste inimile oamenilor. Ceea ce ati scris mai sus, ati scris ca si cum aveti aceasta autoritate de a citi motivatiile celorlalti.

F G L spunea...

Dragă Jack,
Am tot respectul faţă de îngrijorarea ta. Eu însă nu cred că Iisus a spus pilda clasică a vameşului şi fariseului din cauză că citea inimile oamenilor. E adevărat că El citea inimile, dar în cazul cu vameşul şi fariseul, el relata pur şi simplu o întâmplare petrecută la templu. Ceea ce fariseul simţea, spunea cu glas tare, nu era nevoie să fii Dumnezeu ca să-i citeşti inima. La fel şi cu vameşul.

În cazul antiparabolei mele (imaginare), care este o inversare a rolurilor, nu mă refer la persoane concrete, ci la două categorii reale, deşi nu sunt amândouă la fel de bine reprezentate numeric. Eu am dorit să arăt că orice caracter uman poate fi schimbător, şi că chiar istoria biblică demonstrează acest fapt:
Farisei pocăiţi: Saul (Pavel FA 26:5), Nicodim (In 3:1) plus alţii care nu sunt numiţi. Evanghelia arată că Iisus socializa şi cu fariseii, că unii dintre ei erau prietenoşi, ospitalieri, etc. Lc 7:36; 11:37; 14:1. Când după Cincizecime, mulţi iudei s-au botezat la predica lui Petru şi a altora, aceştia erau adesea preoţi, sau chiar farisei creştinaţi. De acord, dintre aceştia probabil se recrutau unii dintre învăţătorii iudaizanţi(FA 15:5), dar după cum Pavel şi Nicodim au fost cu adevărat pocăiţi, probabil că şi alţii au fost. De fapt, Luca în FA 15:5 nu spune că toţi fariseii creştinaţi au continuat să gândească mai departe în mod fariseic, ci că "unii dintre ei" erau chinuiţi de prejudecăţi.

În ce priveşte cazul vameşului care se îndreptăţeşte, acesta este un spirit destul de uşor de întâlnit. Efectiv, există enorm de mulţi păcătoşi care se autojustifică şi se felicită, trăind în păcat (cu ştiinţă sau cu neştiinţă voluntară), şi exprimând antipatie faţă de oamenii religioşi, care sunt de regulă judecaţi şi taxaţi ca ipocriţi.

Pilda lui Iisus viza pe religioşii care se încredeau în meritele lor înaintea cerului şi dispreţuiau pe semnii lor care nu aveau aceleaşi performanţe, sau care erau realmente păcătoşi.

Pilda mea vizează o altă clasă. Şi oricât ar fi de imaginară povestea mea, tâlcul ei trimite la o realitate. Noua evanghelie predicată de unii a reuşit să creeze acest soi de personaj, care nu este cu nimic superior fariseului din pildă. Dimpotrivă.

Mihaela spunea...

Ce-mi place cel mai mult la Dumnezeu este ca ofera libertate!!Oamenii sunt foarte prudenti in a o face, si nu fara rezerve. Azi poti sa stai langa El iar maine sa pleci!!!Un alt lucru pe care il admir la Dumnezeu este ca ne-a dat posibilitatea sa "scriem" istoria vietii noastre asa cum dorim.
Totusi eu as vrea sa inchid aceasta parabola cu un "Happy End" in care amandoi atat vamesul cat si fariseul s-au pocait si raportul biblic s-ar incheia cam asa:
" Eu vă spun că oamenii acestia s-au intors acasă socotiti neprihăniti. Nu s-au mai inaltat pe sine ci invatand din greselile trecutului au dat slava lui Dumnezeu. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat."

F G L spunea...

Amin ! Este soluţia ideală.

Dar tocmai de aceea am gândit parabola în mod diferit, ca să încurajez pe cititor să gândească şi să-şi construiască propria parabolă. Câte povestii triste din Biblie n-ar putea fi înveselite, schimbând ceva în scenariu. De exemplu, Când Eva vine să ofere fructul lui Adam, el simte împreună cu ea, dar nu calcă porunca Domnului. Ca urmare,la vizita Domnului, când Domnul îl întreabă "unde eşti", el răspunde îmbrăcat în aceeaşi strălucire, încercând să-şi apere fiinţa iubită. Se pot imagina diferite posibilităţi aici. Adam încearcă s-o convingă că a greşit şi reuşeşte, iar când vine Domnul, ea îşi recunoaşte nebunia şi este iertată.
Sau, dimpotrivă, Adam nu reuşeşte s-o convingă că a greşit, şi nu găseşte altă soluţie, decât s-o apere cu trupul şi cu sufletul lui. Dumnezeu o convinge de păcat, dar păcatul cere viaţa păcătosului. Adam se aşează între ea şi Dumnezeu, cerând să vină pedeapsa asupra lui. Atunci Domnul îi dezvăluie că va lua El pedeapsa asupra Sa, gând cu care cei doi greu se pot împăca.
Până atunci se rosteşte o pedeapsa disciplinară asupra păcătosului, dar ea este mult mai uşoară, deoarece Adam alege să ia şi el parte la acest exil, ca un vrednic tip al lui Iisus.
Se poate imagina şi scenariul Evei care rămâne statornică şi nu cedează ispiteli. Când vede minunea, se duce imediat la soţul ei şi întreabă: Uite ce am văzut. Tu ce părere ai?
Vise frumoase, nimic altceva.