Pretext omiletic: Ez 34:17: "Voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi!" (cf. Matei 25)
Imparatul (Fiul Omului) zice teologilor de dreapta:
— Sa nu credeti ca Eu va voi acuza la Judecata: are cine sa va acuze: MOISE, in care v-ati pus speranta !” (Ioan 5:45)
Apoi Imparatul se intoarce spre teologii de stanga:
— Nu eu va voi invinui; are cine sa va invinuiasca: PAVEL pe care ziceti ca l-ati propovaduit !
Unii vor fi pedepsiti cu mai putine lovituri, altii vor fi pedepsiti cu mai multe, fiindca au inteles mai bine voia Stapanului. Insa toti cei carora nu le-a placut sa fie judecati in faza premileniala, vor fi judecati in urmatoarea faza, odata cu lumea (1 Cor 6:2; Ap 20).
Judecata se face dupa Lege si dupa Evanghelie. Criteriul Evangheliei va fi mai dureros pentru cei care au respins Evanghelia sau au subordonat-o intereselor terestre (Ev 10:28-30; 2:2-4; 12:18.22-26):
Judecata se face dupa Lege si dupa Evanghelie. Criteriul Evangheliei va fi mai dureros pentru cei care au respins Evanghelia sau au subordonat-o intereselor terestre (Ev 10:28-30; 2:2-4; 12:18.22-26):
1 Pt 4:17-18: Caci suntem in clipa cand JUDECATA sta sa inceapa de la Casa lui Dumnezeu. Si daca incepe cu noi, care va fi sfarsitul celor ce nu asculta de EVANGHELIA lui Dumnezeu? Si daca cel neprihanit scapa cu greu, ce se va face cel nelegiuit si pacatos?
Pavel obisnuia sa ingrozeasca pe unii cu Evanghelia pe care o predica:
FA 24:25 Dar, pe cand vorbea Pavel despre NEPRIHANIRE, despre înfranare si despre JUDEACTA VIITOARE, Felix, ingrozit, a zis: “De asta data, du-te; cand voi mai avea prilej, te voi chema."
Doctrina Judecatii trebuie predicata in acord cu Evanghelia harului si a indreptatirii, altfel se incurajeaza perfectionismul legalist care duce la disperare, la depresie sau la paranoia. Dar daca predicam evanghelia evanghelicilor, nu evanghelia evangheliilor, desfiintam conceptul de judecata universala (in care se include poporul lui Dumnezeu), slabim rolul normativ al Legii lui Dumnezeu si responsabilitatea obiectiva. Totul se subiectivizeaza, se relativizeaza si se psihologizeaza. Se vor bucura naivii pentru moment, sau cei care au fost ingroziti de perfectionismul legalist, dar cine va da socoteala de efecte, la urma de tot ? Pavel ?
Postări
4 comentarii:
Perfectionismul numit(poate pe buna dreptate datorita atitudinii celor care il promoveaza) legalist nu cred ca duce la disperare , depresie sau paranoia decat in cazul in care este inteles gresit. Consider ca la Mineapolis expunerea a fost printre cele mai explicite a ceea ce reprezinta "perfectiunea", sau cum se ajunge la ea. Mai precis, "Hristos in voi nadejdea slavei", partasia cu natura divina, unirea dintre divin si uman care are ca efect `natural` "perfectiunea" /nepacatuirea.Exact ca si in cazul Domnului Hristos.
Aici este frumusetea/vigoarea/realitatea mesajului adventist(cred eu). Intr-o lume in care pacatuirea continua sub haina harului este numita pe nedrept "evanghelie vesnica"(in toata plaja protestanta in special) mesajul adventist proclama o evanghelie vie care nu doar iarta ci proclama o viata fara pacat , o viata sub "Legea Duhului de viata" in care omul numai e "ghidat" spre pacat de indemnurile firii.
Dragă Mr.Q,
Este necesar să facem distincţie între perfecţionism şi perfecţiunea creştină pe care o găsim în Biblie. Perfecţionismul este obsesia perfecţiunii, a nepăcătuirii, întemeiate pe performanţe legaliste sau pe experienţe mistice. Desăvârşirea creştină este o experienţă a trăirii în Christos şi cu Christos, o stare paradoxală în care credinciosul tinde mereu spre desăvârşirea lui Christos, pe care n-o va atinge niciodată,dar în acelaşi timp este socotit de Dumnezeu desăvârşit datorită meritelor lui Iisus şi este permanent desăvârşit (în sens dinamic: ca participiu verbal, nu ca adjectiv) de către Duhul Sfânt.
Da, cred că ar trebui să dăm mai multă importanţă mesajului de la Minneapolis. Dar acesta nu are o autoritate în sine, ci se întemeia pe studiul Bibliei. Jones şi Waggoner studiaseră Romani şi Galateni într-un fel pe care nu-l făcuseră nici liderii noştri, nici evanghelicii. J & W nu au fost deloc perfecţi la accest capitol, nici măcar din punct de vedere teologic. Totuşi, ei au imprimat o direcţie mai christocentrică pedicării adventiste.
Draga frate Florin,
Cred ca fac totusi distinctie intre cele doua concepte. Totusi vazand definitiile pe care le dati dvs. cred ca ma situez undeva la mijloc.
Nu sunt adeptul unui perfectionism intemeiat pe performante legaliste, eforturi calugaresti sau de alt fel. Dar din cat am studiat pana acum nu pot sa fiu de acord nici cu afirmatia :"o stare paradoxală în care credinciosul tinde mereu spre desăvârşirea lui Christos, pe care n-o va atinge niciodată".
Eu cred in "perfectiunea" realizata prin Hristos in voi, locuirea Duhului de viata in templul inimii care face omul desavarsit. Prin asta nu inteleg vreun merit al omului. Desavarsirea o vad ca un efect al neprihanirii atribuite nu ca un merit al omului. Acea generatie prin care se va realiza acest lucru este prezentata fara pata. Din urmatoarele pasaje pe care le cred inspirate eu asta deduc.
"Mărturia lui Hristos arată clar că El a condamnat păcatul în firea pământească. Nimeni nu poate spune că el este sclavul fără nădejde al robiei păcatului şi al lui Satana. Hristos şi-a asumat responsabilităţile rasei umane… El mărturiseşte că prin neprihănirea Sa atribuită, sufletul credincios va păzi toate poruncile lui Dumnezeu (Signs of the Times, 16 ian.1896)."
"(Hristos) a făcut o jertfă completă, încât, prin harul Său, oricine poate atinge standardul desăvârşirii. În cartea vieţii se va scrie despre cei care acceptă harul Său şi îi urmează exemplul: „Complet în El – fără pată sau zbârcitură.” Urmaşii lui Hristos trebuie să fie curaţi în cuvânt şi faptă. În această lume, o lume a nelegiuirii şi întinării, creştinii trebuie să demonstreze atributele lui Hristos. Tot ce spun şi ce fac ei trebuie să fie lipsit de egoism. Hristos doreşte să-i prezinte Tatălui „fără pată sau zbârcitură,” curăţiţi prin harul Său, asemenea Lui. În marea Sa dragoste, Hristos S-a dat pe Sine pentru noi… noi trebuie să ne predăm Lui. Când această predare este deplină, Hristos poate termina lucrarea pe care a început-o pentru noi prin predarea Sa. Astfel ne poate aduce El la refacere deplină (Review and Herald, 30 mai 1907)."
Mai ales din ultimul citat eu nu pot sa inteleg ca ei , de fapt vor fi tot "patati" dar acoperiti cu indulgente divine care ii declara nepatati. O asa intelegere este peste logica pe care o pot intelege.
Sunt de acord ca nici J&W nu au fost perfecti, insa chiar sustinatoarea lor ferventa EGW spune :
"Îi prezint eu pe aceştia ca fiind infailibili? Spun eu că ei nu vor face o afirmaţie, sau vor prezenta idei care nu pot fi puse în discuţie, sau care nu pot fi eronate? Spun eu aşa ceva? Nu, nu spun aşa ceva. Nu spun aşa ceva despre niciun om de pe pământ. Dar eu spun că Dumnezeu a trimis lumină, şi este cazul să fiţi atenţi cum o trataţi” (The EGW 1888 Materials, 566)."
Din punctul meu de vedere citatele de mai sus impreuna cu multe altele spun acelasi lucru ca si versetele din Apoc.14
Si în gura lor nu s-a gãsit minciunã, cãci sunt fãrã vinã înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
A intelege la fel din acest verset ca de fapt ei totusi sunt CU vina, dar un titlu, ordonanta de guvern ii declara altfel , din nou este peste puterea mea.
Dragă Mr Q
Nu am pretenţia că am dat o definiţie perfectă, completă. Înţeleg ce vrei să spui, este adevărat că adevăratul creştin "trebuie să trăiască şi el cum a trăit Iisus" (1 Ioan 3), şi că despre mântuiţii din ultima generaţie este scris că ei sunt "fără vină" (Ap 14). Orice creştin adevărat reflectă în viaţă caracterul lui Christos -- nu neapărat toţi în aceeaşi măsură. Alunecarea în păcat poate să apară şi apare. Tot Ioan spune "dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri", iar în 1 Ioan 2, după ce zice: "să nu păcătuiţi!" (= idealul, imperativul), adaugă: "dar, dacă cineva a păcătuit", apoi spune ce să facă. Nici Legea lui Moise nu permitea păcatul, ci doar îl definea. Dar dădea şi soluţii, în cazul călcării ei.
Este adevărat că la încheierea lucrării preoţeşti a lui Iisus, înainte de venirea Lui, după ce va fi sigilat pe toţi credincioşii Lui, nu va mai fi posibilitate de iertare în "timpul strâmtorării", fiindcă Domnul a iertat şi sigilat deja, ba chiar a umplut cu Duhul Sfânt, pe toţi aceia care s-au întors la El în pocăinţă, în timpul ultimei avertizări a lumii. Iar cei care au respins ultima avertizare, mesajul celor trei îngeri (Ap 14:6-12; Ap 18:1-5), nu vor mai putea beneficia de iertare. Stăpânul "se va scula şi va încuia uşa" (Lc 13:25; Ap 22:10-11).
Aşadar, când vine momentul acela, cei din afara uşii nu mai pot beneficia de iertare, iar cei dinăuntru au fost iertaţi complet şi apoi asiguraţi cu cel mai puternic antivirus contra păcatului: Duhul Sfânt.
Noi vorbim despre aceasta stare ca fiind desăvârşirea (sinlessness) şi este corect dintr-un punct de vedere, dar dacă foloseşti conceptele EGW, aşa cum am observat, atunci nu uita că ea a spus că între altele, încercările din timpul strâmtorării îi vor curăţi pe credincioşi de ultimele rămăşiţe de zgură, de nedesăvârşire omenească. Ceea ce înseamnă că chiar dacă omul nu mai are asupra lui păcate cunoscute, el nu este perfect în sensul absolut al cuvântului.
La înviere sau răpire, toţi vor primi un trup nou, desăvârşit, fără înclinaţii păcătoase. Nici urmă de "zgură" nu va mai rămâne. Cu toate acestea, nici cel mai desăvârşit credincios sau înger, nu se va apropia vreodată de perfecţiunea caracterului lui Iisus. Pentru că perfecţiunea lui Iisus nu constă doar în faptul că n-a făcut nici un rău (în timp ce noi, cei mai "perfecţi", chiar dacă am fost iertaţi, nu putem spune că nu am făcut!). Perfecţiunea lui Iisus străluceşte mult mai mult prin împlinirea pozitivă a poruncii lui Dumnezeu, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, ba încă mai mult, a trecut dincolo de cerinţa Legii şi Şi-a arătat dragostea printr-o jertfă incomparabilă. De fapt, toată viaţa Lui a fost o jertfă, încoronată cu jertfa de pe Cruce. Nimeni dintre noi nu a fost chemat la o asemenea misiune, şi nimeni nu a avut şi nu va avea o asemenea desăvârşire, chiar dacă unii (Moise, Samuel, Ilie, Pavel etc.) s-au împărtăşit mai mult de acest Spirit.
Dă-mi voie să-ţi spun că nici îngerii cei mai sfinţi, care n-au păcătuit niciodată şi n-au ieşit din porunca Domnului, nu au perfecţiunea lui Iisus. Ei nu au avut niciodată ispitele pe care le-a avut Iisus în trup, dar mai mult decât atât, ei nu au avut de adus o jertfă asemenea lui Iisus. Când s-a descoperit cerului planul de mântuire, "unii dintre ei" s-au oferit în locul Comandantului lor ca jertfă. Iată că şi între ei, nu toţi sunt exact la fel. Dar neavând nemurirea în sine, jertfa unui înger, ca şi a unui om, nu este cea mai mare jertfă. Iisus a avut în Sine nemurirea, prin natura Sa divină, şi a adus în conştiinţa umană o jertfă unică, fără speranţa subiectivă a învierii, sub sentimentul părăsirii din partea lui Dumnezeu. Până aici a mers iubirea Lui, nimeni nu L-a obligat, nici o Poruncă. Cine va atinge vreodată asemenea desăvârşire? În Iisus este toată desăvârşirea caracterului lui Dumnezeu. Dar desăvârşirea noastră este în creştere, se desăvârşeşte permanent, lăsând deoparte păcatul şi alegând mereu voia lui Dumnezeu.
De aceea, oricât de desăvârşit ar fi un sfânt, el are nevoie de desăvârşirea lui Iisus imputată (atribuită), ca să poată sta înaintea lui Dumnezeu, până la înviere.
În rest, sunt de acord cu citatele pe care le-ai expus.
God bless.
Trimiteți un comentariu