Crestinii, kosher-ul si craciunul

Liviu (Pro-scris) îmi trimite următoarea replică, în urma celor descoperite în scrierile Părinţilor:

Articolul de fata se vrea o replica la cel al prof. Florin Laiu. Comentam acolo urmatoarele:

O abordare mai pragmatica ar suna cam asa – exista 3 tipuri de alimentatie:
1. ideala/”the best” – cea edenica – vegetariana ( Facerea/Geneza 1:29);
2. ingaduita/ “cu pogoramant” – cea care distinge curat/necurat ( Facerea/Geneza 7:1 & Levetic 11)
3. indiferenta / “the worst” – mananci tot ce zboara,misuna etc

Daca nu reusim sa mergem pe alimentatia ideala, de ce sa nu ne limitam la cea ingaduita si sa ne coboram/alegem chiar varianta cea mai proasta dintre toate???!

PS: desi e greu de imaginat ca apostolul Pavel/Paul si primul sinod apostolic ar fi impus Lev 11 neamurilor, e usor de imaginat ce recomandari insistente le-au facut…

In replica la PS-ul meu prof. Laiu spune, printre altele:

Eu n-am auzit până acum ca bisericile creştine majoritare să ia în serios interdicţia folosirii sângelui, de exemplu. Acesta este un semn că chiar dacă apostolii ar fi menţionat şi porcul şi puii de baltă în decizia sinodală, pe termen lung nu ar fi fost mare lucru, deoarece iubitorii de spurcăciuni ar fi preferat să-şi clameze libertatea în numele unor declaraţii pauline, greşit interpretate.

Ma vad nevoit sa-i indic prof. Laiu cel putin patru texte crestine antice capitale:

Canoanele apostolice:

63 ap. Mâncăruri oprite Dacă vreun episcop sau presbiter sau diacon, sau oricare din catalogul stării preoţeşti (din cinul preoţesc) ar mânca fie carne în sânge (de animal viu, sugrumat sau înecat), fie animal muşcat (rănit) de fiară, fie mortăciune, să se caterisească, pentru că legea a oprit aceasta (Facere 9,4; Fapte 15, 29); iar dacă ar fi laic, să se afurisească 67 Trul.; 2 Gang.

Canoanele Sinodului Trulan sau V-VI Ecumenic

67 Trul. CREŞTINII SĂ NU MĂNÂNCE SÂNGE
Scriptura dumnezeiască ne-a poruncit nouă să ne ferim de sânge, de sugrumat şi de desfrânare. Aşadar, pe cei care, din pricina lacomului stomac (pântece), cu oarece meşteşug prefac (pregătesc) în mâncare sângele oricărui animal şi astfel îl mănâncă pe acesta îi certăm (pedepsim) după cuviinţa. Iar dacă cineva s-ar apuca (încumeta) de acum înainte să mănânce în orice chip sânge de animal, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească. 63 ap.; 2 Gang.

Canoanele Sinodului al treilea local de la Gangra (340)

Dacă cineva ar osândi pe cel ce cu evlavie şi cu credinţă mănâncă carne, afară de sânge şi de jertfă idolească şi de sugrumat, ca şi cum acela nu ar avea nădejde din cauză că se împărtăşeşte cu carne, să fie anatema. 51 53, 63 ap.; 67 Trul; 14 Anc.; 86 Vasile cel Mare.

Canoanele Sfântului Vasile cel Mare

Iar viclenilor encratiţi, în privinţa propunerii lor faimoase, pentru ce nu mâncăm şi noi orice, să li se spună că noi ne îngreţoşăm şi de cele de prisosinţă ale noastre. Căci după cuviinţă leguminoasele de iarbă la noi sunt ca (şi) carnea; iar potrivit deosebirii celor folositoare, ca şi în verdeţuri, pe cea vătămătoare o separăm de cea asemănătoare, aşa şi între cărnuri despărţim pe cea folositoare de cea vătămătoare. Căci verdeaţă este şi cucuta, precum carne este şi cea de vultur, dar cel ce are minte nu ar mânca nebunariţă, nici de carne de câine nu s-ar atinge de nu l-ar sili nevoie mare; aşadar, cel ce a mâncat nu a comis ilegalitate. 51, 53, ap.; 14. Anc; 2 Gang.; 1, 28, 46 Vasile cel Mare.

Este evident ca Biserica antica nu poate fi acuzata de ignoranta sau delasare in abordarea problemei in discutie. Cu atat mai putin poate fi acuzata de paganizare interesata (sunt triste si lipsite de onestitate si modestie asemenea insinuari). Din pasajele indicate se observa, dimpotriva, o revenire si explicitare a hotararii sinodului de la Ierusalim. Din modul abordarii se pare ca sinodul apostolic din anul 50 d Hr a facut apel la legamantul noahic ce interzicea consumul de sange. Faptul ca reglementarea este reluata in codul alimentar levitic nu presupune automat ca sinodul ierusalimitean la Levitic 11 ar fi facut referire in hotararea sa. Dimpotriva, modul cum este reluata problema in canoanele ulterioare ne fac sa inclinam a crede ca nu Levitic 11 este avut in vedere desi comentatorii biblici nu sunt pe deplin convinsi in transarea acestei problematici:

Cele patru prescrieri sunt cunoscute sub numele de „clauzele sfântului Iacob”. Ele cer de la crestinii proveniti dintre pãgâni sã se fereascã de urmãtoarele impuritãti rituale: 1) Impuritatea provenitã din idolatrie; v. 29 va face precizarea cã este vorba de carnea sacrificatã idolilor; 2) Impuritatea provenitã din „desfrânare”, adicã din cãsãtoriile nelegitime între rudele apropiate (Lev 18,6-18). Nu se specificã alte pãcate de necurãtie, deoarece, dupã Lege, nici un viciu nu este permis;3) Impuritatea provenitã prin consumarea cãrnii de la un animal considerat curat, dar sacrificat prin sufocare, fãrã respectarea regulilor rituale: sângele trebuia lãsat sã se scurgã complet (Lev 15); 4) Impuritatea provenitã din contactul cu sânge animal sau uman (Lev 17,10-14).

Nota din Noul Testament Catolic

Mai mult, mi se par foarte interesante observatiile din Canoanele Sfântului Vasile cel Mare, cu referirile la “deosebirile” intre carnurile cele “folositoare” si cele “vatamatoare”, deosebiri facute ca si intre ierburile bune si ne-bune.

Căci verdeaţă este şi cucuta, precum carne este şi cea de vultur, dar cel ce are minte nu ar mânca nebunariţă, nici de carne de câine nu s-ar atinge de nu l-ar sili nevoie mare; aşadar, cel ce a mâncat nu a comis ilegalitate.

Desi vladica Vasile compara cucuta cu carnea de vultur si cea de caine, in cazul silirii consumarii acestora de “nevoie mare”, “aşadar, cel ce a mâncat nu a comis ilegalitate.” Ambiguitatea ramane: desi referirile ne duc cu mintea la Levitic 11 sau la o evaluare rationala a nocivitatii carnurilor, mancarea celor ne-bune nu sunt totusi socotite i-legatitate, calcare a Legii.

Inca un argument in favoarea ideii ca Levitic 11 – in cazul in care a fost avut in vedere, totusi - putea fi cel mult recomandat insistent neamurilor de catre sinodul ierusalimitean dar nu impus ca lege. Aceste observatii par sa intareasca abordarea pragmatica cu care am inceput articolul si replica…