Tentativă de formulare a unei grile de evaluare a religiilor. Sunt conştient de
imperfecţiunile ei, am scris-o în grabă, dar sper să folosească celor care
gândesc. Pentru idei care pot îmbunătăţi grila, vă sunt recunoscător.
1. Monoteism / Politeism
Imaginea divinităţii este fie unitară, absolută, înfăţişând dumnezeirea ca model moral, fie un panteon (familie sau clan de zeităţi), care reflectă caracterul şi incosecvenţele muritorilor.[1] În timp ce monoteismul autentic face distincţie între Creator şi creatură, politeismul cu derivatele lui creează confuzie. Politeismul are la origine cultul morţilor, credinţa în nemurirea inerentă a sufletului (spiritului), cultul forţelor naturii şi al puterii. Fiinţele care primesc închinare sau cinstire în cult pot fi denumite altfel decât divinităţi, şi totuşi să împlinească acelaşi rol ca şi al zeilor care erau specializaţi pe diferite funcţii.
În monoteismul autentic, Dumnezeu este singurul Creator, singurul nemuritor, singurul mântuitor şi judecător universal. El este Dumnezeul cel Viu, în timp ce divinităţile falsei religii sunt în morminte. Religia vieţii, a unităţii trup-suflet şi a învierii este în conflict cu cultul morţilor, al fantomelor şi al falsei nemuriri.
2. Cult spiritual şi raţional / Cult materialist (naturalist) mistic
În religia revelată, închinarea este spirituală şi raţională. Elementul mistic, manifestat prin credinţa în invizibil, rugăciune, etc., este sub controlul conştiinţei şi al raţiunii, care la rândul lor sunt iluminate de o autoritate obiectivă şi supremă în materie de credinţă. În păgânism, esenţa cultului este mistică şi magică. Fetişismul, cultul unor imagini simbolice, zoomorfe sau antropomorfe este sufletul religiei, iar cultul este magie (albă şi / sau neagră). Elemente şi fenomene ale naturii sunt, de asemenea, divinizate; pietre, apă, plante, animale, cer, pământ, astre... etc. Se exacerbează ritualismul, sacralitatea anumitor gesturi, se promovează superstiţia. Sfidarea raţiunii prin explicaţii absurde sau prin lipsa totală de explicaţie. Religiile animiste sunt dominate de magie; cele politeiste se concentrează asupra misterelor în cult.
3. Revelaţie obiectivă, cu autoritate supremă / Mitologie şi tradiţionalism
Religia adevărată trebuie să aibă o autoritate obiectivă, absolută, la care să se raporteze. Ea accentuează originea divină, profetic revelată, a mesajului de credinţă. Prin contrast, în religiile păgâne existau (există) variante mitologice, chiar în aceeaşi cultură, după diverse tradiţii orale care au fost scrise mult mai târziu şi care sunt contradictorii.
4. Religie universală / religie particulară
Religia adevărată trebuie să fie aplicabilă universal. O religie particulară: individuală, tribală sau naţională nu poate fi decât o invenţie omenească.
5. Religie personală (liberă) / religie de turmă (totalitară)
Religia adevărată se impune de la sine; cea falsă se impune prin legi omeneşti care obligă conştiinţa. Religia făcută de Dumnezeu pentru om este o obligaţie liber asumată de individ, personală, conştient şi voluntar acceptată. De aceea, comunitatea de credinţă se referă la relaţia dintre cei care acceptă aceeaşi religie şi nu există nici o putere legitimă pe pământ, care să impună o religie, nici chiar religia adevărată. Falsa religie are întotdeauna nevoie de putere, folosindu-se chiar şi în democraţie, de forţa majorităţii şi de forţa legii, pentru a eluda drepturile elementare ale omului. Este caracteristic falsei religii că nu recunoaşte şi nu promovează drepturile omului.
6. Accesibilitatea personală a Divinităţii / Ierarhie harismatică mediatoare
Fiind personală, religia adevărată este accesibilă fiecărei persoane. Nu se poate nega necesitatea personalului calificat, care să ajute pe necredincios sau pe credincios, dar când slujitorii cultului devin o castă de mediatori harismatici care se pronunţă în locul lui Dumnezeu, descurajând accesul direct la adevăr şi la harul lui Dumnezeu, se intră în zona falsei religii, în care adevărul religios este inaccesibil omului de rând, în mod direct. De la şamani şi vraci, până la preoţii zeilor mari şi mici, în religile antice s-a creat o castă cu puteri discreţionare asupra conştiinţelor. Magicienii profesionişti babilonieni condamnau „vrăjitoria” ca magie neagră, clasificând astfel magia practicată neoficial, de amatori.
7. Morala este superioară cultului / Cultul este superior moralei
Noţiunile de păcat, de bine şi rău, sunt de bun simţ, vizând o morală universală şi supremă, în relaţia cu toţi oamenii şi cu Dumnezeu. În religia falsă, noţiunile de păcat şi sfinţenie sunt predominant mistice şi superstiţioase, neavând relevanţă cu adevărat morală. Chiar când există noţiuni de dreptate, păcatul este definit mai degrabă ca încălcare a unor tabuuri, decât ca încălcare a dreptăţii. Păgânismul a dus la extrem această tendinţă, instituind sacrificiile umane, prostituţia sacră, şi o mulţime de superstiţii idioate: să nu calci pe furnici, să bei urină de vacă, să te purifici în Gange, să bei apa Nilului, să nu neglijezi sărbătoarea unui sfânt, că te bate cu grindină, să aprinzi lumânări ziua, etc.
8. Creatorul singur poate salva / Mântuire prin forţe proprii şi prin alte creaturi
În religia falsă, mântuirea sufletului (a cărei definiţie este în ceaţă) ţine de performanţe mistice şi „munci” ale închinătorului (rugăciuni, jertfe, daruri, posturi, mortificări), sau de acumularea de merite de la strămoşi, de la sfinţi sau din virtuţile personale. În religia adevărată, numai Dumnezeul creator este şi mântuitor. Omul căzut şi păcătos nu se poate salva singur, dar nici nu poate fi salvat fără împlinirea condiţiilor cerute de Dumnezeul salvator.
9. Organizare democratică şi unitară: ierarhie administrativă responsabilă / Organizare monarhică sau oligarhică totalitară, cu tendinţe divizive : ierarhie sacramentală mai presus de lege
În ce priveşte aspectul comunitar, religia adevărată trebuie să aibă o organizare unitară, la nivel mondial şi o ierarhie strict administrativă. Ea respectă dreptul poporului de a decide în chestiuni de organizare. Nimeni nu poate avea o funcţie pe viaţă, fără votul clar, nesilit şi periodic al credincioşilor. Chiar şi un profet trimis de Dumnezeu, nu are dreptul să-şi impună autoritatea, dacă ecclesia nu-l recunoaşte. Clericii sunt fie slujitori ai lui Dumnezeu şi ai poporului, fie domni, părinţi şi învăţători supremi care se impun. Funcţiile şi locurile clericilor se distribuie în mod transparent, potrivit unor reguli prestabilite (ori prin decizie de consiliu), sau dimpotrivă, se vând pe bani, ori se dau pe criterii oculte. Într-o religie adevărată, clerul este supus aceloraşi exigenţe, ca şi laicii, ba chiar cu mai mare responsabilitate, pe când în religia falsă, clericii sau cel puţin ierarhii mai înalţi sunt mai presus de lege, au imunitate „spirituală”. Când a fost judecat ultima dată un dalai-lama, un papă, un patriarh, un ayatolah, un rabin, un guru, etc., nu de justiţia unui stat, ci de autoritatea internă a propriei comunităţi de credinţă (incluzând voinţa laicilor); şi nu pentru erezie sau schismă, ci pentru imoralitate sau purtare scandaloasă.
10. Administrarea responsabilă a mijloacelor / Administrare interesată, ocultă şi favoritistă a mijloacelor
În religia adevărată, credincioşii dăruiesc lui Dumnezeu din mijloacele lor, pentru a menţine şi susţine misiunea comună a organizaţiei, iar clericii şi laicii administratori au obligaţia administrării fondurilor potrivit scopurilor spre care au fost destinate. Nu există loc pentru interese personale sau de grup. Mijloacele se folosesc după principii spirituale şi economice, pentru dezvoltarea comunităţii şi a intereselor ei, care sunt publice. În religia falsă, mijloacele sunt administrate netransparent, de cât mai puţini, şi importante valori se scurg în beneficiul personal al clericilor sau al unor interese de grup. Ierarhiile se îmbogăţesc, iar bisericile sărăcesc.
_________________________________________
[1] De exemplu, în Mesopotamia, Anu, părintele zeilor a uzurpat tronul tatălui său Alalu. Zeii au creat pe oameni ca să aibă sclavi. La greci, Chronos îşi mânca progeniturile, iar Zeus, feciorul, s-a revoltat împotriva tatălui său. De asemenea, Zeus are soţii şi amante, atât zeiţe cât şi pământence. Zeii, buni şi răi, sunt toţi nişte demoni simpatici muritorilor, tocmai pentru că sunt după chipul lor. Tradiţiile populare şi misticismul primitiv au creat pe zei cu rolul de bau-bau, pentru conservarea unor tabuuri.
Postări
4 comentarii:
Cu tot respectul... nu pot sa nu observ subiectivitatea care transpare la constructia grilei: ati "jonglat" asa incat protestantismul individualist, rationalist,sola-scripturist,sola-fideist si "democratic" sa iasa basma curata si castigatorul net al concursului "miss cea mai pura religie".
Nu e de mirare ca fiecare trage focul pe turta lui. Dar macar sa nu pretinda obiectivitatea.
Ma leg momentan doar de chestiunea "democratiei" in administatie.
Tutea spunea : "democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numarul înlocuieste calitatea... Triumful cantitatii împotriva calitatii(...)Prin însasi ordinea ei ideologica, democratia îl obliga pe idiot sa stea alaturi de geniu si sa-i poata zice: ce mai faci, frate? Partea proasta este ca oamenii de exceptie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut..."
Asta s-a vazut cand democratia a guvernat in religie: democratic Israelul a ales idolul-vitel,democratic a ales orbecairea prin pustie pentru 40 de ani,tot democratic L-au rastignit si pe Christos.
Tot ce poate aduce "bun" democratia este "haosul pseudo-ordonat". Tot Tutea: "Si totusi cel mai bun sistem social e cel care pleaca de la respectul mastii de om: democratia. Democratia e imperfecta, dar fara ea e greu de vietuit. Este un soi de haos suportabil."
Una este insa o societate umana care are nevoie de o forma de guvernamant necesara supravietuirii si alta e (sau ar trebui sa fie...)Biserica: corpul credinciosilor avandu-l drept cap pe Dumnezeul-om reprezentat prin loctiitorul Sau "administrativ", Duhul Sfant.
Este hiper-vizibil in scheletul si duhul grilei tonul polemic si sagetile otravite si constant expediate spre Bisericile istorice.
Autorul grilei vrea sa ne lase impresia(falsa de altfel) ca lucrurile stau mult mai bine la protestanti. Daca portretul ideal pictat ar chiar corespunde cu realitatile protestantismului ar fi ceva. Ca unul insa care cunosc din interior "produsul" caruia ii face reclama grila, pot spune atat: aparentele sunt inselatoare, pretentiile (inclusiv cele sambatare) sunt neacoperite si inducerea in eroare este pacat.
Proscrise amice !
Noroc de tine, că nu prea se îndeasă nimeni să mă comenteze. Restul lumii vrea să mă facă să cred că este de acord cu mine.
Sunt sigur că există criterii după care pot fi evaluate toate religiile. Ce am scris eu s-ar putea să nu se potrivească cu idealurile altora, dar eu cred că religia a fost făcută pentru om, nu omul pentru religie, ca biserica a fost făcută pentru om, nu omul pentru biserică şi aşa mai departe. Pentru mine şi pentru toţi cei care apreciază valorile umane, OMUL, chiar dacă nu este măsura tuturor lucrurilor, este totuşi imaginea lui Dumnezeu, tocmai prin unicitatea fiecărei conştiinţe, prin raţiunea care-l deosebeşte de celelalte gadini, prin liberul arbitru care-i permite să fie păcătos, dar care este şi condiţia esenţială a virtuţii. Nu există virtute fără voinţă liberă. Chiar dragostea ta de ortodoxie ar trebui să te facă să preţuieşti mai mult voinţa liberă.
Pe adresa forumului azs-ro http://www.azsforum.org/forum/viewtopic.php?f=18&t=2436&p=66511&hilit=drepturile+omului#p66511
poţi citi următoarele:
Nu ştiu care Christos este Capul Bisericii tale, dar Christosul Evangheliilor s-a ocupat mai mult de drepturile mulţimilor decât de drepturile irozilor, şi încă mai mult de drepturile individului decât de drepturile mulţimii. Iisus a murit pentru fiecare dintre noi, bucată cu bucată, nu ne-a răscumpărat la grămadă, cu tona. Când Dumnezeu a creat neamul omenesc, a meşterit mai întâi un individ, din care derivă restul şi rostul lumii. Nu ne-a creat ca turmă, cireadă, hoardă, roi, etc., aşa cum au fost create alte vieţuitoare. Dumnezeu se interesează de lumea aceasta în primul rând la nivel individual. Toate celelalte forme de existenţă a umanităţii au sens numai dacă slujesc binele omului ca individ. Dar diavolul a inversat rolurile. Sub pretextul binelui public s-au făcut de-a lungul secolelor numeroase nedreptăţi. Şi este o ruşine că Biserica (nu doar o biserică este vinovată aici) nu a fost în prima linie în privinţa desfiinţării sclaviei, în privinţa recunoaşterii dreptului la cuvânt, a recunoaşterii libertăţilor de gândire şi expresie în religie sau în alte domenii. Din nefericire, Biserica a fost interesată mai mult de privilegiile puterii sau de simpla supravieţuire instituţională; şi este o ruşine că şi-a păstrat mentalitatea totalitaristă, care arată că este din aceeaşi plămădeală cu iudaismul rabinic, cu cultul tradiţional al Romei păgâne şi cu casa islamului. Dacă Biserica a îndrăznit să calce porunca lui Christos şi să accepte asocierea cu cezarii la guvernarea lumii, de ce nu a luptat cu această armă politică împotriva sclavagismului şi a altor rele sociale, la fel cum a luptat pentru putere şi pentru promovarea unor păreri teologice ? Era mai important să se impună dogme şi tradiţii, fie ele chiar bune şi corecte, decât să se promoveze dreptatea socială? Parabola lui Iisus din Matei 25 (cu oile şi caprele) este destul de transparentă. Biserica a creat temniţe pentru oponenţii ei, a dezbrăcat şi lăsat pe drumuri pe cei care făceau opinie separată, folosindu-se de autorităţile lumeşti, s-a străduit să smulgă de pe ogorul lumii tot ce părea să fie neghină. Şi acum, în timpurile moderne, după milenii de rătăcire, când necreştinii (umanişti, deişti, masoni, etc.) şi câţiva protestanţi au început să militeze pentru drepturile elementare ale omului, Biserica a fost prima care să se opună. Până şi baptiştii şi metodiştii americani s-au polarizat şi apoi s-au rupt în două 1844 pe tema sclaviei, fiindcă sudiştii o considerau „biblică". (Da, era la fel de biblică, aşa cum fusese şi poligamia!). În tot secolul al XIX-lea, papii au tunat şi fulgerat împotriva tuturor mişcărilor sociale şi politice pentru democratizare, libertate, egalitate, drepturile omului, societăţi biblice, societăţi misionare... Se clătinau temeliile totalitarismului tradiţional şi Biserica simţea că îşi pierde puterea. Fără regi preacatolici şi fără un stat care să-i apere de necredincioşi, universala şi dreptcredincioasa biserică simţea că se scufundă. Nu e de mirare că apariţia fascismului i-a dat speranţei noi. Fascismul a fost fără îndoială un test pentru adevăratele gusturi umanitare (cristice) ale bisericilor. La capitolul acesta au căzut (prin intimidare sau prin autoînşelare), chiar unii la care nu m-aş fi aşteptat.
Răsăritul nu a fost mai breaz. În Imperiul Romeilor, exploatarea socială, sclavagismul şi alte rele au existat multă vreme, tolerate de Biserică. În statele ortodoxe succesoare Imperiului, începând cu statul liber, moscovit şi până la cele subjugate de turci, se poate vorbi despre orice, dar nu despre democraţie şi despre drepturile omului. Biserica are şi astăzi oroare de asemenea subtilităţi occidentale, dăunătoare sufletului autohton. Ele sunt privite în cel mai bun caz ca pe un rău necesar, impus de realitatea internaţională sau europeană, şi admis cu lehamite, dar Biserica nu s-a arătat niciodată, în mod oficial şi decisiv, de partea drepturilor omului, adică de partea lui Iisus. Dacă vrem să înţelegem ce ne-ar aştepta, dacă în societate ar avea BO sau BRC autoritate crescândă, nu avem decât să trecem în revistă secolele în care aceste biserici au stăpânit lumea. Ele şi astăzi aruncă vina pe autorităţile seculare din acele timpuri, dar se uită că autorităţile civile şi politice erau în mare parte dependente de Biserică. Cel puţin, este adevărat că toţi acei regi, domnitori etc., erau membri de onoare ai Bisericii, protectori ai ei. Iar Biserica îşi permitea să arunce anateme, când era vorba de atingerea fetişurilor ei, dar nu-şi permitea să pedepsească moral pe domnii şi boierii care făceau de râs religia lui Christos. De exemplu, Sfântul Pavel zice că creştinii trebuie să se disocieze de acei membri ai lor care sunt lacomi (profitori, materialişti -- 1 Cor 5:11-12), iar Iacov cel Drept condamna orice nuanţă de favoritism făcut în Biserică bogaţilor în defavoarea săracilor (Iac 2:1-10 ). Aici sunt principii pentru care trebuie să ne „batem” mereu. Vi se pare că este o notă de nobleţe sau de onoare, din partea Bisericii, că a fost codaşă în ce priveşte lupta pentru drepturile omului? Cine a dezrobit pe iobagi şi mai târziu pe ţigani în ţările române? Biserica? Cine s-a asociat în modul cel mai natural cu fanatismul naţionalist (legionar sau de altă natură)? Cine este în primele rânduri în ce priveşte lupta împotriva abuzului faţă de femei şi faţă de copii? Normal ar trebui să fie Biserica majoritară.
Mi-ai citat pe Ţuţea. A fost un gânditor care nu poate fi ignorat în nici o discuţie despre cultura română. Dar nu sunt obligat să împărtăşesc opinia lui despre democraţie, chiar dacă ştiu că principiul democratic are slăbiciunile lui, iar pe deasupra, democraţia se şi manipulează.
Dacă ar fi trăit Căpitanul şi ar fi ajuns la cârma statului românesc pur şi creştin, ai fi văzut tu ce fel de calitate ar fi dictat peste toate cantităţile. Şi eu cred că o dictatură luminată este preferabilă unei democraţii idioate, dar asta doar îmi trece prin capa aşa, câteodată, în momente de oboseală. Niciodată nu aş vota în favoarea unei soluţii nedemocratice, cu atât mai puţin aş susţine o asemenea aventură politică. Nu aş accepta nici măcar dictatura unui sfânt antic sau moldav (Ştefan), fiindcă puterea regală, nelimitată de o constituţie şi de forţe democratice, corupe. Un singur individ, având la dispoziţie forţe militare sau paramilitare poate face mai repede ordine în unele lucruri, dat acelaşi individ, în scurt timp, devine un demon al cărui nume este mai sigur să nu-l pronunţi.
Ţuţea greşeşte când spune că viţelul de aur a fost făcut în mod democratic şi că Christos a fost executat la fel de democratic. Biblia spune că Israel a ajuns fără frâu fiindcă "Aaron (arhiereul) îl făcuse fără frâu". În materie de adevăr religios sau ştiinţific, principiul democratic nu are nici o relevanţă. Proştii vor fi întotdeauna mai mulţi. Dar în ce priveşte felul în care trebuie să fie conduşi, proştii au dreptul natural să se organizeze democratic, nu să fie permanent dirijaţi de băieţi deştepţi.
Când Iisus a fost condamnat nu s-a făcut un referendum naţional. Mulţimea adunată în pretoriu, formată mai ales din liderii Sanhedrinului şi slugile lor, în mare parte saduchei, nu reprezentau majoritatea iudeilor. Mai mult, în orice democraţie trebuie să existe dictatura legii (care a fost votată democratic), dar la procesul lui Iisus, atât legea evreiască, cât şi cea romană au fost eludate sistematic în multe privinţe. Procesul a fost manipulat de nişte lideri corupţi. Aceasta arată că atunci când există corupţie, nici democraţia nu mai funcţionează bine. Dar nu este o dovadă că democraţia este inferioară dictaturii.
Da, Duhul Sfânt este vicarul lui Christos, dar El acţionează prin întreaga Biserică, de aceea recunoaşterea autorităţii întregii Biserici este importantă. Este vicar, dar nu acţionează administrativ, ci doar ca sfătuitor. Oamenii trebuie educaţi ca să se poată autoguverna. Aşa face Dumnezeu. Nici măcar Duhul Sfânt şi îngerii nu ne manipulează ca să facem ce este drept. Ni se pun în faţă principii şi suntem chemaţi să trăim şi să murim pentru ele. Ne alegem singuri conducătorii, chiar dacă nu decidem noi darurile Duhului.
Deisgur, am dorit ca grila mea să fie relevantă în spaţiul care trăiesc, nu doar aplicabilă în Bangladesh. Dacă există subtilităţi protestante în ea, înseamnă că recunoşti prin aceasta că bisericile istorice au o doză importantă de păgânism în ele. Ceea ce nu înseamnă că celelalte sunt ocolite de acest spirit. Nu am dorit să favorizez pe cineva. Pur şi simplu am tras şi eu o linie cu băţul pe nisip.
Am incercat si eu ceva cam cu aceeasi tematica doar ca utilizand o maniera cantitativista. O varianta prescurtata este disponibila la:
http://jsri.ro/new/?download=9_Herteliu_16.pdf
Claudiu,
Am văzut proiectul tău la adresa indicată. Ai făcut o treabă de specialist în statistică. Eu am făcut doar o schiţă care să determine pe cititorul simplu să gândească, şi să sugereze specialistului o temă de cercetare.
Sper să avem ocazia să citim şi realizarea proiectului pe care l-ai făcut. Să fii iubit !
Trimiteți un comentariu