Iubitei mele - de Petrică Manole

Iubita mea, sindrom ce mă frământă,
Ce-mi dă ades frison şi cefalee,
Din lumea celor care nu cuvântă,
Te-ai diferenţiat să fii femeie.

Te-ai strecurat, mascând tabloul clinic
În cord, apexianul şoc să-mi tulburi.
S-administrezi blocaj novocainnic,
Ritmicitatea inimii să-mi tulburi.

Când ţi-am trimis în jet şi.... fără jenă
Figura faciesului simpatic,
Am exclşamat satisfăcut: sirenă!
Iar tu, cu chipul tău parasimpatic,

Te-ai anulat ca să devii o parte
Din protoplasma crudă-a vieţii mele.
Să nu ne poată pe froliu desparte,
Să ne uităm de visuri sub lamele.

Doream să ştii ce-anume mai prepară
Laboratorul meu. Dintr-o manie !
Te-am cunoscut din viaţa-ţi placentară
Şi te-oi iubi chiar pân'la necropsie!

Căci am săpat pe scoarţa-ţi cerebrală
Un centru al senzaţiei postume
Ce va trimite, fără şovăială,
Impuslul regretatului meu nume.

Iar când voi putrezi, sub acţiunea
Amestecatei flore subterane,
Să ştii că nu s-o repeta minunea
Ce mi-a făcut dintr-un "De Graaf" organe.

Fertilizând iar huma alterată
Vei căuta un om, ca Diogene,
Iar din aorta mea atrofiată
Vor răbufni fântâni arteziene.
______________________________________________
Petrică Manole, un medic cu har poetic, a plecat demult si prea devreme din lumea celor vii, printr-un infarct. A fost fratele lui Ştefan Manole.