REPLICĂ AMICALĂ FRATELUI ND

 

Despre schema 6000+1000

 Eu am pus în aceeași ecuație schema (nici biblică, nici profetică a) celor 6000 + 1000 de ani  cu discuția despre timpul revenirii Domnului, deoarece atunci când este adusă în discuție schema „celor 6000 de ani” (despre care nimeni nu știe exact câți au fost), nu este numai de dragul de a măsura trecutul, ci de a aproxima pe această cale, anul sfârșitului.  

Se poate vorbi, într-adevăr de mari perioade ale istoriei, dar 6000 de ani nu este o perioadă, ci un număr convențional, împrumutat, care simbolizează sau „aproximează” întreaga istorie a lumii, de la Creație, până la sfârșitul ei, la A Doua Venire. Repet, că nu este biblic acest număr, deoarece nu este nicăieri menționat în Biblie. Nici perioada convențională de 4000 de ani, pe care au calculat-o unii—că ar fi durat până la nașterea lui Iisus (sau până la botez, sau până la moarte și înviere)—nu este menționată în Biblie. Nu există absolut nicio profeție care să sugereze că sfârșitul ar veni la 4000+2000 ani de la Facere.  Este o pură speculație, cunoscută demult, predicată, difuzată, dar fără conținut.      

Cu privire la „ziua și ceasul” din Matei 24:36, ar fi bine să ne amintim că atât Miller, cât și alți credincioși care au fixat timpul Parusiei, s-au justificat spunând că ei nu fixează „ziua și ceasul”, ci doar anul aproximativ, eventual și luna. Dar asta înseamnă să iei la literă ce a spus Iisus și să nu înțelegi ce a vrut să spună. Când zice că nici îngerii nu știu, nici El nu știe acest secret, înseamnă că este ceva care nu depinde de calcule. Cu siguranță, că la calcule s-ar pricepe îngerii mai bine decât noi, ca să nu mai vorbim despre Iisus, în ciuda subtilităților cristologice implicate. Chiar cred că acest argument trebuie să meargă mult mai departe decât este lăsat să meargă.

De acord, schema celor 6000+1000 nu este de origine adventistă. Dar dacă este de origine vechi-creștină, iudaică sau patristică, înseamnă că este mai de soi?

În Epistola lui Barnabas 15:4–9, care datează de pe la anii 130 d.Hr., autorul subminează în mod intenționat porunca sabatului (ziua a șaptea / sâmbăta), interpretând-o alegoric: șase zile (6000 de ani) + ziua a șaptea (1000 de ani = odihna escatologică)— perioadă asociată cu revenirea lui Christos și judecata. Irineu de Lyon (150-200 d. Hr.) în Adversus haereses 5.28.3, repetă această schemă, cu aceleași argumente: lumea va dura tot atâtea mii de ani, câte zile a durat creația, după care odihna zilei a șaptea este în împărăția milenială.

Aceeași tradiție apare și în iudaismul rabinic (Talmud, Sanhedrin 97a): „Lumea va exista timp de 6000 de ani . . .”, perioada următoare, find asociată cu Sabatul, reprezintă „veacul care vine” (lumea viitoare). Nu știm însă dacă evreii au lansat această schemă, sau creștinii.

Cândva în aceeași perioadă, a fost adăugată în  Cartea slavonă a lui Enoh (numită și Cartea tainelor lui Enoh, sau 2 Enoh 32-33), care spune: „Am binecuvântat ziua a șaptea, care este Sabatul, în care M-am odihnit de toate lucrările Mele [. . . .]  „Am rânduit și ziua a opta, pentru ca ziua a opta să fie cea dintâi [zi/epocă] creată după lucrarea mea; iar primele șapte [zile] să se desfășoare în forma celor șapte mii [de ani]. La începutul celui de-al optulea mileniu va fi un timp fără număr, nesfârșit, fără ani, luni, săptămâni, zile sau ore.”

După anii 200, Hipolit de Roma precizează că Christos va veni la sfârșitul a 6000 de ani, când va începe mileniul al șaptelea. Folosind cronologia din Septuaginta, Hipolit calcula că nașterea Domnului ar fi avut loc pe la anul 5500 de la Facere, astfel încât cei 6000 de ani urmau să se încheie cam în 500 d.Hr. Peste încă 2-3 generații, scriitorul creștin Lactanțiu venea cu aceeași schemă: zilele creației sunt șase milenii, după care vine sabatul, adică mileniul din Apocalipsă.    Aici se vede că, generațiile de după apostoli nu au mai luat în serios promisiunea condiționată și avertizarea lui Iisus (Matei 24:14, 34, 36; Fapte 1:7-8) și a lui Petru (2 Petru 3:12), ci s-au apucat de speculații cronologice mistice, înainte de a se ocupa de calcule politice, după încă un secol.

Argumentele biblice ale acestor teologi erau aceleași care sunt și astăzi invocate:

1.      Abordarea alegorică a tiparului istoric din Geneza 1–2, în ciuda faptului că nicăieri Biblia nu sugerează așa ceva.

2.      Folosirea expresiilor poetice din Ps 90:4 și 2Petru 3:8 (1 zi = 1000 ani; 1000 ani = 1 zi) ca și cum ar fi un temei hermeneutic, ceea ce este nelegitim. Textul biblic zice: „pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi”, ceea ce este o exprimare poetică a faptului că trecerea timpului nu este o problemă pentru Dumnezeu. Dacă este pentru mântuire, Dumnezeu poate prelungi istoria cu 1000 de ani, ca și cum pentru noi ar fi o zi ; dar dacă omul își bate joc de harul lui Dumnezeu, atunci și o zi de așteptare este pentru Dumnezeu ca 1000 de ani pentru noi. Dar Barnabas sucește la spate sensul textului, citând liber în forma: „căci la El, ziua înseamnă 1000 de ani”, transformând figura de stil în instrument de interpretare cronologică, istoria în alegorie și poezia în lecție de aritmetică mistică.   

3.      Prezența celor 1000 de ani de împărăție și judecată din Apocalipsa 20 a fost cuplată cu speculația despre șase milenii anterioare.

În opinia mea, schema celor 6000 + 1000 ani nu are altă virtute decât că este  atractivă numeric și simbolic. Ați scris: „Întrebarea reală este dacă cei 1000 de ani pot fi înțeleși în relație cu tipologia celor șase zile de lucru și a Sabatului.” 

Problema este că cei 1000 de ani sunt o expresie specifică Apocalipsei, iar ideea de odihnă este implicită doar. Explicit se vorbește despre împărăție și despre judecată; iar cele șase zile sunt întotdeauna cu referire la facerea lumii. În Apocalipsă nu avem nicio referire directă la cele șase sau șapte zile. Prin urmare, nu văd cum s-ar putea lega ideea de șase zile, cu mileniul Apocalipsei. Pe deasupra mai este și faptul că durata reală de la Creație până la nașterea lui Iisus este foarte discutabilă.  

Cu privire la scrierile EGW și citatele din The Great Controversy, cred că este nevoie să aplicăm aceleași reguli, ca și la textul biblic. Trebuie să facem distincție între mesajul divin transmis prin profet și limbajul autorului uman, cu toată încărcătura lui culturală (retorică, logică, împrumuturi). Elementele de origine culturală nu sunt revelații divine, nu sunt inspirate, sunt omenești. Ele sunt utile, de obicei sunt corecte, dar întotdeauna sunt imperfecte, iar ocazional se pot dovedi inexacte sau chir greșite. Datele cronologice fac parte în cele mai multe cazuri din aceste podoabe culturale.  

Referitor la textul din Matei 16:27-28 știu că așa îl interpretăm de obicei. Cred că și EGW l-a interpretat la fel, când a scris Desire of Ages. Este o interpretare pe care a moștenit-o sau a împrumutat-o de la colegi — ceilalți pionieri. Nu-mi place să contrazic, dar acolo unde este cazul, o spun tranșant. Aici nu funcționează presupunerea că profeția s-ar fi împlinit peste o săptămână, cu ocazia Schimbării la Față (Matei 17). Iisus spunea că va veni în slava Tatălui Său cu toți îngerii. N-a fost așa acolo.

Iisus a fost îmbrăcat într-o lumină albă strălucitorare de nedescris. Dar nu se menționează niciun înger. Doar Moise și Ilie au venit la El, reprezentând pe mântuiții înviați și pe mântuiții ridicați la cer fără moarte. Iisus prezisese că va răsplăti tuturor oamenilor după fapte; dar nimeni nu a fost răsplătit atunci. De acord, Schimbarea la Față a fost o anticipare, o prefigurare în miniatură (2 Petru 1:16-18), dar nu a fost împlinirea profeției lui Iisus. Știind că Schimbarea la Față va avea loc într-o săptămâna, cum ar fi putut spune Iisus unor ucenici tineri: „Amin vă spun, că unii din cei ce stau aici, nu vor gusta moartea, până când . . .”?

 Prin urmare, nu este necesar să interpretăm Matei 16:28 ca promisiunea că a doua venire vizibilă urma să aibă loc în timpul vieții acelor ucenici.

Referitor la „generația aceasta” din Matei 24:34 exact asta înțeleg, că Iisus a vrut să spună că „toate evenimentele din Matei 24 trebuiau să se consume în câteva decenii”. Toate ar fi încăput foarte bine. De altfel, cele mai multe și avuseseră loc înainte de anul 70, cu excepția semnului din  v. 14. Din cauză că în generația aceea nu s-a încheiat misiunea Bisericii până la anii 70-75, atunci restul semnelor au fost amânate. Semnele cosmice (în soare, lună, stele) nu s-au mai arătat „îndată” (v. 29), și au fost astfel amânate până la momentul din Ap 6:12-14. 

Dar așa cum este făcută profeția, ea se putea realiza în prima generație creștină. Întreaga populație umană a globului pe la anul 70 era între 170-400 milioane—aproximativ un sfert de miliard, dintre care circa 50-60 de milioane erau în Imperiul Roman. Dintre toți aceștia se presupune că mii dee oameni erau creștini în Imperiul Roman. Este posibil însă ca în afara Imperiului să fie la fel de mulți.  (Pentru comparație, AZS au crescut de la c. 100 credincioși în 1844, la c. 28.000 în 1888, și la aproape 76.000 în 1900).   

Este adevărat că Mat 24:14 nu vorbește în termeni cronologici, dar dacă îl corelăm cu v. 34, care spune că în aceeași generație se vor împlini TOATE acestea, putem înțelege provocarea. De aceea, Iisus, când le-a abătut atenția ucenicilor de la calcule, le-a atras atenția la puterea Duhului Sfânt pentru a da mărturie (FA 1:7). Fără o înzestrare supranaturală, în orice epocă ar fi fost și este imposibilă sarcina din Mat 24:14.

În articol am folosit expresia „șmecheria asta” în sens literar, amical (stratagemă, artificiu, ca în lauda ironică a lui Iisus din Luca 16, cu privire la „înțelepciunea ispravnicului”), și nu ca într-un proces verbal sau raport de procuror. Nu am de ce să disprețuiesc pe nimeni, chiar dacă preferă să rămână la o astfel de înțelegere. Dar observați că eu am folosit acest termen în contrast cu ignoranța sclipitoare a îngerilor în ce privește marele subiect din Mat 24:36. Cine se descurcă mai bine decât îngerii, înseamnă că are un fler mai bun decât ei și nu-și dă seama (!).        

În orice caz, eu nu v-am uitat și am toate motivele să vă apreciez. Disputa noastră este amicală, altminteri nu cheltuiam atâta timp ca să vă răspund.