miercuri, 5 martie 2008

Theótokos - „Născătoarea de Dumnezeu"

Maica Domnului este pur şi simplu naţia care a născut pe Iisus, adică Evreimea. Dumnezeu i-a dat cândva acesteia primul loc în relaţia dintre El şi popoarele lumii. Capitolul 12 din Apocalipsă ilustrează acest fapt. Regina Cerului poartă o coroană de 12 stele, este îmbrăcată cu soarele şi încălţată cu luna: aluzie transparentă la familia lui Israel (Gn 37:9) şi la mireasa Şulamit cea „frumoasă ca luna, curată ca soarele şi grozavă ca oştirea stelelor” (CC 6:10). Dacă emblema aceasta nu se potriveşte prea bine poporului „Vechiului" Testament, putem fi siguri că nici „noului Israel" nu i se potriveşte mai bine. Pavel însă a spus-o direct:
Ei sunt israeliţi: ale lor sunt înfierea, Slava Domnului, legămintele, Legea, cultul divin, promisiunile lui Dumnezeu, ai lor sunt patriarhii, şi din aceşti evrei a ieşit, după trup, Mesía (Christos), care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin! (Rom 9:4-5).
Maryam[1] din Nazaret are astăzi un cult foarte popular, fiind aproape divinizată în calitate de mamă a lui Mesía (Christos), numită chiar şi „Născătoare de Dumnezeu" (θεότοκος). Dar dacă ea a fost considerată demnă de a fi mama lui Christos, înseamnă să afirmăm că Israel a fost găsit demn de a da naştere Mântuitorului întregii lumi. Între Maryam şi poporul ei există o legătură indivizibilă, pentru că nimeni nu poate nega cuvintele lui Iisus, adresate acelei femei semipăgâne: „Mântuirea vine de la iudei" – sau, în dulcea limbă a Cantacuzinilor, „...spăseniia den jidovi iaste" (Ioan 4:22).

Dacă pentru minunata naştere a lui Iisus ar trebui să ne închinăm Mariei, cu acelaşi gând ar trebui să venerăm neamul care a născut pe Christos. Sau, mai degrabă, atât Doamna Israel, cât şi Doamna Maryam sunt numai instrumente ale harului divin. Nu degeaba, textul grecesc al Bunăvestirii o numeşte pe Mariam κεχαριτωμένη (căreia i s-a făcut o favoare / har). A fi un ascendent al lui Christos nu este un merit, ci o favoare. Lui Matei i-a plăcut să menţioneze, în aparenţă fără rost, prihanele unor strămoşi ai lui Christos (incestuosul patriarh Iuda şi canaanita Tamar, prostituata canaanită Rachab, moabita Rut, adulterul şi asasinul rege David cu "femeia lui Uria", idolatrul şi dezmăţatul rege Solomon, o serie de regi încrezuţi ca Roboam, Abia, Ioram, Ozia, sau stricaţi ca Ahaz, Manase, Amon, Ieconia, Zedechia).

Mulţi dintre aceştia s-au pocăit de faptele lor, dar unii din ei niciodată. Dacă toţi aceştia au putut fi strămoşii lui Christos, iar Maryam este descendenta lor naturală, atunci oricare dintre noi putea fi un strămoş al lui Christos. Şi dacă citeşti Evanghelia, nu poţi să nu observi că Iisus punea mult mai mult preţ pe rudenia de spirit, decât pe cea trupească. Într-o zi, când El predica înconjurat de mulţime, cineva L-a anunţat public: „Învăţătorule, Te caută mama şi fraţii Tăi !". Răspunsul Lui, imediat şi implacabil, cu adresă precisă către cei care-L căutau, a fost: „Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei?" Şi arătând spre discipolii Lui, a continuat: „Iată mama mea şi fraţii mei ! Oricine face voia Tatălui Meu ceresc, acela îmi este frate şi soră şi mamă!" (Mt 12:47-50; Mc 3:31-35; Lc 8:19-21).

Replica lui Iisus era justificată, deoarece Evanghelia ne spune că, în timp ce adversarii lui Iisus tocmai Îl învinuiau de pactul cu diavolul, căzând ei înşişi în păcatul luciferic, de moarte, al insultării Spiritului, mama şi fraţii Lui Îl căutau „ca să pună mâna pe El, fiindcă ziceau: 'Şi-a ieşit din minţi!' " (Mc 3:21-35). Cu alte cuvinte, şi ei riscau să ajungă la păcatul de neiertat. Evanghelia foloseşte orice ocazie de a scoate în evidenţă tensiunea religioasă dntre Iisus şi familie. Ai Lui doreau să Se bucure de o recunoaştere generală a mesianităţii lui Iisus, motiv pentru care aveau grijă să-I recomande un comportament adecvat (Ioan 2:3-4; 7:3-8).

Când Iisus S-a botezat, nici unul din aceşti fraţi, nici chiar propria Lui mamă, nu L-au urmat. La botezul lui Ioan au venit corupţii şi prostituatele să se pocăiască (Mt 21:32), au venit chiar şi unii cucernici ipocriţi, al căror botez a fost amânat până la o adevărată pocăinţă (Mt 3:7-12). Dar fraţii lui Iisus nu au venit. Iosif probabil murise deja, fiindcă din copilăria lui Iisus nu mai este menţionat în evanghelii. Însă Doamna Maryam, o femeie evlavioasă, la cei aproximativ 50 de ani ai ei, nu a venit la botez. Evanghelia ar fi menţionat-o – de ce nu?

Iisus Şi-a făcut discipoli în primul rând dintre botezaţii lui Ioan. Şi de regulă nu a refuzat pe nimeni care voia să-I fie ucenic. Dar fraţii lui Iisus (Iacov, Simeon, Iosif, Iuda, cf. Mt 13:15; Mc 6:3) nu s-au alăturat Celor Doisprezece, în ciuda coincidenţelor de nume, nici surorile (Mt 13:56), nici mama Lui n-au fost bucuroase de la început de compania galileencelor care Îl ascultau (Lc 23:49.55). Îţi poţi imagina să ştii că fratele sau fiul tău este Domnul Cerului, că a ieşit în lume spunând şi făcând lucruri uimitoare, iar tu să stai cuminte la vatră ?

Mama Maria se pare că s-a alăturat celorlalte Marii în ultimele zile ale lucrării Lui, şi după ce o aflăm martoră a cruzimilor de pe Calvar, o simţim în Camera de Sus, printre martorii Celui Înviat. De asemenea este menţionată cu ocazia Pogorârii Duhului Sfânt, împreună cu rudele lui Iisus. Dar ea nu are un rol proeminent în evanghelii, decât în textele narative ale naşterii şi copilăriei lui Iisus. Lângă apostoli este aproape invizibilă, iar când în sfârşit li se alătură, ea nu este mai proeminentă decât celelalte femei. În ce priveşte prioritatea de a-L vedea pe Cel Înviat, Domnul a dat-o altei Marii: Magdalenei. Apoi s-a arătat celorlalte femei, apoi lui Ioan şi lui Petru, apoi pe rând şi celorlalţi, între care fratelui Său mai mare, Iacov (Lc 24:22; 1Cor 15:7; FA 1:14; Gal 1:19; 2:9). Iisus a iubit-o în mod sigur pe mama Sa, dar a răsplătit pe cei iubiţi pe măsura iubirii lor.

Iisus a dat Doamnei Maryam ca şi celorlalţi discipoli, cel mai mare dar, Spiritul Sfânt, în ziua de Şavuot (Rusalii). Gestul acesta arată că ea avea nevoie de Spiritul lui Dumnezeu ca şi ceilalţi sfinţi. Ea nu era acolo ca intermediară pentru ei, ci toţi S-au rugat lui Dumnezeu „în numele lui Iisus."

După episodul acesta, Scriptura ne descrie cele mai semnificative fapte ale apostolilor şi epistolele în care se întâlnesc o mulţime de nume de bărbaţi şi femei care au slujit lui Dumnezeu în generaţia aceea. Dar numele Mariei noastre nu este menţionat nici printre închinători, nici printre cei care primesc închinare. Comparând vârsta ei cu a lui Iisus, ea trebuie să fi trăit până spre anii 50-60 ai erei creştine. Apostolul Ioan, luându-şi în serios rolul de fiu (In 19:26-27, ceea ce arată că "fraţii lui Iisus" nu erau fiii ei), i-a îngrijit bătrâneţea şi, fără îndoială, Maryam a fost sursa unor informaţii foarte importante din evanghelia lui Ioan şi din celelalte evanghelii. Cu toate acestea, Ioan însuşi nu menţionează nimic în evanghelie care să ne facă s-o considerăm mai mult decât ceea ce era. În epistolele şi în Apocalipsa lui nu se găseşte nici o referire la mama lui Iisus. Foarte probabil că la data aceea ea nici nu mai era în viaţă. Singura figură feminină proeminentă în scrierile târzii ale lui Petru şi ale lui Ioan este Ekklesía lui Dumnezeu (din Roma, din Asia, cf. 1Pt 1:1; 5:13), numită de Ioan εκλεκτή κυρία (Aleasa Doamnă, 2 Ioan 1:1).

Această tăcere nevinovată a Scripturii în ce priveşte deificarea Mariei este semnificativă pentru cine ştie să citească. Dar în secolele în care creştinismul a devenit popular şi apoi dominant politic, când gloatele păgâne şi elitele lor oportuniste au îmbrăţişat noua credinţă, fără a se dezbăra de apetitul politeist, de nevoia de zei-patroni şi de o Mare Mamă (întrucât divinităţile masculine sunt mai severe); modesta galileeancă a fost batjocorită de teologi inconştienţi cu titluri şi calităţi la care nici îngerii, nici apostolii nu visaseră, deşi ea fusese fericită în rolul de creatură care aşteaptă învierea drepţilor.

În secolul IV a apărut secta coliridienelor, în Arabia, Syria, Asia Mică, Tracia şi Sciţia.
en.wikipedia.org/wiki/Collyridians. Venerând pe Maica Domnului printr-un cult în care i se ofereau nişte turte sau plăcinte (kollyrides),[2] mişcarea marianistă a câştigat destul de repede minţile femeilor, în ciuda condamnării ei din partea unor părinţi ca Epifanius (care se împotrivea şi cultului icoanelor). În realitate, cultul Maicii Domnului este o erezie care a mers în paralel cu creştinismul, la început condamnată, apoi tolerată şi în final acceptată la sinodul din Efes (cetatea zeiţei Diana!) în anul 432. Justificat de teologii Bisericii cu o exegeză biblică iluzionistă şi impusă apoi de statele „creştine" ca ortodoxie, sub pedepsele cele mai feroce, marianismul nu are totuşi nimic comun cu creştinismul, în afară de pretext.

Pe nedrept a fost condamnat patriarhul Nestorios al Constantinopolei (
en.wikipedia.org/wiki/Nestorius) fiindcă respingea cultul eretic al Maicii Domnului şi titlul popular, efesean, de Θεότοκος (Născătoare de Dumnezeu). Logica adversarilor lui era aceasta: Dacă Christos nu este doar Om, ci şi Dumnezeu, şi dacă în El cele două naturi sunt tainic unite, înseamnă că Maria nu este doar mama unui Christos, ci "Maica lui Dumnezeu". Un singur lucru uitau aceştia, că Christos nu era Dumnezeu datorită naşterii Lui terestre, ci El era Dumnezeu dintotdeauna, înainte de a Se naşte ca om. Christos ca om este Fiul Mariei, dar ca Dumnezeu nu are început, nici sfârşit. Ca Dumnezeu El este Creatorul Mariei, El i-a dat fiinţă. Dacă susţinem în mod serios că Dumnezeu este Unul în esenţă (ουσία), că prin urmare, în ce priveşte natura divină Cei Trei sunt Una, atunci prin acest raţionament o facem pe mama lui Iisus, creatoarea esenţei divine, a Dumnezeirii. Quia absurdum est.

Divinitatea nu a moştenit nimic din natura Mariei, doar s-a unit în chip tainic cu natura umană, identificându-Se pentru totdeauna cu aceasta. Identificarea aceasta nu face confuzie între Creator şi creatură. Numai Iisus este şi unul şi celălalt în aceeaşi Persoană. Maria a rămas la fel de umană prin această naştere, ca şi înainte de aceasta. Nestorios, pentru a evita absurdul situaţiei, a crezut că este necesară o mai clară distincţie între cele două naturi ale lui Christos, pe care le-a explicat ca fiind în atingere (synafia), dar nu în combinaţie, apropiindu-se de un model de Christos în două persoane.

Chiar dacă patriarhul, din prea multă grijă faţă de conservarea unui creştinism pur şi practic, a greşit cumva în formularea teoretică a christologiei, în ansamblu el era mai ortodox decât adversarii lui, iar schisma care s-a creat în sec. V, ducând la naşterea Bisericii Orientale Nestoriene, a mai păstrat pentru un timp, pe această cale, caracterul antipagan (iudaic) al creştinismului primar: fără sfinţi, fără icoane, fără credinţă în fantome, fără cultul morţilor, fără cultul îngerilor, fără cultul Maicii Domnului.
[3] În bisericile acestea mai ortodoxe, nestoriene, Maria a rămas cuminte, la locul ei, ca în Bisericile Reformei: Mama lui Christos (Χριστότoκος), şi nu "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu".

Dar ca să ilustrăm universalitatea prostiei umane, care se manifestă şi în mediul religios, uneori cu precădere, iată că şi evreimea a simţit nevoia de un model feminin, şi Sinagoga şi-a confecţionat mituri cu care a îmbălsămat memoria primei femei cu numele Maryam/Miryam, sora lui Moise. Legislatorul este auster ca şi Dumnezeul său unic, în legalismul fariseic. Poate tocmai de aceea se simte nevoia de o mamă, sau cel puţin de o soră năzdrăvană, cu o imagine impresionantă şi atrăgătoare. Citând surse tradiţionale, talmudice, Enciclopedia Iudaică online,
[4] arată că sora lui Moise (Maria), după episodul îmbolnăvirii de lepră din Nu 12:10 nu numai că s-a vindecat, dar chiar a întinerit.

Nu se admite că Maria a păcătuit, vorbind împotriva lui Moise – tot aşa cum unii teologi creştini se trudesc de secole, în mod penibil, s-o facă pe Maica Domnului „fără păcat” şi „pururea fecioară”. Sora Maria, zic tannaimii, n-ar fi intenţionat să bârfească pe Moise (vezi Nu 12:1-2); ea voia ca fratele să-şi ducă viaţa cu soţia lui şi să crească copii, nimic mai mult (Deut. R. vi. 6). Resentimentele Mariei împotriva cumnatei, clar afirmate în Biblie, nu sunt recunoscute de mitomanii tradiţiei iudaice. Faptul că Dumnezeu a lovit-o cu lepră, încât a trebuit să fie izolată de tabără, n-ar trebui înţeles ca o pedeapsă, chipurile, ci că Dumnezeu a onorat-o, făcând El Însuşi oficiul de preot pentru ea (Zeb. 102a). Israeliţii au aşteptat-o şapte zile (Num. xii. 15; Sotah 9b), pur şi simplu pentru că şi ea cândva aşteptase pe Moise lângă Nil (Ex. ii. 4).

Mai mult, Maria este privită ca fiind Salvatoarea lui Israel (Ex. R. xxvi. 1). Tot timpul cât a trăit ea, – de fapt, de dragul ei –, Dumnezeu a făcut ca Israel în pustie să fie însoţit de un izvor călător, de un râu care ieşea din stâncă şi adăpa tot poporul (Ta'an. 9a). Asemenea lui Moise şi lui Aron, Maria a murit sărutată de Dumnezeu (M. Q. 28a), fiindcă îngerul morţii nu putea s-o ia, iar viermii nu i-au atins trupul (B. B. 17a).

Fără îndoială, că acestea sunt unele din „miturile evreieşti" pe care Pavel le dezavuează în pastoralele lui (Tit 1:14; 1Tim 1:4). Dar cele de mai sus sunt destul de slabe, pe lângă miturile pagano-creştine apărute în era patristică şi preferate de creştinismul tradiţionalist. Reluând cuvintele lui Iisus către Samariteancă, ne putem adresa astăzi oricărei biserici care crede că stă lângă fântâna patriarhală a sfintei tradiţii:

Crede-mă, dragă doamnă, ...că va veni timpul când nu vă veţi mai închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. (Voi, samaritenii, vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, în timp ce noi, evreii, ne închinăm la ce cunoaştem, fiindcă mântuirea vine dela evrei). Dar va veni timpul, şi chiar a venit, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr; pentru că asemenea închinători doreşte Tatăl. Dumnezeu este spirit, aşa că oricine se închină Lui, trebuie să I se închine în spirit şi în adevăr. In 4: 21-24.
Orice diferă de aceste aşteptări ale lui Iisus este o blasfemie, o insultă la adresa lui Dumnezeu. Iar vinovaţi nu sunt atât de mult credincioşii, care au fost învăţaţi că Scriptura nu este pentru ei, ci mai ales păstorii lor duhovniceşti, care au legat un cult păgân în aşa fel încât nici ei să nu-l mai poată dezlega. Astfel, în loc să nădăjduiască în Iisus Christos, în mila lui Dumnezeu şi ajutorul Sfântului Duh, poporul nădăjduieşte în „Dumnezeu şi Maica Domnului", învăţând, în acelaşi timp, să urască pe „jidani”, pe „sectanţi" şi tot ce mişcă diferit de ce se aude la „sfânta biserică". Deschideţi însă Evanghelia şi citiţi-o cu atenţie. Iisus era evreu de-a binelea, iar în calitate de creştin, dacă Îl vreţi astfel, citiţi şi vedeţi că era (şi a rămas) un protestant tipic. Drept pentru care preoţimea a căutat pentru El o cruce.

Dar, până la urmă, cum zice Pavel, dacă primul rod din plămădeală este închinat Domnului, atunci întreaga plămădeală este astfel sfântă (Rom 11:16). Dacă Iisus este (şi a rămas) evreu, atunci permiteţi-mi blasfemia, în consecvenţă cu logica patristică, să numesc evreimea „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu." Dacă nu sună bine, nici în dreptul Doamnei Maryam nu sună bine.

Oricum s-ar interpreta, Israel este Maica Domnului. În sens fizic, întregul Israel; în sens spiritual, doar cei credincioşi şi ascultători. Fiindcă „nu toţi cei care se trag din Israel sunt Israel" (Rom 9:6). La fel, nu toţi cei care se trag de la Christos şi de la apostoli sunt creştini.
Judecata lui Dumnezeu îi va lămuri şi pe unii şi pe alţii. Aceasta ne spune mult cu privire la identitatea Mamei din Apocalipsă. Este o Biserică într-adevăr Catolică (universală), dar nu Romano-Catolică, nici Bizantino-Catolică. Ea îşi are centrul în Noul Ierusalim ceresc, în Templul de sus, în preoţia lui Iisus, cerească, unică şi netransmisibilă. Este un Israel vechi şi nou în acelaşi timp, duhovnicesc, în continuitate de spirit şi de învăţătură, care cântă „cântarea lui Moise şi a Mielului" (Ap 15:3), şi care păzeşte „poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus" (Ap 14:12).
___________________________________
NOTE
[1] Maryam este forma arhaică a numelui, care s-a păstrat în unele pronunţii dialectale ebraice (cf. LXX: Μαριαμ), în timp ce Textul Masoretic ne-a transmis varianta Miryam מִרְיָם, devenită clasică. Semnificaţia acestui nume trebuie căutată în perioada arhaică. După cum substantivul arhaic madyan/midyan corespunde variantei clasice madon (dispută), este cel mai probabil că maryam/miryam corespunde variantei clasice marom (înălţime). Ca dovadă, termenul există în ugarită în forma maryamu (înălţime), şi nu sunt motive să-i căutăm o etimologie egipteană, cum au propus unii.
[2] A se observa practica păgână milenară din Orient, descrisă în Ier 7:18; 44:15-27, de a oferi turte Reginei Cerului (Aştarte).
[3] „Aceste biserici nestoriene se menţinură mai mult timp în floare, iară dela sec. al 15-lea ajun seseră curând la mare decadenţă din cauza invaziilor mongolilor. Numai resturi mici din ele există şi azi. În opoziţie cu ortodocşii ele ţin de predilecţie la datini din biserica veche şi chiar din Legea veche, interzic icoanele şi profesează psyhopannyhitismul, adică doctrina că sufletul dela moartea trupului până la învierea acestuia rămâne tot timpul în o stare de somn. Această doctrină erà agreată de învăţători mai vechi ai bisericii siriene." (Euseviu Popovici, Istoria bisericească universală, cartea I, vol. 2, în traducerea lui Atanasie Mironescu, Cernica: Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1926; p. 135).
[4] Vezi http://www.jewishencyclopedia.com/ articolul Miriam.

5 comentarii:

Pro(-)scris spunea...

Dom' profesor
"Frumusica" pledoaria dvs pentru o Marie "mica' dar Maria tot mare ramane; si prin urmare putin rautacioasa si tendentioasa devine scripta dumitale!
Deviati atentia de la Mama Domnului la Maica Israel drept dreapta talmacire a inceputului Apocalipsei 12. Totusi evanghelistii Matei si Luca si apoi apostolul Pavel/Paul vorbesc prin excelenta despre Maica-Fecioara ce l-a nascut ca Prunc si numai prin genealogii statistice despre "prea-iubitul" Fiu al poporului (evreu)... Ca Miriam ca Regina Cerului de prin icoane nu cade prea bine la stomacul protestantilor e bine stiut. Dar daca Iosif a fost o stea de vis in fata carora soarele, luna si restul de 11 stele se inchinara, de ce Mariei nu-i dati "hermeneutic" voie sa fie Regina printre apostoli? Sa fie de vina ceva rautati "protestante" ori temeri sau "medicamente preventive" pentru mariolatrie?
Stiti foarte bine din ce s-a nascut titulatura de Teotokos.Stiti ca "la mijloc" e natura divina integrala a Dumnezeului-om.Dar...
Artificiul logic "pro-sionist" prin care cautati sa o minimalizati pe Maria, Mama Domnului si "logica" de genul: "Dacă pentru minunata naştere a lui Iisus ar trebui să ne închinăm Mariei, cu acelaşi gând ar trebui să venerăm neamul care a născut pe Christos." puteti fi sigur ca nu va convinge un ortodox decat ca va jucati cu cuvintele deloc reusit.
Spuneti ca "Dacă toţi[de prin genealogii] aceştia au putut fi strămoşii lui Christos, iar Maryam este descendenta lor naturală, atunci oricare dintre noi ar putea fi." Nimic mai fals! Maria a fost unica aleasa de Dumnezeu pentru o misiune unica si infricosatoare. Clasicul atac protestant la Maria cum ca se asociaza fratilor lui considerandu-L nebun pe Fiul ei (despre care pastra in inima cuvintele si imaginile pastorilor, magilor, ale lui Siomeon si ale Anei dand marturie despre Fiul ei, acum devenit mare facator de minuni si doctor de suflete) este de prost gust si rea intentie. Maria a fost mai degraba luata pe sus de fratii Lui ca factor moral de presiune. Ca ea ar fi impartasit convingerea ca Fiul ei e nebun de legat asta doar o minte croita anti-Maria poate scorni si crede.
"Când Iisus S-a botezat, nici unul din aceşti fraţi, nici chiar propria Lui mamă, nu L-au urmat." - asta de pe unde ati mai scos-o?? "Evanghelia ar fi menţionat-o – de ce nu?" De ce sa o mentioneze musai? Ce poate face rautatea din om... Cred ca stiti Ioan 21:35... deci nu mai speculati gratuit.
"nici mama Lui n-au fost bucuroase de la început de compania galileencelor care Îl ascultau (Lc 23:49.55)." - alta gogoasa! Asta de unde asta mai scos-o? Din care "Biblie"? Cumva traducerea dvs confesionala "corecta"( la note de subsol)?
Bogdaproste ca nu aveti cum s-o alungati de la Cruce si din camera de sus...! Ca "ea nu are un rol proeminent în evanghelii" nu inseamna ca dupa inviere intr apostoli e era una ca si celelalte."Lângă apostoli este aproape invizibilă, iar când în sfârşit li se alătură, ea nu este mai proeminentă decât celelalte femei" - este o afirmatie speculativa si rautacioasa. Nici pe de parte! Ea nu se putea sa nu fie privita cu deosebita veneratie ca fiind "Mama Domnului si Dumnezeului nostru plecat la cer si care urmeaza sa revina". Era chiar "luna" printre cele 12 "stele", desi retrasa si tacuta cum se cuvenea unei femei cucernice!
Ma opresc aici cu demontarea si demascarea malitiozitatii cu care o nedreptatiti pe Maria. Nu stiu de ce mi-e teama ca toata cruciada asta se traduce prin sentimentul ca va fuge pamantul de sub picioare si cautati sa va agatati de ceva fire de nisip pe care vi le imaginati drept stanci ferme...
O pozitie mai echilibrata si echidistanta v-ar fi facut cinste, ca sa nu mai vorbim despre o impartire dreapta! exegetico-hemeneutica. Ati preferat speculatia "biblica" protestanta anti-mariana...
Daca bisericile istorice exagereaza si exacerbeaza in cultul marian, solutia nu este in nici un caz "apologetica" dvs... Sorry!

F G L spunea...

Amigo,
Îţi mulţumesc pentru comentariu. Mai bine să fiu criticat decât nebăgat în seamă. Încerc să-ţi răspund, la fel de failibil ca şi în articol. Sunt în comentariul tău două probleme, care trebuie discutate separat. A doua este o eroare de percepţie din partea ta, poate în combinaţie cu cine ştie ce eroare dn partea mea (rămâne de văzut). Prima însă este un şir de ofense nejustificate pe care mi le aduci, judecându-mă în locul lui Dumnezeu:
1. Îmi faci proces de intenţie, mă acuzi de răutate în mod repetat, zici că aş fi tratat subiectul din motive de stomac protestant şi din perspectivă pro-sionistă... Dacă articolul meu este "de prost gust", cum ai spus, se mai poate discuta. Dar că dovedeşte rea intenţie, este o judecată pe care o resping fără negociere. Oricâte prostii aş face, mă cunosc mult mai bine pe mine însumi decât orice străin sau prieten.
În fine, îmi faci o diagnoză de psihanalist, asemenea unei pirande ghicitoare, că îmi "fuge pământul de sub picioare" şi caut disperat să mă agaţ de orice... Eu nu ştiu de unde ai putut trage o asemenea concluzie. Eu ştiu mult mai bine ce am simţit când am scris şi ce simt şi acum, iar asemenea aprecieri sunt absolut inutile. Nu am avut cu nimeni vreo dispută pe tema aceasta, nu am avut sentimentul defensivei, am fost, cred, ofensiv, chiar dacă insuficient.
Zici că nu am o poziţie destul de echilibrată şi echidistantă. Poate. Când este vorba de a şti adevărul (ştiinţific, religios, etc.), echilibrul şi echidistanţa sunt absolut irelevante, ca şi principiul democratic. Singura sursă sigură de adevăr religios este Sfânta Scriptură. Când vrei viaţa veşnică, soluţia optimă nu este de a fi echidistant între rai şi iad, nici echilibrat ca îngerul laodicean din Apocalipsă ("călîu, nici rece nici fierbinte"). Lasă-mă să fiu aşa cum sunt, să-mi exprim gândul aşa cum am înţeles.
Zici că am probleme cu hermeneutica şi exegeza. Asta nu-i o insultă, e numai eroare, la care ai dreptul ca orice om. Mă mai acuzi că am "preferat speculaţia «biblică» protestantă, antimariană". Drept să-ţi spun, nu-mi amintesc dacă am citit vreodată o scriere protestantă care să se ocupe de Maica Domnului. Dar dacă ce am scris eu este doar speculaţie "biblică" protestantă, cititorii atenţi vor descoperi la timp.
2. A doua problemă este subiectul în sine, sau mai corect, interpretarea mea care te-a deranjat. Comparaţia mea între Maica Domnului şi Israel este justificată de simbolul feminin folosit în Apocalipsa 12, ba mai mult, de "exegeza" unor teologi mariolatri care consideră că atât în Geneza 3:15, cât şi în Apocalipsa 12 este vorba de Maica Domnului. Las pe cititorii Bibliei să se lămurească singuri, dacă au curiozitatea de a citi. Eu sunt lămurit. Nu sunt pro-sionist, nu am nici o afinitate cu teologia recuperării escatologice a lui Israel, sau cu ideea că Israel a rămas încă poporul lui Dumnezeu, deşi a respins pe Christos. Dimpotrivă, cred că Israel şi-a pierdut de mult "dreptul de întâi-născut". Din nefericire. Dar tot din nefericire şi-a pierdut acest drept Biserica istorică, fiindcă a mers pe aceeaşi cale, preferând tradiţiile omeneşti şi persecutând pe apărătorii Bibliei. În ce priveşte antisemitismul tradiţional al Bisericii, cred că resentimentele au fost şi au rămas în bună parte reciproce. Dar faptul că antipatia faţă de iudei a dus la respingerea unor valori perene, divine ale iudaismului, este poate şi mai grav.
Este adevărat, cum zici, că Maria a născut pe Iisus ca fecioară, pentru că Dumnezeu i-a dat acest har. Fecioria însă nu este atât de grozavă cum o văd mulţi creştini. În primul rând, Maria nu era singura fecioară. Nici singura fecioară evlavioasă. Fiecare femeie se naşte fecioară şi fecioria în sine nu este un merit. Este o calitate fizică la început, iar de la o vârstă încolo devine o virtute, în anumite circumstanţe morale. Dar dacă o fecioară se mărită şi vrea să rămână fecioară, asta nu mai e virtute, e prostie curată. Unei femei căsătorite i se cere sfinţenia castităţii, nu sfinţenia fecioriei. În ce priveşte minunea făcută de Dumnezeu cu această naştere, este desigur o minune mare, dar eu te-aş întreba: ce este mai greu pentru Dumnezeu: să producă un copil printr-o naştere naturală, sau unul pe o cale supranaturală? Faptul că în privinţa naşterii naturale ştim mai multe, nu înseamnă că ştim totul. Este tot o minune făcută de Dumnezeu, chiar dacă a devenit un fapt banal, prin repetare.
Maria a născut pe Iisus la fel de miraculos şi virginal, precum Mama Pământ a născut pe Adam şi cum Adam a născut pe Eva. Creaţia miraculoasă a primilor oameni, care au fost mult mai sfinţi decât toate Mariile la un loc, nu sfinţeşte nici lutul, nici pe bărbat, ci Îl slăveşte pe Creator. Dumnezeu a făcut-o pe Sara să aibă copil la bătrâneţe. De asemenea, a făcut pe alte femei sterile (Rebeca, Rahela, Ana etc.) să conceapă. Cazul fecioarei Maria este unic în felul lui, dar este argumentul cel mai vulnerabil, fiindcă numai ea a ştiut această minune. Noi toţi ceilalţi o acceptăm prin credinţă. Cu siguranţă că Maria nu s-a lăudat niciodată în lumea largă cu această performanţă, fiindcă n-ar fi stârnit decât râsul oamenilor. Aminteşte-ţi că nici logodnicul ei, Iosif, n-ar fi crezut-o, dacă nu l-ar fi înştiinţat un înger. Iisus nu S-a lăudat niciodată cu naşterea Lui specială, iar Noul Testament, după ce afirmă în Evanghelie minunea, nu se mai ocupă de ea în teologia epistolelor sau în predici.
Această dovadă, acest semn, a fost doar pentru Maria. Dumnezeu a făcut această minune nu ca o necesitate absolută pentru venirea în lume a lui Christos: Iisus Se putea naşte la fel de bine şi din doi părinţi, nu doar dintr-unul. Dumnezeu a ales această cale în primul rând pentru a convinge pe Maria că va naşte şi va creşte pe Fiul lui Dumnezeu, pentru a încuraja în ea o dedicare specială. Iisus nu a fost diferit de noi pentru că S-a născut dintr-o fecioară, deoarece ereditatea este în totul umană, ca şi cum ar fi moştenit-o de la ambii părinţi. Tocmai de aceea, unii creştini, pentru a-I asigura lui Iisus o natură umană diferită de a noastră, s-au simţit siliţi s-o facă şi pe Maria ca fiind concepută în mod "imaculat" şi având ea însăşi o natură diferită de celelalte femei. Soluţia aceasta ne-ar sili să modificăm geneza tuturor strămoşilor lui Iisus. Quia absurdum est.
Ceea ce vreau să subliniez, este că orice virtute s-ar găsi Mariei, aceasta ar fi din aceeaşi categorie cu virtuţile tuturor credincioşilor, adică toate acestea sunt graţii şi favoruri divine. Factorul uman are un rol esenţial în acceptarea darului, dar darul este în întregime al lui Dumnezeu. Este adevărat că Iisus este pentru noi darul lui Dumnezeu prin intermediul Mariei. Prin urmare, putem spune că El este şi un dar al Mariei pentru lume. Dar aceasta nu o înalţă pe Maria în empireu, deasupra altor mame sfinte. Dacă Maria ar fi refuzat oferta lui Dumnezeu (ceea ce era posibil, pentru că riscul social era foarte mare), Domnul ar fi găsit pe alta mai dispusă. Dumnezeu nu a depins exclusiv de o anumită fiinţă pământească.
Comparaţia cu patriarhul Iosif, pe care o propui, merită discutată, dar nu o pot accepta ca argument în favoarea venerării Mariei. În antichitatea ebraică, închinarea (plecăciunea) era un gest reverenţios de salut adresat unei persoane cu autoritate (stăpân, rege, profet, ministru, etc.: Gn 43:28; 49:6; Ex 11:8; 1S 24:8; 25:23; 28:14; 2S 18:28; 1Rg 1:23.31; 2Rg 2:15; 4:37), sau unui străin pe care voiai să-l cinsteşti, ori să-i faci o rugăminte (Gn 18:2; 19:1; Ev 13:2). Forma aceasta de respect era acceptabilă în acele timpuri, dar astăzi nu se practică decât în cultul divin. Pe Maria însă nu o pot cinsti astăzi nici ca pe mama sau surorile mele, deoarece "adormită" fiind până la învierea drepţilor, nu-mi poate aprecia gestul. Cu atât mai puţin ar fi justificat un gest de închinare cu specific de cult.
Dacă Maria a fost regină, a fost în casa ei, tot aşa cum soţul ei Iosif a fost cu adevărat rege (descendent al lui David şi cap de familie). Dar nu există în Scriptură nici cea mai mică sugestie că ea ar trebui privită ca Regină a Apostolilor, cu atât mai puţin Regina Cerului. Este şi ea o stea pe acolo, printre sfinţi, şi este dificil pentru mine să spun cât de strălucitoare este, fiindcă nu ştiu cum va judeca Dumnezeu. Dar un lucru îmi este clar, că acele criterii după care ea este ridicată în slăvi şi divinizată în creştinismul vulgar, nu sunt suficiente pentru a o compara, ca în poezia lui Eminescu, cu "luna între stele".
Zici că logica mea nu va putea convinge pe un ortodox. Am îndoieli că logica sănătoasă poate convinge pe orice tip de credincios care nu admite că Biblia este autoritatea finală în domeniu. Dacă unul pe care-l suspectam prieten m-a înţeles atât de rău, nu am multe şanse de convingere a necunoscuţilor. Dar Dumnezeu e mare, iar Biblia este suficient de clară pentru orice minte care n-a fost paralizată de o spritualitate păgână caracterizată de superstiţii şi materialism mistic. Şi cred că sunt destui ortodocşi de bună credinţă, care îmi sunt dragi, chiar şi când sunt greşiţi. Prima reacţie a unui cititor nu este neapărat decisivă.
Revenind la episodul cu fraţii şi mama care veniseră să-L strângă de pe drumuri pe Iisus, considerându-L rătăcit, nu înţeleg de ce spui că este un "clasic atac protestant". Atac nu este, ci simplă constatare a faptului menţionat în Evanghelie. Clasic şi protestant nu ştiu dacă este, fiindcă nu am citit până astăzi nici o pagină protestantă, clasică sau romantică, drept comentariu la episodul cu pricina. Că sunt eu protestant, asta-i altceva. Dovedeşte-mi că Iisus n-a fost protestant. Iisus a fost un rebel faţă de teologia Bisericii iudaice din care făcea parte, venea întotdeauna cu Scriptura, în timp ce fariseii veneau cu tradiţia bătrânilor. Preţuia foarte mult pe laici şi dispreţuia ipocrizia clerului vremii. Avea un mod de interpretare a Bibliei care se adresa imediat omului simplu, în timp ce exegeza rabinică urmărea adaptarea Scripturii la tradiţiile orale.
Când Evanghelia spune că Maria a păstrat în inima ei toate cele întâmplate cu ocazia naşterii lui Iisus, precum şi alte fapte de mai târziu, este perfect adevărat. Dar această calitate nu înseamnă că era mai presus de orice greşeală. La fel se vorbeşte despre vecinii lui Ioan Botezătorul (Lc 1:66). Discipolii lui Iisus, de asemenea, păstrau în ei cuvintele Domnului, dar Biblia arată că au făcut şi unele greşeli, ba chiar după pogorârea Duhului Sfânt îl aflăm pe Petru, vrednic de mustrarea lui Paul în Antiohia (vezi Galateni 2:11). La un astfel de tip de greşeli m-am referit, când am vorbit despre atitudinea Mariei. Orice om credincios poate greşi. Şi este clar că ea a greşit. O poţi înţelege, o poţi scuza, dacă vrei, dar nu poţi spune, cum ai afirmat, că ea a fost pur şi simplu, luată pe sus de fraţii Domnului. Păi şi fraţii Domnului erau credicnioşi în Dumnezeu, doar că nu credeau că frăţiorul lor este Christos. Ei învăţaseră altceva la şcoala de sinagogă. Nu vreau să spun că ea împărtăşea părerea că Iisus e nebun de legat. Dar a fost efectiv influenţată de "fraţi", şi a devenit îngrijorată de comportamentul Iisus. Dacă atitudinea ei ar fi fost cu totul diferită de a fraţilor, Iisus ar fi onorat-o public pentru asta. De câte ori n-a zis el unor străini: Mare este credinţa ta!, sau Nici chiar în Israel n-am găsit asemenea credinţă! Asta înseamnă că adesea credinţa unor păgâni s-a dovedit mai mare decât orice credinţă din Israel. Răspunde tu dacă Israelul includea şi pe Maria. Despre fraţii Lui este scris clar că "nu credeau în El" (Ioan 7:5). Maria credea, totuşi nu a fost niciodată lăudată pentru credinţa ei, fiindcă de la ea s-ar fi aşteptat mai mult: o încredere totală, fără îndoieli.
Da, ştiu Ioan 21:35. Acolo scrie că multe fapte ale lui Iisus au rămas nepovestite. Dar cum îţi explici că avem tendinţa de a minimaliza sau fenta cele scrise, dând mai mult credit speculaţiilor cu privire la cele nescrise ? Ca unul care citesc şi studiez Scriptura de peste 30 de ani, fiind preocupat şi de aspectele hermeneutice, am convingerea că descrierile sumare ale Bibliei sunt suficiente şi semnificative. Tocmai pentru că Evanghelia a fost scrisă ca să comunice tot ce este esenţial, şi nu totul, fiindcă "n-ar fi încăput în lume", înseamnă că lucrurile omise sunt fie neimportante pentru mesajul evanghelic, fie deductibile din contextul istoric sau narativ. În cazul familiei lui Iisus, am afirmat că nu l-au urmat la botez, bazat pe următoarele date:
Evanghelia nu menţionează un fapt atât de important. Imaginează-ţi un scenariu: Maria ajunge la Iordan, iar Ioan se dă înapoi: cum să boteze el pe Maica Domnului?
În timp ce principalii ucenici ai lui Iisus sunt menţionaţi pe nume, ba chiar şi nişte femei sunt menţionate că mergeau cu ei, familia lui Iisus nu este menţionată printre aceştia. Se poate afirma că Iisus a avut şi ucenici care nu mergeau împreună cu El, adică nu erau nici din cei 12, nici din cei 70, ci fie că făceau un misionarism independent (Mc 9:38; Nu 11:26-27), fie că îşi vedeau de treburile lor, mărturisind pe Iisus în spaţiul lor de influenţă (Mc 5:19). Evident, nu toţi au vocaţie eclesiastică, trebuie să existe şi laici. Or, dacă Maria L-a urmat pe Iisus, ea L-a urmat de departe, ca un laic, trudindu-se să-şi păstreze credinţa, în mijlocul rudelor care căutau s-o influenţeze împotriva lui Iisus. Dar ea nu apare nici măcar ca o voce în apărarea Lui.
Ce făcea familia lui Iisus, când la predica din Nazaret, Iisus a fost târât de nazarineni la buza prăpastiei? Doar o întrebare. Nazaretul era destul de mic. Cu siguranţă că n-avea mai multe sinagogi. Şi cu siguranţă că Iisus n-a venit foarte des prin Nazaret în anii misiunii Lui. Deci, dacă Iisus era acolo, în sinagogă, nu văd ce motive ar fi fost ca restul familiei să fie în altă parte. Dacă ar fi fost aşa, aceasta n-ar fi decât o dovadă în plus că între El şi ceilalţi era o prăpastie. Nu vreau să spun că familia lui Iisus a aplaudat iniţiativa nazarinenilor de a-L ucide pe Iisus. Poate că au plâns, poate că abia au reuşit să se dezmeticească, dar un lucru este clar: nici unul nu L-a putut apăra, afară de Dumnezeu.
În concluzie, am dreptul să deduc nişte lucruri din Scriptură, atunci când mă folosesc de date relevante. Concluziile ar putea fi uneori greşite, dar metoda în sine nu e greşită. Cele prezente implicit în Biblie nu sunt inferioare celor explicite. Nu era nevoie să mă ironizezi referitor la nu ştiu ce traducere confesională. Aşa ceva nu avem. Din nefericire. Pentru că îmi dau seama tot mai mult, că folosirea aceleiaşi Biblii nu ne face cu nimic mai simpatici, iar Biblia trebuie în mod inevitabil, tradusă şi explicată. Inclusiv cu note de subsol etc.
Mă probozeşti că am adus argumente "ex silentio", în timp ce tu insişti că după învierea Domnului, Maria ar fi avut un rol proeminent, de regină a apostolilor. Este rândul meu să te întreb de unde ai scos-o. Tu zici că bunul simţ ne învaţă. Eu cred că bunul simţ are rolul lui în hermeneutică, dar că în materie de bine şi rău nu este suficient. Nici în ştiinţă nu este suficient. Îţi aminteşti de experimentul lui Galilei. Dacă laşi să cadă dintr-un turn, de la aceeaşi înălţime, două greutăţi diferite (de 10 kg şi de 1 kg), de formă rotundă şi de aceeaşi masă, care va atinge întâi pământul? Indiferent care este răspunsul omului simplu, de bun simţ, nimeni nu bănuieşte răspunsul adevărat. Bunul simţ al unuia care este deja pişcat de mariolatrie îl învaţă altceva decât pe unul care n-a găsit încă, în documentele de bază ale creştinismului, un singur exemplu care să ateste că Maria ar fi avut un rol special în prima Biserică. Nici măcar Ioan, care din acele multe lucruri care nu s-au scris, ar fi putut să ne mai scrie un verset, două, n-a suflat o vorbă. Cu siguranţă că ar mai fi încăput în lumea asta câteva rânduri, că tot a mai adăugat ceva la Evanghelie şi după ce a terminat-o în penultimul capitol. Şi era singurul abilitat s-o facă.
Zici că Maria, în prima Biserică, ar fi fost ca "luna" printre cele 12 "stele", desi retrasa si tacuta cum se cuvenea unei femei cucernice! Aproape că mă dai gata cu metafora asta, dar au fost atâtea femei cucernice care au rămas sau au apărut vizibil în misiunea apostolilor, în timp ce Maria nu a apărut DELOC. Este chiar întâmplător? Hai să fim serioşi!

F G L spunea...

Şi încă ceva, dragă Pro,
Mă îngrijorează faptul că nu mai percepi corect sensul natural al limbajului. Când spui că replica lui Iisus de la nunta din Cana, adresată mamei ("Femeie, Ce am Eu a face cu tine?" --Ioan 2:4) nu este o mustrare, ignori sensul normal al expresiei. Poate bănuieşti că ar fi şi asta o formă de reverenţă? Eu sunt de acord că apelativul „Femeie!" nu era o formulă peiorativă, ci dimpotrivă, o formă de politeţe. Şi eu aş traduce, în acest caz, cu Doamnă. Dar dacă Iisus S-a adresat politicos Mariei, folosind aceeaşi formulă adresată oricărei femei, inclusiv celor păgâne sau păcătoase (aşa cum zicem astăzi Doamnă şi Domnule la toată lumea), înseamnă că şi acesta este un mesaj. A scotit pe toate femeile la fel. Putea să spună: Mamă, înţelege-Mă, te rog, încă nu se poate! Când unui prieten din copilărie începi să-i vorbeşti cu Dumneavoastră, el înţelege bine că vrei să-l pui la respect, nu că îl respecţi mai mult. Iar expresia "Ce am eu a face cu tine?" (ebr. ma li wa lakh) este folosită întotdeauna în situaţii în care vorbitorul se dezice de cineva, într-o măsură mai mică sau mai mare (vezi uzul expresiei în Ios 22:24; Jud 11:12; 2S/2Rg 16:10; 19:23; 1Rg/3Rg 17:18; 2Rg/4Rg 3:13; 9:18-19; 2Cr 35:21). În Evanghelie, aceeaşi expresie o foloseau demonii care voiau să se dezică de Iisus (Marcu 5:7; Lc 8:28). Cu greu poţi să faci din această expresie un compliment, chiar dacă uneori poate fie o mustrare mai atenuată, după caz.

C.N.I. spunea...

Chiar dacă patriarhul, din prea multă grijă faţă de conservarea unui creştinism pur şi practic, a greşit cumva în formularea teoretică a christologiei, în ansamblu el era mai ortodox decât adversarii lui, iar schisma care s-a creat în sec. V, ducând la naşterea Bisericii Orientale Nestoriene, a mai păstrat pentru un timp, pe această cale, caracterul antipagan (iudaic) al creştinismului primar: fără sfinţi, fără icoane, fără credinţă în fantome, fără cultul morţilor, fără cultul îngerilor, fără cultul Maicii Domnului.[3] În bisericile acestea mai ortodoxe, nestoriene, Maria a rămas cuminte, la locul ei, ca în Bisericile Reformei: Mama lui Christos (Χριστότoκος), şi nu "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu".
*******************************
Se vede treaba , Domnule Laiu, ca nu v-ati ostenit sa cititi cartile liturgice ale nestorienilor insisi(asirienilor, cum se numesc azi) , ci inca colportati povestile misionarilor prezbiterieni trimisi in tinuturile Urmiei sau Zabului in sec XIX si care, din ignoranta sau dorinta de a-si propti edificiul religios si cu propteaua istoriei, pe langa proptelele versetelor biblice, incep sa povesteasca naivilor cum ca vechea Biserica a Rasaritului ar fi un fel de organizatie religioasa protoprotestanta si care cu ceva ajutor american sau scotian in curand va putea ajunge la "plinirea credintei.".
Bullshit!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Pe langa faptul ca am si participat de cel putin 4 ori la niste liturghii asiriene/nestoriene, le-am citit si textele liturgice.
Am in fata mea "The Liturgy of the Holy Apostles Adai and Mari" plus anaforalele "Domnului Nestorie" si a "Domnului Teodor" (episcopul Mopsuestiei), plus randuiala tainei botezului si, in sfarsit, randuiala specifica sirienilor rasariteni 9nestorieni, deci) a pregatirii painii euharistice/prescurii.
Din aceste texte vedem ca nestorienii pastreaza un crestinism foarte patristic si, dupa mine, apostolic:
-folosirea deasa a semnului crucii
-caracterul sacrificial al Euharistiei
-invocarea sfintilor si a Maicii lui Hristos, de cateva ori pe parcursul liturghiei;
-folosirea tamaiei in cadrul slujbelor;
-rugaciuni pentru cei adormiti;
-credinta in impartasirea reala cu Trupul si Sangelke lui Hristos;
-folosirea deasa a metaniilor , ca printre ortodocsi;
-vesmionte speciale pentru clerici, asemanatoare celor bizantine: orar, epitrafil, felon , brau etc.
-prezenta moastelor in masa altarului;
Icoane nu exista in uzajul contemporan, insa prezenta lor este atestata in ruinele bisericilor nestoriene din China si si Asia Centrala si, din cate stiu, chiar daca din motive ce tin de grelele conditii istorice in care Biserica Rasaritului a trait sute de ani, folosirea icoanelor a disparut practic, nu exista obiectii teologice din partea nestorienilor impotriva lor, spre deosebire de protestanti.
"Treimea care a binecuvantat pe dreptii si credinciosii parintii nostri, sa binecuvanteze si aceasta biserica acum si pururea. Pazeste-i Doamne pe toti cei ce salasluiesc in ea de tot raul si necazul. Umpla-se de binecuvantari precum casa lui Avraam. Si creste-i si inmulteste-i binefacerile ca dreptului Iov, si sa se pazeasca aceasta(biserica) prin rugaciunile Sfintei Fecioare Maria, de acum si pana in veac."
(Binecuvantarea finla liturghiei nestorienilor)

F G L spunea...

Dragă Domnule CNI.
Mulţumiri pentru comentarii. După cum aţi observat, greutatea argumentelor mele, cele care au ultimul cuvânt într-un asemenea subiect, sunt din izvorul Sfintei Scripturi. Eu nu am făcut studii asupra dezvoltării integrale a istoriei nestorienilor, am citat doar din istoria lui Euseviu Popovici, care este dintre ai Dvs. şi nu-l suspectez de protestantism. Dacă el nu are dreptate, nu e nevoie să ne certăm pe această chestiune. Şi dacă astăzi unii răsăriteni sunt în acord cu modelul ortodoxiei bizantine, nu înseamnă că aşa au fost dintotdeauna. Nici la Bizanţ n-a fost aşa dintotdeauna. Datele istorice arată că goana după sfinţi şi moaşte, păgânizarea parţială în teologie, cult şi obiceiuri a fost pregnantă după ce Ekklesia creştină a devenit o biserică de stat, un factor politic, sub Constantin. Până la urmă, chiar dacă toate datele istorice ar fi în favoarea tradiţiei, dacă Biblia tace sau se împotriveşte, aveţi o problemă serioasă. Nu cu mine, ci cu Acela care a inspirat Sfânta Scriptură.
Nu înţeleg de ce, într-o replică civilizată, aşa cum a fost a DVS, trebuia să adăugaţi un americanism vulgar („Bullshit”).
Nici o grijă, răsăritenii nu vor fi convertiţi la protestantism. Protestantismul însuşi şi-a pierdut de mult consecvenţa şi mulţi pseudo-protestanţi merg pe urmele Romei, urmând exemplul Noii Rome. Adevărul biblic este prea radical ca să fie acceptat de cei care iubesc mai mult fetişurile şi poveştile omeneşti, decât cuvântul limpede al lui Dumnezeu.
Fără supărare, încercaţi o citire a Scripturii fără prejudecăţi, şi îmi veţi mulţumi.
Cu simpatie,
FGL