Lui Cornel Mafteiu

Semnalul gării din Bacău
Se-aude ca din altă lume.
A fost cândva „crai nou, crai nou”,
Acum e zbieret fără nume.

E ca o dogmă preacreştină,
Din care tonul cel înalt,
Tot mai scârbit, mai grav suspină,
Ca un fost greier sub asfalt.

Şi-a fost crai nou, lucind pe cer,
Umplând de armonii văzduhul,
Dar, azi, handicapat, stingher,
Cerşind, aproape şi-a dat duhul.

Şi nimeni, nimeni nu aude
Sărmanul cântec agăţat
Pe-un difuzor de pe niciunde,
De friguri parcă scuturat.

Nimeni nu face sesizare.
Vor trece, poate, generaţii
Tot mai bătrân, mai vechi sub soare,
Semnalul va stârni ovaţii.

Ba se vor scrie alte ştime
Cu corectură sinodală,
Un nou „crai nou” pentru prostime,
Şi acordat cu cel din gară...

Tot personalul e activ
Şi ciocănarii bat recordul.
Fumând acelaşi laitmotiv
Un impiegat îşi dă acordul.

Trecând prin gara din Bacău,
Semnalul gângav mă-nfioară,
Că sunt şi eu crai nou, crai nou,
Ca un pian lângă vioară.

Aud bătăi şi am răbdare,
Aştept un ceas de acordare.
Să vină nenea cu ciocanul
Şi să verifice pianul.