vineri, 27 noiembrie 2009

Şerpii (serafi) din pustie -- "trimişi" sau "lăsaţi" ?

Florian:

La subimpartirea de miercuri a studiului biblic („Serpii infocati "), exista acolo un pasaj interesant, dar cu care deocamdata ma lupt sa fiu de acord. Scrie asa:
"In momentul in care mana protectoare a lui Dumnezeu a fost retrasa de desupra lui Israel, multi israeliti au fost atacati de acesti serpi veninosi.
Altfel spus, nu Dumnezeu i-a trimis asupra lor,ci Domnul a incetat sa-i mai ocroteasca pe copii lui Israel, si atunci ei au suferit consecintele"...iar versetul biblic, zice cu totul altceva, zice exact invers:
Num 21:6 „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel."
Dvs cum vedeti treaba asta?...Ma puteti ajuta ?

Răspuns:

Dragă Florian, este adevărat, textul biblic spune că i-a „trimis", dar nu spune cum anume i-a trimis, dacă le-a şoptit la ureche, dacă i-a teleghidat, dacă le-a implementat un nou instinct, sau dacă le-a făcut delegaţie, pe bază de identity card, cu destinaţie nominalizată....
Ideea din „lecţiune" este preluată dintr-o scriere EGW, şi este o explicaţie de bun simţ şi rezonabilă, indiferent dacă este părere personală sau vine dintr-o descoperire divină specială. Pustia nu ducea lipsă de şerpi. Nu este o încercare de „demitologizare", de a scoate minunea din SCriptură, ci dimpotrivă. Miracolul însă nu constă în faptul că Dumnezeu a trimis şerpii în sensul propriu al termenului, aşa cum s-ar aplica la oameni, ci în faptul că până atunci a ţinut şerpii în frâu, în acelaşi fel cum le păstrase israeliţilor încălţămintea şi îmbrăcămintea, le dădea apă şi mană, le făcea umbră şi lumină etc.

Expresiile biblice prin care Dumnezeu este descris ca făcând El Însuşi lucruri pe care doar le permite sunt foarte frecvente (e.g. Ex 21:13; Jud 14:4; Ez 20:25). Iar din punct de vedere al responsabilităţii şi al moralităţii, cele două variante sunt echivalente. Nu poate fi „disculpat" Dumnezeu prin explicaţii de acest gen, dar prin observarea realităţii permisiunii lui Dumnezeu se face distincţie între voinţa expresă (activă) şi voinţa permisivă a lui Dumnezeu. Adevărata semnificaţie morală a acţiuniii divine o dă intenţia binecuvântată lui Dumnezeu, care se află chiar şi în miezul oricărui blestem (vezi blestemele din Geneza 3, care sunt nişte pedepse disciplinare, amestecate cu har).

19 comentarii:

GoodGospel spunea...

Domnule Laiu, daca nu va imaginati cum i-ar fi influentat Dumnezeu pe acei serpi sa mearga in tabara lui Israel, poate ne explicati cum au mers toate animalele de pe suprafata pamantului in corabia lui Noe. Poate ca le-a teleghidat cumva? Nu stiu...
In biblie scrie clar ce s-a intamplat. Pot accepta ca in unele cazuri Dumnezeu permite intamplarea unor lucruri, insa in altele el despica pamantul pentru Core, Datan si co sau il loveste pe cel ce vroia sa sustina chivotul cu o anumita ocazie.

F G L spunea...

Aveţi perfectă dreptate. În multe cazuri Dumnezeu procedează activ, acţionând El însuşi sau trimiţându-Şi îngerii să acţioneze. Dar există şi cazuri în care Dumnezeu Îşi exprimă voinţa în sens aparent pasiv, adică îngăduind să se întâmple ceva. În cazul cu şerpii, de exemplu, repet, nu era nevoie să-i trimită Dumnezeu, fiindcă ei veneau şi singuri. Mulţi şerpi au senzori naturali de infraroşii în creier, şi simt de la distanţă, chiar şi noaptea, căldura unui organism viu, şi se îndreaptă în direcţia respectivă.

Cezar spunea...

Va rog sa-mi permiteti un punct de vedere in aceasta problema.
Ma gandesc doar la faptul cat de bolnavi suntem de mandrie si de antropocentrism. Totul ne intrebam si judecam doar din primsa omului ! De asemenea, orice eveniment scripturistic il supunem gandirii din punctul de vedere al logicii umane.
Cred ca ar trebui sa reflectam la aceasta prb si din perspectiva divinitatii. Pacatul inseamna renuntarea la "Cel care Este"Yahve si indreptarea spre "Cel ce nu este sau Ceea ce nu este" adica spre nefiinta, spre neant(Cf. Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre Intruparea Logosului). Odata savarsit pacatul, atrage dupa sine pedeapsa.
Pedeapsa in Vechiul Testament are un profund scop pedagogic(intoarcerea spre Dumnezeu). De asemenea, cand Dumnezeu prezinta o sentinta, El nu uita sa prezinte si calea de intoacere sau de pocainta(vezi mai ales profetii).

Cezar spunea...

In editia Bartolomeo versetul este refat astfel: " Atunci a trimis Domnul asupra poporului serpi ucigasi care muscau poporsul...". Referitor la acei serpi IPS Bartolomeo da o nota de subsol in care spune: "In ebr. "serpi arzatori" sau "sserpi focosi", probabil din pricina muscaturii care era resimtita ca o arsura"
In NT, Sf. Ap. Pavel ne spune in mod clar, faptul ca rasplata pacatului este moartea(Rm 6, 23). Pentru o explicatie interesanta referitoare la pedeapsa lui Dumnezeu, Sf. Grigore de Nazianz in lucrarea sa, De vita Moise(Despre viata lui Moise) are un raspuns extraordinar. Daca te intereseaza te provoc sa`l descoperi.
2. Toata perioada de 40 de ani, pe care poporul iudeu o petrece in desert este numita de un profesor de VT din tara: Scoala Pustiei - scoala trairii mistice. Evenimentele de aici dupa cum am spus, sunt incarcate de un puternic factor educativ si sunt rod al Proniei Divine.

F G L spunea...

Dragă Cezar,

Sunt de acord cu ce spui, dacă te-am înţeles bine. Este adevărat că păcatul este un gest grav în sine (deşi adesea omul îl face din fire, din obişnuinţă, şi nu neapărat pentru a renunţa la Dumnezeu, la existenţă.

Păcatul, din perspectiva divină, cere pedeapsa capitală (pe care a plătit-o Mântuitorul în locul celor care se pocăiesc), dar adesea este necesară pedeapsa corecţională, disciplinară, pentru cei care se lipesc de păcat. Nu avem însă nici un control asupra acestei probleme. Dumnezeu a dat şi Bisericii şi statului dreptul de a mustra sau a pedepsi pe călcătorii de lege înveteraţi. Biserica trebuie să-i mustre şi să-i excomunice, dacă nu ascultă de autoritatea ei, iar statul să-i pedepsească exemplar. Astăzi se fac mari nelegiuiri, care nu au ca rezultat decât o temniţă confortabilă, care îţi asigură o viaţă mai bună decât a multor oameni liberi.
Adolescenţii cresc ca buruienile, fiindcă noua flosofie a educaţiei cere ca părinţii să-i educe fără pedeapsă, ca să nu le strice "personalitatea"; Biserica nu mai mustră şi nu mai excomunică nici pentru crime.
În afară de aceste pedepse, care nu se mai aplică, există pedepasa lui Dumnezeu, dar de când e lumea, această pedeapsă este în primul rând colectivă şi nespecifică: urmările păcatului omenirii vin peste oameni fără discriminare, adresa nevinovaţii suferind chiar mai mult decât vinovaţii. Există şi rezultate pe care păcătosul le culege din propria semănătură. Rareori însă este o intervenţie divină directă, ca pedeapsă. Dumnezeu a lăsat astfel lucrurile în lume, pentru ca să fie puse la încercare adevăratele motivaţii morale ale oamenilor. Cu siguranţă că dacă rezultatele bune sau rele ar veni imediat şi după merit pentru faptă, oamenii ar fi motivaţi să facă binele, de dragul acestor răsplătiri, sau de frica pedepsei. Dar Dumnezeu are alte intenţii.
Acum trăim sub domnia nedreptăţii, într-o lume a păcatului. Dumnezeu a promis că va face o Judecată atât de dreaptă, încât nimeni nu va avea nici o obiecţie. Dumnezeu este drept, şi va răsplăti pe toţi după acţiunile şi motivaţiile lor. Dar aceasta nu vine imediat. De aceea, zicea Eclesiastul (8:11-12):

„Pentrucă nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea împotriva faptelor rele, deaceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa de a face rău. Totuşi, chiar dacă păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruie multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El."
AMIN. Domnul să-ţi dea şi ţie această fericire !

Cezar spunea...

Daca tot suntem in contextul pacatului. Ce credeti ca reprezinta distinctia pe care o face Dumnezeu la inceputul cartii Facere intre "fii oamenilor" si "fii lui Dumnezeu" ? Ce rep fiecare?

Ref. la pacat, Sf. Atanasie vb despre pacatul stramosesc indeosebi, insa in sine acesta este pacatul ! Chiar daca noi il savarsim din obisnuinta, aceasta este datorita faptului ca pacatul a patruns in firea noastra. Acuma intervine si Mantuitorul care prin procesul de Intrupare, Nastere, Moarte si Inviere indumnezeieste firea umana. Vorbeam acuma ceva vreme despre faptul acesta si spuneati ca nu sunteti de acord cu termenul de indumnezeire, intrucat el vine de la sarpe. Am gasit in Ev. dupa Ioan cap. 10 v. 34 si urm cand Iisus reia afirmatia Psalmistului in care Dumnezeu spune oamenilor ca ei sunt dumnezei, afirmatie pe care Iisus o preia literar. Deci nu mai poate incapea indoiala in aceasta privinta. Insa dupa cum spuneam, omul nu poate deveni dumnezeu prin fire, ci prin har. Asa cum Hristos a indumnezeit firea umana din El, dandu-i nestricaciune si facandu-se inceput pentru noi la fel putem face si noi cu Tatal prin Fiul in Duhul.
Daca vreti pacatul generat in noi insine reprezinta o starea anaturala in sens de ageneral. Iar noi ipostaziem pacatul prin faptele noastre. Doar credinta alaturi de iubire pot da fapta iubitoare si anume orice fapta trebuie facuta pentru inmultirea vietii in lume, sau sa aiba o orientare anastasica(Fc cap. 3 facerea vesmintelor).
Vorbeati de pedeapsa, tot eclesiastul ne spune sa nu ne tulburam cand ne pedepseste Dumnezeu, pentru ca aceasta este rod al iubirii Lui si a indreptarii noastre.
Asemenea, viata vesnica va doresc si eu !

F G L spunea...

Dragă Cezar.

Din nefericire nu am timp să ţin un dialog de calitate pe temele serioase pe care el propui. Problema mea este că acum îmi scriu teza şi sunt extrem de ocupat (şi întârziat). Pentru problema din Geneza 6, până la ceva mai bun, te rog să citeşti răspunsul meu dat altcuiva pe acest blog, la http://tornafratre.blogspot.com/2008/04/pentru-lm-rspuns-la-dou-ntrebri-biblice.html

Domnl cu tine şi cu ai tăi !

mihaibala spunea...

Referitor la pedepsele din VT... Tocmai am citit despre păcatul lui Acan, şi despre cum Israelul, la porunca divină, l-a ucis cu pietre dar nu numai pe el, ci şi pe fiii şi fiicele lui(Iosua 7.24-25).
De ce a fost nevoie să moară urmaşii lui, care n-aveau nicio vină?

Tocmai am stat de vorbă cu un ateu care citează în blogul lui pasaje din Biblie doar pentru a demonstra cruzimea de care au dat dovadă evreii, inexactităţile cronicarilor, etc.

Dacă ar aduce ca exemplu acest pasaj, chiar n-aş avea ce să-i răspund. De-asta mă întreb dacă nu cumva Edi are dreptate, când spune că unele pasaje din VT nu pot fi luate ca atare, deoarece ar încălca un simţ elementar de dreptate.

Pasajul cu şerpii e mult mai uşor de acceptat, indiferent ce explicaţie preferăm.

F G L spunea...

Dragă Mihai,
Este nedrept că VT este văzut ca exemplu de cruzime. După ce criterii? Apocalipsa se găseşte în NT, pilda cu omul tăiat în două (Mt 24:51) şi cu "cei de la stânga" care merg "în focul cel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor lui" pentru că n-au recunoscut pe Iisus în persoana semenilor (Mt 25) au fost rostite de Domnul Însuşi, iar Anania şi Safira nu au murit de infarct....

Noul Testament este doar mai scurt, de aceea apar acolo mai puţine descrieri de acest gen. În plus, în NT nu mai există teocraţia (acel sistem de stat religios) în care funcţiona pedeapsa capitală în dreptul crimelor, aşa cum poruncise Dumnezeu.

Familia lui Acan nu erau "nevinovaţii urmaşi". Dumnezeu nu pedepseşte pe copii din cauza părinţilor, sau invers (Ez 18:20 vezi şi trimiterile). Dacă nu ar fi fost vinovaţi, nu ar fi fost pedepsiţi împreună. De exemplu, fiii lui Core n-au fost pedepsiţi odată cu el, deşi pământul a înghiţit atunci sute de oameni (Nu 26:10-11).

Familia lui Acan (soţie şi copii) nu au fost "nevinovaţi urmaşi", ci complicii lui, ba poate şi mai rău. Adesea un cap de familie îşi pierde minţile din cauza unei soţii lacome, sau din cauza copiilor care-l pun pe jar să le aducă luna de pe cer. Această familie ştia porunca lui Dumnezeu, şi ştia care este pedeapsa pentru încălcarea poruncii. Dar se vede că ei urau şi pe Iosua şi pe Dumnezeul lui, de aceea nu le-a păsat că ar putea pieri alţii din cauza lor (Ios 6:18-19). Acan şi cu ai lui au făcut corp comun în conspiraţia unei tăceri vinovate. Pe măsură ce sorţul se apropia de cortul lor, ei sperau că, desigur, pedeapsa capitală va cădea pe capul altora.

Ei mai contau pe faptul că nesuferitul de Iosua şi cu ceilalţi lideri (care întotdeauna sunt nesuferiţi!) nu vor putea descoperi obiectele în cortul celor descoperiţi prin sorţ. Sau poate se gândeau, ca orice hoţ ordinar: "Ei, şi ce? Toţi iau!" Chiar când s-a apropiat sorţul
Nu-i pot disculpa pe acei oameni sub nici o formă. Ei ştiau că persoana descoperită prin sorţi trebuie să moară, dar doamnei nu-i păsa dacă sorţul cădea pe socrii, pe cumnaţi etc., iar copiilor nu le păsa dacă va cădea pe veri sau pe unchi. Nici când s-a apropiat sorţul de propria lor familie nu au vorbit. Nici unul nu a zis "Stop, eu sunt vinovat! Din cauza mea a greşit tata, că în loc să-i reamintesc porunca, m-am bucurat de banii şi ţoalele pe care le-a adus!"
Afară de vinovăţia implicită, complicitară a familiei lui Acan, mai era şi severitatea poruncii divine, care cerea o pedeapsă la paritate cu aceea care era adusă asupra Ierihonului. Distrugerea completă a Ierihonului era o slujbă sacră închinată lui Dumnezeu, la fel de sacră ca aceea pe care Însuşi Dumnezeu a făcut-o cu ocazia Potopului, a distrugerii Sodomei, sau cum va fi la sfârşit, în distrugerea întregii lumi. În asemenea cazuri, pentru a imprima teama de încălcarea voinţei Lui, Dumnezeu distruge complet: împreună cu vinovaţii, mor şi nevinovaţii (copii mici şi animale), aşa cum se întâmplă într-o catastrofă naturală.

F G L spunea...

Lui Mihai (continuare)

Moartea celui nevinovat împreună cu cel vinovat, are acelaşi rol pedagogic ca şi al jertfelor de la Templu. Acestea amintesc de Iisus, care a murit nevinovat, deşi puţin îi pasă omenirii de acest fapt. Carnea omenească gândeşte asemenea tâlharului din stânga, care nu poate avea mai mare simpatie pentru suferinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus, decât faţă de Legea Lui. Ei şi? Ce dacă suferă ? Păi să Se dea jos de pe cruce, dacă e atotputernic, ca să nu mai sufere. Şi să ne elibereze şi pe noi de suferinţă, că asta ne trebuie nouă: fericire şi nemurire, nu lupta împotriva păcatului... !

Deci, avem nevoie de puţină imaginaţie realistă, ca să înţelegem mai bine Scriptura.

Coegul tău care face colecţii de imagini personale despre o Biblie de care nu are destul habar, ar face mai bine dacă ar colecţiona imagini reale cu ce a fost în stare să facă ateismul. Chiar dacă aceia pe care evreii i-au executat sau exterminat în antichitate ar fi fost pe nedrept trataţi astfel,
tot nu se compară cu zecile de milioane pe care ateismul comunist le-a trimis la moasrte în timpul regimurilor Mao şi Stalin, ca să nu mai discutăm de alţi descreieraţi. Hitler era de asemenea anticreştin, aşa cum era şi antiiudeu. Doar două-trei slogane creştine, în rest spiritualitate păgână, combinând ce era mai rău ideologic din Orient şi din Occident.
În ce priveşte inexactităţile cronicarilor, pariez că prietenul tău nu are o cultură care să-i permită să judece asemenea lucruri. Cred că se instruieşte de pe internet, unde şi ateii luptă pentru non-idelurile lor „umaniste”.
"Edi are dreptate, când spune că unele pasaje din VT nu pot fi luate ca atare, deoarece ar încălca un simţ elementar de dreptate."
Dacă Edi are dreptate când blamează astfel Vechiul Testament, atunci el îi neagă inspiraţia divină. Şi atunci nici NT, cu toate istoriile lui evanghelice, nu mai este decât o parabolă moralistă, iar mântuirea o iluzie. Noi credem în Scriptură (toată) pentru că ea este inspirată de Dumnezeu, aşa cum învaţă Pavel (2 Tim 3:16-17), nu pentru că noi am putea verifica exactitatea sau corectitudinea tuturor celor descrise, ca şi cum noi L-am învăţa pe Dumnezeu ce este justiţia. Dacă selectăm din scripturi ce ni se pare nouă că este mai „uman”, mai „moral”, atunci înseamnă că noi aşezăm standardele noastre culturale deasupra autorităţii Bibliei, şi în acest caz, Biblia nu mai este cuvântul lui Dumnezeu. Aşa fac de altfel toţi teologii liberali. O asemenea atitudine nu este creştină, este anatema !
„Pasajul cu şerpii e mult mai uşor de acceptat, indiferent ce explicaţie preferăm.”
De ce e mai uşor de acceptat ? Crezi că şerpii au venit direct la cei mai vinovaţi? Sau crezi că în lucrurile pe care Dumnezeu le permite este mai puţin responsabil decât cele pe care le face sau le porunceşte? Să fim serioşi, Dumnezeu declară că toate lucrurile sunt sub controlul Lui, inclusiv cele rele (Pl 3:38), şi că într-o zi „ne va da socoteală” de toate, aşa cum şi noi vom da socoteală înaintea Lui. Toţi ne raportăm la aceeaşi lege, care este totuşi legea Lui.
Să fii iubit !

GoodGospel spunea...

„Pasajul cu şerpii e mult mai uşor de acceptat, indiferent ce explicaţie preferăm.”
De ce e mai uşor de acceptat ? Crezi că şerpii au venit direct la cei mai vinovaţi? Sau crezi că în lucrurile pe care Dumnezeu le permite este mai puţin responsabil decât cele pe care le face sau le porunceşte? Să fim serioşi, Dumnezeu declară că toate lucrurile sunt sub controlul Lui, inclusiv cele rele (Pl 3:38), şi că într-o zi „ne va da socoteală” de toate, aşa cum şi noi vom da socoteală înaintea Lui. Toţi ne raportăm la aceeaşi lege, care este totuşi legea Lui."

Dupa parerea mea acesta este pasajul pe care eu il pricep si il inteleg pe baza scripturii.
Oare se va ridica vasul impotriva olarului sa-l intrebe de ce l-a facut asa?
Dumnezeu este stapan si daca intelegem dreptatea din punct de vedere biblic si nu siropos (cum se predica in mai toate bisericile noastre), vom putea intelege deciziile lui dumnezeu.
Singurul ce exista prin Sine hotaraste.

F G L spunea...

De acord cu tine, GoodGospel, nu cred că ne contrazicem aici. Aş vrea doar să precizez că din toată experienţa noastră şi a celor mai buni cunoscători ai Bibliei, rămân încă destule situaţiei biblice (sau din experienţă) pe care nu le vom putea înţelege în viaţa aceasta. Iov nu şi-a înţeles experienţa aşa cum o descrie autorul. Când Dumnezeu i-a vorbit (din mijlocul furtunii!), nu i-a dat explicaţiile conţinute în capitolele introductive, nici nu i-a descoperit ce planuri avea cu el pe viitor, ci doar i-a arătat că El este infinit de mare, înţelept şi bun, şi că există motive serioase să se încreadă în El.

Cezar spunea...

"Să fim serioşi, Dumnezeu declară că toate lucrurile sunt sub controlul Lui, inclusiv cele rele"

Stimate GoodGospel,
Dumnezeu este Stapanul universului, Proniatorul si conducatorul acestuia. Dar sa nu cadem in afirmatii ce ne duc cu gandul la predestinatie, sau sa-l facem pe Dumnezeu autorul raului.
Intr-adevar multe evenimente scripturistice depasesc nivelul uman de intelegere. De ce? Pentru ca Biblia cuprinde o parte din Revelatia descoperita noua de Dumnezeu mai intai prin prooroci si apoi prin Hristos ! De asemenea, Biblia nu este o "relicva" istorica !! Este "Cuvantul lui Dumnezeu", iar atunci cand citim Scriptura, trebuie sa ni se deschida o realitate dialogica, trebuie "sa ne spuna ceva" intrucat este o realitate vie si dinamica a Bisericii.
Iti propun sa citesti lucrarea De vita Moise, sau despre Viata lui Moise, ai sa intelegi foarte multe lucruri ! Daca te intereseaza poti sa ti-l ofer ...

mihaibala spunea...

Mulţumesc pentru răspuns; e destul de clar.

În ce priveşte pasajul cu şerpii, spuneam că e uşor de acceptat oricare din cele 2 interpretări, deoarece oamenii muşcaţi de şerpi aveau ocazia să aleagă viaţa, privind la şarpele de aramă.

Aveţi dreptate şi referitor la bloggerul ateu; omul refuză să citească imparţial Biblia şi fuge de concluzii oneste.
Mă preocupă pasajele greu de înţeles din VT deoarece sunt sigur că un mare procent din lumea de azi, citindu-le, ar avea exact aceeaşi reacţie ca şi persoana respectivă:

"Ce preţ pune Dumnezeu pe un nou-născut, dacă porunceşte să fie ucis în cazul în care nu e circumcis... Ce preţ pune Dumnezeu pe copii, dacă a trimis un urs să-i omoare doar din cauza unei glume copilăreşti... Ce preţ pune Dumnezeu pe copii şi bătrâni, dacă a poruncit distrugerea lor."

Pentru mine, pasajele greu de înţeles nu constituie o problemă atât de mare, deoarece cred în inspiraţia Bibliei.
Dar ateii nu cred; ei nu au decât logica şi simţul lor de dreptate, care sare în sus ori de câte ori citesc asemenea pasaje.

F G L spunea...

Dragă Mihai,
Preocuparea ta este lăudabilă şi problemele pe care le pune ateul de care vorbeşti merită atenţie şi răspuns pe măsură. Din partea mea, eu lucrez acum la trei saituri diferite (unul confesional adventist şi două profesionale, de cultură biblică şi aconfesionale -- unul general şi unul de apocaliptică). Nu mai e mult până se rezolvă tehnic construcţia. Acolo voi avea şi o rubrică de răspunsuri la obiecţii de acest gen.

Referitor la necircumcisul care trebuia ucis, porunca severă nu era dată pentru a ucide pruncii, ci pentru ca să fie circumcişi.
Astfel pedeapsa venea în primul rând pentru părinţii care refuzaseră circumcizia, ceea ce echivala cu rebeliunea şi apostazia (altminteri n-ar fi refuzat). Când un copil moare, suferinţa este mai degrabă a părinţilor decât a copilului. Iar în ce priveşte problema pierderii vieţii veşnice, ea nu se pune în discuţie în dreptul pruncilor, al copiilor nevinovaţi. Aceştia sunt salvaţi chiar dacă părinţii lor şi rudele lor se pierd, fiindcă nu prin merite pozitive omeneşti vine mântuirea. Dacă ar fi trăit, cu nişte părinţi rebeli împotriva lui Dumnezeu şi apostaţi, ce şanse de mântuire ar fi avut?

În cazul copiilor de la Betel însă nu este vorba de prunci nevinovaţi, ci de adolescenţi proveniţi din familii apostate, idolatre, care educaseră pe copii în spiritul dispreţului faţă de profeţi (Ilie, Elisei), într-un timp în care Dumnezeu Îşi descoperise puterea prin mari minuni. "Urcă-te [la cer] chelbosule!" nu era o glumă, ci o batjocură legată de înălţarea lui Ilie, pe care necredincioşii o ridiculizau. Şi asta se întâmpla tocmai într-o localitate efraimită, unde erau şi "fii ai prorocilor", unde nu era lipsă de lumină.

Este clar că Dumnezeu avertizează astfel o lume întreagă cu privire la sentimentele Lui despre batjocorirea profeţilor (aceasta a fost o permanentă plagă în Israel -- profeţii erau socotiţi cazuri patologice). Despre soarta copiilor acelora, înclin să cred că pedeapsa era în primul rând pentru părinţii lor, dar aici n-aş putea să spun că acei "copii" sunt totuşi salvaţi. Depinde de responsabilitatea morală a fiecăruia. Dacă ar fi fost o catastrofă naturală şi ar fi îngropat brusc o mulţime de oameni de toate vârstele, întrebarea ar fi fost diferită?

Care este diferenţa între a muri în apropierea lui Dumnezeu, trăsnit sau mâncat de fiare, sau a muri departe de Dumnezeu, neascultător şi nepocăit? Eu sper să întâlnesc în rai mulţi copii şi neştiutori de credinţă, precum şi pe unii care au fost salvaţi pentru că au murit înainte de a apuca să ia decizii rele. Suntem mântuiţi numai prin Christos, nu prin cristologie, dar fiecare răspunde de lumina pe care a primit-o. Unii vor fi acolo, deşi toată viaţa au încălcat unele norme religioase de care nu erau conştienţi, alţii însă vor fi afară, deşi au fost scrupuloşi în multe chestiuni exterioare, dar necinstiţi faţă de Dumnezeu şi cu viaţă dublă. Alţii s-au considerat creştini doar pentru că aveau din timp în timp trăiri religioase, dar viaţa lor a fost de trăire în păcat, de neascultare conştientă faţă de Dumnezeu. Deşi au sperat că vor fi mântuiţi prin Christos, fără pocăinţă adevărată sunt pierduţi.
Iar diferenţele de vârstă care se discută (copii, bătrâni etc.) sunt doar sentimentale. În faţa lui Dumnezeu nu vârsta contează.

God bless !

GoodGospel spunea...

Cezar, eu nu vreau sa fortez pe nimeni sa creada altfel decat ii dicteaza lui constiinta si logica proprie. Eu unul sunt deschis sa vad daca ceea ce cred este conform cu adevarurile biblie. Incearca sa deschizi Biblia cu mintea golita de orice prejudecata, citeste si roaga-te!

mihaibala spunea...

Mesajul este offtopic, il puteti sterge eventual.
Tot studiind si scriind despre pedepsele lui Dumnezeu fata de evrei si neamuri, intalnesc mereu persoane care cred in doctrine precum "samanta sarpelui" - Cain era in mod literal "de la cel rau", fiul sarpelui, in timp ce Abel era fiul lui Adam. Iar acest amestec al sangelui continua pana azi - fii dracului sunt predestinati sa arda in iad. Am primit chiar un comentariu la un articol, cum ca acesta era motivul pentru care erau interzise casatoriile evreilor cu canaanitii.

Poate n-ar fi rau sa scrieti un post si despre asta.

F G L spunea...

Da, ştiu despre ce e vorba,
Aceştia sunt adepţii lui Branham, un profet penticostal american de concepţie modalistă (Dumnezeu este o singură persoană, Iisus, manifestată în trei moduri diferite)
http://en.wikipedia.org/wiki/William_M._Branham
Acum nu am timp să spun mai mult,
cunosc secta aceasta din 1991, şi consider teologia ei ca fiind aberantă.
În ce priveşte aceste teorii fantastice, principala problemă este că aceşti oameni iau în mod literal ceea ce Biblia vorbeşte figurat. De exemplu, când Ioan spune despre Cain că era "de la cel rău", nu vrea să spună că acesta era fiul natural al Şarpelui / Diavolului, deoarece în Geneza 4:1-2 ni se spune că el a fost primul născut al lui Adam şi al Evei, iar Eva a zis că l-a primit "de la Domnul". Deci cum putea fi de la diavolul în sens fizic?

GoodGospel spunea...

Eu consider ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Acelasi Ioan afirma: "Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el."
Si Domnul Isus afirma ca catre evreii vechi ca ei aveau ca tata pe Diavolul. Nu pentru ca fizic ar fi fost asa ci pentru ca cel ce face raul, nu-l face decat din partea Satanei.
Stim deci ca cei ce pacatuiesc si inclusiv noi cand pacatuim, nu-l avem ca tata pe Dumnezeu ci pe Diavolul. Domnul chiar i s-a adresat lui Petru cu o ocazie "Inapoia mea Satano"!